ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5383/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5383/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 7528 din 12 decembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC

S.M.C.P.C. SA, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și D.G.F.P. a Municipiului

București.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta SC

S.M.C.P.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și D.G.F.P. a Municipiului

București:

- anularea deciziei

din 22 iunie 2010, emisă de A.N.A.F., Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor

;

- anularea deciziei de

impunere din 22 iunie 2005, privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite

de inspecția fiscala, emisă de D.G.F.P. București;

- anularea procesului-verbal

de control din 22 iunie 2005 emis de A.N.A.F., D.G.F.P.M.B., Serviciul Control Fiscal

nr. 6;

- suspendarea actelor

administrative atacate până la data soluționării definitive și irevocabile a prezentei

cauze;

- obligarea paraților

la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza.

Prin decizia nr. 179

din 22 iunie 2010, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul

A.N.A.F. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de SC S.M.C.P.C. SA împotriva

deciziei de impunere din 22 iunie 2005, privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de D.G.F.P. București.

În considerente acestei

decizii, s-a reținut că reclamanta a contestat parțial decizia de impunere din

22 iunie 2005 privind sumele suplimentare de plată, emisă de D.G.F.P., Municipiul

București, Activitatea de Inspecție Fiscală, în baza procesului-verbal din 22

iunie 2005 și are ca obiect suma totală de 3.971.298 RON reprezentând:

-impozit pe profit în

suma de 1.104.293 RON;

- dobânzi în suma de 466.871

RON aferente impozitului pe profit;

- penalități de întârziere

în suma de 114.074 RON aferente impozitului pe profit;

- TVA în suma de 1.334.971

RON;

- dobânzi în suma de 721.783

RON aferente TVA;

- penalități în suma de

229.306 RON aferente TVA.

Ca urmare a adresei Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică

din 18 iunie 2004, precum și urmare adreselor de răspuns din 21 mai 2004 și din

25 mai 2004 a A.N.A.F., Direcția Generală de Inspecții Financiar Fiscală, organele

de inspecție fiscala din cadrul D.G.F.P.M.B. au efectuat inspecția fiscală la SC

S.M.C.P.C. SA, perioada supusă verificării fiind 1 martie 2000-30 septembrie 2004.

În acest sens, a fost

întocmit procesul-verbal din 22 iunie 2005 care a stat la baza emiterii deciziei

din 22 iunie 2005 privind sumele suplimentare de plată.

Astfel, în interesul soluționării

Dosarului penal nr. 430/P/2003 privind pe învinuitul R.S., cercetat sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 248 C.

pen., respectiv art. 178 din Legea nr. 141/1997 privind C. vam. al României, cu

modificările și completările ulterioare, prin adresa din 18 iunie 2004, Parchetul

de pe lângă }nalta Curte de Casație și Justiție a solicitat D.G.F.P.M.B. efectuarea

unor controale de fond la SC R.I.H. SA, foste SC T.T. SA, SC T.A.A. SA, SC

S.M.C.P.C. SA, SC M. SA și SC W. SRL.

Printre obiectivele solicitate

a fi controlate s-au aflat: situația contractelor de prestări servicii între societățile

enumerate, situația transferurilor de bunuri între societăți și situația înstrăinărilor

de active către terți.

Având în vedere că acțiunea

a vizat, punctual, diferite constatări ale raportului de inspecție fiscală, precum

și consecințele stabilite în privința obligațiilor fiscale ale reclamantei, instanța

a analizat separat fiecare din obligațiile fiscale impuse reclamantei prin decizia

de impunere contestată, după cum urmează:

I. Cu privire la impozitul

pe profit

1.1. Suma de 85.223 RON,

organele de inspecție fiscală au constatat că SC S.M.C.P.C. SA a considerat suma

drept venituri neimpozabile rezultate din aplicare O.U.G. nr. 163/2000 pentru diminuarea

arieratelor la bugetul de stat la nivelul sucursalelor Iași 66.110 RON, Doaga 14.825

lei și Dr. Turnu Severin 4.298 RON.

Întrucât societatea nu

a probat că se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 163/2000 privind diminuarea

arieratelor la bugetul de stat, în sensul că este scutită de plata acestor majorări,

pentru a le putea înregistra ca venituri neimpozabile, organele de inspecție

fiscală au stabilit că sunt impozabile aceste venituri, fiind încălcate prevederile

art. I pct. 5 alin. (5) lit. d) din O.U.G. nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea

O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, și art. 4 alin. (5) lit. d) din H.G.

nr. 402/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului

pe profit, menționând, totodată, faptul că scutirea la plată a majorărilor

în cauză putea fi solicitată la nivelul SC S.M.C.P.C. SA, sediul central, care gestiona

taxa pe valoarea adăugată la data aplicării O.U.G. nr. 163/2000.

Concluziile expertului

desemnat de instanță au fost că SC S.M.C.P.C. SA a procedat în conformitate

cu prevederile legale înregistrând ca venituri neimpozabile suma de 85.223 RON.

Instanța a reținut

concluziile organului de control fiscal și a constatat că societatea nu a achitat

debitele principale scadente până în luna octombrie, respectiv decembrie 2000 și

nu a depus documente care să confirme scutirea la plata a acestor sume reprezentând

majorări de întârziere aferente TVA.

Totodată, instanța

a reținut că societatea nu a urmărit soluționarea cererii prin care a solicitat

clarificarea situației debitelor în temeiul O.U.G. nr. 163/2000 prin care a solicitat

scutirea de la plată a acestor majorări de întârziere, urmare a plății debitelor

principale, deși, conform O.U.G. nr. 163/2000, avea posibilitatea ca în situația

în care această cerere era respinsă să formuleze contestație, potrivit H.G. nr.

402/2000 la organele competente, astfel încât simplele susțineri în sensul achitării

acestor debite nu sunt relevante, nefiind dovedită plata acestor debite pentru care

au fost înregistrate ca venituri scutite de la plata impozitului.

Susținerea reclamantei,

în sensul că veniturile sunt neimpozabile întrucât provin din „recuperarea unor

cheltuieli nedeductibile” care au fost impozitate la calculul impozitului pe profit,

au fost considerate nerelevante, având în vedere împrejurarea că nu s-a făcut dovada

achitării debitului principal, în condițiile O.U.G. nr. 163/2000, iar majorările

de întârziere înregistrate inițial ca venituri neimpozabile, în prezent reîntregesc

baza impozabilă pentru calculul impozitului pe profit.

