ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 362 din 12 august 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2619/108/2011, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, a fost condamnat inculpatul M.F.D., la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.F.).
În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la: 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I. - 5 acte materiale). În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.F.). În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.).
În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.F.D. la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate T.A. - 2 acte materiale). În baza art. 194 alin. (1) C. pen., prin extinderea procesului penal, a fost condamnat același inculpat la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru două infracțiuni de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.F.). În baza art. 194 alin. (1) C. pen., prin extinderea procesului penal, a fost condamnat același inculpat la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru două infracțiuni de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate T.A.).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului M.F.D. în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în regim de detenție și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, a fost condamnat inculpatul R.O., la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 194 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat Ia 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.F.). În baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I. - 5 acte materiale). În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate - C.F.).
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.). În baza art. 194 alin. (1) C. pen., prin extinderea procesului penal, a fost condamnat inculpatul R.O., la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru două infracțiuni de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.F.). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul R.O. pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate T.A.. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen.
s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului R.O. în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în regim de detenție și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat pe inculpatul S.I. zis „F.", pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată. În baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.I.
la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat acest inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Ș.A.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată și republicată. În baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.A.S., la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A.G.A. zis „T.", nume purtat anterior „S.", „Tud.", pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată și republicată.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.G.A., la 1 an închisoare pentru infracțiunea de complicitate la șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat acest inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 189 alin. (2) C. pen. - subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.I.D. zis „M.", pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată și republicată.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 75 lit. a) C. pen. - subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.F. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 26 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I., la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate T.A.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru 3 infracțiuni prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 26 C. pen. - subiect pasiv fiind martorul sub acoperire C.I. - 3 acte materiale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 26 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 189 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 26 C. pen., subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului M.I. în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în regim de detenție. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc.
pen., a fost achitat inculpatul C.V.C., pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, modificată și republicată. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice în sensul completării cu art. 26 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru două infracțiuni de complicitate la șantaj - (subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I.). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.V.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen.
raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu în sensul completării cu art. 26 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I. - 3 acte materiale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.V.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 189 alin. (2) C. pen., subiect pasiv fiind martorul sub o altă identitate C.I. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.V.C. în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care urmează să o execute în regim de detenție.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. S-a confiscat în favoarea statului de la inculpații F.I.V., M.F.D. și R.O. câte 101.891 Euro sau contravaloarea în RON la data executării. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad nr. 114 D/P/2006 înregistrat la instanță la data de 23 martie 2011, au fost trimiși în judecată inculpații F.I.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 194 alin. (1) C. pen.
(13 infracțiuni), art. 189 alin. (2) C. pen. (4 infracțiuni); M.F.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 194 alin. (1) C. pen. (6 infracțiuni), art. 189 alin. (2) C. pen. (4 infracțiuni); R.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 194 alin. (1) C. pen. (6 infracțiuni), art. 189 alin. (2) C. pen. (3 infracțiuni); S.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 194 alin. (1) C. pen. (2 infracțiuni), art. 189 alin. (2) C. pen.; Ș.A.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 194 alin. (1) C. pen.; A.G.A.
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/21003 modificată și republicată, art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 189 alin. (2) C. pen.; M.I.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 194 alin. (1) C. pen. (6 infracțiuni), art. 189 alin. (2) C. pen.; C.V.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată, art. 194 alin. (1) C. pen. (5 infracțiuni), art. 189 alin. (2) C. pen. S-a reținut prin rechizitoriu că în perioada 2005 - 2006, pe teritoriul municipiul Arad au acționat în mod coordonat mai multe grupări infracționale specializate în comiterea de fapte antisociale (șantaj, lipsiri de libertate în mod ilegal, violări de domiciliu, tâlhării, operațiuni de cămătărie) pentru a obține beneficii materiale și financiare.
Cu ocazia efectuării urmăririi penale în Dosarul nr. 51 D/P/2006 au apărut informații referitoare la existența unui grup infracțional organizat condus de inculpatul F.I.V., care în cursul anului 2006 a devalizat mai multe firme. În urma cercetărilor efectuate s-a reținut că în esență, ea a constat în deposedarea prin acte de șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal, de toate bunurile mobile aparținând firmelor SC S. SRL Arad, SC P.C. SRL Arad, SC D. SRL Ineu, respectiv un număr de patru bunuri imobile și un autoturism A aparținând părții vătămate/martorului sub altă identitate C.I., autori, instigatori sau complici, după caz, fiind inculpații F.I.V., M.F.D., R.O., F.F.L., S.I., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D., K.L.C.
