ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2294/2018

HOTĂRÂRE

29.05.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2294/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 29 mai 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 iulie 2017 pe rolul Judecătoriei Alba-Iulia sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat, ca pe baza probelor ce se vor administra, instanța să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 2 august 2016 încheiat între părți, având ca obiect tractor x, repunerea părților în situația anterioară, cu restituirea prestațiilor, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 33,500 euro cu titlu de preț, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii cererii; a solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune-interese, constând în echivalentul lipsei de folosință a utilajului pentru 100 zile, prima de asigurare achitată, în sumă de 1.280,35 RON, dobânda percepută conform facilității de credit în cuantum total de 991,41 Euro, comisionul de acordare a împrumutului în sumă de 352,50 Euro, costurile de înregistrare/radiere garanții în sumă de 100 Euro și comisioanele bancare achitate, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, depusă la dosar la 16 noiembrie 2017, pârâta, având sediul social în Viena, Austria, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, fără să invoce excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate și precizând că înțelege să își aleagă sediul pentru comunicarea actelor de procedură, în condițiile art. 158 C. proc. civ., la sediul S.C.A. "C." din București, Calea x, mezanin.

Prin sentința civilă nr. 77/2018 din 22 ianuarie 2018, Judecătoria Alba-Iulia a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța inițial învestită a reținut că reclamanta are sediul în municipiul Sebeș, aflat în raza teritorială a Judecătoriei Sebeș, că pârâta a făcut alegere de domiciliu în București, că în cuprinsul contractului dedus judecății părțile nu au stipulat o cauză vizând competența teritorială a litigiilor izvorâte din acesta, precum și că în cauză nu se atrage competența alternativă a mai multor instanțe, astfel ca reclamanta să-și fi exprimat opțiunea în acest sens.

Raportat la constatările enumerate, Judecătoria Alba-Iulia a notat că nu a identificat în cauză niciun element de natură să atragă competența sa teritorială în soluționarea litigiului, astfel că a conchis că în speță este aplicabilă regula generală în materie, instituită de prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit căreia,cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Pentru aceste argumente, a admis excepția propriei necompetențe teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în a cărei circumscripție pârâta a făcut alegere de sediu.

Pe rolul instanței de declinare, litigiul a fost înregistrat la 22 februarie 2018 sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2043 din 29 martie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței inițial sesizate și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în esență, că excepția invocată de reclamantă este de ordine privată, în sensul art. 129 alin. (3), raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., interpretat per a contrario, astfel că nu putea fi invocată din oficiu de instanța inițial sesizată, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care nu fusese invocată de pârâtă.

Totodată, Judecătoria Sectorului 1 București a notat că nu este competentă din punct de vedere teritorial să judece cauză potrivit niciunui criteriu dintre cele prevăzute de dispozițiile C. proc. civ. la care fac trimitere dispozițiile art. 1072 alin. (1) din același Cod, aplicabile speței.

Față de cele expuse, această instanță a apreciat că reclamanta nu a înțeles să o învestească cu soluționarea cererii sale, cu atât mai mult cu cât bunul ce face obiectul contractului a cărui rezoluțiune se cere și cu privire la care a solicitat efectuarea unei expertize se află pe raza județului Alba, iar nu a Municipiului București, astfel că, având în vedere și că excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial sesizate nu a fost invocată de pârâtă, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea pricinii, raportat la împrejurarea că aceasta nu este atrasă de niciun criteriu procedural.

Față de dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 134, coroborat cu art. 135 alin. (1) din același Cod a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ. va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul în loc. Petrești, județul Alba să se pronunțe asupra cererii sale privind rezoluțiunea contratului de vânzare-cumpărare tractor încheiat cu pârâta B., cu sediul în Viena, Austria, parte care, prin întâmpinarea depusă, a făcut alegere de domiciliu la sediul S.C.A. "C.", în București, Calea x, mezanin.

Totodată, constată că la art. 3.5 din contractul a cărui rezoluțiune se cere părțile au convenit ca livrarea tractorului să se facă CIP la sediul cumpărătoarei din localitatea Petrești, județul Alba.

Raportat la clauza anterior evocată, instanța supremă impune concluzia că executarea contractului s-a făcut, chiar și în parte la sediul reclamantei, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia "(1) în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: …3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract."

Articolul 129 alin. (2) C. proc. civ. statuează cazurile de competență de ordine publică, între care nu se regăsește competența teritorială relativă, așa cum este cazul celei reglementate de art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 3 din același Cod.

În această situație, Înalta Curte apreciază că verificarea de către Judecătoria Alba-Iulia a propriei competențe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ. nu justifică declinarea competenței sale în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în condițiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din același Cod impun expres invocarea excepției necompetenței teritoriale relative exclusiv în sarcina pârâtului și limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Din interpretarea normei legale menționate rezultă explicit că, prin abilitarea exclusiv a pârâtului în formularea acestei excepții, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părți, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea uneia dintre instanțele competente alternativ și, în același timp, să asigure celeritatea desfășurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluționării litigiilor generată de declinarea competenței între instanțele cu competență teritorială alternativă.

În acest context, Înalta Curte, reține că verificarea competenței de către instanța învestită cu soluționarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenței generale, materiale și teritoriale și a limitelor în care poate fi invocată excepția de necompetență în raport cu natura sa și persoanele care o pot invoca.

Așa fiind, având în vedere că, în speță, este vorba de o necompetență relativă, nu de ordine publică, care ar fi îndreptățit Judecătoria Alba-Iulia, inițial învestită, să invoce din oficiu necompetența sa teritorială, precum și față de faptul că aceasta este instanța pentru care a optat reclamanta, iar pârâta prin întâmpinarea depusă nu a invocat necompetența teritorială a instanței inițial sesizate, instanța supremă conchide că Judecătoriei Alba-Iulia îi revine competența soluționării cauzei.

Astfel, conchizând că în speță operează competența teritorială alternativă, instituită de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având alegerea între două sau mai multe instanțe simultan competente, conform art. 116 din același Cod, față de opțiunea făcută de către reclamantă pentru Judecătoria Alba-Iulia, Înalta Curte reține că, o dată introdusă cererea la una dintre instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanță rămâne legal învestită, neputându-și declina competența.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.