ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 martie 2014 pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă sub nr. x/2014, reclamanții Municipiul Câmpia Turzii și Consiliul local al Municipiului Câmpia Turzii, prin Primar au chemat-o în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

Prin sentința civilă nr. 315/2014 din 19 iunie 2014, secția Civilă a Tribunalului Cluj a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014* pe rolul secției Mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin sentința civilă nr. 1599/2015 din 7 mai 2015, a admis acțiunea și a constatat că pârâta A. S.R.L. nu și-a îndeplinit integral obligațiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 iunie 2006 și anexele acestuia și a obligat-o pe aceasta în favoarea reclamanților la plata sumei de 2.259.160,4 Euro, reprezentând cota de 70% din vânzarea terenurilor aflate în perimetrul unității administrativ-teritoriale Câmpia Turzii și înstrăinate de pârâtă în perioada 16 august 2007 - 20 iunie 2011, precum și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, începând din 13 martie 2014 și până la data plății integrale.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, iar prin încheierea din 22 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol și transpunerea dosarului la secția a III-a contencios administrativ, în vederea repartizării aleatorii, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014**.

Prin decizia civilă nr. 6/2015 din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1599/2015 din 7 mai 2015 a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin decizia civilă nr. 191/2016 din 3 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva încheierilor din 3 noiembrie 2014, din 20 aprilie 2015 și sentinței civile nr. 1599/2015 din 7 mai 2015, toate pronunțate în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care le-a casat și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare după casare, prin sentința civilă nr. 1766/2016 din 30 mai 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a completului specializat în materia contenciosului administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Urmare a declinării, litigiul a fost înregistrat la 4 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, care prin sentința civilă nr. 2043/2016 din 12 octombrie 2016 a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții Municipiul Câmpia Turzii și Consiliul local al Municipiului Câmpia Turzii împotriva pârâtei A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Cluj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Curtea de Apel Cluj în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, care, prin încheierea civilă nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva încheierii civile nr. 8/2017, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând în principal, în temeiul art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) teza finală C. proc. civ., modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul soluționării conflictului negativ de competență și trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția Civilă/Litigii cu Profesioniști, iar în subsidiar, în temeiul art. 497 C. proc. civ., casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecarea conflictului negativ de competență cu luarea în considerare a naturii juridice de act juridic esențialmente civil a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. B. sub nr. x din 14 iunie 2006.

În memoriul depus la dosar, după o "succintă expunere a conflictului de drept" în cuprinsul căreia, în mare parte, a reprodus parcursul litigiului, recurenta, cu titlu prealabil, a susținut neconstituționalitatea și neconvenționalitatea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Criticile dezvoltate împotriva hotărârii atacate au fost subsumate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac a recursului a arătat că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea art. 9 alin. (2), coroborat cu art. 22 alin. (5) C. proc. civ., precum și cu încălcarea art. 430 din același Cod, raportat la art. 287

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a art. 34-36 din Decretul nr. 31/1954, cu referire la prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) și alin. (5) lit. b), raportat la art. 121 și art. 123 din Legea nr. 215/2001 și a subliniat că a criticat exclusiv raționamentul Curții de Apel Cluj sub aspectul calificării eronate a naturii juridice a cauzei din perspectiva normelor de drept material evocate.

Conchizând, recurenta a solicitat casarea sentinței recurate pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arătând că instanța de contencios administrativ nu avea competență materială funcțională pentru soluționarea litigiului.

Intimații-reclamanți Municipiul Câmpia Turzii și Consiliul local al Municipiului Câmpia Turzii, prin Primar au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea căii extraordinare de atac ca inadmisibilă și, în subsidiar, au cerut admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre o nouă judecată a conflictului de competență.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport concluzionându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 2 iulie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., invocată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

În cuprinsul acestei încheieri, Înalta Curte și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate în sensul că art. 135 alin. (4) C. proc. civ. nu aduce atingere drepturilor și principiilor constituționale invocate de către autorul excepției, întrucât regulatorul de competență nu vizează realizarea sau recunoașterea unui drept al părților, ci constituie un incident procedural, care are ca finalitate stabilirea instanței competente să soluționeze cauzei.

De vreme ce în cadrul acestei proceduri nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că drepturile fundamentale ale părților în litigiu ar fi prejudiciate prin suprimarea dreptului la recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de regulator.

În acest sens pot fi evocate și considerentele din decizia nr. 381 din 26 iunie 2014, care a avut ca obiect excepția de neconstituționalitate de aceluiași text de lege, prin care Curtea Constituțională a statuat că, "(...) dispozițiile legale nu vizează fondul cauzei, ci aspecte care țin de buna administrare a procesului, iar o asemenea soluție legislativă este de natură a conduce la soluționarea cu celeritate a cauzelor și, implicit, respectarea cerinței privind termenul rezonabil".

Astfel, recunoașterea dreptului la recurs împotriva hotărârii prin care se soluționează conflictul de competență ar conduce la prelungirea nejustificată a procesului, în dauna celerității, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate instanțele judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale, în considerarea unor situații speciale.

Așadar, accesul liber la justiție poate fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

La termenul din 24 septembrie 2019, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, soluționarea acestei excepții făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție.

Art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului", iar potrivit alin. (2) al aceleiași norme "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

În speță, recursul are ca obiect încheierea civilă nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Specializat Cluj și Tribunalul Cluj în soluționarea acțiunii în pretenții formulată de reclamanții Municipiul Câmpia Turzii și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Potrivit art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., "instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă."

Raportat la textele legale precitate, întrucât încheierea atacată este o hotărâre definitivă, pronunțată de curtea de apel într-un regulator de competență, Înalta Curte apreciază că această hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru argumentele expuse, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 8/2017 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2019.