ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2413/2019

HOTĂRÂRE

10.12.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2413/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Săveni, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 14.400 RON, reprezentând diferență de preț al vânzării a 15 ovine adulte și 78 miei, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1719, 1720 și 1724 C. civ. și art. 451-453 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 550 din 6 iunie 2019, Judecătoria Săveni a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Săveni a reținut că pentru soluționarea excepției se va avea în vedere regula generală în materia competenței teritoriale, instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se va introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

S-a constatat că pârâtul are domiciliul în mun. Constanța, astfel încât competența în vederea soluționării pricinii revine Judecătoriei Constanța.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Constanța, secția civilă, a pronunțat Sentința civilă nr. 12212 din 8 noiembrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Săveni, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivare s-a reținut că dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. stipulează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Dispozițiile art. 130 alin. (3) din același act normativ prevăd că "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța reține incidența dispozițiilor normei generale stipulată de art. 107 C. proc. civ., însă constată că aceasta nu instituie un caz de necompetență teritorială exclusivă, ce ar putea fi invocată de către instanță din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul nu a formulat întâmpinare, astfel că Judecătoria Săveni avea dobândită competența sub aspect teritorial, doar partea interesată putând invoca excepția de necompetență teritorială în situația de față, iar nu și instanța, din oficiu.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului ce a generat desesizarea celor două instanțe și crearea conflictului negativ de competență îl constituie cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul A. prin care a solicitat instanței obligarea pârâtului B. la plata sumei de 14.400 RON, reprezentând diferență de preț al vânzării a 15 ovine adulte și 78 miei, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Acțiunea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 1719, 1720 și 1724 C. civ.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a înfățișat în fața instanței de judecată.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei încălcate.

Astfel, potrivit art. 130 C. proc. civ., "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. (3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pentru toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., avută în vedere de ambele instanțe, este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanța învestită neputând-o invoca din oficiu.

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât pârâtul B. nu a formulat întâmpinare în cauză, prin care să fi invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Săveni, soluționarea cauzei este în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Față de considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săveni.