ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1737/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- să se constate dacă pârâții se fac vinovați de "neactualizarea anuală a tarifelor pentru autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale" așa cum a reținut Curtea de Conturi prin Decizia nr. 4/2011 și dacă suma estimată de auditorii Curții de Conturi - 57.776.810,27 RON (pentru anul 2009 suma de 28.290.095,98 RON, pentru anul 2008 suma de 29.486.714,29 RON) prin procesul-verbal de constatare din 05.01.2011 trebuie recuperată de la pârâți, care în perioada de referință dețineau funcția de Președinte al A.N.R.E., aceștia semnând Ordinele menționate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 și art. 194 C. proc. civ.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut că cererea promovată, având ca obiect acțiune în constatare, este evaluabilă în bani, valoarea acesteia depășind, raportat la suma invocată de reclamantă, plafonul în cuantum de 200.000 RON, reglementat pentru competența judecătoriei.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că acțiunea în constatare a reclamantei este inadmisibilă atâta vreme cât aceasta are posibilitatea introducerii unei acțiuni în realizare, prin care să își valorifice pretențiile formulate împotriva pârâților, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală sau o altă acțiune decurgând din raporturi de dreptul muncii.

Constatarea vinovăției pârâților și a unui debit pe care pârâții îl datorează nu se poate realiza prin acțiunea în constatare reglementată de art. 35 C. proc. civ., pentru că aceste aspecte nu pot fi deduse judecății decât prin intermediul unei acțiunii în realizare, în pretenții.

În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că demersul judiciar inițiat de reclamantă este inadmisibil din perspectiva dispozițiilor art. 35 teza a II-a C. proc. civ.

Totodată, constatarea vinovăției pârâților și, respectiv, a debitului cauzat prin fapta culpabilă a acestora pot fi deduse judecății printr-o cerere în realizarea dreptului la recuperarea prejudiciului invocat, întrucât aceste aspecte care fac obiectul acțiunii vor fi cercetate în cadrul analizării tuturor condițiilor cerute de lege pentru atragerea răspunderii civile a pârâților. Numai o astfel de acțiune în realizare putând fi justificată de reclamantă și prin prisma finalității sale, aceea de a obține o dezdăunare pentru prejudiciul pretins.

Sub acest aspect, s-a luat în considerare chiar și cadrul procesual stabilit prin cererea introductivă, o cerere îndreptată împotriva celor doi pârâți, persoane fizice, identificați în acest mod de A.N.R.E. ca persoane de la care s-ar putea recupera prejudiciul invocat de reclamantă pe baza deciziei nr. 4/2011 a Curții de Conturi.

În motivarea recursului s-a susținut în esență că, decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., care reglementează admisibilitatea acțiunii în constatare.

Prin încheierea din 10 octombrie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

În cauză, părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Ulterior, prin încheierea din 16 aprilie 2019, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. h), raportat și la art. 125 și art. 483 alin. (2), coroborat cu art. 460 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că se impune, în dezacord cu soluția de principiu propusă prin raport, admiterea în principiu a recursului, urmând ca dezbaterile în ședință publică să poarte și asupra inadmisibilității recursului, pe baza chestiunilor sesizate cu privire la obiectul primului petit ce are natura unei obligații de a face.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat instanței să constate dacă pârâții A. și B. nu și-au îndeplinit obligația de "actualizare anuală a tarifelor pentru autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale" așa cum a reținut Curtea de Conturi prin Decizia nr. 4/2011 și dacă suma estimată de auditorii Curții de Conturi - 57.776.810,27 RON (pentru anul 2009 suma de 28.290.095,98 RON, pentru anul 2008 suma de 29.486.714,29 RON) prin procesul-verbal de constatare din 05.01.2011 trebuie recuperată de la pârâți, care în perioada de referință dețineau funcția de Președinte al A.N.R.E. și au semnat ordinele menționate.

Așadar, capătul de cerere vizând constatarea îndeplinirii sau nu de către pârâți a obligației de actualizare anuală a tarifelor pentru autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale are natura unui capăt principal, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., iar în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se aprecia asupra obligațiilor privind recuperarea sumelor cuprinse în procesul-verbal de constatare din 05.01.2011 reprezintă o cerere accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ.:

"dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Conform acestui text de lege, hotărârea judecătorească este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală.

În raport de primul capăt de cerere având ca obiect obligația de a face, astfel cum a fost identificat, văzând și dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. h), raportat și la art. 125 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 54A din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, are caracter definitiv, astfel că nu poate fi atacată cu recurs.

Astfel, dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale (…)".

Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva deciziei civile nr. 54A din 25 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2019.