ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 11 mai 2018
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 16 februarie 2016, contestatoarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII "C.N.I." S.A. a contestat tabelul preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei S.C. A. S.A., solicitând judecătorului sindic admiterea contestației și înscrierea sa în acest tabel și cu creanța reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 1.210.057 RON.
Prin sentința civilă nr. 812/2016 din 29 martie 2016, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de debitoarea S.C. A. S.A., prin administratorul special B. și în consecință, s-a respins contestația la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei formulată de Compania Naționala de Investiții S.A., întemeiat pe această excepție, ca urmare a constatării dreptului material la acțiune al contestatoarei ca prescris extinctiv, în ceea ce privește creanța reprezentând penalitățile contractuale de întârziere în cuantum total de 1.210.057 RON.
Prin decizia civilă nr. 210/2017 din 31 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII "C.N.I." S.A. împotriva sentinței civile nr. 812 pronunțată la data de 29.03.2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a anulat-o în tot în sensul că s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al creditoarei și, judecând pe fond, s-a respins contestația la tabelul preliminar al debitoarei.
La data de 09 iunie 2017, recurenta Compania Națională de Investiții S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 210/2017 din 31 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 29 iunie 2017.
Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea în tot a deciziei recurate și, în consecință, admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 812 din 29 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, cu consecința admiterii contestației la tabelul preliminar și, pe cale de consecință, să se dispună înscrierea în tabelul creanțelor și cu suma de 1.210.057,00 RON reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere.
Prin întâmpinarea depusă la 02 octombrie 2017, intimata S.C. A. S.A. a solicitat pe cale de excepție, respingerea ca inadmisibil a recursului iar pe fondul cauzei, respingerea căii de atac cu consecința menținerii deciziei recurate.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția propusă fiind de respingere a recursului ca inadmisibil.
Prin încheierea din 19 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 210/2017 din 31 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
În conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, hotărârile curții de apel date în apel sunt definitive.
În speță, prezentul recurs are ca obiect o decizie definitivă pronunțată în calea de atac a apelului, apel soluționat conform prevederilor legale menționate, nesusceptibilă așadar de recurs.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII "C.N.I." S.A. împotriva deciziei civile nr. 210/2017 din 6 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.