ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 213/2018

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11539/2017 din 27 septembrie 2017, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, iar față de sediul pârâtei, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 121 din noul C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului. Este reglementată astfel o excepție absolută, care poate fi invocată de instanță din oficiu.

Astfel cum rezultă din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, punctele 1 și 13, operatorul economic este persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii, iar consumatorul reprezintă orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, prevede art. 3 alin. (2) din noul C. civ., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 de aplicare a noului C. civ., precizând care sunt categoriile incluse în noțiunea de profesionist.

Legiuitorul a avut în vedere exclusiv calitatea reclamantei de profesionist, astfel cum este aceasta definită în Legea nr. 193/2000, iar reclamanta întrunește condițiile legii speciale pentru a fi considerată profesionist, inclusiv în raport de contractul de cesiune încheiat cu creditorul cedent. Astfel, cesiunea de creanță nu a urmărit să stingă o obligație a cedentului față de cesionar sau evitarea mai multor operațiuni de plată, ci reclamanta - creditor cesionar are ca obiect de activitate cumpărarea și recuperarea creanțelor. Deci, reclamanta acționează ca un profesionist chiar atunci când achiziționează și recuperează creanțele.

Mai mult decât atât, acțiunea reclamantei este întemeiată pe contractul de prestări servicii încheiat între creditorul cedent și pârâta, contract în raport de care, în mod cert, pârâta este consumator, iar reclamanta, chiar dacă nu este și cea care s-a obligat să presteze serviciile specifice, acționează de pe poziția unui profesionist.

În plus, ar fi de neconceput ca un consumator să beneficieze de norma de protecție instituită de art. 121 din C. proc. civ. doar în raport de creditorul inițial, profesionist dincolo de orice dubiu, și să nu fie protejat prin aceeași normă în raporturile cu creditorul cesionar.

Prin sentința civilă nr. 6427 din 11 decembrie 2017, Judecătoria Buzău, secția Civilă a constatat că Judecătoria Iași a invocat în mod nelegal din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prezentul dosar are ca obiect "cerere de valoare redusă", instanța competentă fiind stabilită potrivit dispozițiilor art. 1028 din C. proc. civ.:

"Competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei. Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun".

Drept urmare, competența teritorială în astfel de cereri se stabilește potrivit dreptului comun, respectiv, art. 107 și următoarele din C. proc. civ.

În cauză nu poate fi vorba despre o competență teritorială absolută, așa după cum s-a reținut, deoarece competența teritorială absolută este arătată în mod explicit de către legiuitor prin formularea "numai la instanța", așa după cum este situația arătată în art. 117 și 121 din C. proc. civ. sau "sunt de competența exclusivă" - art. 118 - 120 din același cod. Necompetența fiind de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., poate fi invocată de către instanță în condițiile art. 130 alin. (2) din același cod.

În cauză, calitatea de reclamant nu o are profesionistul cu care pârâtul a avut încheiat contractul de abonament pentru servicii de comunicații, ci cesionarul acestui contract. Art. 121 din C. proc. civ. a fost introdus ca o măsură de protecție a consumatorului, față de eventualele abuzuri ale profesionistului.

Pe de altă parte, cesiunea transferă, potrivit dispozițiilor art. 1568 din C. civ., toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată, precum și drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate. Se poate observa că se transferă numai drepturi și garanții în legătură cu dreptul material, nefiind prevăzute în lege eventuale obligații procesuale pe care profesionistul cedent le-ar fi avut față de debitorul cedat.

Odată încheiată cesiunea și îndeplinite condițiile acesteia de opozabilitate, față de noul creditor, cesionarul reclamant, pretențiile rezultate sunt pure și simple, izvorâte din contractul de cesiune, iar nu din contractul inițial.

În consecință, competența se stabilește potrivit dispozițiilor art. 107 din C. proc. civ., dar în acest caz, excepția de necompetență nu poate fi invocată din oficiu de către instanță, ci doar în condițiile art. 130 alin. (3) din același cod, respectiv, de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Or, în cauză, această excepția nu a fost invocată de către pârât.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea cu valoare redusă întemeiată pe dispozițiile art. 1026 și urm. din noul C. proc. civ.

În speța dedusă judecății nu suntem în prezența unui litigiu privind protecția drepturilor consumatorului față de clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, nefiind astfel incidente prevederile Legii nr. 193/2000, coroborate cu dispozițiile art. 121 și art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 2. alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori "Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", or în cauză, pârâta este un profesionist.

Alin. (2) din același text de lege definește profesionistul ca fiind "orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia."

Instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria, raportat la prevederile art. 1028 alin. (1) din C. proc. civ., alin. (2) al aceluiași text de lege statuând:

"Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun."

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1), coroborat cu art. 113 alin. (1) pct. 3 noul C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar în cererile privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligației.

Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 116 noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Raportat la aceste considerente, Judecătoria Iași nu putea, din oficiu, să invoce necompetența în soluționarea cererii, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) din noul C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2018.