și C.V.C. Faptele au fost comise în perioada decembrie 2005 - iunie 2006, în condițiile existenței unui grup infracțional organizat așa cum este el definit la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003 modificată și republicată. Rolul de inițiatori și constituenți ai grupului le-a revenit inculpaților F.I.V., M.F.D. și R.O., iar cel de aderenți și sprijinitori ai structurii le-a aparținut celorlalți. Toți au acționat în mod coordonat pentru săvârșirea unor infracțiuni grave (art. 194 alin. (1) C. pen. și art. 189 alin. (2) C. pen.) în scopul de a obține direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, beneficii financiare/materiale. Atribuțiile fiecărui membru al grupului infracțional organizat au fost următoarele: Inculpatul F.I.V.
avea calitatea de leader, identifica „țintele" asupra cărora se opera, din rândul persoanelor juridice cu nevoi de lichidități (SC S. SRL Arad, SC P.C. SRL Arad și SC D. SRL Ineu) sau a persoanelor fizice cu o situație financiară consistentă (partea vătămată/martorul sub altă identitate „C.I.") cu care încheia contracte de împrumut a unor sume de bani în valută cu dobândă împovărătoare, a căror termene și condiții nu puteau fi respectate, respectiv înfățișa unele datorii fictive și cesiuni de creanță asupra unor drepturi bănești, după care îi „executa" de bani, bunuri sau alte valori, prin acte de constrângere exercitate direct sau indirect prin intermediari, iar pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor, încheia cu victimele o serie de acte juridice simulate, ce nu reprezentau voința reală a părților, mare parte din produsul infracțiunii revenindu-i acestuia; inculpații M.F.D.
și R.O. aveau calitatea de leaderi, ocupându-se cu încheierea unor contracte de împrumut a unor sume de bani în valută cu dobândă împovărătoare la persoane juridice (SC S. SRL Arad) a căror termene și condiții nu puteau fi respectate, ori asistau în calitate de martori la încheierea unor asemenea tranzacții cu persoane juridice (SC P.C. SRL Arad) ori persoane fizice (partea vătămată/martorul sub altă identitate „C.I.") de către inculpatul F.I.V., după care „îi executa" de bani, bunuri sau alte valori, prin acte de constrângere exercitate direct sau indirect prin intermediari, iar mare parte din produsul infracțional le revenea acestora; numita F.F.L.
era executantă a ordinelor inculpatului F.I.V., iar în virtutea calității de avocat în Baroul Arad, a dat girul tuturor operațiunilor juridice fictive încheiate de către leaderii și membrii grupului infracțional organizat, prin întocmirea și redactarea personală a contractelor de împrumut în euro cu cele trei persoane juridice, a unui înscris sub semnătură privată pe o pretinsă datorie încheiat cu partea vătămată/martorul sub altă identitate „C.I." și a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în municipiul Arad, respectiv prin „asistența juridică" dată părților la încheierea actelor viciate (promisiuni de vânzare-cumpărare, declarații, contracte de vânzare-cumpărare) perfectate în fața notarilor publici, ea regăsindu-se în multe dintre aceste înscrisuri ca beneficiară a produsului infracțiunilor; inculpații S.I.
și Ș.A.S., în calitate de membri care au aderat și sprijinit grupul infracțional organizat inițiat și constituit de inculpații F.I.V., M.F.D.
și R.O., aveau „la vedere" sarcina de a proteja și apăra interesele părții vătămate/martorului sub altă identitate „C.I.", însă în realitate scopul lor era de a-l supraveghea permanent, a-l prezenta în fața notarilor publici și a-l determina pe acesta să renunțe fără nici un fel de opoziție la bunurile personale, pentru „serviciile" respective, cei doi învinuiți fiind recompensați din produsul infracțional cu un imobil (inculpatul S.I.) și un autoturism A (inculpatul Ș.A.S.), ambele aparținând părții vătămate/martorului sub altă identitate „C.I."; inculpatul A.G.A., în calitate de membru, a avut ca atribuție ademenirea părții vătămate/martorului sub altă identitate „C.I." la Cazinoul din municipiul Arad și generarea conflictului artificial de natură violentă din Piața Soarelui din municipiul Arad, menit să-i inspire un sentiment de teamă și insecuritate părții vătămate/martorului sub altă identitate „C.I." și să-l determine să renunțe la bunurile imobile/mobile din proprietate, în urma acestor manopere dolosive, sus-numitul beneficiind din produsul infracțiunii de un imobil aparținând părții vătămate/martorului sub altă identitate „C.I."; inculpatul M.I.D., în calitate de membru a executat direct și nemijlocit ordinele inculpaților M.F.D.