1.2. Sumele de 2.170 RON

și de 22.560 RON, reprezentând marfă degradată neimputabilă (cărămidă), inclusiv

TVA.

Expertul a avut în vedere

existența procesului-verbal care constata pierderile reprezentând cărămidă degradată

la nivelul SC S.M.C.P.C. SA, cât și prevederile art. I pct. 5 alin. (6) lit. h)

din O.U.G. nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind

impozitul pe profit și art. 9 alin. (7) lit. f) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul

pe profit, cu modificările și completările ulterioare și art. 4 alin. (6) lit.

h) din H.G. nr. 402/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de

calcul al impozitului pe profit, cu modificările și completările ulterioare și a

constatat că nu există dovezi suficiente la dosarul cauzei în vederea încadrării

pierderilor reprezentând cărămizi, în categoria perisabilităților la nivelul SC

S.M.C.P.C. SA, astfel încât cheltuielile aferente să fie considerate drept cheltuieli

deductibile.

Organele de inspecție

fiscală au reținut că impozitul pe profit aferent cheltuielilor în cuantum

total de 24.730 RON (2.170 RON și 22.560 RON) reprezentând contravaloarea cărămida

constatată lipsă este datorat, în condițiile în care reclamanta nu a probat că produsul

reprezenta în fapt perisabilități tehnologice, așa cum a susținut aceasta. Societatea

nu a prezentat norme de consum proprii care să se refere inclusiv la pierderile

tehnologice, în conformitate cu H.G. nr. 1569/2002, în condițiile în care,

actul normativ invocat în susținerea contestației, în speță, H.G. nr. 304/1999

pentru aprobarea Normelor privind limitele legale de perisabilitate la mărfuri în

procesul de comercializare, se referă la normele pentru perisabilități în transport

și desfacere, și nu în procesul de fabricare.

Instanța a reținut

că SC S.M.C.P.C. SA era obligată să dețină și să prezinte organelor de inspecție

fiscală, propriile sale norme de consum, documente care trebuie să cuprindă, pentru

fiecare sortiment de produs finit obținut, cantitățile tuturor materiilor prime

și materialelor consumabile utilizate în consum și nu doar a celor principale. Perisabilitățile

trebuie justificate cu documente, potrivit prevederilor normelor privind limitele

legale de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare aprobate prin

H.G. nr. 1569/2002 pentru aprobarea Normelor privind limitele legale de perisabilitate

la mărfuri în procesul de comercializare.

Întrucât societatea contestatoare

nu a făcut dovada cu documente că suma totala de 24.730 RON reprezintă cheltuieli

cu perisabilitățile și nu cheltuieli cu „marfă degradată neimputabilă” instanța

a reținut că organele de inspecție fiscală au procedat legal la stabilirea impozitului

pe profit ca urmare a neacordării deductibilității fiscale cheltuielilor în suma

de 24.730 RON.

De asemenea, s-a constatat

că pierderile tehnologice apar în procesul de producție, în timp ce, în conformitate

cu H.G. nr. 859/2002 la pct. 9.6, se precizează că nu sunt deductibile la calculul

profitului impozabil pierderile prevăzute în normele de consum tehnologic.

2.1. Suma de 33.613 RON,

reprezentând contravaloarea a două facturi emise de SC S.R. SA Neamț, privind reparații

motor electric.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit că aceste cheltuieli nu sunt aferente veniturilor societății

SC S.M.C.P.C. SA, acestea fiind aferente sucursalei Satu Mare. Această sucursală,

începând cu 1 ianuarie 2001 nu a mai avut în dotare mijloace fixe, astfel că, organele

de inspecție fiscală, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din H.G.

nr. 402/2000 și art. I pct. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 217/1999 pentru modificarea

și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, nu au acordat deductibilitate

fiscală acestor cheltuieli.

Pe de altă parte, expertul

a constatat că aceste cheltuieli angajate de SC S.M.C.P.C. SA cu reparația motoarelor

electrice sunt aferente realizării de venituri la nivelul societății și, prin urmare,

reprezintă cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, reținând, în

acest sens, faptul că societatea a exploatat carieră de marmura G.P., iar din această

operațiune societatea a realizat venituri; conform datelor puse la dispoziție de

societate, motoarele electrice reparate se aflau în componența benzilor transportoare

și a unui utilaj concasor, iar la dosarul cauzei există comanda, factura emisă de

prestatorul de servicii SC S.R. SA și alte documente care confirmă operațiunea.

Instanța a reținut

ca fiind corecte constatările organelor fiscale, în condițiile în care, sucursala

din Satu Mare a contribuabilului nu a mai avut mijloace fixe în dotare din data

de 1 ianuarie 2001 și nu au fost identificate și depuse documente suplimentare

care să justifice susținerea societății reclamante, în sensul că societatea a avut

în exploatare această carieră, în acest sens fiind și mențiunile din raportul de

inspecție fiscală din 16 decembrie 2004.

2.2. Suma de 10.173 RON

reprezentând contravaloarea facturii din 22 martie 1999 emisă de SC L.R. SA și a

facturii din 27 august 2001 emisă de SC A.D. SA Focșani, cheltuieli nedeductibile

fiscal stabilite de către organele de inspecție fiscală care au menționat că pentru

aceasta sumă, nu s-au prezentat documente în original, încălcându-se art. 4

alin. (6) lit. m) din H.G. nr. 402/2000 și art. 1, pct. 5 alin. (6) lit. m) din

O.U.G. nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul

pe profit.

Instanța a constatat

că expertul desemnat în cauză a confirmat constatările organelor fiscale, reținând

în fapt, că societatea a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli deductibile

în anul 2001 în sumă de 10.173 RON în baza a două facturi fiscale în „fotocopie”.

Acestea reprezintă contravaloarea

aprovizionărilor de la SC L.R. SA cu factura din 22 martie 1999 înregistrată în

contabilitate în luna iunie 2001, SC A.D. SA Focșani cu factura din 27 august 2001

(cheltuiala nedeductibilă stabilită prin raportul de inspecție fiscală din 10

decembrie 2004).

