ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4241/2019

HOTĂRÂRE
26.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4241/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Galați, cu nr. x/2013, petentul A. a solicitat anularea procesului-verbal nr. x/27.11.2013 și a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere.

Prin sentința civilă nr. 8739 din 11.09.2014, Judecătoria Galați a respins plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul A., înregistrat la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ, la data de 09.12.2014.

La termenul din 13.05.2015, apelantul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecarea apelului și a solicitat ca instanța să se ia act de aceasta.

Împotriva sentinței anterior menționate, în termen legal a declarat recurs apelantul A..

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1283 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Galați a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurentul reclamant A. împotriva Deciziei nr. 242/13.05.2015, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.

Considerentele și soluția instanței de recurs asupra excepției perimării recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 Cod procedruă civilă, excepția perimării prezentei căi de atac, Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni".

De asemenea, potrivit art. 417 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Asupra excepției perimării prezentului recurs, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2019, cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La termenul de azi, pricina a fost repusă pe rol în vederea discutării excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni", iar, conform art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Cum, în cauză, nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ., instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimat prezentul recurs.

Pentru aceste motive,

Constată perimat recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 1283 din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 861/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. x/2014, petentul A. a solic
ÎCCJ 2021-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2021
Ședința publică din data de 22 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judec
ÎCCJ 2019-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 446/2019
pct. (1) și art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea acesteia și în rejudecare să fie respinse recursurile declarate în cauză. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Decizia nr. 1607 pronunțată în data de 6 decembrie 2016, Curtea de Apel Galaț
ÎCCJ 2012-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2016
ții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 214 din 26 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr. 3945/91/2011 al Curții de Ap
ÎCCJ 2021-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 960/2021
Ședința publică din data de 22 aprilie 2021 Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 22 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a fost respinsă cererea de recuzare for
Sursă