și R.O. și a participat prin acte de constrângere exercitate asupra reprezentanților SC S. SRL Arad și SC P.C. SRL Arad, respectiv prin violențe, amenințări și acte de lipsire de libertate în mod ilegal efectuate asupra părții vătămate/martorului sub altă identitate „C.I.", la deposedarea de bunurile mobile/imobile ale celor două persoane juridice și a persoanei fizice, fiind cel care a gestionat și administrat în depozite produsul infracțional provenit de la firmele sus-menționate prin activitățile ilicite ale grupului organizat, obținând pentru alții (inculpatul M.F.D. și R.O.) avantaje patrimoniale; numita K.L.C. avea calitatea de concubină și executantă a ordinelor inculpatului M.F.D. și a executat acte de constrângere (amenințări) asupra reprezentanților SC P.C.
SRL Arad pentru a-i determina să transfere produsul infracțiunii (3 autovehicule în valoare de 26.250 RON) prin facturi și chitanțe fictive, în favoarea sa; inculpatul C.V.C., în calitate de membru și angajat al inculpatului F.I.V., executa nemijlocit ordinele date de acesta și a participat, prin acte de constrângere și de lipsire de libertate în mod ilegal exercitate direct asupra părții vătămate/martorului sub altă identitate „C.I.", la deposedarea de bunurile imobile ale acestuia, pentru a dobândi pentru altul (inculpatul F.I.V. - șeful său) foloase materiale. Beneficiile financiare/materiale obținute de către leaderi și membrii grupului infracțional organizat din activitatea ilicită au fost în valoare totală de 429.000 euro (88.500 euro de la SC S. SRL Arad; 183.275 euro de la SC P.C.
SRL Arad; 118.000 euro de la SC D. SRL Ineu și 39.425 euro de la partea vătămată/martorul sub altă identitate C.I.). Prin Sentința penală nr. 224 din 2 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 1958/108/2011, s-a soluționat acțiunea penală față de inculpatul F.I.V., care a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și a dorit să uzeze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., astfel că s-a aplicat acestuia pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenție. Această hotărâre a fost apelată, și prin Decizia penală nr. 92 A din 21 august 2011 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Biroul Teritorial Arad și s-a desființat sentința sub aspectul pedepsei complementare. Această hotărâre nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către inculpatul F.I.V. De asemenea, prin această hotărâre s-a disjuns acțiunea penală față de inculpații M.F.D., R.O., S.I., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D. și C.V.C. Ca urmare a disjungerii cauzei, instanța a procedat la cercetarea judecătorească dispunându-se ascultarea inculpaților, a martorilor propuși prin rechizitoriu și a celor propuși în apărare, s-au administrat probe cu înscrisuri. Inculpatul M.F.D. în faza de urmărire penală și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu a dorit să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere conferit de art. 70 alin. (2) C. proc.
pen. În fața instanței, acest inculpat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu și nu a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, recunoscând că a acordat împrumuturi cu dobândă diferitelor persoane și a dorit recuperarea sumelor împrumutate, folosind în acest sens, uneori, o atitudine necorespunzătoare. De asemenea, inculpatul M.F.D. a depus la dosarul cauzei un memoriu scris personal prin care a relatat faptele și înscrisuri. Inculpatul R.O. în faza de urmărire penală și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu a dorit să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere conferit de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. În fața tribunalului, inculpatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu și nu a recunoscut comiterea faptelor deduse judecății, susținând că este vinovat că s-a aflat în locurile respective în momente nepotrivite și că a acordat împrumuturi cu dobândă din dorința de a câștiga și pentru a ajuta persoanele respective.
Aceste susțineri au fost reiterate de inculpatul R.O. prin memoriul depus la dosarul cauzei. Inculpatul S.I. în faza de urmărire penală nu a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, afirmând că a dorit să medieze conflictul dintre martorul sub o altă identitate C.I. și inculpații A.G.A., F.I.V., M.F.D. și R.O.. În fața instanței, inculpatul S.I. a fost asistat de apărător desemnat din oficiu și, fiind ascultat, a arătat că nu se consideră vinovat de faptele de care este acuzat, susținând că martorul sub o altă identitate C.I. i-a propus să-i cedeze un imobil în schimbul medierii și soluționării conflictului pe care îl avea cu inculpatul F.I. A recunoscut că a primit acel imobil de la martorul sub o altă identitate C.I.
