ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 214/2018

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 546 din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. C. D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., toți prin SINDICATUL NAȚIONAL FINANȚE PUBLICE X. și pe pârâții DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul D.G.R.F.P. Ploiești, A.J.F.P. Teleorman și că prin cerere au invocat existența unei situații de discriminare, susținând că există un tratament mai puțin favorabil aplicat funcționarilor publici care au promovat după data de 31.12.2010, în raport cu cei care au avansat înainte de această dată, creându-se situații în care angajații cu același grad profesional și cu aceeași vechime în funcție și în muncă beneficiază de salarii diferite, încălcându-se principiul plății egale pentru muncă de valoare egală.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Prin dreptul comun, legiuitorul are în vedere dreptul civil, potrivit art. 2 alin. (2) din noul C. civ. și nu dreptul administrativ, în speță, raporturile dintre părți având natură civilă și nu administrativă.

În aceste condiții, în baza textelor de lege anterior menționate și ținând cont de locul situării sediului pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința nr. 4638/2017 din 13 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 546/31.01.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București a stabilit deja că în speță competența de soluționare se stabilește prin raportare la normele de drept comun, respectiv art. 2 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, este competentă în soluționarea prezentei cereri instanța stabilită conform art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, trebuie avut în vedere sediul pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și nu sediul pârâtului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, care a fost chemat în judecată în virtutea legii, față de dispozițiile imperative ale art. 27 alin. (3) din Legea nr. 137/2000, potrivit cărora judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

Prin urmare, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu va dobândi drepturi sau obligații ca urmare a soluționării prezentei cauze, fiind citat ca urmare a unei dispoziții imperative și neechivoce a legii.

Competența teritorială este una exclusivă, fiind vorba despre o pricină care nu se referă la bunuri sau la drepturi de care părțile pot să dispună, or, potrivit art. 126 din C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Cum în speță sediul pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI se află în Ploiești, competentă teritorial este Judecătoria Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 9496 din 22 noiembrie 2017, Judecătoria Ploiești, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții reprezentați legal de Sindicatul Național al Finanțelor Publice - X. au calitatea de funcționari publici în cadrul D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Teleormani.

Prin cererea formulată, solicită anularea unor decizii de încadrare în grad profesional, reintegrarea membrilor de sindicat în funcția publică deținută, anularea unei adrese emise de D.G.R.F. Ploieșit și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile, invocând existența unei situații de discriminare constând în faptul că în cadrul aceleiași funcții publice, cu același grad profesional, există o salarizare diferențiată.

Despăgubirile civile solicitate constituie, în fapt, drepturi salariale acordate doar unor funcționari publici aflați în situații similare, drepturi ce au la bază existența unor raporturi de serviciu.

Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor în care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Astfel, în raport de situația de fapt și temeiurile de drept invocate în cauză, prin acțiunea formulată reclamanții arată că izvorul pretențiilor acestora și-ar avea originea în existența unor pretinse discriminări rezultate din raporturile de serviciu ale acestora cu angajatorul, sens în care, verificarea existenței raporturilor de serviciu și totodată a drepturilor pretinse ce decurg din calitatea acestora de funcționari publici, pretins a nu fi fost acordare acestora potrivit legii speciale, se va face în raport de prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit art. 109 Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal al tribunalului.

Textul de lege are o formulare generală, referindu-se la toate cauzele în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, deci inclusiv la situația în care se pretinde o discriminare în desfășurarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, respectiv discriminare în plata unor drepturi salariale, care a cauzat o pretinsă vătămare pentru care se solicită despăgubiri, cum este cazul de față.

De asemenea, potrivit art. 95 pct. 1, tribunalele soluționează toate cererile care nu sunt date prin lege în competenta altor instanțe.

Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța apreciază că, atât timp cât reclamanții, ce au calitatea de funcționari publici, invocă discriminarea cauzată de neplata unor drepturi salariale, instanța "de drept comun" în această materie, la care face referire legea specială, este tribunalul, secția de contencios administrativ.

Totodată, instanța reține și dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care în cuprinsul alin. (3) recunosc în mod expres legitimarea procesuală activă a organizației sindicale.

De asemenea, prin decizia nr. 1/21.01.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în determinarea competenței teritoriale, se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant.

Reclamantul în cauză - X. are sediul în municipiul București.

În consecință, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cerere prin care reclamanții, care au calitatea de funcționari publici în cadrul D.G.R.F.P. Ploiești, A.J.F.P. Teleorman au invocat existența unei situații de discriminare, susținând că există un tratament mai puțin favorabil aplicat funcționarilor publici care au promovat după data de 31.12.2010, în raport cu cei care au avansat înainte de această dată, creându-se situații în care angajații cu același grad profesional și cu aceeași vechime în funcție și în muncă beneficiază de salarii diferite, încălcându-se principiul plății egale pentru muncă de valoare egală.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome, funcționarul public fiind definit la alin. (2) din același text de lege ca fiind "persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. Persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public."

Conform dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, statuează că "Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".

Or, dreptul comun în materie este reprezentat de dispozițiile Legii nr. 188/1999, care reglementează statutul funcționarului public, prevederi care se aplică cu prioritate.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 10/2016 privind examinarea recursului în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 505/05.07.2016: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale."

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 anterior motivării prezentei decizii, s-a dispus îndreptarea, din oficiu, a eroarii materiale strecurate în minuta din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă în dosarul nr. x/2017, în sensul că: stabilește competența de soluționare a cauzei "în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal" și nu "în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale", cum greșit s-a menționat.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B., L., N., O., F., J., R., D., C., M., P., V., I., H.,

A., W., T., K., Q., U., S., G., E. PRIN SINDICATUL NAȚIONAL FINANȚE PUBLICE X., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2018.