ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4839/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 4.08.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Reglementări Vamale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea:

a) Deciziei de respingere a contestației formulate de reclamantă împotriva Formularului de Informație Tarifară Obligatorie (ITO) cu număr de referință x emis de pârât, decizie comunicată prin Adresa nr. x/30.06.2015;

b) Formularului de Informație Tarifară Obligatorie (ITO) cu număr de referință x, titular A., Switzerland, emis de pârât în data de 24.04.2015 și comunicat prin Adresa nr. x - l/STVI/24.04.2015.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1783 din 27.05.2016, a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia de respingere a contestației administrative comunicată prin Adresa nr. x/30.06.2015, precum și Formularul de Informație Tarifară Obligatorie cu numărul de referință x din 24.04.2015, având ca titular A., Switzerland, ambele emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Reglementări Vamale.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Fără a analiza conținutul Deciziei comunicate prin Adresa nr. x/30.06.2015, instanța de fond a apreciat în mod eronat că autoritatea recurentă nu s-a pronunțat asupra contestației administrative depuse de intimată cu privire la ITO cu număr de referință x.

3.2. Prima instanță a considerat că ITO este un act administrativ fiscal, în condițiile în care nu a ținut seama de faptul că acesta cuprinde doar informații asupra clasificării tarifare a mărfurilor, fără a stabili, modifica sau stinge drepturi și obligații.

3.3. Concluzia exprimată în sentința atacată, în sensul că pârâta a încadrat tarifar greșit produsul comercializat de reclamantă este eronată, deoarece nu a avut în vedere împrejurarea că prin ITO contestat s-a stabilit clasificarea produsului "sulfat de sodiu natural" la codul NC283311, prin aplicarea Regulilor generale interpretare a nomenclaturii combinate cu nr. 1 și nr. 6.

La clasificarea produsului au fost avute în vedere certificatele de analiză prezentate de reclamantă, conform cărora produsul reprezintă sulfat de sodiu anhidru (Na2S04), chimic pur, cu puritate peste 99,5%, cristalizat, iar acesta provine de la B., Rusia.

Potrivit documentelor Organizației Mondiale a Vămilor, produsul se obține prin deshidratarea la temperatură a mirabilitului natural (sulfat de sodiu hidratat cu 10 molecule de apa) din lacul Kuchuk. Produsul în cauză este utilizat ca materie primă destinată procesului de fabricare a produselor de curățat și spălat (detergenți).

De asemenea, în ITO atacat s-a mentionat și faptul că produsul nu poate fi clasificat la subpozitia 253090, deoarece nu îndeplinește condițiile Notei 1 de la capitolul 25 din NC.

Prima instanță nu a ținut cont de un aspect important, conform căruia clasificarea tarifară a mărfurilor se determină prin aplicarea regulilor generale de interpretare (RGI) a Nomenclaturii combinate. În plus de aceasta, nu a avut în vedere nici dezbaterile și deciziile adoptate atât la nivelul Organizației Mondiale a Vămilor (OMV) cât și în cadrul comitetelor de specialitate ale Comisiei Uniunii Europene referitoare la clasificarea tarifară a acestui produs. În concret, Comitetul Sistemului Armonizat (CSA) a început în luna mai 2003 examinarea clasificării tarifare a sulfatului de sodiu 98,5%, iar în luna octombrie 2004 a sulfatului de sodiu 92,2%, fiind pusă în discuție clasificarea la capitolul 25 sau la capitolul 2833. De asemenea, problema a fost înaintată și Comitetului științific din cadrul OMV pentru a se pronunța cu privire la cristalizare. Astfel, la Sesiunea 22 a acestui Comitet, s-a decis că termenul cristalizare din textul Notei 1 de la capitolul 25 se referă la orice fel de proces de cristalizare: natural sau industrial. Având în vedere această decizie, CSA a decis clasificarea celor două produse la capitolul 28 încă din luna mai 2004, în cadrul sesiunii 33.

În contextul în care Rusia a introdus rezerve și a solicitat reexaminarea clasificării sulfatului de sodiu, problema a fost din nou pusă în discuție în cadrul CSA, decizia fiind aceeași, respectiv clasificarea la poziția 2833.

