ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4483/2018

HOTĂRÂRE

18.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4483/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 18 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, la data de 16 aprilie 2018, sub nr. x/2018, creditoarea S.C. A. S.A. CORLĂTEȘTI a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitorului său B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige debitorul la plata sumei de 1.773.226,44 RON reprezentând debit restant, conform facturilor fiscale menționate în fișa restanțe pe partener; totodată, a solicitat obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere de 0,02% pe zi, calculate de la data scadenței până la plata efectivă a debitului, conform art. 3.7. din contractul de vânzare- cumpărare nr. x/27.05.2014, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă; cu obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

Legal citat, debitorul B. a formulat întâmpinare, la data de 14 mai 2018, prin care, pe cale de excepție a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Prahova, raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., domiciliul său fiind în Mun. București, astfel încât, competența teritorială revine Tribunalului București.

În ședința publică din data de 15 mai 2018, instanța a pus în discuție excepția necompetenței sale teritoriale, invocată prin întâmpinare de către debitor.

Prin sentința nr. 1056, pronunțată la data de 15 mai 2018, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect ordonanță de plată- art. 1014 C. proc. civ., formulata de creditoarea A. S.A. Corlătești, în contradictoriu cu debitorul B., în favoarea Tribunalului București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, și din cererea de chemare în judecată reiese că pârâtul B. are domiciliul în București, reținându-se, totodată, că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 05.06.2018, sub nr. x/2018.

În ședința publică din 16 august 2018, a fost invocată, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2446/2018, pronunțată la data de 16 august 2018, în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București; a declinat competența în favoarea Tribunalului Prahova; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul privind pe creditoarea A. S.A. Corlătesti, în contradictoriu cu debitorul B., Înaltei Curți de Casație si Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

În prezenta speta, raportat la cauza juridica a actiunii - raspundere contractuala întemeiată pe contractul de vânzare nr. x/27.05.2014, competenta de solutionare a pretentiilor se face determina prin raportare la art. 126 C. proc. civ. si art. 9.10 din contractul de vânzare prin care partile contractante au optat pentru instanța competenta de la sediul vânzătorului S.C. A. S.A..

Având in vedere ca s-a făcut dovada existentei unei clauze atributive de competenta in favoarea instanței de la sediul creditoarei, respectiv Tribunalul Prahova - instanța sesizata de catre creditor prin cererea de ordonanta de plata, Tribunalul Bucuresti a apreciat că în mod gresit, a fost declinată soluționarea cauzei in favoarea sa, Tribunalul Prahova in calitate de instanța sesizata cu cererea de ordonanța de plata fiind competent absolut sa soluționeze cauza in temeiul clauzei atributive de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Tribunalul Prahova și Tribunalul București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de emitere a ordonanței de plată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art. 1016 C. proc. civ., din Cartea a VI-a. Proceduri speciale, Titlul IX. Procedura ordonanței de plată, "Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competență pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță".

Conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Dat fiind că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. permite părților ca, în cazul proceselor privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot dispune, să aleagă o altă instanță decât aceea care, potrivit legii, ar fi competentă teritorial să judece procesul, rezultă că printr-o clauză atributivă de competență se poate deroga de la competența teritorială relativă.

Or, competența teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Pornind de la aceste considerații cu caracter principial, instanța supremă constată că, creditoarea S.C. A. S.A. CORLĂTEȘTI a solicitat, pe calea ordonanței de plată, obligarea debitorului B. la plata sumei de 1.773.226,44 RON debit restant, conform facturilor fiscale menționate în fișa restanțe pe partener, și, totodată, la plata penalităților de întârziere de 0,02% pe zi, calculate de la data scadenței până la plata efectivă a debitului, conform art. 3.7. din contractul de vânzare- cumpărare nr. x/27.05.2014.

În cuprinsul contractului de vânzare- cumpărare nr. x din 27.05.2014, părțile au convenit ca litigiile născute în baza acestui contract să fie soluționate de "instanțele competente de la sediul vânzătorului"- în speță, Tribunalul Prahova, instanță care a și fost sesizată de către creditoare.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- cerere privind ordonanța de plată-, având în vedere faptul că instanța aleasă de părți prin clauza atributivă de competență este Tribunalul Prahova, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal și,

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 126 alin. (1), prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,