ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013*, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții - Inspecția Judiciară prin Inspectorul Șef Judecător B. și Direcția de Inspecție Judiciară pentru Judecători prin Inspectorul Judiciar, care au dispus Rezoluțiile nr. x/2013 din 31.05.2013 și nr. x/2013, a solicitat admiterea acțiunii ce are ca obiect contestația împotriva rezoluțiilor și desființarea rezoluțiilor contestate și admiterea plângerii formulate împotriva următorilor judecători: 1 judecătorul Judecătoriei Bacău, care în dosarul de fond x/2012 a pronunțat în data de 12.06.2012 sent civ nr. 5238, 2. completul de 3 judecători care în recursul promovat în dosarul x/2012 au pronunțat la Tribunalul Bacău Decizia irevocabilă din data de 11.12.2012, 3. completul de 3 judecători care au judecat Contestația în anulare înregistrată sub nr. x/2012 formulată împotriva Deciziei pronunțate în recurs în dosarul x/2012, 4. completele de judecători care au judecat pe fond și în rejudecare cauza înregistrată la Judecătoria Bacău sub nr. x/2010, 5. completul de 3 judecători care au judecat recursul formulat împotriva sentinței civile pronunțate în dosarul x/2010, 6. completul de 3 judecători ce au judecat Contestația în anulare înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. x/2012 formulată împotriva Deciziei pronunțate în recurs în dosarul x/2010,cărora, prin rezoluțiile care au fost date cu ocazia așa-zisei soluționări a plângerii disciplinare formulată împotriva acestora, nu le-a fost dezvăluită identitatea de către inspectorul judiciar care a dispus rezoluția din 31.05.2013, pentru săvârșirea faptelor de încălcare a îndatoririlor de serviciu prevăzute de art. 99 lit. h) din L 303/2004. La data de 30 ianuarie 2017, reclamantul a formulat cerere de recuzare a domnului judecător C., membru al completului de judecată învestit cu soluționarea recursului promovat.

Soluția instanței de fond Prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva domnului judecător C., ca netimbrată. Prin sentința civilă nr. 2856 din data de 5 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și Direcția de Inspecție Judiciară, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii de ședință și a sentinței a declarat recurs reclamantul A. și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În esență, recurentul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încâlcarea dispozițiilor privind incompatibilitatea absolută prevăzute de art. 41 C. proc. civ., având în vedere că judecătorul care a pronunțat decizia nr. 1324/28.04.2014 în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a rejudecat cauza după casarea cu trimitere spre rejudecare, dispusă prin decizia nr. 2520/11.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Criticile recurentului subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., evidențiază că instanța de fond nu a procedat la un examen real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă propuse pentru determinarea situației de fapt. Mai arată recurentul că, omisiunea instanței de a verifica susținerile prezentate "echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență cu nesoluționarea acesteia într-un procedeu real și efectiv".

Apărările formulate de intimata-pârâtă Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, prin raportare la dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 397/2014.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară. Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că: "Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile." La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică). De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că: "În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil." Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004. Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6) - (7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă." Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 2856 din data de 5 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamantul A. împotriva rezoluțiilor nr. x/2013 din 31.05.2013 și nr. x/2013 din 21.08.2013 de clasare a sesizării este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004). Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs. Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din același cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. Față de soluția respingerii ca inadmisibil a recursului, cum în prezenta cauză fondul litigiului a fost soluționat printr-o hotărâre definitivă, astfel cum, s-a arătat în precedent, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, raportat și la dispozițiilor art. 53 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. potrivit cărora,,(1) încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.(…)", încheierea de respingere a cererii de recuzare are, din punctul de vedere al căilor de atac, același regim juridic ca și hotărârea asupra fondului. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.