Organele de inspecție

fiscală Adjud și Doaga au stabilit că aceste cheltuieli de aprovizionare sunt nedeductibile

fiscal întrucât au fost înregistrate în evidența contabilă în baza unor facturi

fiscale în copie, iar societatea nu a putut prezenta organelor de inspecție fiscală,

la solicitarea acestora, exemplarul original al facturilor respective sau cel reconstituit.

În drept, instanța

a reținut că în anul 2001 au fost aplicabile prevederile pct. 5 alin. (6)

lit. m) din O.U.G. nr. 217/1999 privind modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994

privind impozitul pe profit și prevederile art. 4 alin. (6) lit. m) din H.G. nr.

402/2000 privind aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului

pe profit.

Din documentele existente

la dosarul cauzei rezultă faptul că societatea reclamantă a înregistrat ca și cheltuieli

deductibile sumele înscrise în facturi fiscale în copie, fără să menționeze că sunt

reconstituite, conform art. 126 din Regulamentul nr. 704/1993 de aplicare a Legii

contabilității nr. 82/1991 și să facă dovada deținerii facturilor fiscale sau avizelor

de însoțire a mărfurilor care au stat la baza întocmirii acestora cu respectarea

actelor normative în vigoare.

Cu toate că reclamanta

a prezentat în timpul controlului la sediul central în data de 21 iunie 2005 unele

documente apreciate de către aceasta ca fiind justificative, avea obligația să prezinte

aceste documente la data efectuării inspecției fiscale la sediul sucursalelor, și

nu după aproximativ 5 ani, deoarece facturile înregistrate în contabilitatea sucursalelor

descoperite ca fiind pierdute, sustrase sau distruse au depășit termenul de 30 zile

prevăzut în legislație.

Mai mult s-a constatat

că societatea menționează faptul că s-au prezentat documente reconstituite la sediul

central, însă la sediul sucursalelor, organele de inspecție fiscală au menționat

în rapoartele de inspecție fiscală că facturile au fost prezentate „la control în

copie xerox”.

Instanța a mai reținut

că factura fiscală reconstituită prin aplicarea, pe copie a unei ștampile „conform

cu originalul” și a ștampilei furnizorului, poate fi înregistrată în contabilitate

în condițiile în care se poate face dovada intrării în gestiune a bunurilor prin

intermediul altor documente cum ar fi: nota de recepție și constatare de diferențe,

avizul de însoțire a mărfii, după caz, iar în cazul în care factura respectiva se

referă la prestări de servicii documentul care fac dovada efectuării cheltuielilor,

documentul justificativ este contractul sau comanda aferente facturii respective,

nefiind însă indicate și atașate dosarului cauzei documente justificative ale celor

două facturi fiscale menționate anterior.

În speță, societatea nu

a făcut dovada cheltuielilor în suma de 10.173 RON cu facturi fiscale de aprovizionare

în original sau facturi fiscale reconstituite conform celor menționate anterior,

prezentate organelor de inspecție fiscală în perioada efectuării acestuia, însoțite

și de documentele justificative, prin urmare, datorează impozitul pe profit suplimentar

stabilit în sarcina acesteia, soluția urmând a fi identică și cu privire la accesoriile

stabilite pentru această sumă.

2.3. Pentru suma de 4.253

RON reprezentând contravaloarea facturii din 17 februarie 1999 privind „mese festive”,

înregistrată în contul 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți la

sucursala Doaga”, instanța a reținut că organele fiscale au stabilit faptul ca suma

trebuia înregistrată în contul 623 „Cheltuieli de protocol” și este nedeductibilă

fiscal la calculul impozitului pe profit aferent anului 2001, având în vedere că

s-a depășit cota admisă de lege, la acest tip de cheltuială, potrivit art. 4

alin. (6) lit. c) din H.G. nr. 402/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind

metodologia de calcul al impozitului pe profit și art. I pct. 5 alin. (6) lit.

c) din O.U.G. nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind

impozitul pe profit.

Expertul desemnat în cauză

a reținut că suma de 4.253 RON reprezintă cheltuieli angajate de către societate

cu mese festive, simpozioane de prezentare și vânzare, la care au participat principalii

clienți ai societății, organizate pentru clienții SC S.M.C.P.C. SA și având în vedere

prevederile legale mai sus menționate, precum și faptul ca în documentele existente

la dosarul cauzei nu sunt prezente contracte de prestări servicii în legătură cu

aceste cheltuieli angajate de către SC S.M.C.P.C. SA pentru simpozioanele organizate,

suma reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Această concluzie se coroborează

și cu constatările organelor de inspecție fiscală care au reținut că în fapt societatea

reclamantă a înregistrat în evidenta contabila cheltuieli deductibile în anul 2001

suma de 4.253 RON în baza facturii fiscale din 17 februarie 1999 înregistrată la

sucursala Doaga, stabilită ca fiind nedeductibilă prin raportul de inspecție fiscală

din 6 decembrie 2004, reprezentând contravaloare „mese festive” în suma de 4.253

RON în contul 628 „alte cheltuieli cu serviciile executate de terții”.

În drept, instanța a reținut

că în 2001 erau aplicabile prevederile art. 4 alin. (1), alin. (2) și alin. (3)

lit. c) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicat cu modificările

și completările ulterioare, coroborate cu art. I pct. 5 alin. (6) lit. c) din O.U.G.

nr. 217/1999, art. 4 alin. (4) Capitolul II și alin. (6) lit. c) din H.G. nr. 402/2000

privind aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe

profit, din analiza cărora rezultă că aceste cheltuieli efectuate de societatea

reclamantă reprezintă cheltuieli de protocol pe anul 2001.

Raportul de inspecție

fiscală întocmit la sucursala Doaga face referire la factura înregistrată de societate

în contul 628 „alte cheltuieli cu serviciile executate de terți” reprezentând „mese

festive”, în consecință fiind tratații efectuate în scopul afacerii, prin urmare,

au natura unor cheltuieli de protocol

Mai mult, instanța a constatat

că deși reclamanta susține faptul ca factura ar reprezenta „acțiuni cu caracter

publicitar” reprezentând „un simpozion de prezentare și vânzare” efectuat în baza,

„prestațiilor conform comenzilor”, aceste argumente nu pot fi reținute pentru suma

de 4.253 RON, deoarece nu au fost prezentate contracte scrise conform legii în vigoare

la data în cauză, ci doar „comenzi”.

