ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2019

HOTĂRÂRE

04.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1637/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 4 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș - Severin, secția I civilă Complet Specializat - conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAȘ-SEVERIN solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la calcularea, pentru perioada 9.04.2015-31.11.2015, a indemnizației lunare de încadrare/salariu de bază, după caz, raportat la valoarea de referință sectorială de 421,36 față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare a majorării cu procentul de 4%, prevăzut de O.G.. 13/2008 și calcularea pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017 a indemnizației de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, față de reclamanții A., B., C., G., D., O., F., E., K., la calcularea pentru perioada 15.07.2017-31.12.2017 a indemnizației de încadrare/salariu de bază, după caz, raportat la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu 4% și 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 față de reclamantul H., la calcularea pentru perioada 1.06.2017-31.12.2017 a indemnizației de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu 4% și 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 față de reclamantul I., la calcularea pentru perioada 24.07.2017-31.12.2017 a indemnizației de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate Ia o valoare de referință sectorială de 463,5 RON față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu 4% și 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 față de reclamantul J., la calcularea, pentru perioada 9.04.2015-31.11.2015, a indemnizației lunare de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate Ia valoarea de referință sectorială de 421,36 fața de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu procentul de 4% prevăzut de O.G.. 13/2008 și calcularea pentru perioada 1.12.2015-5.10.2016, a indemnizației de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 față de reclamantul N., la calcularea, pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015, a indemnizației lunare de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate la valoarea de referință sectorială de 421,36 față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu procentul de 4% prevăzut de O.G.. 13/2008 și calcularea pentru perioada 1.12.2015-31.12.2015 a indemnizației de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 față de reclamanta M., calcularea pentru perioada 22.12.2017-31.12.2017 a indemnizației de încadrare/salariu de bază, după caz, raportate la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON față de valoarea de referință sectorială care a fost luată în calcul la stabilirea drepturilor salariale, urmare majorării cu 4% conform O.G.. 13/2008 și cu 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru reclamantul L., obligarea pârâților la plata către reclamanți, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății, a diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1-7 pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pe viilor, diferențe actualizate cu rata inflației și dobânda legală, până Ia data plății efective.

Prin sentința nr. 307 din data de 8 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin, secția I civilă Complet Specializat - conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția privind necompetența teritorială, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAȘ-SEVERIN, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării instanței, decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, precum și dispozițiile art. 123 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 16 aprilie 2019, sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din data de 31 mai 2019, în baza dispozițiilor art. 139 alin. (5) din C. proc. civ., instanța, din oficiu, a dispus disjungerea acțiunii și formarea de dosare separate, pentru justa soluționare a cauzei și pentru o mai bună administrare a probelor.

Urmare a disjungerii, cauza privind pe reclamantul L. a fost reînregistrată sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 305/2019 din 21 iunie 2019, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul L., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAȘ-SEVERIN, în favoarea Tribunalului Caraș Severin, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. A fost suspendată judecata cauzei și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în cauzele în care reclamantul/pârâtul are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar, grefier, textul care reglementează competența facultativă de soluționare a cauzei este cel al art. 127 alin. (1), (2) și 3 din C. proc. civ.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) Cod procedură, pentru a atrage competența uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află parchetul la care își desfășoară activitatea reclamantul, este necesar ca acesta să aibă calitatea de procuror, iar la data formulării acțiunii să își desfășoare activitatea în cadrul parchetului instanței.

În ceea ce îl privește pe reclamant, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost introdusă acțiunea la Tribunalul Caraș-Severin, având în vedere interpretările obligatorii date sintagmei "instanța la care își desfășoară activitatea", conform deciziei în interesul legii nr. 7/2016, întrucât reclamantul este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, iar instanța competentă teritorial se stabilește conform art. 127 alin. (3) coroborat cu art. 127 alin. (1) C. proc. civ., noțiunea de instanță la care procurorul își desfășoară activitatea fiind interpretată restrictiv.

Totodată, Tribunalul Mehedinți a menționat că din actele dosarului nu rezultă opțiunea reclamantului procuror în sensul sesizării Tribunalului Mehedinți cu judecarea acțiunii deduse judecății, prin procedeul adoptat de Tribunalul Caraș-Severin încălcându-se principiul disponibilității, reglementat de art. 9 C. proc. civ., principiu care guvernează procesul civil.

III. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili în favoarea Tribunalului Caraș-Severin competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se reține că, prin cererea de chemare în judecată introdusă inițial pe rolul Tribunalului Caraș-Severin și înregistrată sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAȘ-SEVERIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale.

Ulterior admiterii excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Caraș-Severin și declinării competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul Mehedinți, cererea reclamantului L. a fost disjunsă din dosarul nr. x/2018, fiind înregistrată separat pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr. x/2019.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș - Severin la data de 16 noiembrie 2018, anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză fiind incidente dispozițiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea*), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

……………………………………………………………………………………….

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Prin Decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este neconstituțională.

Curtea Constituțională a reținut că limitarea sferei de aplicare a competenței facultative la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul judecător nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți.

De asemenea, în conținutul Deciziei nr. 290/2018 s-a făcut referire și la faptul că legiuitorul nu a intervenit, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, nici prin modificarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza întâi și a art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., nici prin adaptarea art. 127 din C. proc. civ.. Prin decizia menționată se reținuse, în esență, că, în ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar, strămutarea la altă instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., interpretat în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, impune ca analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusa cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier), să aibă în vedere nu numai instanța la care funcționează acesta, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, dată fiind posibilitatea exercitării cailor de atac.

În cauza de față, reclamantul este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, iar litigiul dedus judecății are caracterul unui conflict de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care se soluționează în primă instanță de tribunal (Legea nr. 62/2011).

În mod diferit față de ambele instanțe aflate în conflict, Înalta Curte apreciază că, în raport de această calitate a reclamantului, în cauză nu își găsește aplicarea competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., întrucât acesta își desfășoară activitatea la o unitate de parchet de pe lângă o instanță inferioară în grad față de instanța care ar fi fost competentă teritorial să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată (Tribunalul Caraș Severin) sau asupra cererii de apel (Curtea de Apel Timișoara).

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Se reține că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a litigiilor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

În consecință, văzând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și având în vedere faptul că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Caraș Severin, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.