fără a plăti vreo sumă de bani, a locuit în respectiva locație unde a realizat lucrări de investiții până în anul 2009, dată la care l-a restituit acestuia. Inculpatul Ș.A.S. în faza de urmărire penală nu a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, afirmând că a cumpărat în condiții legale autoturismul de la martorul sub o altă identitate C.I. Cu ocazia ascultării sale în fața primei instanțe, în prezența apărătorului ales - avocat P.I., acest inculpat nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând că a plătit martorului sub o altă identitate C.I. suma de 6.000 euro (4.000 euro și o brățară din aur în valoare de 2.000 euro) pentru autoturismul marca A. Inculpatul A.G.A. în faza de urmărire penală nu a dorit să dea declarații, uzând de dreptul la tăcere conferit de art. 70 alin. (2) C. proc.
pen. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, acest inculpat a arătat că nu se consideră vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa, susținând că a dobândit în condiții legale imobilul de la martorul sub o altă identitate C.I.. În fața instanței, inculpatul A.G.A. a fost asistat de avocat ales - dl. U.L. și a menținut declarația la care s-a făcut referire anterior. Inculpatul M.I.D. în faza de urmărire penală nu a recunoscut comiterea faptelor, afirmând că s-a aflat în anturajul inculpaților M.F.D. și R.O. din considerente de prietenie și nu pentru a comite infracțiuni. La prezentarea materialului de urmărire penală, în prezența apărătorului ales - avocat I.D., acest inculpat a afirmat că inculpații F.I., M.F.D.
și R.O. au format un grup infracțional organizat. Cu ocazia ascultării sale în fața instanței, în prezența aceluiași apărător ales, acest inculpat a declarat că nu este vinovat de acuzațiile care i se aduc, nu a comis faptele pentru care este trimis în judecată, iar declarațiile date în faza de urmărire penală au fost scrise de procuror și le-a semnat după ce i-au fost citite. Inculpatul C.V.C. în faza de urmărire penală nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care este trimis în judecată, susținând că fiind angajat al inculpatului F.I.V. l-a însoțit pe acesta de mai multe ori, dar nu a obținut nici un avantaj material din comiterea de infracțiuni. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în prezența apărătorului ales - avocat I.N., acest inculpat a precizat că grupul infracțional organizat îl avea ca lider pe inculpatul F.I.
iar ca executanți pe inculpații M.F.D. și R.O. În fața instanței, inculpatul C.V.C. a beneficiat de asistență juridică din partea doamnei avocat I.N., apărător ales, și în declarația dată a menținut declarațiile date anterior, susținând că nu a cunoscut dispozițiile legale, context în care a afirmat că a existat un grup infracțional organizat.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în mod nemijlocit, în condiții de oralitate și contradictorialitate în fața primei instanțe și anume - declarația martorilor sub altă identitate „C.F.", „R.C.", „A.F.", „C.A.", „S.V.", „T.A.", „D.I.", „G.D.", „C.I.", „P.O.", „B.A.", copie după Ordonanța nr. 1.103 din 18 aprilie 2007 a Tribunalului Arad, declarațiile martorilor F.A., S.I.F., P.F.R., V.F.S., M.I., B.P., Z.D.R., V.D.D., B.F., P.D., B.S., Ț.I., P.F., G.V., M.E., F.I.F., D.F., K.A., C.N., P.N., C.T., S.A., N.T.S., M.L., M.F., L.D.F., K.L., M.V., copii după facturile fiscale dintre SC S. SRL Arad și P.F.
M.F.D., înscrisuri din care rezultă trecerea pe documentele fiscale Ia rubrica delegat, de nume și date de identificare fictive, procesul-verbal de lăsare a custodiei produselor aparținând inculpatului M.F.D., ce au fost ridicate de la SC S. SRL Arad și depozitate la SC P.C. SRL Arad, procesul-verbal de redare a convorbirilor din mediu ambiental dintre „C.F." și inculpatul F.I.V., respectiv inculpatul M.F.D., facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii încheiate între SC B. SRL Arad și SC P.C. SRL Arad, respectiv după instrumentele de plată aferente, procesul-verbal de audiere a numitei C.C.A., CF-ul apartamentului unde apare mențiunea din 26 septembrie 2006 privind vânzarea lui la SC A.R.
SRL Arad, copie după promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare din 22 aprilie 2006 asupra imobilului, chitanțe și facturi fiscale între SC P.C. SRL Arad și P.F. K.L.C. asupra celor trei autovehicule, chitanțe, facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii încheiate între SC P.C. SRL Arad și Ț.I., respectiv SC MD G.C. SRL Brusturi, reprezentată de Ț.I., înscrisurile litigioase emanate de la OCPI Arad, declarațiile coinculpatului F.I.V. și ale celorlalți inculpați respectiv - M.F.D., R.O., S.I., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D., C.V.C. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 122/A din 20 iunie 2012, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile formulate de D.I.I.C.O.T.
