ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 07.08.2019 reclamanta S.C. A. S.A. Vaslui în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și C. a solicitat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanța încheiat la 23.11.2015, între A. S.A. Vaslui, în calitate de cedent și C., în calitate de cesionar, și B. S.A., în calitate de debitor cedat, ce a avut ca obiect cesionarea de către A. S.A. Vaslui către C. a unei creanțe în cuantum de 5.283.651.50 Ron pe care A. S.A. VASLUI o deținea față de B. S.A.

De asemenea s-a solicitat în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, nulitatea absolută a hotărârii nr. 287/27.01.2016 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A., precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului nul.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție: anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată; admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Vaslui și trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului București; admiterea excepției prescripției cererii de chemare în judecată; admiterea excepției lipsei de interes; admiterea excepției inadmisibilității cererii de anulare a cesiunii formulată de cedent: admiterea excepției lipsei calității procesuale active a A. S.A. de a cere anularea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. nr. 287/27.01.2017.

Pârâta C. a formulat întâmpinare, invocând excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Vaslui și a solicitat declinarea competenței de soluționare a dosarului în favoarea instanței competente din București.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale Tribunalul Vaslui a admis-o reținând că, în speță, potrivit clauzei 8.2 din Contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 23.11.2015, părțile au stabilit că litigiile rezultate din contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele din București, ca atare, la momentul încheierii contractului, părțile au convenit instanțele competente din punct de vedere teritorial să soluționeze orice litigiu în legătură cu acesta, clauză permisă de lege și care nu este de natură a obstrucționa dreptul de acces la justiție al reclamantei, motiv pentru care instanța a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 583/2020 din 10 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă din oficiu excepția necompetenței teritoriale, a fost declinată competența cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator D. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. și C., în favoarea Tribunalului Vaslui. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintată cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că, în raport de dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ. având în vedere că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată și de către pârâta B. S.A. prin întâmpinare, instanța avea obligația ca la primul termen de judecată din data de 08.10.2019 să pună în discuție necompetența teritorială. Însă, potrivit încheierii de ședință din data de 08.10.2019, instanța a acordat un nou termen de judecată în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, iar, prin încheierea din data de 26.11.2019, instanța a amânat din nou cauza la cererea părților în vederea formulării unei cereri de renunțare la judecată. Prin urmare, prin nedeclararea necompetenței teritoriale la prima zi de înfățișare, Tribunalul Vaslui a devenit competent exclusiv să soluționeze cauza, operând în acest caz decăderea din dreptul de a se declara necompetentă teritorial în virtutea prevederilor legale mai sus menționate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe, Tribunalul Vaslui și Tribunalul București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cauza are ca obiect constatare nulitate absolută contract de cesiune de creanță.

Potrivit clauzei 8.2 din Contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 23.11.2015, părțile au stabilit că litigiile rezultate din contract, care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, se soluționează de instanțele din București, așadar părțile au convenit o clauză atributivă de competență teritorială a cărei consecință este aceea că litigiul ce se va ivi între ele în legătură cu executarea contractului să fie judecat de către o anumită instanță, alta decât cea competentă în mod obișnuit.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, care din perspectiva clauzei atribuitive de competență convenită de părți, nu este instanță competentă teritorial.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ. părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

În raport de voința părților și de dispozițiile legale enunțate, se constată că în cauză a avut loc o prorogare convențională a competenței ce rezultă din inserarea în cuprinsul convenției a clauzei atributive de competență.

Convenția prin care părțile au stabilit ca pricina să fie judecată de instanța competentă din București, respectiv Tribunalul București, este încheiată în condiții de regularitate, întrucât este expresă, desemnează exact instanța aleasă și nu încalcă normele de competență absolută.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 131 C. proc. civ. ca excepția să fie invocată la primul termen de judecată, aceasta este îndeplinită în cauză întrucât textul de lege prevede două condiții: părțile să fie legal citate și să poată pună concluzii. În cauză, deși condiția ca părțile să fie legal citate a fost îndeplinită, părțile nu au fost în măsură să pună concluzii deoarece la primul termen de judecată cauza a fost amînată pentru înțelegere pe cale amiabilă iar apoi pentru formularea unei cereri de renunțare la judecată, ca atare excepția necompetenței teritoriale a fost discutată în termenul procedural prevăzut de art. 131 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului București, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a-VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi30 iulie 2020.