ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1146/2019

Ședința publică din data de 23 mai 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj sub nr. x din 20 ianuarie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acțiune arbitrală împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la restituirea a 70 de scaune cinema tip STARS, folosite la amenajarea unui spațiu comercial în centrul comercial C. cu destinația de cinematograf, sau în subsidiar, obligarea pârâtei la plata contravalorii acestor bunuri, suma de 43.208,52 RON, cu cheltuieli arbitrale.

Prin sentința arbitrală nr. 15 din 22 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. și, în consecință:

A obligat pârâta să restituie reclamantei cele 70 de scaune cinema tip Stars, care au făcut obiectul amenajării spațiului comercial în suprafață de 421 mp, situat la et. I al centrului comercial C., în baza contractului de închiriere încheiat la 13 aprilie 2011, precum și la plata către reclamantă a sumei de 4.392,71 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L., sub nr. x/19.02.2015 împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe arbitrale reclamanta S.C. B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare.

Prin sentința civilă nr. 3/2016 din 29 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă s-a admis acțiunea în anulare formulată de S.C. B. S.R.L. și a fost anulată în parte sentința arbitrală nr. 15 din 22 aprilie 2015 pronunțată în dosar nr. x/2015 de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj și, în consecință, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de S.C. B. S.R.L., a fost obligată S.C. A. S.R.L. să plătească suma de 25.812,5 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu depozitarea bunurilor, fiind respinse restul pretențiilor formulate prin cererea reconvențională. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate, a fost obligată S.C. A. S.R.L. să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1.923,6 RON și a fost respinsă cererea formulată de S.C. A. S.R.L. de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, recurenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 18 aprilie 2016.

Prin încheierea din 22 martie 2018, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înaintarea spre competentă soluționare secției a II-a Civile a Înaltei Curți.

Recursul recurentei S.C. A. S.R.L. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 6 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta a susținut, în esență, că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit doctrinei, constă în aceea că, deși instanța de recurs nu are competența de a verifica temeinicia hotărârii examinate, respectiv stabilirea corectă a situației de fapt, aceasta va putea verifica dacă legea a fost corect aplicată faptelor reținute de instanțe doar în măsura în care instanțele de fond și-au motivat corespunzător hotărârile.

Raportat la acest text legal, instanța de judecată este ținută a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii.

Ori, din motivarea sentinței a cărei recurare se solicită, Curtea de Apel Cluj nu face absolut nicio referire la apărările societății S.C. A. S.R.L. cu privire la faptul că aceasta a invocat la rândul său încălcarea principiului bunei-credințe de către reclamant, cât și dispoziții de drept material aplicabile în speța de față, dar și apărările formulate de aceasta cu privire la contestarea modalității de calcul și a categoriilor de cheltuieli din care era compus prejudiciul presupus a fi săvârșit de către intimată.

Astfel, potrivit doctrinei, motivarea unei hotărâri trebuie să fie într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii, acestea neputând să fie dubitative, ele trebuind să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Ori, din acest punct de vedere, în cadrul paginii 8 din motivarea hotărârii atacate, instanța de judecată a reținut faptul că "Curtea, observă că s-au solicitat despăgubiri, reprezentând costuri cu depozitarea pentru perioada 01.03.2013-13.02.2014 apreciindu-se că sunt în acest interval 715 zile. Or, la un simplu calcul matematic, curtea constată că intervalul menționat cuprinde 350 zile ceea ce corespunde unui prejudiciu de 25.812,5 RON", această motivare fiind lipsită de complexul de fapte și împrejurări care au determinat instanța spre o astfel de concluzie, societății recurente fiindu-i știrbită practic posibilitatea pregătirii unei căi de atac pe baze logice, deoarece nu este cunoscută motivarea instanței.

Mai susține recurenta că, Curtea de Apel Cluj a reținut spre judecare fondul cauzei considerând faptul că în mod corect intimata S.C. B. S.R.L. a încadrat încălcarea principiului bunei-credințe în noțiunea de ordine publica, bune moravuri ori norme imperative, analizând cererea reconvențională prin prisma principiului bunei-credințe.

