ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3502/2018

HOTĂRÂRE

20.09.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3502/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște la data de 5 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A.. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. Țăndărei, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând diferența de plată din vânzarea a 138 capete tineret ovin în valoare de 27.000 RON, și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 2.000 RON, de la data înregistrării acțiunii, până la achitarea integrală a debitului; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 01.03.2018, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Săliște.

Prin sentința civilă nr. 81/2018, pronunțată la data de 01 martie 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Săliște a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Săliște și în consecință: a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamantul A.., în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. Țăndărei,în favoarea Judecătoriei Fetești.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente. De asemenea, instanța reține că potrivit art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Potrivit art. 107 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul,dacă legea nu prevede altfel .".

Astfel, instanța a reținut că în această materie este consacrată o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia contravenientul a săvârșit fapta, ceea ce presupune că excepția necompetenței teritoriale are un caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părți, de către procuror sau de instanță din oficiu.

Instanța a reținut că, în luna iunie 2016 s-a încheiat un act de vânzare cumpărare cu pârâta, aceasta din urmă a virat în contul reclamantului suma de 25.000 RON, urmând ca diferența de bani să vireze în termen de 3 luni de zile. După acea dată, a luat legătura cu reprezentantul pârâtei, care îi promitea că îi va plăti și diferența, dar acesta refuză să răspundă la telefon. Datorită nerespectării clauzelor contractuale, pârâta a acumulat un debit restant de 2000 RON.

Având în vedere că pârâta are sediul social în localitatea Țândărei, jud. Ialomița, localitate ce intră în circumscripția de judecată a Judecătoriei Fetești, iar în cauză nu s-a încheiat un act prin care să se stabilească o clauză care să deroge în privința competenței,de la regulile generale stabilite în materie de competență, instanța a apreciat că, competența de judecată exclusivă a cauzei, este în circumscripția în care își are domiciliul pârâta.

Așa fiind, instanța, având în vedere că domiciliul pârâtei este situat în circumscripția Judecătoriei Fetești, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Săliște și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Fetești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, la data de 12 aprilie 2018, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 604, pronunțată la data de 23 mai 2018, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Fetești a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești, invocată de instanță din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "pretenții", înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12.04.2018, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Țăndărei, în favoarea Judecătoriei Săliște; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență; a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

În fapt, între reclamantul A., în calitate de vânzător și pârâta S.C. B. S.R.L, în calitate de cumpărător, s-au derulat relații contractuale, având ca obiect vânzarea-cumpărarea a 138 capete tineret ovin, în valoare de 27.000 RON, în baza cărora vânzătorul avea obligația de a preda bunurile vândute, iar cumpărătoarea de a achita prețul acestora.

Astfel cum rezultă din extrasele de cont, aflate la dosarul cauzei la filele x, debitoarea nu și-a îndeplinit în totalitate obligația ce îi revenea, de a achita prețul bunurilor vândute și livrate, rămânând de achitat un debit în cuantum de 2000 RON.

Analizând dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 129 și art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a reținut că excepția necompetenței se invocă diferit, în raport de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Astfel, s-a reținut, necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv, când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de alt grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri, dispozițiile art. 129 alin. (3) stabilind că necompetența este de ordine privată.

Aplicând dispozițiile mai sus enunțate la speța de față, instanța a constatat că necompetența teritorială invocată de Judecătoria Săliște din oficiu din oficiu este o necompetență de ordine privată, prevăzută de dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., iar pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Săliște și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată din 01.03.2018, deși a fost legal citată, astfel încât, instanța nu avea posibilitatea să invoce din oficiu această excepție, rămânând învestită să soluționeze cauza.

Totodată, instanța a mai reținut că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 1375 din data de 14.06.2016, asupra conflictului de competență cu care a fost sesizată, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanțe învestite.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Săliște și Judecătoria Fetești- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanțele au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- acțiune în pretenții, ce are drept obiect obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. Țăndărei la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând diferența de plată din vânzarea a 138 capete tineret ovin în valoare de 27.000 RON, și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 2.000 RON, de la data înregistrării acțiunii, până la achitarea integrală a debitului.

Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107, raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamantul a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului executării obligației, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

Art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată, stabilește:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Fiind vorba însă despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Așadar, potrivit acestui text, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în speță, așa cum corect și legal a reținut și Judecătoria Fetești, pârâta S.C. B. S.R.L. Țăndărei nu a formulat întâmpinare, deși a primit comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, conform dovezii de la dosarul declinat, ceea ce înseamnă că, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, Judecătoria Săliște avea dobândită competența sub aspect teritorial, prin alegerea de competență efectuată de reclamant în condițiile art. 116 Noul C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Așadar, la primul termen de judecată cu părțile legal citate, eventuala necompetență teritorială de ordine privată era acoperită prin neinvocarea excepției de către partea interesată în termenul de decădere expres prevăzut de art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., astfel că, Judecătoria Săliște a rămas competentă să judece litigiul, doar partea interesată putând invoca excepția de necompetență teritorială în situația de față.

Prin urmare, cum pârâta nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfățișare la care a fost legal citată, aceasta nu s-a prezentat, invocarea excepției necompetenței teritoriale alternative de către instanță, din oficiu, nu poate avea drept consecință schimbarea competenței în favoarea Judecătoriei Fetești, deoarece a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Față de acestea, excepția de necompetență teritorială, fiind una de ordine privată, și cum o atare excepție nu a fost invocată doar de către pârâtă prin întâmpinare, ci de instanță, din oficiu, Judecătoria Săliște nu era în termen să analizeze competența teritorială și să se considere necompetentă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în cauză împrejurarea că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv, Judecătoria Săliște, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece, atât timp cât pârâta, singura care putea ridica excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, această instanță a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a primi o atare excepție de necompetență teritorială relativă invocată, din oficiu.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Săliște și, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., cu referire la art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,