3.1. Suma de 552.668 RON

reprezentând costul unor lucrări de la SC M.N. SRL Panciu și SC T.A.A. SA, considerate

nedeductibile pentru care nu s-au prezentat organelor de inspecție fiscală documente

care să demonstreze efectuarea prestației în conformitate cu art. 4 alin. (6)

lit. r) din H.G. nr. 402/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia

de calcul al impozitului pe profit și art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea nr. 414/2002

privind impozitul pe profit.

Expertul a reținut

că suma de 552.668 RON reprezintă cheltuieli deductibile la calculul impozitului

pe profit la nivelul SC S.M.C.P.C. SA, în baza art. 9 alin. (7) lit. s) din

Legea nr. 414/2002 și a art. 9 alin. (7) lit. s) din H.G. nr. 859/2002, având în

vedere existența contractului de prestări servicii din 3 aprilie 2001 cu o durată

de valabilitate de 6 ani, fiind îndeplinite condițiile legale, contract încheiat

în formă scrisă pentru servicii inerente realizării obiectului de activitate al

societății, astfel că, în baza prevederilor anterior menționate, cheltuielile

ocazionale angajate de societate ca urmare a serviciilor achiziționate în legătură

cu întreținerea și repararea activelor, nu reprezintă cheltuieli nedeductibile la

calculul impozitului pe profit.

Instanța a înlăturat

atât susținerile reclamantei, cât și concluziile expertului desemnat în cauză cu

privire la această sumă având în vedere următoarele:

În fapt, SC

S.M.C.P.C. SA a înregistrat în evidența contabilă pentru anul 2002 suma de 552.668

RON reprezentând contravaloarea facturilor din mai 2002 emisă de SC M.N. SRL Panciu,

din 30 septembrie 2002, din 1 noiembrie 2002, din 4 noiembrie 2002 emisă de SC

T.A.A. SA.

Aceste cheltuieli au fost

centralizate de organul de inspecție fiscală în anexa nr. 4 la procesul-verbal din

data de 21 iunie 2005.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit în procesul-verbal din data de 21 iunie 2005 faptul că aceste

cheltuieli sunt nedeductibile deoarece nu s-au prezentat în timpul inspecției fiscale

documente justificative care să demonstreze efectuarea prestației.

Societatea a precizat

că „opinia organului de control privind obligativitatea contractului este nelegală

și contrazisă de dispozițiile pct. 21 din Instrucțiunile de aplicare a Legii

nr. 414/2002” referitor la suma contestată și „susținerile organului de control

apar ca nefondate” întrucât sunt respectate condițiile cumulative privind deductibilitatea

cheltuielilor conform art. 21 alin. (4) lit. r) din Legea nr. 571/2003 privind C.

fisc. și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Instanța a reținut

că pentru anul 2002 sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea

nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, în raport de care, deductibilitatea cheltuielilor

cu prestările de servicii este condiționată de probarea prestării efective a serviciilor

cu documentele justificative.

Astfel, în cazul celor

două contracte, instanța a reținut că prestarea efectivă a serviciilor

facturate nu a fost probată, în condițiile Legii nr. 414/2002, cu documente justificative,

cum ar fi contracte scrise, care să prevadă termenele de execuție, prestatori, durata,

defalcarea cheltuielilor, precum și anexe, procese-verbale de recepție sau alte

documente.

Mai mult decât atât, nici

la dosarul contestației nu au fost prezentate documente, solicitate expres de către

organul fiscal, care să suplinească înscrisurile cu caracter de generalitate cu

care au fost justificate inițial cheltuielile ca fiind deductibile.

3.2. Suma de 3.578 RON

reprezentând contravaloarea aprovizionărilor de la SC L.R. SA cu factura din 14

octombrie 2002 la sucursala Doaga (stabilite ca nedeductibile prin raportul de inspecție

fiscală din 6 decembrie 2004), respectiv SC B.C. SRL Roman cu factura din 18

iunie 2002 (stabilită ca nedeductibilă prin raportul de inspecție fiscală din

27 decembrie 2004), pentru care nu s-au prezentat documente în original, expertul

a reținut că aceste cheltuieli sunt nedeductibile, deoarece societatea a prezentat

autorităților fiscale copii ale documentelor „conform cu originalul”, încălcând

prevederile art. 9 alin. (7) lit. j) din H.G. nr. 859/2002.

La aceeași concluzie

a ajuns și instanța care a avut în vedere că societatea nu a prezentat

exemplarul original al facturilor respective sau cel reconstituit.

3.3. Suma de 16.415 RON

reprezentând „pierderi din creanțe”, expertul a reținut că aceste cheltuieli

sunt nedeductibile, în condițiile în care, nu sunt prezente documente care să ateste

deductibilitatea cheltuielilor reprezentând pierderi din creanțe, de exemplu, hotărâri

judecătorești care să ateste falimentul clienților neîncasați.

4.1. Suma de 1.320.752

RON reprezentând contravaloarea facturilor din 2 februarie 2003, din 3

noiembrie 2003 emise de SC T.A.A. SA, din 28 iulie 2003, din 29 iulie 2003, din

31 iulie 2003, din 8 august 2003, din 14 august 2003, din 18 august 2003 emise de

SC S.O.M.A.C.O.C. SRL, din 31 octombrie 2003, din 30 noiembrie 2003 emise de SC

S.O.M.A.C.O. SA, inclusiv pentru anul 2004, suma de 1.958 RON reprezentând contravaloarea

facturii din 14 ianuarie 2004 emisă de SC S.O.M.A.C.O. SA, centralizate de organul

de inspecție fiscală în anexa nr. 4 la procesul-verbal din data de 21 iunie 2005,

pentru care nu s-au prezentat documente care să ateste efectuarea prestațiilor (devize,

situații de lucrări etc.), în conformitate cu art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea

nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a constatat

că pentru anul 2003 sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea

nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cu modificările și completările ulterioare,

coroborate cu art. 4 alin. (6) lit. r) din H.G. nr. 402/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor

privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, iar în baza acestor prevederi

este necesar ca serviciile prestate să se facă în baza unui contract scris care

să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor

prestate și a tarifelor percepute, respectiv valoarea totală a contractului.