Până în prezent, CSA a reexaminat clasificarea sulfatului de sodiu în repetate rânduri, de fiecare dată decizia acestuia fiind aceeași, adică la poziția 2833, însă Rusia a introdus rezerve împotriva deciziilor și problema a fost de fiecare dată reanalizată. Mai precis, în luna septembrie 2014, la Sesiunea 54, CSA a reconfirmat clasificarea la poziția 2833, însă Rusia, în luna noiembrie 2014, a introdus rezerve contra deciziei prin care susținea clasificarea la poziția 2530 și solicita reanalizarea încadrării tarifare la viitoarea reuniune a CSA.

Recurenta precizează faptul că o poziție similară are și Comisia UE, care susține clasificarea sulfatului de sodiu la poziția 2833, iar nu la capitolul 25. De altfel, această este poziția uniform acceptată de către toate statele membre ale UE și ea a fost prezentată de-a lungul timpului la lucrările CSA de către reprezentantul Comisiei UE. În concluzie, produsul care a făcut obiectul ITO cu nr. de referință x se clasifică la poziția 283311, prin aplicarea RGI nr. 1, 6, precum și a prevederilor Notei de capitol 1 de la capitolul 25.

Pe aspectul analizat, recurenta menționează și faptul că, în data de 31.08.2015, Serviciul de specialitate din cadrul ANAF - DGV a inițiat o corespondență electronică cu reprezentantul Comisiei UE care gestionează problemele ce fac obiectul reuniunilor Comitetului Codului Vamal - Sector Coordonare cu OMV prin care a solicitat acestuia punctul de vedere al UE în privința clasificării produsului sulfat de sodiu. În răspunsul primit la data de 31.08.2015, se indică faptul că încă de la început Uniunea Europeană a agreat clasificarea produsului la codul 2833.11. Ca atare, recurenta concluzionează în sensul că, față de caracteristicile produsului în cauză, raportat la regulile de clasificare tarifară, precum și la punctul de vedere unitar al Uniunii Europene, încadrarea tarifară a produsului la codul 2833 este corectă.

Intimata a formulat întâmpinare, precum și concluzii scrise în care a invocat excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor formulate de recurentă în motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Totodată, partea a prezentat istoricul litigiului, cadrul normativ aplicabil și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Înalta Curte a încuviințat intimatei administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

6.1. Referitor la excepția nulității recursului

În raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția, deoarece criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

6.2. Referitor la recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanșat de intimată are ca obiect verificarea legalității: - Deciziei de respingere a contestației administrative depuse de parte împotriva Formularului de Informație Tarifară Obligatorie cu număr de referință x emis de recurentă, decizie comunicată prin Adresa nr. x/30.06.2015;

b) Formularului de Informație Tarifară Obligatorie cu număr de referință x, titular A., Switzerland, emis de recurentă în data de 24.04.2015 și comunicat prin Adresa nr. x - l/STVI/24.04.2015.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, este legală, fiind împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinței atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține:

6.2.1. Referitor la natura juridică a Formularului de Informație Tarifară Obligatorie contestat în cauză și la necesitatea ca autoritatea publică competentă să soluționeze contestația administrativă promovată împotriva acestuia printr-o decizie motivată

Cu titlul prealabil, instanța de control judiciar constată că intimata importă sulfat de sodiu natural din Federația Rusă, expeditor fiind B. "B.", C., Regiunea Altai, produs pe care l-a încadrat, în scopul stabilirii obligațiilor vamale, la poziția tarifară 25309000 din Tariful Vamal Integrat al Comunității Europene (TARIC). Conform acestei încadrări, pentru mărfurile provenind din Rusia, nu este prevăzută cotă pentru taxele vamale.

În data de 23.02.2015, intimata a solicitat, prin comisionarul său în vamă, D. S.R.L., eliberarea unei Informații Tarifare Obligatorii (ITO) cu privire la produsul "sulfat de sodiu natural" provenit din mina de sare a Lacului Kuchuk, regiunea Altai, Federația Rusă (produs importat și de către societatea intimată). În cuprinsul cererii, intimata a indicat clasificarea avută în vedere, respectiv subpoziția tarifară 25309000 din Tariful Vamal Integrat al Comunității Europene (TARIC).

Prin Adresa nr. x - 1/STVI/24.04.2015, Direcția Reglementări Vamale din cadrul MFP-ANAF-DGV a comunicat Formularul de Informație Tarifară obligatorie cu număr de referință x prin care clasificarea produsului "sulfat de sodiu natural" s-a făcut la o altă poziție tarifară, respectiv subpoziția 283311.

