ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, reclamanții A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției au solicitat obligarea pârâților la:

- reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente la nivelul indemnizațiilor procurorilor DNA și DIICOT, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 327 din 31 mai 2019, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Neamț a avut în vedere faptul că reclamanții funcționează ca judecători în cadrul Tribunalului Iași, iar în aceste condiții devin incidente dispozițiile din Anexa 5, art. 7 din cadrul Capitolului VIII - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" - al Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,(cu raportare și la dispozițiile cuprinse la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI din Legea nr. 284/2010.

Prin sentința civilă nr. 710 din data de 30.10.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunlului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că reclamanții nu au contestat acte administrative de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 153/2017, spre a fi atrasă în cauză competența instanței prevăzută de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, toate pretențiile reclamanților fiind întemeiate, printre altele, pe prevederile Codului muncii.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a I civilă și de contencios administrativ, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâților la reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente la nivelul procurorilor DNA și DIICOT, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestație împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiile de conducere ale Curții de Apel Iași și Tribunalului Iași, ci s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune ce vizează obligarea pârâților recalcularea indemnizațiilor de încadrare.

În acest sens este de reținut că reclamanții au indicat, printre temeiurile de drept invocate, și dispozițiile art. 166 din Codul muncii.

Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esențiale pentru corecta determinare a normelor de competență materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel București a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecății se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanții le consideră cuvenite și neplătite și deci competența de soluționare în primă instanță revine secțiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.