Începând cu data de 1

ianuarie 2004 sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc. coroborate cu pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 privind

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., conform

cărora, deductibilitatea cheltuielilor cu prestările de servicii este condiționată

de necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității, justificarea

cu documente a prestării efective a serviciilor.

În cazul contractului

din 3 aprilie 2001 încheiat intre SC T.A.A. SA în calitate de prestator și SC

S.M.C.P.C. SA în calitatea de beneficiar, instanța a reținut, conform

procesului-verbal din 21 iunie 2005, că nu s-au prezentat în timpul controlului

fiscal și nici în susținerea contestației și a acțiunii introductive, documente

care să demonstreze efectuarea prestației, în speță, anexele la contract la

care face trimitere societatea.

De asemenea, facturile

pentru care organul de inspecție fiscală nu a acordat deducere prezintă la rubrica

„denumirea produselor sau a serviciilor” descrierea simplificată a serviciilor prestate

fără a prezenta anexe/devize care să cuprindă serviciile sau lucrările prestate

în ordinea desfășurării lor, cu atât mai mult cu cât la art. 4.2 din contract se

stabilește ca „decontarea prețului se face defalcat pe baza de documente justificative”.

S-a reținut că aceeași

situație se regăsește și în cazul contractului din 1 octombrie 2003

încheiat între SC S.M.C.P.C. SA și SC S.O.M.A.C.O. SA în calitate de distribuitor,

societatea nu a prezentat pentru facturile din 31 octombrie 2003, din 30

noiembrie 2003, din 14 ianuarie 2004 emise de SC S.O.M.A.C.O. SA documente justificative

conform legislație în vigoare, iar în cazul facturilor emise de societatea SC

S.O.M.A.C.O.C. SRL nu s-au prezentat documente care să ateste efectuarea prestațiilor,

astfel că, în mod corect organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere

pentru această sumă.

Susținerea reclamantei,

potrivit căreia ar fi prezentat devize care „sunt veritabile contracte” și că „prestarea

serviciilor a fost atestată și prin controlul încrucișat la prestatorul de servicii”

a fost considerată nerelevantă, deoarece, conform legislației în vigoare pentru

lucrări de realizare a instalațiilor electrice (cablaje, rețea de calculatoare,

instalații de aer condiționat), amenajări bază nautică, efectuate la sediul societății

SC S.M.C.P.C. SA și lucrări de igienizare pavilion, împrejmuire stadion, scarificare

teren (nivelare) efectuate la obiectivul stadion Constanța, se impunea prezentarea

unor documente care să ateste ca serviciile au fost efectiv prestate, să fie executate

în baza unui contract scris care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene

de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și a tarifelor percepute, respectiv

valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să

se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării

obiectului contractului”.

Or, în speța SC

S.M.C.P.C. SA a prezentat devize analitice pentru facturile înregistrate în contabilitate,

fără însa a prezenta contractele de prestări servicii în baza cărora au fost întocmite,

nefiind prin urmare dovedită împrejurarea că aceste devize și facturi au fost emise

și înregistrate în contabilitate urmare a încheierii unui contract de prestări de

servicii încheiat între părți, conform dispozițiilor legale amintite anterior.

În ceea ce privește susținerea

societății potrivit căreia „suma de 658.293 RON (...) este justificată cu devize

de lucrări în baza cărora s-au achitat contravaloarea serviciilor facturate”, aceasta

nu poate fi reținută în soluționarea favorabilă a cauzei, deoarece din analiza devizelor

analitice, reiese că serviciile prestate nu sunt prezentate detaliat, nu sunt cuantificate,

nu sunt prevăzute termene de execuție, astfel încât să se poată verifica dacă SC

S.O.M.A.C.O.C. SRL a prestat serviciile în cantitatea, de calitatea și la termenele

asumate, justificând în acest mod suma facturată.

Având în vedere caracterul

de maximă generalitate a documentelor „deviz” prezentate, instanța a constatat,

asemenea intimatelor că acestea nu sunt de natură a proba prestarea efectivă a serviciilor,

fiind legal stabilit nedeductibil fiscal cheltuielile precizate mai sus.

Pe de altă parte, instanța

a înlăturat susținerile reclamantei și ale expertului desemnat în cauză, sub aspectul

aplicării art. 35 C. com. în vigoare la data prestării serviciilor în cauză, având

în vedere că nu a fost dovedită existența unei oferte scrise și acceptate din partea

prestatorului de servicii, care să valoreze contract scris în sensul legislației

privind deducerea cheltuielilor din masa baza de calcul a impozitului pe profit,

nefiind relevante efectuarea unui control încrucișat la sediul prestatorului și

faptul că devizele au fost însușite de către ambele părți în lipsa unui contract

preexistent care să se afle la baza prestării acestor lucrări.

4.2. Suma de 58.823 RON,

reprezentând contravaloarea „calendarelor, agendelor și brelocurilor” conform facturii

fiscale din 19 decembrie 2003 contabilizată eronat de către societate în contul

604 „cheltuieli privind materialele nestocate”, instanța a reținut că

suma a fost stabilită de organele de inspecție fiscală ca fiind cheltuială de protocol,

întrucât trebuia înregistrata în contul 623 „cheltuieli de protocol” și este nedeductibilă

fiscal în anul 2003 ca urmare a depășirii plafonului cheltuielilor de protocol,

calcul efectuat în anexa nr. 6, în temeiul art. 9 alin. (7) lit. q) din Legea

nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cu modificările și completările ulterioare.

Expertul a constatat că

suma a fost cheltuită pentru achiziționarea de calendare, agende, brelocuri și alte

materiale publicitare pentru promovarea numelui și siglei firmei, iar pentru aceste

cheltuieli, prestări de servicii, s-au respectat prevederile Legii nr. 414/2002

art. 9 lit. s) în sensul încheierii unui contract în formă scrisă, la dosarul cauzei

existând contractul din 28 noiembrie 2003 încheiat cu prestatorul SC P.C. SRL având

ca obiect realizarea de materiale publicitare, reclamă și prezentarea produselor

SC S.O.M.A.C.O. SA. Astfel, expertul a concluzionat că astfel de cheltuieli angajate

de către SC S.M.C.P.C. SA reprezintă cheltuieli de reclamă și publicitate, deductibile

la calculul impozitului pe profit la nivelul SC S.M.C.P.C. SA având în vedere faptul

ca acestea au la baza documentele justificative prevăzute de lege.

