ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2018

HOTĂRÂRE

28.02.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 28 februarie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. x/2017, reclamanta CN CF CFR S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI, în contradictoriu cu pârâta INTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ "A.", a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 21.780,41 RON, reprezentând contravaloare chirie facturată conform contractului nr. x/29.04.2015, penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligațiilor contractuale, contravaloare utilități calculate la contractul nr. x/13.08.2015 facturate și neîncasate, penalități de întârziere calculate pentru neplata la termen a facturilor de utilități, rezilierea contractului de închiriere nr. x/29.04.2015 și a contractului de utilități nr. x/13.08.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1520 din 16.06.2017 pronunțată de Judecătoria Roman, s-a dispus, din oficiu, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, reținându-se, în esență, că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile au ales competența stabilită prin contract, respectiv cererea se va soluționa la instanța sediului locatorului, în această materie fiind vorba despre o competență absolută, iar locatorul are sediul în Iași, str. x, jud. Iași, locație ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași.

După declinare, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar, pe rolul Judecătoriei Iași, iar prin sentința civilă nr. 13084/2017 din 25 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 117-121 C. proc. civ., competența teritorială fiind de ordine privată.

Deși în contractul de închiriere nr. x/29.04.2015 părțile au prevăzut o clauză atributivă de competență, stabilind jurisdicția în favoarea instanței de la sediul locatorului pârât, respectiv Judecătoria Iași, această împrejurare nu reprezintă decât o formă de prorogare convențională de competență, în sensul art. 126 C. proc. civ., fără a da posibilitatea judecătorului fondului să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Întrucât dispozițiile arătate sunt de ordine privată, excepția poate fi invocată numai de către partea în interesul căruia a fost creată, adică la prima instanță de către pârât, prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Cum pârâtul din prezenta cauză nu a formulat întâmpinare, instanța competentă să judece pricina rămâne Judecătoria Roman, astfel cum a decis reclamantul în baza dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Roman competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamanta CN CF CFR S.A. BUCUREȘTI-SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI a chemat în judecată pârâta INTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ "A.", solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 21.780,41 RON, reprezentând contravaloare chirie facturată conform contractului nr. x/29.04.2015, penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligațiilor contractuale, contravaloare utilități calculate la contractul nr. x/13.08.2015 facturate și neîncasate, penalități de întârziere calculate pentru neplata la termen a facturilor de utilități, rezilierea contractului de închiriere nr. x/29.04.2015 și a contractului de utilități nr. x/13.08.2015.

Prin urmare, acțiunea dedusă judecății este o acțiune având ca temei răspunderea civilă contractuală, ce nu se încadrează în situațiile menționate de art. 117 - art. 121 C. proc. civ., sens în care devin aplicabile dispozițiile art. 129 alin. (3) din același Cod, prin care se statuează că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Conform dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul", dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Întrucât prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, având în vedere și textele legale anterior evocate, reclamanta avea posibilitatea de a introduce acțiunea la oricare dintre instanțele de la locul executării contractului - Judecătoria Roman (conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) ori de la sediul pârâtului - Judecătoria Iași (conform art. 107 C. proc. civ.), aceste instanțe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opțiunea reclamantei CN CF CFR S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI a fost în sensul soluționării cauzei la Moinești, prin urmare, la instanța în a cărei rază teritorială se află locul executării parțiale a obligațiilor, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acțiunii coroborată cu neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârât în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Roman a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

De altfel, dispozițiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă partea nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Roman trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părților, Judecătoria Roman inițial sesizată neputând invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, întrucât fiind vorba de o competență teritorială relativă, invocarea de către instanță, din oficiu, a excepției este contrară manifestării de voință a reclamantei, care a optat pentru introducerea acțiunii la o anumită instanță.

Totodată, este de reținut că potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței". În această situație, nici chiar reclamanta, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii în favoarea unei alte instanțe competente. Instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze pricina.

În altă ordine de idei, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ.:

"părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă", or, în speță, este vorba de o competență teritorială relativă, astfel că se aplică prevederile art. 130 alin. (4) C. proc. civ.

În consecință, în raport de considerentele expuse și de prevederile art. 131 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta CN CF CFR S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI în favoarea Judecătoriei Roman.