Deși, în litigiul dintre părți, ambele părți litigante au înțeles să invoce lipsa bunei-credințe în mod reciproc, Curtea de Apel Cluj face însă analiza doar a atitudinii și a respectării acestui principiu din prisma pârâtului S.C. A. S.R.L. fără însă a proceda și la analizarea acestui principiu și a atitudinii S.C. B. S.R.L..

Astfel, Curtea de Apel Cluj, prin motivarea pe care a înțeles să o realizeze, în realitate a încercat să justifice pasivitatea intimatei în recuperarea creanțelor ce le avea față de S.C. D. S.R.L. (chiriașul cesionar al contractului de închiriere din 13.04.2011) mai mult decât atât, a încercat să scoată în evidență marele prejudiciu produs intimatei de către această din urmă societate, dar și faptul că lichidatorul judiciar al acesteia este culpabil de situația creată între părțile litigante.

Mai susține recurenta că, dacă s-ar pune în discuție încălcarea principiului bunei-credințe de una dintre cele două societăți implicate în prezentul litigiu, aceasta reiese cu certitudine din atitudinea și faptele intimatei, care cel puțin de la momentul 18.12.2013 cunoștea faptul că nu are niciun drept de a reține bunurile aparținând S.C. A. S.R.L., aceasta din urmă neavând absolut nicio datorie față de intimată.

Pe de altă parte, recurenta susține că în prezentul raport juridic dedus judecații sunt aplicabile dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ., potrivit cărora, debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu minimă diligentă.

Astfel, susținerile instanței de judecată care au dus la concluzia, potrivit căreia, ar fi fost necesară depozitarea bunurilor pretinse de către apelantă, cât și efectuarea de cheltuieli necesare pentru depozitarea și întreținerea bunurilor, care formează prejudiciul constatat de instanța de judecată, nu au niciun fundament, din moment ce apelanta, personal sau prin mandatarul său S.C. D. S.R.L. a încercat în permanență să recupereze bunurile ce îi aparțin, de fiecare dată fiind refuzată.

În acest sens, recurenta arată că motivarea instanței de judecată cu privire la modalitatea în care administratorul judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. a înțeles să gestioneze denunțarea contractului de închiriere sau efectuarea de demersuri, în sensul predării spațiului ce a reprezentat obiectul închirierii, nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare, ci eventual a unei cereri formulate în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei, putând solicita sancționarea administratorului judiciar pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, conform art. 22 din Legea nr. 85/2006.

În altă ordine de idei, se arată că instanța de judecată a acordat contravaloarea presupusului prejudiciu, care făcea obiectul petitului secundar al cererii reconvenționale, fără însă a analiza petitul principal de cerere, și anume constatarea dreptului de retenție.

Ori, prejudiciul invocat de intimată nu este echivalentul unor despăgubiri aferente unor fapte săvârșite de bunurile aflate în proprietatea S.C. A. S.R.L., ci acest prejudiciu a fost raportat exclusiv la dispozițiile art. 2495 alin. (1) C. civ.

Pe de altă parte se arată că, Curtea de Apel Cluj nu a observat faptul că prin acțiunea în anulare a sentinței arbitrale formulată de S.C. B. S.R.L., aceasta a înțeles să-și modifice cererea reconvențională depusă la Tribunalul Arbitral, susținând doar petitul secundar cu privire la obligarea societății recurente la plata prejudiciului, fără a mai solicita și constatarea dreptului de retenție existent pe perioada 01.03.2013 (data deschiderii procedurii insolvenței a S.C. D. SRL) până la 25.06.2015 (data predării bunurilor către S.C. A. SR).

Ori, fără a se constata faptul că pentru o anumită perioadă S.C. B. S.R.L. avea dreptul să rețină bunurile în cauză și fără constatarea faptului că S.C. A. S.R.L. ar fi avut vreo datorie față de intimată, care să o determine pe aceasta din urmă să îi rețină bunurile, Curtea de Apel Cluj nu putea acorda cheltuielile ocazionate cu bunurile respective.

Mai susține recurenta că, Curtea de Apel Cluj, neobservând faptul că prin acțiunea în anulare intimata și-a modificat cererea reconvențională, a admis acțiunea în anulare în totalitate, deși pe fond a respins restul pretențiilor formulate prin cererea reconvențională.