- Biroul Teritorial Arad și inculpații M.F.D., R.O., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D. și C.V.C. împotriva Sentinței penale nr. 362 din 12 august 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2619/108/2011, însușindu-și argumentația instanței de fond. Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Serviciul Teritorial Timișoara și inculpații M.I.D., R.O., S.I., Ș.A.S., A.G.A., C.V.C. și M.F.D. Procurorul a arătat că susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, Serviciul Teritorial Timișoara, acesta fiind întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 17, 17 2 și 14 C. proc.
pen. Referitor la critica întemeiată pe cazul de casare prev. de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 din C. proc. pen. a susținut că aceasta vizează greșita achitare a inculpaților S.I., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D. și C.V.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. În esență, instanța fondului și instanța de prim control judiciar au reținut pentru inculpații F.I.V., M.F.D. și R.O. faptul că au constituit un grup infracțional organizat care în perioada decembrie 2005 - iunie 2006 au deposedat de bunuri mobile și imobile, prin șantaj și lipsire de libertate, în mod ilegal, mai multe persoane fizice și juridice.
A apreciat că au fost greșit achitați inculpații la care a făcut referire pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 în condițiile în care din probe a rezultat ajutorul dat de cei cinci inculpați grupului infracțional constituit de ceilalți trei inculpați în actele de șantaj împotriva martorului cu altă identitate, C.I. Astfel, în ceea ce-i privește pe inculpații S.I. și Ș.A.S., din actele dosarului rezultă că aceștia aveau sarcina reală de a-l supraveghea permanent pe martorul cu altă identitate C.I., iar toate acțiunile lor s-au subsumat acestui scop, ei fiind cei care l-au prezentat permanent la notar și l-au determinat prin constrângere să renunțe la bunurile personale.
Din probe rezultă că pentru ajutorul dat la șantajarea martorului cu altă identitate C.I., inculpatul S.I. a primit din partea membrilor grupului un imobil, iar inculpatul Ș.A.S. a primit un autoturism A, ambele bunuri aparținând martorului cu altă identitate C.I. În ceea ce-l privește pe inculpatul A.G.A. acesta a avut sarcina precisă de a-l ademeni pe C.I. la Cazinoul din Arad, a generat un conflict artificial, violent, în Piața Soarelui, cu scopul de a-i inspira temere acestui martor cu altă identitate și care s-a soldat cu determinarea sa la renunțarea la mai multe bunuri. Pentru activitatea desfășurată de inculpatul A.G.A., acesta a beneficiat de un imobil care și el aparținea aceluiași martor cu altă identitate, C.I.
Inculpatul M.I.D., rezultă din acte, că a executat ordinele directe ale inculpatului R.O. și a exercitat acte directe de constrângere asupra reprezentanților mai multor societăți comerciale și asupra martorului cu altă identitate C.I., obținând mai multe avantaje patrimoniale în folosul său, dar și al inculpaților M.F.D. și R.O. În ceea ce-l privește pe inculpatul C.V.C. a rezultat din acte că acesta i-a sprijinit pe inculpați în activitatea de constrângere și șantaj asupra aceluiași martor cu altă identitate C.I. Astfel, acțiunile care intră în conținutul infracțiunii de șantaj a cărei victimă a fost martorul cu altă identitate C.I.
au fost realizate repetat, conjugat și după un plan coordonat și dinainte stabilit de liderii grupului, despre care toți inculpații la care s-a făcut referire aveau cunoștință și care s-au implicat în activitatea grupului infracțional din interes material direct pentru sine sau în interesul celorlalți, astfel că este evident că și ei au acționat ca membri ai aceluiași grup infracțional. Împrejurarea că unii dintre inculpați au acoperit paguba ce a fost produsă martorului cu altă identitate sau că alții nu au beneficiat în mod direct de foloase materiale, nu are relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care ei au fost achitați și nu exclude vinovăția acestora.
Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. a susținut că s-a avut în vedere greșita nereținere a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. în ceea ce privește complicitatea la infracțiunea de șantaj în privința inculpatului A.G.A. referitor la martorul cu identitate protejată C.I. În acest sens, a arătat că la fila 30 din hotărârea instanței de fond a fost analizată această infracțiune și s-a reținut expres că inculpatul A.G.A., care a și fost de altfel condamnat pentru această infracțiune, a însoțit pe ceilalți inculpați cunoscând intenția acestora, a asistat la deposedarea de bunuri a martorului și a și beneficiat de pe urma acțiunilor sale de foloase materiale.