Părțile litigante au poziții diferite în ceea ce privește natura juridică a Formularului de Informație Tarifară Obligatorie anterior nominalizat.

Regulamentul nr. 2454/1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92, în art. 5 alin. (1), definește informațiile tarifare obligatorii ca fiind: "informațiile tarifare ce obligă administrațiile tuturor statelor membre ale Comunității atunci când condițiile definite la articolele 6 și 7 sunt respectate."

Așadar, prin emiterea de către o autoritate vamală națională a unei informații tarifare obligatorii pentru o anumită marfă, unei anumite persoane, este reglementat un regim vamal comun pe întreg teritoriul Comunității.

Înalta Curte reține că prima instanță a interpretat în mod sistematic prevederile legale din Codul Vamal și din Codul de Procedură Fiscală aplicabile pe subiectul analizat.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (1) din Codul Vamal al României: "Agenția Națională de Administrare Fiscală emite informații tarifare obligatorii sau informații obligatorii în materie de origine, la solicitarea scrisă a persoanei interesate, conform regulamentului vamal."

Pentru fundamentarea raționamentului juridic, instanța a coroborat această dispoziție cu prevederile din materia fiscală, mai precis, cu art. 41 din Codul de procedură fiscalălă, care menționează faptul că: "În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."

În urma analizării conținutului Formularului de Informație Tarifară Obligatorie, precum și a textelor legale anterior citate, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia judecătorului fondului cauzei, în sensul că acesta este un act administrativ fiscal. Într-adevăr, prin eliberarea unei informații tarifare obligatorii, Agenția Națională de Administrare Fiscală stabilește efectiv încadrarea tarifară a unui produs de import, precum și regimul fiscal ce urmează a fi aplicat asupra importului produsului în discuție, printre care și datoriile vamale aflate în sarcina beneficiarului ITO. Cu alte cuvinte, prin intermediul său, sunt stabilite drepturi și obligații de natură fiscală ce incumbă beneficiarului informației tarifare, motiv pentru care este vorba despre un act administrativ fiscal.

În atare situație, prima instanță a stabilit în mod judicios faptul că recurenta trebuia să emită o decizie motivată prin care să soluționeze contestația administrativă promovată de intimată împotriva Formularului de Informație Tarifară Obligatorie. Pe acest aspect, instanța a reținut în mod corect incidența prevederilor art. 210 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală (în vigoare în perioada de referință), potrivit cărora: "În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz."

De asemenea, este de observat faptul că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile pct. 179.1 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală care realizează distincția dintre cele două categorii de acte administrative: "În soluționarea contestației, organele de soluționare competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală se pronunță prin decizie, iar cele ale autorităților administrației publice locale se pronunță prin dispoziție."

În cauza de față, instanța de control judiciar constată că recurenta nu a soluționat contestația administrativă formulată de intimată împotriva Formularului de Informație Tarifară Obligatorie printr-o decizie, ceea ce contravine dispozițiilor normative anterior citate. Pe acest aspect, în mod întemeiat curtea de apel a reținut faptul că răspunsul primit de intimată, ca urmare a formulării contestației, este reprezentat numai de o adresă emisă de recurentă, având nr. 15370 - 1/STVI/30.06.2015, adresă prin care recurenta o informează că:

"ne menținem punctul de vedere privind clasificarea tarifară a produsului care a făcut obiectul solicitării". Într-adevăr, după cum a subliniat instanța de primă jurisdicție, procedând astfel, "pârâta nu a respectat obligația legală de a se pronunța asupra contestației printr-o decizie, motiv pentru care adresa nr. x - 1/STVI/30.06.2015 este nelegală."

Mai mult decât atât, după cum în mod judicios a evidențiat și prima instanță, Adresa nr. x/30.06.2015, prin care s-a respins contestația intimatei, nu este motivată în fapt și în drept, aceasta fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 211 Codul de procedură fiscalălă, conform cărora:

"(1) Decizia de soluționare a contestației se emite în formă scrisă și va cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluționarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestației la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.

(5) Decizia se semnează de către conducătorul direcției generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz."

