ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4930/2018

HOTĂRÂRE

15.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4930/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, la data de 07.05.2018, creditoarea societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L, a solicitat instanței să oblige pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 69,18 RON, rest de plată reprezentând contravaloarea prestării unor lucrări de reparații și neachitate și 18.100,43 RON, dobânda penalizatoare, astfel: 589,68 RON dobânda convențională de 5%/zi întârziere la restul de încasat din contravaloarea facturii nr. BNRUB nr. 47705/29.03.2016 scadenta la 29.04.2016 până la 01.04.2018; 3.820,92 RON dobânda convențională de 5%/zi întârziere în sumă de 3.820,92 RON la contravaloarea facturii x/29.02.2016 scadentă la 29.04.2016 în sumă de 1.088,54 RON, până la 01.04.2018 și 13.689,83 RON dobânda convențională de 5%/zi întârziere la contravaloarea facturii y/26.04.2016, scadentă la 25.06.2016 în sumă de 4.251,50 RON până la 01.04.2018; cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1014 și următoarele C. proc. civ. și ale art. 453 C. proc. civ.

În probațiune a anexat înscrisuri.

La data de 31.05.2018, debitoarea a formulat întâmpinare prin care, a invocat excepția necompetenței teritoriale a judecării cauzei și a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, aceasta rămânând fără obiect prin achitarea creanței datorate de către debitoare și respingerea capătului de cerere privind plata dobânzii penalizatoare și a cheltuielilor de judecată pe care le consideră ca temeiul unei "îmbogățiri fără justa cauza".

Prin răspunsul la întâmpinare depus, creditoarea a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale și a apărărilor de fond ca neîntemeiate și admiterea cererii ca temeinică și legală.

Referitor la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, creditoarea a arătat că aceasta este neîntemeiată, întrucât părțile au convenit ca orice litigiu să se judece la Judecătoria Bistrița.

Prin sentința civilă nr. 1613/08 iunie 2018 a Judecătoriei Bistrița a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de către debitor S.C. B. S.R.L. și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că între cele două părți s-au derulat relații comerciale specifice contractului de vânzare - cumpărare materializate sub forma a trei facturi fiscale, în cuprinsul cărora a fost inserată o clauză atributivă de competență în favoarea Judecătoriei Bistrița, clauză de care reclamanta se prevalează pentru a argumenta competența teritorială a Judecătoriei Bistrița.

În schimb, instanța a reținut că principiul în materie de competență îl constituie dispozițiile art. 107 din C. proc. civ. și că de la această regulă părțile se pot abate prin stipularea unei clauze atributive de competență, așa cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanța a constatat că a fost inserată în cuprinsul facturilor fiscale clauza atributivă de competență și că, în raport cu art. 1203 din C. civ., clauzele prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.

S-a reținut în acest context că rolul facturilor fiscale este cel circumscris de dispozițiile art. 319 din Codul fiscal și este unul contabil, iar nu acela de a face dovada raporturilor juridice dintre părți și a întinderii drepturilor și obligațiilor acestora.

Așa fiind, instanța a constatat că inserarea clauzei atributive de competență în cuprinsul facturilor fiscale reprezintă o clauză neuzuală care poate obliga partea doar în condițiile art. 1203 din C. civ., adică dacă a fost asumată expres de partea care se obligă. Acceptarea în principiu la plată a facturii nu echivalează cu o acceptare expresă a clauzei atributive de competență care, fiind o clauză neuzuală, necesita o acceptare distinctă, în scris, de restul conținutului facturii fiscale, acesta fiind sensul art. 1203 din C. civ., și anume, acela de a atrage atenția părții asupra clauzelor cu caracter neuzual.

În considerarea faptului că, în speță, creditoarea nu a făcut dovada unui acord de voințe în ceea ce privește alegerea de competență, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra - Neamț, instanța în a cărei arie de competență se află sediul debitoarei.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț la data de 30.07.2018.