De altfel, în ceea ce îi privește pe autori și pe complici s-au reținut dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. în legătură cu infracțiunea de șantaj, astfel că se impunea a fi reținute aceste dispoziții și în privința infracțiunii de șantaj reținute în sarcina inculpatului A.G.A. Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. are în vedere temeiul greșit al achitării în ceea ce-i privește pe inculpații S.I., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D. și C.V.C., respectiv art. 10 lit. c) în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen., în condițiile în care ambele instanțe au reținut ca fiind stabilită participația sub forma pluralității subiecților activi, adică a tuturor inculpaților la aceste acțiuni, este evident că temeiul achitării este greșit, corect urmând a fi dispusă În baza art. 10 lit. d) Cod proc.
pen. Referitor la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a arătat că acesta vizează pe toți inculpații, respectiv M.F.D., R.O., S.I., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D. și C.V.C., considerând că pedepsele nu sunt corespunzător individualizate în raport de gradul de pericol social deosebit pe care îl prezintă infracțiunile deduse judecății, de modalitatea în care acestea au fost comise, dar și de valoarea însemnată a bunurilor însușite. Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea în parte a ambelor hotărâri și pronunțarea unei hotărâri conforme criticilor formulate. Recurentul intimat inculpat M.I.D., prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului așa cum se află motivat la dosar, invocând, în principal, prevederile pct. 18 din art. 385 9 C. proc.
pen. A apreciat că prima instanță și instanța de apel au comis o eroare gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare, referitor la cele două infracțiuni de șantaj care au fost reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat la pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare. A mai arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de șantaj, reținându-se de către prima instanță și cea de apel care a reluat motivarea primei instanței, că inculpatul M.I.D.
a avut o participație sub forma unei așa-zise complicități morale, reprezentând practic prezența sa pur și simplu la un anumit moment și într-un anumit loc, fără însă a acționa în mod direct, în sensul de acorda ajutor sau sprijin celorlalți inculpați în vederea comiterii unor infracțiuni, A apreciat că în mod corect a fost achitat pentru cele trei infracțiuni de șantaj, solicitând ca pe aceleași considerente, pentru aceleași motive, să se dispună achitarea sa și pentru celelalte două infracțiuni de șantaj, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) Cod proc. pen. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.
pen., așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a arătat că situația sa este una deosebită, mai ales sub forma celei familiale și a precizat că nu a putut fi prezent la termenul de azi în instanță și nici la termenul anterior, întrucât are calitatea de angajat în cadrul primăriei Olari, angajat ca asistent permanent al unei persoane cu grad avansat de handicap, și anume mama sa. În aceste condiții, este singura persoană care o poate întreține pe mama sa și care de fapt o întreține de ani de zile, acesta fiind motivul pentru care nu a putut fi prezent. Față de toate circumstanțele sale personale, a solicitat să i se rețină art. 74 lit. a) și c) C. pen.
și a apreciat, în subsidiar, în situația în care ar rămâne cele două pedepse pentru șantaj, scopul pedepsei poate fi atins fără executare și în funcție de raportul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad care arată că, în trecut, cu foarte mult timp în urmă, a abandonat cercul de așa-ziși prieteni care l-au adus în această situație și s-a retras în comuna Olari, unde își are domiciliul și unde o are în îngrijire pe mama sa. Recurentul intimat inculpat R.O., a solicitat admiterea recursului, și în principal, casarea deciziei penale și a sentinței instanței de fond, invocând disp. art. 385 9 pct. 5 C. proc. pen. întrucât, așa după cum s-a dovedit, nu a participat, deși era necesar, la judecarea cauzei sale.
În acea perioadă era arestat în Penitenciarul Aiud și nu a fost citat pentru a fi prezent la instanța de judecată. Din acest motiv cauza s-a soluționat fără prezența sa și nu a reușit să depună la dosar nici un fel de probe care să îi justifice nevinovăția, aspecte în raport de care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, având în vedere declarația sa dată la acest termen, în care nu recunoaște săvârșirea faptelor de sechestrare, a solicitat admiterea recursului, achitarea sa pentru acestea În baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. c) C. proc.
pen., iar pentru faptele de șantaj pe care le-a recunoscut, a solicitat o redozare a pedepsei aplicate, având în vedere și faptul că a formulat niște denunțuri confirmate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, două denunțuri pentru fapte de tâlhărie și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara pentru o faptă de omor, în toate cele trei cazuri ale denunțurilor începându-se urmărirea penală. A mai arătat că toate acestea vin în sprijinul său ca circumstanțe atenuante, dovedind faptul că, pe de o parte a recunoscut faptele de șantaj, iar pe de altă parte a dat dovadă de bunăvoință prin faptul că a colaborat cu organele de anchetă, pentru soluționarea corectă atât a cauzei actuale, acum când a luat cunoștință de dosar, dar și la soluționarea altor cauze cu infracțiuni grave.