În această situație, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj trebuia să procedeze la acordarea cheltuielilor de judecată proporțional cu admiterea în parte sau cel puțin trebuia să procedeze la compensarea cheltuielilor de judecată avansate de către părți, dispunând ulterior achitarea unei eventuale diferențe în sarcina recurentei.

Prin urmare, recurenta apreciază că este cert faptul că se află atât în situația unor motive contradictorii, dar și în prezența unor lipsuri ale motivării cu privire la anumite opinii ale instanței de judecată, dar și la aplicarea greșită a legii referitoare la dispozițiile legale ale principiului bunei-credințe, a existenței dreptului de retenție, a îndeplinirii cerințelor legale pentru existența unui prejudiciu, cât și cu privire la aplicarea dispozițiilor legale în materia cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de S.C. B. S.R.L. la data de 18 iulie 2016 s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de S.C. B. S.R.L., recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 31 ianuarie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul din 23 mai 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția lipsei capacității de folosință a recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L. invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac formulată, în considerarea următoarelor:

În acest context, Înalta Curte va cerceta cu prioritate excepția lipsei capacității de folosință a recurentei-pârâte, caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror alte cereri.

Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligații în plan procesual, aceasta încetând la data încetării persoanei juridice însăși.

C. proc. civ. - Cartea I - Dispoziții generale - Titlul II - Capitolul II - Părțile - art. 56 prevede că "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile".

Per a contrario, persoanele care nu au folosința drepturilor civile nu pot sta în judecată și nici nu pot exercita vreun drept la acțiune.

Potrivit art. 41 din LSC, societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului, și ca atare, pe toată durata funcționării societății aceasta beneficiază de capacitate de folosință și de capacitate procesuală distinct de capacitatea asociaților care își exercită drepturile lor în timpul duratei societății.

În speță, conform Rezoluției nr. 7474 din 13 decembrie 2017 pronunțată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-a admis cererea de radiere și s-a dispus radierea firmei S.C. A. S.R.L..

Potrivit adresei emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflată la dosar recurs, dizolvarea societății S.C. A. S.R.L. s-a dispus conform art. 235 din Legea nr. 31/1990.

Încheierea definitivă privind radierea unei societăți comerciale, în condițiile reglementate prin art. 31 alin. (5) din Legea nr. 359/2004 are drept consecințe încetarea societății ca persoană juridică, încetând astfel și capacitatea sa procesuală de folosință (condiție obligatorie pe care instanța trebuie să o analizeze în orice procedura judiciară, astfel încât, jurisprudența a apreciat că nu poate avea calitatea de subiect al procedurii de lichidare judiciară în temeiul Legii nr. 85/2014, o societate lipsită de asemenea capacitate procesuală).

Oficiul Registrului Comerțului constată dizolvarea de drept a societății debitoare în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 și procedează la radierea din oficiu a acesteia, situație în raport cu care societatea nu mai există din punct de vedere juridic, nu mai are nici personalitate juridică și nici patrimoniu și, ca atare, nu poate fi subiect al procedurii insolvenței, fiind evocate în acest sens prevederile art. 56 C. proc. civ., potrivit cărora numai persoanele care au folosința drepturilor lor pot sta în judecată, capacitatea de folosință a societății comerciale subzistând atât timp cât exista personalitatea sa juridică, din momentul înregistrării în registrul comerțului și până la radiere.

În urma dizolvării și lichidării se va obține radierea societății comerciale din registrul comerțului, dată de la care se va elibera certificatul de radiere, act care atestă încetarea firmei.

Astfel, pârâta a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 13 decembrie 2017, dată de la care și-a încetat existența cu consecința pierderii folosinței - și subsecvent exercițiului - oricăror drepturi, inclusiv cele procesuale.

În acest context, se constată că, recurenta-pârâtă - dizolvată și lichidată judiciar - este lipsită de capacitate procesuală de folosință, neputând sta în judecată în nume propriu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 56 C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3/2016 din 29 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, pentru lipsa capacității de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsa capacității de folosință a recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L..

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3/2016 din 29 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L., pentru lipsa capacității de folosință.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2019.