ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3844/2018

Ședința publică din data de 2 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu la data de 1 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța să dispună următoarele:

- să se constate caracterul abuziv și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a art. 3.2 din condițiile împrumutului pentru nevoi personale: a) teza întâi, în ceea ce privește sintagma "rata dobânzii este variabilă în funcție de evoluția pieței financiar bancare și/sau a costului finanțării și gestionării creditului" b) sintagmele "pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă noua dobândă se va aplica indiferent dacă împrumutatul/împrumutatul solidar se prezintă sau nu la bancă în vederea ridicării graficului de rambursare, banca fiind exonerată de orice obligație"

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 4 corelat cu art. III, referitor la cuantumul de 5% al comisionului de acordare;

- eliminarea din contract a art. 5. privitor la comisionul de rambursare în avans și a art. III comision de rambursare în avans 2.50%, acestea fiind contrare art. 68 lit. c) al O.U.G. nr. 50/2010, aplicabil conform art. 95;

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 8.6 în ceea ce privește sintagma "banca are dreptul să revizuiască nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare"

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 12 pct. 1 subpunctele 5, 6, 7 "sunt considerate cazuri de neîndeplinire de către împrumutat/împrumutatul solidar a prezentului contract, următoarele: …(subpunctul 5) încălcarea de către împrumutat/împrumutatul solidar a oricăreia dintre obligațiile ce îi revin în baza oricărui contract (altul decât prezentul contract) la care împrumutat/împrumutatul solidar este parte...; (subpunctul 6) indiferent de motiv, oricare dintre drepturile băncii conferite de prezentul contract nu mai sunt, în opinia băncii, apte a fi puse în executare sau sunt afectate oricare dintre drepturile sau titlurile împrumutatului/împrumutatului solidar; (subpunctul 7) Orice eveniment care, în opinia băncii, poate afecta capacitatea împrumutatului și/sau împrumutatului solidar de a-și respecta obligațiile contractuale"

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 13.1:

"împrumutatul și/sau împrumutatul solidar își asumă riscul politic, riscul de forță majoră sau a oricăror alte dispute și banca nu va accepta, în niciun caz, exonerarea împrumutatului și/sau împrumutatului solidar de la obligațiile acestuia/acestora de plată"

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 13.5 "litigiile rezultate din prezentul contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele de judecată competente din București"

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 3 din actul adițional nr. x/15.07.2011 la contractul de credit nr x din 25 septembrie 2008, cu privire la achitarea, comisionului unic pentru serviciul de restructurare/reeșalonare, perceput în mod abuziv;

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 8.4 din contract care prevede obligația împrumutatului să restituie creditul în CHF suportând diferența de curs de schimb valutar dintre momentul acordării creditului (25.09.2008) și momentul efectiv al rambursării ratelor conform graficului de rambursare, la cursul de schimb al băncii din momentul rambursării;

- înghețarea cursului de schimb valutar CHF - LEU și efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului urmând ca pârâta să restituie reclamantei sumele plătite în plus cu titlu de diferență de curs valutar CHF - LEU;

- restituirea către împrumutat a sumei de 470 CHF plătibili în RON la cursul valutar de la data achitării, cu titlu de comision de acordare, perceput în mod abuziv și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei;

- restituirea către împrumutat a 50 de euro plătibili în RON la cursul valutar de la data achitării, cu titlu de comision unic pentru serviciul de restructurare/reeșalonare, perceput în mod abuziv;

- restituirea oricăror sume plătite cu titlul de dobândă într-un cuantum mai mare decât dobânda procentuală stabilită la momentul încheierii contractului, așa cum rezultă din graficul de rambursare; cu cheltuieli de judecată ocazionate de acest litigiu.

Din oficiu, a fost încuviințată proba cu înscrisuri, reprezentate de actele dosarului de creditare, ce au fost depuse la dosar de către reprezentantul pârâtei, la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2016.

Prin sentința nr. 5018 din 22 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

S-a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute la art. 13.5 din contract referitoare la competență și eliminarea acestora din contractul de credit nr. x/25.09.2008.

S-a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute la art. 3 din actul adițional nr. x/15.07.2011 la contractul de credit nr. x din 25.09.2008 referitoare la comisionul unic pentru serviciul de restructurare/reeșalonare.

A fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamanta A. a sumei de 50,00 euro încasată cu titlu de comision unic pentru serviciul de restructurare/reeșalonare, cu dobânda legală până la data plății efective.

Au fost respinse în rest celelalte capete de cerere formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

A fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON reprezentând onorariu avocat.

S-a luat act și că pârâta a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 200/2018 din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 5018/22.06.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 5018/22.06.2017 și a încheierii din 22 septembrie 2016, pronunțate de Judecătoria Tg-Jiu.

A fost schimbată sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 4, corelat cu art. III, referitor la comisionul de acordare, art. 8.6 teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui nivelul penalităților în funcție de politica sa de creditare, art. 12.1 subpct. 5,6 și 7, art. 13.1, art. 8.1 teza referitoare la riscul valutar.

S-a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU de la momentul semnării contractului de credit, respectiv 25 septembrie 2008, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite la cursul de la data încheierii contractului.

S-a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar de la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului, cu dobânda legală aferentă.

Au fost menținute restul dispozițiilor instanței.

A fost obligată pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 200/2018 din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 4 iunie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, a reținut următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunțării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficiență și conținut dispoziției cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Așadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același cod impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri și de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanța competentă să le judece, ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

În sensul celor stabilite prin aceste considerente, a fost pronunțată decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2018, nepublicată, a cărei minută se regăsește pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la categoria comunicate privind deciziile pronunțate în recurs în interesul legii și care are următorul conținut:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Prin urmare, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 200/2018 din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2018.