A solicitat să fie avut în vedere că la faptele de sechestrare, s-a aflat într-un concurs de împrejurări total nefavorabil, fiind în momentul nepotrivit în locul respectiv, aceasta datorându-se unor prieteni, cu toții implicați în cauză, și cu care se afla în relații de afaceri. Deși este cunoscut cu antecedente penale, deși în prezent este arestat în altă cauză, a solicitat să fie avut în vedere faptul că a încercat să ducă o viață normală, iar în prezent, faptul că regretă acțiunile și colaborează cu organele de anchetă, ceea ce diminuează pericolul social. A mai solicitat să fie reținut faptul că are doi copii minori în întreținere, fiind principalul susținător moral și material al familiei, precizând că nu a fost prezent când a dat declarație F.I.
cu care era în relații de dușmănie și nu a putut să-i pună întrebări pentru a lămuri situația contradictorie din cauză, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și să se ia act de actele depuse la dosar în ceea ce privește denunțurile formulate și care s-au confirmat. Recurentul intimat inculpat S.I., a arătat faptul că nu a declarat apel, recursul apărând astfel ca inadmisibil, precizând că este vinovat pentru că la solicitarea martorului cu altă identitate C.I., a făcut demersuri pentru obținerea respectivului imobil, cu toate că i-a spus acestuia de mai multe ori să meargă la poliție. A mai arătat că el consideră că din anul 2006 până în prezent s-a reabilitat, iar în anul 2009 i-a dat înapoi acel imobil în care a făcut investiții.
Recurentul intimat inculpat Ș.A.S., prin apărătorul ales, a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la Tribunalul Arad pentru motivul că domnul judecător care a pronunțat soluția de condamnare a inculpatului F.I. era incompatibil, reținând și vinovăția sa, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. A mai solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de șantaj și a apreciat că din probele administrate în cauză a rezultat evident că nu are nici un fel de vinovăție în ceea ce privește deposedarea lui C.I. de acel autoturism, martorul cu altă identitate făcând în fața parchetului unele declarații, iar în fața instanței de judecată a arătat că a dat de bună voie în anul 2006 acel autoturism, iar ulterior i s-a achitat contravaloarea acestuia în bani și în aur, invocând temeiul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.
pen. În motivele scrise de recurs depuse la dosar, un alt caz de casare invocat îl reprezintă disp. art. 385 9 pct. 5 C. proc. pen., arătând că inculpatul R.O., inculpat aflat în stare de detenție, nu a fost prezent la termenul de judecată din data de 10 mai 2011, termen la care, în lipsa acestuia, s-au administrat probe (audieri de martori). Într-un ultim subsidiar, în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei, apreciind că pedeapsa de 3 ani este foarte mare raportat și la pedepsele altor inculpați. Recurentul intimat inculpat C.V.C. a solicitat achitarea sa pentru cele două infracțiuni de complicitate morală la șantaj apreciate în mod aleatoriu de instanța de fond, condamnare bazată pe declarația martorului C.I., care a venit în fața instanței și a arătat tot timpul că inculpatul C.V.C.
nu i-a adresat nici măcar un cuvânt, nu a discutat cu el, nu a făcut presiuni asupra lui, iar acest martor îl plasează pe inculpatul C.V.C. doar la incidentul de la Piața Soarelui, incident la care a asistat de la 50 de metri fără să intervină în vreun fel. În subsidiar, a solicitat să se observe faptul că este singurul inculpat din această cauză care nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare, este încadrat în câmpul muncii, are o familie organizată, este infractor primar, s-a prezentat la absolut toate termenele de judecată la toate instanțele și la organele de cercetare, fără a obține beneficii de pe urma infracțiunilor, aspecte în raport de care a apreciat ca se poate face aplicarea disp.
art. 81, 82 C. pen. Recurentul intimat inculpat A.G.A., prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prev. de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. În concluziile scrise depuse la dosar, în principal, a solicitat achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod proc. pen. pentru complicitate la infracțiunea de șantaj prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., precizând că a arătat constant că nu a comis această infracțiune, vânzarea-cumpărarea ce a avut loc între el și martorul sub altă identitate C.I., cu privire la imobilul de 1 cameră fiind un contract civil, pentru care a și achitat suma de 8.000 euro.