Instanța a înlăturat

concluziile expertului dar și susținerile reclamantei reținând că

suma de 58.823 RON reprezintă cheltuielile ocazionate de acordarea de cadouri care

se încadrează la pct. 9.13 din H.G. nr. 859/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor

privind metodologia de calcul a impozitului pe profit (cheltuielile ocazionate de

acordarea de cadouri, tratații și mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul

afacerii, aceste cheltuieli fiind efectuate pentru achiziționarea de calendare,

agende, brelocuri și alte materiale publicitare pentru promovarea numelui și siglei

firmei, calificate a fi „de protocol”).

Pentru încadrarea acestor

cheltuieli la art. 9 lit. s) din Legea nr. 414/2002 (cheltuielile cu serviciile

de management, consultanță, prestări de servicii sau asistență), instanța a

reținut că era necesar ca serviciile să fie efectiv prestate, să fie executate

în baza unui contract scris care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene

de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și a tarifelor percepute, respectiv

valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să

se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării

obiectului contractului.

Verificarea prestației

se realizează prin analiza documentelor justificative care atestă efectuarea serviciilor,

situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate,

de piață sau orice alte materiale corespunzătoare, ceea ce în cazul de față nu este

cazul și nu justifica motivațiile privind încadrarea acestor cheltuieli.

4.3. Suma de 92.586 RON

înregistrata în contul 654 „Pierderi din creanțe”, respectiv creanțe neîncasate,

suportate de unitate, impozit pe salarii și lipsa în gestiune, cu încălcarea

art. 9 alin. (7) lit. f) și lit. r) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe

profit, considerată nedeductibilă, expertul desemnat de instanță a constatat că

nu poate identifica conform actelor fiscale proveniența acesteia.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit ca aceste creanțe neîncasate și suportate de societate (impozitul

pe salarii și pierderea din gestiune) încadrate în contul 654 „pierderi din creanțe”

nu sunt cheltuieli deductibile fiscal în baza art. 1 din H.G. nr. 830/2002 privind

regimul deductibilității fiscale a provizioanelor agenților economici, ale băncilor

organizațiilor cooperatiste de credit și fondurilor de garantare și art. 9

alin. (7) lit. f) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit.

Instanța a constatat

că sunt incidente prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul

pe profit, în vigoare în perioada 2002-2003 și art. 1 din H.G. nr. 830/2002

privind regimul deductibilității fiscale a provizioanelor agenților economici, ale

băncilor, organizațiilor cooperatiste de credit și fondurilor de garantare, agenții

economici persoane juridice, cu excepția băncilor, organizațiilor cooperatiste de

credit și a fondurilor de garantare, în raport de care a reținut că, creanțele

neîncasate se înregistrează pe cheltuieli în condițiile în care există hotărâre

judecătorească definitivă de declarare a falimentului prin care se certifică imposibilitatea

încasării creanței.

Societatea nu a prezentat

în timpul inspecției fiscale și nici în susținerea contestației justificarea înregistrărilor

contabile în contul 654 „pierderi din creanțe”, respectiv o hotărâre judecătorească

de închidere a procedurii de faliment, definitivă și irevocabilă și nici alte documente

din care să rezulte că SC S.M.C.P.C. SA s-a înscris la masa creditorilor pentru

recuperarea debitelor, constituirea de provizioane pentru aceste pierderi care să

fie avute în vedere la soluționarea favorabila a contestației.

De asemenea, instanța

a constatat că Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat SC

S.M.C.P.C. SA, prin adresa din 9 aprilie 2009 primită de societatea contestatoare

în data de 14 aprilie 2009 (confirmare de primire aflată la dosarul cauzei) să își

completeze contestația cu „documente în susținerea contestației”, însă nici până

la data pronunțării sentinței nu au fost prezentate documente în susținerea

acestui capăt de cerere, astfel încât argumentele și documentele prezentate de societate

nu sunt de natură să combată constatările organelor de inspecție fiscală pentru

aceste cheltuieli stabilite ca nedeductibile de organele de inspecție fiscală.

4.4. Cu privire la suma

de 837.896 RON, cheltuieli nedeductibile reprezentând contravaloare facturi emise

de SC M. SA în baza contractului din 2 septembrie 2003, pentru perioada 1

septembrie 2003-31 martie 2004, precum și suma de 71.643 RON, facturată peste cea

prevăzută în contract pentru ultimele patru luni ale anului 2003-cheltuieli nedeductibile

reprezentând prestări servicii facturate de SC M. SA în cadrul contractului de închiriere

și prestări servicii din 2 septembrie 2003, peste valoarea de 200.000 dolari SUA

prevăzută în contract pentru ultimele 4 luni ale anului 2003, cu încălcarea

art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cu

modificările și completările ulterioare.

Expertul desemnat în cauză

a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru deducerea cheltuielilor cu chiria,

în scopul calculării impozitului pe profit, de către SC S.M.C.P.C. SA, având în

vedere specificul activității societății, precum și existența la dosarul cauzei

a documentelor justificative (contract de închiriere), cheltuiala angajată de către

SC S.M.C.P.C. SA cu închirierea spațiului de depozitare urmând să fie tratată drept

integral deductibilă la calculul impozitului pe profit, având în vedere faptul ca

închirierea spațiului s-a făcut pe perioada întregului an, nefiind posibil ca spațiul

respectiv să fie închiriat doar pentru lunile de vara când contul 371 „Mărfuri”

avea rulaj mare.

Mai mult, a concluzionat

expertul că prin compararea nivelului chiriei cu volumul vânzărilor pe lunile de

iarna nu poate fi reținut un algoritm de calcul în baza căruia să se stabilească

nedeductibilitatea cheltuielilor cu chiria.

Instanța a înlăturat

concluziile expertului reținând următoarele:

Suma de 909.539 (837.896+71.643)

RON reprezintă contravaloarea facturilor nr. X1 din 28 octombrie 2003, nr. X2

din 28 octombrie 2003, nr. X3 din 28 octombrie 2003, nr. X4 din 24 decembrie 2003,

și nr. X5 din 29 decembrie 2003 emise de către SC M. SA către SC S.M.C.P.C. SA în

baza contractului din 2 septembrie 2003 încheiat pentru perioada 1 septembrie 2003-31

martie 2004 (șase luni).