Prin sentința civilă nr. 3626 din 21 septembrie 2018, instanța a admis excepția necompetentei teritoriale invocată de către creditor S.C. A. S.R.L; a declinat competenta de soluționare a a cererii având ca obiect "emiterea ordonanței de plată" formulată de către creditor S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul S.C. B. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Bistrița; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluționarea conflictului de către instanța competentă și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, că între părți, astfel cum rezultă din facturile fiscale seria x nr. x/29.02.2016, seria x nr. x/29.02.2016 și seria x nr. x/26.04.2016, s-au desfășurat raporturi comerciale vizând prestarea de către creditor de servicii de reparație în favoarea debitorului. Facturile fiscale indicate au fost însușite prin semnare și ștampilare de către administratorul debitorului, respectiv C.. Aceste facturi fiscale materializează trei contracte comerciale în formă simplificată, fiind semnate de către reprezentanții legali ai S.C. A. S.R.L. și debitorul S.C. B. S.R.L. și conținând clauze contractuale propuse de către creditor și acceptate de către debitor. Una dintre clauzele contractuale convenite de părți în modalitatea anterior indicată era că orice litigiu ivit între părți se va judeca la Judecătoria Bistrița.

Aplicând dispozițiile art. 1016 C. proc. civ., art. 94 pct. 1 lit. k), art. 107 alin. (1) și art. 126 alin. (1) din același cod la situația de fapt dedusă judecății, instanța a reținut că Judecătoria Bistrița este instanța competentă teritorial a soluționa cererea pendinte, deoarece legea nu prevede o competență teritorială specială în ce privește soluționarea unor astfel de cereri, iar părțile au convenit în scris că judecarea oricărui litigiu ivit între ele se va judeca la Judecătoria Bistrița.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Bistrița competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța cu o cerere având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, cererea de chemare în judecată fiind formulată de către creditoarea S.C.A. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L.

Se reține că delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel." Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Dispozițiile art. 1016 C. proc. civ. prevăd că "Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță."

Conform art. 113. alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.", iar potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

În speță, Înalta Curte constată că între părți s-au desfășurat raporturi juridice vizând prestarea de către creditor de servicii de reparație în favoarea debitorului în baza unui contract, în condițiile în care relațiile desfășurate între cei doi profesioniști au fost materializate sub forma unor facturi fiscale.

Totodată, se constată că, în cuprinsul acestor facturi, care probează existența unui contract consensual, pentru care părțile nu au confecționat un instrumentum, a fost inserată o clauză atributivă de competență în favoarea Judecătoriei Bistrița, precum și că locul încheierii și executării contractului este localitatea Bistrița, împrejurare necontestată de niciuna dintre părți.

Întrucât litigiul derivă dintr-un contract și având în vedere textele legale anterior evocate, este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, părțile având posibilitatea să convină asupra instanțelor competente să judece litigiile intervenite între ele.

Așadar, în raport de cele constatate, se apreciază că situația de față se subscrie ipotezei prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât, în speță, legiuitorul nu a instituit norme de competență teritorială exclusive.

Este adevărat că o clauză atributivă de competență, înserată în facturile fiscale, reprezintă o clauză neuzuală, în sensul art. 1203 din C. civ., valabilă doar în condițiile în care a fost acceptată expres și că, în speță, nu pare să fi existat o acceptare expresă a acesteia. Însă, în cauză, competența teritorială a instanței mai întâi sesizate era determinată nu doar de pretinsa alegere de competență realizată de părți, anterior nașterii litigiului, ci și de alte elemente specifice raportului juridic dedus judecății (răspundere contractuală întemeiată pe un contract de antrepriză de lucrări).

Ca atare, în raport de dispozițiile legale menționate, Judecătoria Bistrița, coincide cu instanța locul încheierii și executării contractului, competența teritorială a instanței se determină prin raportare la aceste elemente, fiind la alegerea creditoarei sesizarea instanței de la sediul pârâtei ori sesizarea instanței prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În cauză, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Bistrița, prin urmare, la instanța de la locul încheierii și executării contractului, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opțiune susținută și de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, nici instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.