ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3380/2018

Ședința publică din data de 19 septembrie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 4.11.2015, sub nr. x, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.A. să se constate caracterul abuziv al următoarele clauze inserate în contractul de credit nr. x/5.08.2008 și în consecință să le declare nule:comision de acordare credit de 2,5 % flat; comision de administrare de 37,50 euro lunar; comisionul de risc menționat la art. 6 din contract și la art. 3.8 din condiții generale de creditare, restituirea sumelor percepute cu acest titlu la care să se adauge dobânda legală; clauza privind dobânda de referință variabilă precum și orice altă clauză care permite C. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii și restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă nedatorată, la care urmează să se adauge dobânda legală, calculată până la data restituirii efective; au solicitat reclamanții și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7907 din 13.12.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 Judecătoria Buzău a admis în parte cererea, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C., și, în consecință: constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de acordare credit în valoare de 2,50%, clauză stipulată în convenția de credit nr. x/5.08.2008, la art. 9; a constatat nulitatea absolută a clauzei menționate anterior; a obligat pârâta la plata sumei încasate cu titlu de comision de acordare, în echivalent în RON, în funcție de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată de la data plății acestui comision și până la data achitării efective a acestuia; a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare de 37,50 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1 stipulată în convenția de credit nr. x/5.08.2008 la art. 9 lit. a); a constatat nulitatea absolută a clauzei menționate anterior; a obligat pârâta la plata sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, de la data încasării acestuia și până la data pronunțării, în echivalent în RON, în funcție de cursul oficial leu-euro stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată de la data plății acestui comision și până la data achitării efective a acestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat apel C. S.A..

Prin decizia nr. 1163/2017 din 12 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul pârâtei C. S.A.. cu sediul în București, și sediul procesual ales la SCA D. cu sediul profesional în București, în contradictoriu cu reclamanții A. și B., ambii cu domiciliul în municipiul Buzău, județul Buzău și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat E. cu sediul profesional în municipiul Buzău, str. x 7A, județul Buzău, împotriva sentinței civile nr. 7907 din 13.12.2016 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2015. A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că au fost respinse capetele de cerere din acțiunea introductivă referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare. Au fost menținute restul dispozițiilor. Au fost obligați intimații reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3922,57 RON, reprezentând taxă de timbru, onorariul de avocat redus și cheltuieli de transport, către apelanta pârâtă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs A. și B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 19.09.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanța care le-a pronunțat, vor fi soluționate de instanța supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenței materiale a curții de apel ca instanță de recurs este reglementată condiționarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanțelor de control judiciar de a judeca, ca instanțe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curțile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. și pentru Înalta Curte de Casație și Justiție la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituțională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile și în vârful cărora se găsește Înalta Curte de Casație și Justiție, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Astfel, competența de soluționare a recursurilor aparține și altor instanțe decât Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect ce reiese și din interpretarea sintagmei "instanța ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanței supreme competența de a soluționa orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte și recursurile de competența celorlalte instanțe de control judiciar - tribunale și curți de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Ploiești, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 1163/2017 din 12 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.