Este de observat faptul că adresa aflată în discuție nu are un dispozitiv, nu indică calea de atac, precum și termenul în care ar putea fi exercitată calea de atac împotriva soluției adoptate cu privire la contestația administrativă.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Putem afirma că motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În consecință, Adresa nr. x/30.06.2015 este lovită de nulitate, întrucât a fost emisă cu încălcarea principiului motivării actelor administrative.

6.2.2. Referitor la încadrarea tarifară realizată prin Formularul de Informație Tarifară Obligatorie cu număr de referință x din 24.04.2015, având ca titular A., Switzerland

Clasificarea tarifară a mărfurilor este reglementată atât la nivel internațional - prin art. 20 alin. (6) din Regulamentul C.E. nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar - cât și la nivel național - a se vedea art. 45 alin. (1), art. 46 din Codul Vamal (având în vedere faptul că aceste dispoziții normative au fost citate de prima instanță, Înalta Curte nu va mai proceda la redarea conținutului lor).

În privința stabilirii în concret a clasificării mărfurilor, Regulamentul C.E. nr. 2913/1992 menționează, în art. 12 alin. (1) - (4), posibilitatea autorităților vamale naționale de a emite informații tarifare obligatorii care să cuprindă clasificarea mărfurilor în nomenclatura vamală, în raport cu care să fie stabilite, pentru viitor, datoriile vamale generate de importul sau exportul mărfurilor respective în/din Comunitate.

Încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import al României se face conform Regulilor generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, prevăzute în Anexa la Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția Internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor și în concordanță cu Notele explicative ale Sistemului armonizat, așa cum se precizează la art. 48 din Legea nr. 86/2006

După cum s-a arătat anterior, prin Formularul de Informație Tarifară Obligatorie cu număr de referință x din 24.04.2015, recurenta a încadrat tarifar produsul importat de intimată la poziția 283311 din Tariful Vamal Integrat al Comunității Europene, poziție pentru care este prevăzută o taxă vamală de 5,5%.

Prima instanță a apreciat că recurenta a încadrat tarifar greșit produsul importat de intimată, întrucât "în condițiile în care este vorba despre un produs natural, iar nu de unul sintetic, încadrarea tarifară corectă este la capitolul 25, poziția tarifară corectă fiind 25309000."

Prin memoriul de recurs, emitentul actelor administrative contestate în cauză reia argumentele prezentate în fața instanței de fond și formulează două motive de nelegalitate a soluției: faptul că instanța nu a ținut seama, în primul rând, de Regulile de interpretare a Nomenclaturii Combinate nr. 1 și 6, iar în al doilea rând, de "dezbaterile și deciziile atât la nivelul Organizației Mondiale a Vămilor (OMV) cât și în cadrul comitetelor de specialitate ale Comisiei Uniunii Europene referitoare la clasificarea tarifară a acestui produs."

Înalta Curte apreciază că instanța de primă jurisdicție a analizat în mod detaliat și judicios dispozițiile normative comunitare și naționale incidente pe subiectul analizat, susținerile părților litigante, precum și întregul probatoriu administrat în cauză, respectiv înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Cu privire la clasificarea tarifară a mărfurilor, Anexa I la Regulamentul nr. 1101/2014 (Nomenclatura combinată) prevede în Secțiunea V - Produse minerale, Capitolul 25 - Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment; ca atare, capitolul anterior arătat este destinat produselor mai sus indicate, iar acesta cuprinde Poziția 2530 aferentă Substanțelor minerale nedenumite și necuprinse în altă parte - Subpoziția 25309000 - Altele. Aceasta este subpoziția în care, intimata a încadrat în mod justificat sulfatul de sodiu natural, având în vedere Regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și Notele explicative ale Nomenclaturii Combinate a Uniunii Europene. În plus de aceasta, intimata și-a fundamentat încadrarea tarifară a produsului pe conținutul facturilor emise de furnizor, pe certificatele de calitate a produsului, precum și pe informațiile primite de la furnizor. Este de menționat și faptul că expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că produsul în discuție este un produs mineral natural.

Poziția în care autoritatea recurentă a încadrat produsul importat de intimată, respectiv 28331100 - Sulfat de disodiu, face parte din Sistemul Nomenclaturii Combinate din Secțiunea VI-a - Produse ale industriei chimice sau ale industriilor conexe -, Capitolul 28 - Produse chimice anorganice; compuși anorganici sau organici ai metalelor prețioase, ai elementelor radioactive, ai pământurilor rare sau ale izotopilor, Poziția 2833, sulfați; alauni; persulfați.

