ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2020

Ședința publică din data de 19 februarie 2020

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2019, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce forma obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Prin încheierea nr. 1815 din 17 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de strămutare, având în vedere dispozițiile art. art. 140 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, petentul A. a formulat contestație în anulare, înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, solicitând reanalizarea cererii de strămutare și admiterea acesteia, cu consecința strămutării litigiului de muncă ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Bacău, secția I civilă pe rolul unei instanțe egale sau superioare în grad acesteia.

În motivare, contestatorul a expus eliptic parcursul litigios al dosarului, insistând asupra unor pretinse eronate admiteri a excepției tardivității unor cereri, pe care le-a formulat în dosarele nr. x/2017 al Tribunalului Bacău și în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Bacău.

De asemenea, autorul prezentului demers judiciar și-a exprimat nemulțumirea pentru a fi fost sancționat de către instanțele de judecată la plata unei amenzi judiciare în sumă de 500 RON pentru exrcitarea abuzivă a drepturilor procesuale constând în promovarea în cascadă a unor contestații în anulare vădit inadmisibile.

Referitor la încheierea atacată, contestatorul a arătat că aceasta menționează condițiile prevăzute de art. art. 140 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care reglementează cererea de strămutare și a susținut că, în opinia sa, chiar normele legale evocate îl îndreptățesc la o atare solicitare.

Înalta Curte, luând în analiză calea extraordinară de atac de retractare cu a cărei soluționare a fost învestită, reține următoarele:

Verificarea memoriului depus la dosar de contestatorul A., relevă că în speță contestația în anulare este promovată împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri de strămutare, iar autorul nu a precizat temeiul de drept pe care și-a fundamentat calea extraordinară de atac de retractare.

Astfel, potrivit art. 144 alin. (2) C. proc. civ. "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă."

Totodată, este de remarcat că legiuitorul a reglementat contestația în anulare ca fiind o cale extraordinară de atac de retractare deschisă părții care o invocă, strict pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 1 - 4 C. proc. civ., respectiv:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Prealabil dezlegării oricăror alte aspecte, având în vedere că prezenta contestație nu este încadrată în drept și este promovată împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat o cerere de strămutare, care este o hotărâre definitivă, Înalta Curte constată că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale art. 503 alin. (1) din același Cod, care reglementează contestația în anulare de drept comun, respectiv cea îndreptată împotriva hotărârilor definitive pronunțate atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

De asemenea, instanța supremă impune concluzia că încheierea prin care a fost soluționată o cerere de strămutare nu este susceptibilă de a fi contestată decât în calea contestației de drept comun, în condițiile în care contestația specială poate avea ca obiect doar hotărâri pronunțate în soluționarea recursului.

Astfel, cenzurând încheierea contestată din perspectiva cazului de anulare indicat, se constată că în practicaua acesteia s-a consemnat că petentul A. a fost prezent personal la soluționarea cererii de strămutare, iar procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul nr. x/2019 al acestei instanțe atestă că acesta a fost legal citat pentru termenul de judecată din 18 octombrie 2019, când s-a judecat cererea.

Prin urmare, analiza mai sus expusă exhibă fără echivoc faptul că în speță nu sunt întrunite condițiile instituite de legiuitor pentru admisibilitatea contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că pot fi contestate hotărârile definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Or, având în vedere că petentul a fost legal citat și prezent personal la dezbaterile din dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la termenul din 17 octombrie 2019, când pricina s-a soluționat, contestația în anulare urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1815 din 17 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2020.