A mai arătat ca ambele instanțe au reținut împrejurarea că nu a efectuat nici un fel de act material de constrângere asupra martorului C.I., de nicio natură, apreciind astfel că lipsește atât latura obiectivă a infracțiunii, respectiv ajutorul concret dat celorlalți inculpați la săvârșirea infracțiunii de șantaj, cât și cea subiectivă, respectiv intenția directă sau indirectă a sa de a dobândi vreun folos injust. În subsidiar, față de circumstanțele reale și personale ale sale a solicitat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat. Recurentul intimat inculpat M.F.D. a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 5 C. proc. pen. și a solicitat să fie avut în vedere faptul că la judecarea în fond a cauzei nu a fost prezent la termenul când a fost audiat inculpatul F.I., deși prezența acestuia era obligatorie, fiind arestat în altă cauză.
A mai invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat să fie avut în vedere faptul că implicarea sa a fost doar în sensul că acesta a fost doar prieten cu inculpatul F.I., care l-a implicat în acțiunile sale, folosindu-se de numele lui. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a împrumuta diferite sume de bani, pe care nu le-a recuperat nici azi, încercând în diferite forme, dar nu prin loviri și amenințări și fără a sechestra pe nimeni să-și recupereze sumele de bani împrumutate. De asemenea, a solicitat să fie avute în vedere înscrisurile pe care le-a depus la acest termen, apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recursul declarat de inculpatul S.I. este inadmisibil. Recursurile declarate de inculpații M.I.D., R.O., Ș.A.S., A.G.A., C.V.C. și M.F.D. sunt nefondate. Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs susținut de procuror vizând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. referitor la greșita nereținere a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. în ceea ce privește complicitatea la infracțiunea de șantaj în privința inculpatului A.G.A. cu privire la martorul cu identitate protejată C.I., Înalta Curte constată că la fila 30 din Sentința nr. 362 din 12 august 2011 instanța de fond a analizat infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.
comisă de inculpatul A.G.A. precizând că acest inculpat i-a însoțit pe ceilalți inculpați cunoscând intenția acestora de a-l constrânge pe martorul cu identitate protejată C.I., să cedeze bunurile sale, a asistat la deposedarea de bunuri, a beneficiat de pe urma acțiunilor, dând un ajutor cu adeziune deplină la activitatea celorlalți inculpați fiind răsplătit cu un imobil cedat de martor sub amenințările din partea inculpaților F.I.V., M.F.D. și R.O. Așa după cum chiar prima instanță a reținut, pentru existența circumstanței agravante legale prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. este necesar să se constate o simplă cooperare materială concomitentă, indiferent de atitudinea psihică a celorlalți inculpați și față de împrejurarea că la săvârșirea faptei descris anterior au participat mai multe persoane.
În atare situație nu se justifică nereținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. față de inculpatul A.G.A., aplicarea acesteia rezultând din însăși considerentele hotărârii de condamnare, cu atât mai mult cu cât pentru coautorii infracțiunii de șantaj cât și față de ceilalți complici la această faptă s-au aplicat aceste prevederi de agravare a răspunderii penale. Pe cale de consecință, cum de altfel în ceea ce îi privește pe autori și pe complici s-au reținut dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. în legătură cu infracțiunea de șantaj, Înalta Curte constată că se impune a fi reținute aceste dispoziții și în privința infracțiunii de șantaj reținute în sarcina inculpatului A.G.A.
Cu privire la cazul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. ce vizează temeiul greșit al achitării în ceea ce-i privește pe inculpații S.I., Ș.A.S., A.G.A., M.I.D. și C.V.C., respectiv art. 10 lit. c) în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că în condițiile în care ambele instanțe au reținut ca fiind stabilită participația sub forma pluralității subiecților activi, adică a tuturor inculpaților la aceste acțiuni, este evident că temeiul achitării este greșit, corect urmând a fi dispusă în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În această ordine de idei, analizând hotărârile pronunțate prin prisma ansamblului probator administrat la dosar, Înalta Curte achiesând la soluția de achitare a inculpaților, constată că temeiul indicat, respectiv disp.
art. 10 lit. c) C. proc. pen. este nelegal. În situația dată, dacă s-ar admite această motivare în drept, ar însemna că s-au comis acte materiale de sprijinire și aderare la grupul infracțional inițiat și organizat de inculpații F.I., M.F.D. și R.O., însă ele au fost realizate de alte persoane decât inculpații achitați. Or, nici rechizitoriul și nici hotărârile judecătorești pronunțate nu rețin o astfel de stare de fapt. Așadar, câtă vreme tribunalul și curtea de apel au reținut ca fiind stabilită participația sub forma pluralității subie
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.