Contractul de închiriere

și prestări servicii din 2 septembrie 2003 prevede „închirierea unor spatii și platforme

de aproximativ 8000 mp, inclusiv servicii de paza și custodie pentru produsele SC

S.O.M.A.C.O. SA, în vederea vânzării acestora”, iar „prețul de închiriere convenit

este de 6.25 dolari SUA/mp, incluzând toate serviciile asigurate până la vânzarea

produselor” pentru perioada 1 septembrie 2003-31 decembrie 2004 (4 luni).

Organele de inspecție

fiscala au stabilit ca aceste din urmă cheltuieli (pentru care au fost și emise

facturile anterior precizate) efectuate în baza contractului din 2 septembrie 2003

nu sunt deductibile fiscal, acestea nefiind considerate aferente veniturilor societății,

astfel încât serviciile prestate nu pot fi justificate cu documente.

Din analiza fișei contului

371 „mărfuri”, instanța a constatat, asemenea organelor fiscale faptul că a

rezultat un rulaj foarte mic în raport cu valoarea chiriei achitate și a fost depășită

valoarea facturată de către SC M. SA către SC S.M.C.P.C. SA în baza contractului

din 2 septembrie 2003 pentru perioada 1 septembrie 2003-31 decembrie 2003.

În drept, sunt incidente

prevederile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, cu

modificările și completările ulterioare, în vigoare pe anul 2001, se menționează:

„Profitul impozabil se

calculează ca diferență între veniturile obținute din livrarea bunurilor mobile,

serviciilor prestate și lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv

din câștiguri din orice sursă, și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora,

dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile

nedeductibile.”, iar la art. 6 din același act normativ, se precizează: „în înțelesul

alin. (1) cheltuielile nedeductibile sunt: (...) r) cheltuielile cu serviciile,

în situația în care nu sunt justificate de un contract scris și pentru care nu pot

fi verificați prestatorii în legătură cu natura acestora. Nu sunt deductibile serviciile

facturate de persoane fizice și juridice nerezidente, în situația în care plata

acestora determină pierdere la nivelul unui exercițiu financiar sau în situația

în care aceste servicii nu sunt aferente activității entității din România.”

Din dosarul contestației,

referitor la activitatea de închiriere, paza custodie (pentru care au și fost emise

facturile respective), instanța a reținut că SC S.M.C.P.C. SA a prezentat în justificarea

serviciul prestat „contractul de închiriere și prestări servicii din 2

septembrie 2003” încheiat cu SC M. SA și facturile din anexa nr. 7 la procesul-verbal

din data de 21 iunie 2005 pentru trimestrul IV 2003 și factura nr. X5 din 29

decembrie 2003 reprezentând „avans chirie conform contract din 2 septembrie 2003

trimestrul  l 2004”.

Din analiza contractului

de închiriere și prestări servicii din 2 septembrie 2003 a rezultat că are a obiect

„închirierea unor spații și platforme de aproximativ 8000 mp, inclusiv serviciile

de pază și custodie pentru produsele SC S.M.C.P.C. SA, în vederea vânzării acestora”

și prețul stabilit „preț de închiriere convenit este de 6.25 dolari SUA/mp, incluzând

toate serviciile asigurate până la vânzarea produselor. Prețul nu conține TVA”.

Cu alte cuvinte, prestatorul

SC M. SA desfășoară activități de închiriere, pază și custodie în folosul beneficiarului

respectiv depozitarea produsele SC S.O.M.A.C.O. SA cu toate serviciile necesare

în vederea vânzării acestor produse în București.

Din documentele existente

la dosarul cauzei s-a reținut că acest contract de închiriere și prestări servicii

a „rezultat din necesitatea dezvoltării pieței de desfacere a produselor SC S.O.M.A.C.O.

SA București” dar în același timp „ulterior în anul 2004 s-a analizat contractul

din 2003 și ținând cont ca nu au fost semnate mai multe contracte inițiate în 2003

s-a convenit de comun acord înghețare contractului, declarații susținute de directorul

SC S.M.C.P.C. SA în nota explicativă din data de 21 iunie 2005.

Instanța a constatat că

aceste afirmații sunt în contradicție cu cele susținute în contestația fiscală și

acțiunea introductivă, respectiv faptul că „perioada închirierii este de 15 luni,

iar organul fiscal a făcut evaluarea și raportarea la rulaje doar pe lunile de iarna

când rulajele nu sunt semnificative pentru motive independente de voința contribuabilului”.

Mai mult, cu privire la

factura emisă ca avans chirie trimestrul I 2004, instanța a constatat că organele

fiscale au reținut că a fost înregistrată eronat în contabilitate în contul 612

„cheltuieli cu redevențele și locațiile de gestiune și chirii”, iar pentru facturile

emise în trimestrul IV 2003 valoarea acestora este peste prețul convenit în contract.

Analizând contul 371 „mărfuri”,

în mod corect organul de inspecție fiscală a stabilit că marfa vândută în perioada

respectivă nu justifică cheltuielile înregistrate în baza contractului din 2

septembrie 2003, în sensul că aceste cheltuieli de depozitare sunt mai mari în comparație

cu veniturile obținute din vânzarea mărfii.

În ceea ce privește contractul

din 2 septembrie 2003, instanța a constatat că acesta este formulat ambiguu în legătura

cu termenul de plata, respectiv se precizează că „plata se va efectua în tranșe”

fără a preciza termenele de plată și cuantumul acestora.

Referitor la valorile

facturate și înregistrate pe cheltuieli, s-a reținut că, în conformitate cu prevederile

contractului din 2 septembrie 2003, SC S.M.C.P.C. SA a închiriat un spațiu de 8000

mp pentru care a convenit că va plăti „6,25 dolari SUA/mp incluzând toate, serviciile

asigurate până la vânzarea produselor” ceea ce corespunde sumei de 50.000 dolari

SUA/luna.

Din analiza facturilor

în cauza s-a constatat ca societatea reclamantă a înregistrat facturile aferente

celor 4 luni în suma totală de 221.896 dolari SUA față de 200.000 dolari SUA cât

se cuvenea conform contract din 2 septembrie 2003 (450.000 dolari SUA/luna), diferența

de 21.895 dolari SUA reprezentând suma de 71.643 RON, aceasta nefiind justificată

cu documente, respectiv acte adiționale la respectivul contract care să suplimenteze

valoarea inițială.

