ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4136/2018

Ședința publică din data de 9 octombrie 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România și B., a solicitat obligarea pârâților să înceteze a mai emite cu încălcarea prezumției de nevinovăție comunicate de presă privitoare la reclamant, obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON daune morale, obligarea pârâților la publicarea hotărârii judecătorești ce urmează a fi pronunțată în cauză pe cheltuiala lor într-un ziar central de largă circulație, în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere. A solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349-1395 C. civ., art. 451-455 C. proc. civ., art. 30 din Constituția României și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 39 din 15 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2015 s-a admis cererea formulată de Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România și B. privind strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2014 al judecătoriei Roman și s-a dispus trimiterea cauzei spre judecată Judecătoriei Bacău, cu păstrarea actelor de procedură efectuate până la această dată.

Prin sentința civilă nr. 4451 din 28 iunie 2016, Judecătoria Bacău, secția Civilă a respins ca nefondate atât excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtul B. în instanță, cât și acțiunea introductivă de instanță

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând anularea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul x/2014, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția propriei necompetențe materiale funcționale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile din cadrul aceluiași tribunal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. x/2014*.

Prin decizia civilă nr. 830/A/2017 din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4451 din 28 iunie 2016 a Judecătoriei Bacău.

A fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea, au fost obligații pârâții la plata, în solidar, a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale; a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să înceteze a mai emite cu încălcarea prezumției de nevinovăție comunicate de presă referitoare la reclamant și capătul de cerere privind publicarea hotărârii judecătorești pronunțată în cauză pe cheltuiala pârâților într-un ziar local de largă circulație și într-un ziar central de largă circulație; au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanță (100 RON taxa de timbru și 600 RON onorariu de avocat, ca urmare a reducerii acestuia), fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamantului a sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (50 RON taxa de timbru și 600 RON onorariu de avocat, ca urmare a reducerii acestuia).

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, și 8 C. proc. civ. au declarat recurs pârâții Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România și B., solicitând casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 7 iunie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 494, coroborat cu art. 482, raportat la art. 132 Cod procedură reține următoarele:

Recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunțate de tribunal ca instanță de apel într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate, ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligația de a face, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Bacău, competența de soluționare a recursurilor aparține Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia cauza urmează să fie declinată în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenții-pârâți Sindicatul Național al Agenților de Poliție din România și B. împotriva deciziei civile nr. 830/A/2017 din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2018.