Într-adevăr, după cum a reținut și prima instanță, omologând raportul de expertiză efectuat în cauză, sulfatul de sodiu poate fi natural sau sintetic, iar cristalizarea acestuia poate fi, după caz, un proces natural sau unul industrial. Însă, instanța de control judiciar apreciază, la rândul său, că întregul probatoriu administrat în cauză demonstrează faptul că produsul importat de intimată este un produs natural/mineral, că procesul de cristalizare a acestuia este, de asemenea, natural, iar încadrarea tarifară realizată de recurentă, prin actul administrativ contestat, este eronată.

Astfel, prezintă relevanță concluzia exprimată de expert - pe baza testelor efectuate asupra mostrelor de produse ridicate - în sensul că "sulfatul de sodiu natural, obiect al solicitării reclamantei de eliberare a formularului ITO, este un mineral/produs natural și nu este un produs rezultat ca urmare a prelucrării chimice sau de orice altă natură aptă a-i modifica structura sau compoziția." De asemenea, expertul a făcut trimitere și la documentația transmisă de producător din care rezultă că "doar factorii naturali, adică climatul și compoziția chimică a apei din lac, sunt cei care duc mai întâi la formarea reusinului și apoi la uscarea sa." Expertul a precizat și faptul că "procesul de deshidratare a sulfatului natural de sodiu și de trecere din forma mirabilit în forma tenardit este unul natural, procesul tehnologic folosit de B. referindu-se doar la sitare și ambalare spre deosebire de procesul de concentrare a compoziției unui produs prin metoda cristalizării industriale sau de obținere a sulfatului de sodiu ca produs sau subprodus al industriei chimice. Diferența dintre tenarditul obținut prin colectarea stratului de suprafață a mirabilitului deshidratat de soare și de vânt și sulfatul de sodiu obținut prin încălzire și uscare tehnologică sau prin reacții chimice se referă la puritatea acestuia și la lipsa compușilor toxici, a acidității soluției sau a metalelor grele, astfel încât se poate face și trebuie făcută distincția între sulfatul natural de sodiu și substanțele similare obținute pe cale sintetică."

Așadar, pentru clarificarea problemei litigioase, trebuie distins între sulfatul de sodiu în stare naturală și sulfatul de sodiu obținut sintetic, deoarece cele două produse sunt tratate diferit din punct de vedere tarifar, având poziții tarifare distincte. În speța de față, autoritatea recurentă în mod nejustificat a încadrat produsul importat de intimată - sulfatul de sodiu natural - într-o poziție tarifară care viza produsul de origine sintetică. Or, după cum a evidențiat și prima instanță, având în vedere și Notele explicative la Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, sulfați natural de sodiu sunt excluși de la încadrarea în Capitolul 28.33 (glauberitul, polihalitul, bloeditul, reusinul, astrakanitul) și sunt încadrați la Capitolul 25.30.

Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță pe subiectul analizat și conținutul adresei Direcției Generale a Vămilor nr. x/31.10.2018, comunicată intimatei, în care se arată că pe agenda Reuniunii nr. 189 a Comitetului pentru Codul Vamal - Secțiunea Nomenclatură tarifară și statistică (Subsecțiunea Agri-Chimie) din 11-12 iunie 2018 s-a aflat și subiectul privind clasificarea tarifară a produselor denumite "sulfat natural de sodiu", produse care au făcut obiectul unor decizii privind ITO emise de România (decizia ITO contestată în cauza de față), Polonia și Bulgaria; în cadrul Reuniunii, s-a ajuns la concluzia că produsele pentru care au fost emise de către aceste state membre decizii ITO (care prevedeau toate clasificarea produselor la codul NC 28331100) sunt similare cu produsul descris în Avizul OMV 2530.90/2 care prevede clasificarea acestuia la codul S.A. 253090; minuta Reuniunii a fost aprobată la data de 15.10.2018; ca atare, Comisia a solicitat revocarea deciziei privind ITO nr. RO/2015/001895 (a se vedea dosar recurs).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a stabilit în mod justificat faptul că recurenta a încadrat tarifar greșit produsul importat de intimată.

În concluzie, instanța de control judiciar consideră că nu sunt fondate criticile de nelegalitate ale sentinței atacate, prezentate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității, precum și recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1783 din 27 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.