În concluzie, având în

vedere faptul că SC S.M.C.P.C. SA nu probează pentru anul 2003 cu documente că respectivele

cheltuieli de depozitare au fost efectuate în vederea obținerii de venituri, iar

în anul 2004 s-a convenit de comun acord înghețarea contractului din 2003, rezultând

astfel că beneficiarii nu pot justifica prestarea serviciilor de închiriere pentru

activitatea societății, conform art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea nr. 414/2002

privind impozitul pe profit, instanța a reținut că, în mod legal, organele de inspecție

fiscală au considerat cheltuielile în sumă totală de 909.539 RON ca fiind nedeductibile

fiscal.

4.5. Cu privire la suma

de 1.279.160 RON, cheltuieli reprezentând materiale, obiecte de inventar, mărfuri,

produse finite, semifabricate și imobilizări în curs, constatate lipsa din gestiune,

valoarea lor fiind stabilită ca nedeductibilă fiscal, instanța a reținut că s-a

constatat ca s-au aflat în gestiunea SC S.M.C.P.C. SA, sucursala Constanța până

în momentul vânzării lor către SC S.O.M.A.C.O.C. SRL, în baza contractelor autentificate

din 29 mai 2003 și din 16 iulie 2003.

Pentru valoarea prevăzută

în contracte s-au emis facturi în care la rubrica „denumirea produselor sau serviciilor”

s-a înscris mențiunea „imobilizări corporale conform contractului”.

Pentru stocurile de mijloace

circulante și pentru cele de imobilizări în curs nu s-au emis facturi.

Din analiza înregistrărilor

efectuate în evidența contabilă a SC S.M.C.P.C. SA București și a sucursalei Constanța

a rezultat faptul că stocurile de mijloace circulante și imobilizări în curs figurează

în continuare în evidența SC S.M.C.P.C. SA, sediul central, în soldurile conturilor

451 și 231, dar nu se regăsesc în listele de inventariere din data de 31

decembrie 2003.

Organele de inspecție

fiscală în urma acestor considerente, au stabilit că aceste cheltuieli sunt nedeductibile

fiscal potrivit art. 9 alin. (7) lit. f) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul

pe profit, cu modificările și completările ulterioare.

Expertul desemnat în cauză

a reținut faptul că aceste cheltuieli aferente achiziționării respectivelor bunuri

de către SC S.M.C.P.C. SA reprezintă cheltuieli deductibile la calculul impozitului

pe profit la nivelul societății, având în vedere existența la dosarul cauzei a documentelor

justificative care să ateste vânzarea imobilelor de către SC S.M.C.P.C. SA, considerând

că eroarea contabilă a reprezentanților societății în ceea ce privește includerea

respectivelor active în balanța nu califică astfel de active ca și lipsa din gestiune

la nivelul societății și prin urmare, în baza regulii generale de deductibilitate

având în vedere faptul că astfel de cheltuieli au fost aferente obținerii de venituri.

Instanța a înlăturat

concluziile expertului având în vedere următoarele considerente:

În fapt, SC

S.M.C.P.C. SA a încheiat contractul de vânzare cumpărare din 29 mai 2003 cu actul

adițional din 6 iunie 2003 prin care în calitate de vânzător vinde cumpărătoarei

SC S.O.M.A.C.O.C. SRL bunuri mobile și imobile din gestiunea SC S.M.C.P.C. SA, sucursala

Constanța, iar „prețul vânzării stabilit de comun acord” este de 1.557.800 RON.

Contractul de vânzare-cumpărare

din 16 iulie 2003 încheiat intre SC S.M.C.P.C. SA în calitate de vânzător și SC

S.O.M.A.C.O.C. SRL în calitate de cumpărător are ca obiect contractual bunuri imobile

(teren și construcțiile aflate pe acest teren) aflate în gestiunea SC

S.M.C.P.C. SA, sucursala Constanța în valoare de 540.000 RON, inclusiv TVA.

SC S.M.C.P.C. SA, centrala

a emis facturi pentru aceste bunuri mobile și imobile către SC S.O.M.A.C.O.C.

SRL.

Organele de inspecție

fiscala în procesul-verbal din data de 21 iunie 2005 au constatat că pentru stocuri

de mijloace circulante în suma de 794.211 RON și pentru stocuri de imobilizări corporale

în curs în suma de 484.949 RON, nu s-au emis facturi.

Stocurile de imobilizări

au fost scoase din gestiunea SC S.M.C.P.C. SA, sucursala Constanța și au fost preluate

de SC S.M.C.P.C. SA, centrala.

Totodată, organele de

inspecție fiscala din analiza evidentelor contabile pentru SC S.M.C.P.C. SA, centrala

și SC S.O.M.A.C.O.C. SRL și a fiselor de cont, au stabilit ca aceste stocuri figurează

în evidenta SC S.M.C.P.C. SA, centrala, dar fără a se regăsi și în listele de inventariere

la 31 decembrie 2003, prin urmare s-a reținut faptul că la sediul central nu există

evidența primară a acestor stocuri, acestea fiind transferate cumpărătorului direct

de către sucursala Constanța fără a fi facturate.

În aceste condiții, în

mod corect organele de inspecție fiscala au stabilit lipsa în gestiune a imobilizărilor

corporale în suma de 1.279.160 RON potrivit art. 9 alin. (7) lit. f) din Legea

nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, valoarea fiind nedeductibilă fiscal la

calculul profitului impozabil.

În drept, instanța a reținut

că sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (7) lit. f) din Legea nr. 414/2002 privind

impozitul pe profit, conform căror cheltuielile reprezentând valoarea bunurilor

de natura stocurilor sau a activelor corporale ce se constată a fi lipsa din gestiune

sau sunt degradate și pentru care nu s-au încheiat contracte de asigurare, sunt

stabilite a fi nedeductibile la calculul profitului impozabil.

Din documentele existente

la dosarul cauzei, rezultă că SC S.M.C.P.C. SA, nu face dovada că bunurile mobile

și imobile aflate scriptic în evidența contabilă a societății, respectiv în soldul

contului 451 „decontări în cadrul grupului” și 231 „imobilizări în curs”