ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1235/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3/ME din 3 aprilie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că persoana solicitată A.V., în prezent reținut în Centrul de reținere și arestare preventivă Mureș, nu a fost de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare germane; S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Judecătoria orașului Oldenburg-Germania și predarea domnului A.V. către autoritățile judiciare germane sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse; S-a mai reținut că persoana solicitată A.V.

nu a renunțat la beneficiile conferite de regula specialității, iar potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea în vederea predării, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 4 aprilie 2013, până la data de 2 mai 2013 inclusiv. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2013, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a sesizat Curtea de Apel Târgu-Mureș cu propunerea de luare a măsurii arestării față de persoana solicitată A.V. și de predare a acestuia în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Germania, Judecătoria orașului Oldenburg, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile, potrivit dispozițiilor art. 104 și art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În fapt, instanța a reținut că, persoana solicitată A.V. a comis infracțiunile de viol, trafic de persoane, proxenetism, vătămare corporală, lipsire de libertate, prevăzute de dispozițiile art. 177 alin. (1) nr. 1 și 2, alin. (2), nr. 1, 181, alin. (1) nr. 1, 223 alin. (1), 232 alin. (1), teza 1 și 2 alin. (4), nr. 1, art. 239 alin. (1), 22, 23 alin. (1), 52, 53 C. pen. german, prin faptul că într-un club de noapte din România a abordat o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani, a ademenit-o cu un loc de muncă în Germania după care a dus-o în orașul B. din Germania, unde a determinat-o prin constrângere fizică și psihică să practice prostituția, abuzând totodată de ea.

Totodată, s-a reținut că prin manifestare expresă de voință, exprimată în fața instanței la data de 3 aprilie 2013, persoana solicitată A.V., în deplină cunoștință de cauză, nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare germane, precizând însă că nu renunță la beneficiile conferite de regula specialității. Împotriva acestei sentințe a formulat în termen recurs persoană solicitată A.V., solicitând admiterea recursului, prin punerea sa în libertate, având în vedere că persoana solicitată nu a consimțit a fi predat autorităților din Germania. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează: Astfel, s-a reținut că cetâțeanul roman a fost reținut și s-a solicitat predarea acestuia către autoritățile judiciara din Germania în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Germania, Judecătoria orașului Oldenburg, cu consecința predării acestuia către autoritățile judiciare germane în 10 zile de rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În fapt, persoana solicitată a comis infracțiunile de viol, trafic de persoane, proxenetism, vătămare corporală, lipsire de libertate, prev. de dispozițiile art. 177 alin. (1) nr. 1 și 2, alin. (2), nr. 1, 181,alin.

(1) nr. 1, 223 alin. (1), 232 alin. (1), teza 1 și 2 alin. (4), nr. 1, ari. 239 alin. (1). 22,23 alin. (1), 52, 53 C. pen. german, constând în aceea că a abordat într-un club de noapte din România o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani, a ademenit-o cu un loc de muncă în Germania după care a dus-o în orașul B. din Germania, unde a determinat-o prin constrângere fizică și psihică să practice prostituția, abuzând totodată de ea. Potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004 (republicată) judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost informată despre motivul reținerii.

Se mai constată că la 3 aprilie 2013, cu ocazia audierii, în condițiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitata a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritățile germane și că nu renunță la regula specialității. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța a procedat corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 4 aprilie 2013, până la data de 2 mai 2013 inclusiv în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile germane, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a procedat corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Germania, asigurându-se astfel condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, precum și cu condiția ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată sa fie transferată în România pentru executarea pedepsei. În atare condiții, existând un mandat european de arestare, instanța de fond a procedat corect, conformându-se dispozițiilor art. 89 și urm. din Legea nr. 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din aceeași lege.

Se constată că în mod corect s-a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei urmărite întrucât procedurile judiciare prevăd termene foarte scurte și este necesară ținerea la dispoziția organelor judiciare ale statului a persoanei solicitate, cu atât mai mult cu cât acesta nu a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața organelor judiciare ale statului emitent Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 pct. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată. Recurenta-persoană solicitată A.V. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat persoana solicitată A.V. împotriva sentinței penale nr. 3/ME din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 820 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătoruiui desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 9 aprilie 2013.