ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2155/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2018 la data de 7 martie 2018, numitul A., prin curator B., a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1737 din 09.11.2017 pronunțată de această instanță. în Dosar nr. x/2012, cu consecința rejudecării recursului, modificării în tot a hotărârilor instanțelor de fond și admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate existența faptelor ilicite ale personalului medical săvârșite în exercitarea cu neglijență a atribuțiilor de serviciu și că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepușilor Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea (faptă ce a cauzat starea de sănătate precară a revizuentului prin tratamentul inadecvat acordat traumatismului cranio-cerebral suferit de revizuent la data de 14.08.2009), cu obligarea la plata daunelor morale pentru prejudiciul adus.

În motivare, revizuentul a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare precizările din obiecțiunile la raportul de noua expertiză al IML Timișoara, pronunțând sentința pe baza unui act nelegal și nu a avut în vedere cererea de probațiune a avocatului reclamantului privind solicitarea efectuării unei expertize judiciare medicale, obiecțiunile depuse pentru termenul din 05.03.2014, privind detalierea motivelor care au determinat concluziile raportului de expertiză, a explicațiilor medicale, concluziile scrise depuse de curator. În mod greșit instanțele de fond nu au constatat nulitatea rapoartelor de expertiză ale IML Timișoara și nu au dispus efectuarea unei expertize tehnice medico-judiciare, așa cum a solicitat revizuentul.

În mod evident, deteriorarea stării de sănătate a fost consecința neaplicării tratamentului adecvat și la timp de către medicii neurochirurgi, a aplicării de manevre greșite de repoziționare a mandibulei de către medicul ATI, vătămări a căror remediere se poate rezolva doar parțial, prin instituirea unor tratamente în clinici private din țară și străinătate, care presupun fonduri materiale corespunzătoare.

Revizuentul a mai învederat următoarele aspecte: nu s-a expertizat radiografia articulației temporo-mandibulare; diagnosticul de hidrocefalie a fost pus cu întârziere și nu s-a acordat tratamentul specific la timp; nu au fost depuse la dosar actele medicale în original, sau în copii lizibile și complete; toate rapoartele de expertiză ale IML Timișoara au fost făcute cu evitarea adevărului și protejarea medicilor orădeni vinovați de agravarea stării de sănătate a revizuentului; s-a reținut eronat, de către instanțele de fond că institutele medico-legale sunt singurele unități ce pot efectua expertize în dosarele de malpraxis; materialele puse la dispoziția expertizelor (radiografii, plicuri, înscrisuri, acte medicale, etc.) erau incomplete, șterse, tăiate, ilizibile, etc; nu au fost avute în vedere toate probele coroborate; nu s-au administrat toate probele necesare și concludente; nu s-a verificat legalitatea rapoartelor de expertiză întocmite în cauză; în mod greșit nu s-a reținut în cauză îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în raport de persoanele vinovate, deși acestea rezultă cu evidență din economia cauzei.

Referitor la decizia supusă revizuirii, se arată că în mod eronat instanța de recurs a reținut că reprezentantul reclamantului (revizuentul din prezenta cauză) nu a semnalat în termenul legal pretinsele deficiențe ale rapoartelor medico-legale. De asemenea, în mod greșit instanța de recurs reține că nu a existat nicio luxație ia mandibulă, deși din textul actului medical rezultă o situație contrară, instanța nefiind interesată de aflarea motivului efectuării radiografiei și neprecizând că radiografia a fost deteriorată înainte de a fi utilizată, deci nu a fost expertizată, cu toate că s-a solicitat în mod expres acest lucru.

În mod eronat instanța de recurs apreciază că argumentele expuse de către reclamant privesc chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, urmărind, în realitate o reapreciere și o reanalizare a probelor, întrucât neregulile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză constituie o încălcare a dispozițiilor legale în materie, respectiv, art. 15 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 1/2000, art. 20 din H.G. nr. 774/2000. Încercând să demonstreze că instanța de apel a pronunțat o soluție corectă, instanța de recurs omite, în enumerarea actelor existente la dosar, să facă referire la actul depus la dosar ca note scrise la termenul din 19.10.2017, prin care s-a învederat instanței faptul că au apărut acte medicale noi.

În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: existența prejudiciului (datorită deteriorării ireversibile a creierului revizuentul nu vorbește și nu se poate exprima în alt mod, nu doarme noaptea și nu se poate îngriji singur, iar datorită durerilor din articulația temporo-mandibulară acesta nu poate mânca decât alimente pasate, nu i se poate asigura igiena dentară, ceea ce a dus ia distrugerea danturii); existența faptei ilicite (nedepistarea și netratarea diagnosticelor survenite pe perioada celor trei spitalizări astfel cum sunt expuse în cererea de chemare în judecată și în memoriul de recurs, manevra greșită efectuată de dr.

C. în încercarea de a-i închide gura); raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (nedepistarea și netratarea diagnosticelor survenite pe perioada celor trei spitalizări au condus la deteriorarea ireversibilă a creierului revizuentului, cu consecințele expuse mai sus, manevra greșită de închidere a gurii a dus la afectarea articulației temporo-mandibulare și a nervului trigemen); existența culpei, greșelii sau vinovăția autorului faptei ilicite (externarea fără tratament corespunzător, ignorarea diagnosticului de la internare, lipsa de supraveghere permanentă a evoluției bolii ce a condus la deshidratare și la agravarea leziunilor cerebrale, cu consecința distincției masei cerebrale, efectuarea unei manevre la articulația temporo-mandibulară într-un moment în care nu era oportună această procedură).

Prin motivele de revizuire suplimentare înregistrate la data de 26 aprilie 2018, revizuentul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 4, 5, 6 C. proc. civ. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., revizuentul arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv a înlocuit termeni medicali din buletinul de examinare radiologică a radiografiei temporo mandibulare efectuată în 20.09.2009 pentru a justifica avizul eronat al Comisiei Superioare medico-legale (instanța reține că "nu a existat nicio luxație", deși textul biletului este "fără linie de fractură vizibilă în incidența AP, pe cât se poate aprecia"). Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului cererii de chemare în judecată privind neglijența în serviciu a personalului Spitalului Județean Oradea, respectiv nu a arătat de ce nu s-a instituit tratament medicamentos pentru diagnosticul de hidrocefalie internă posttraumatică, a ignorat singurul referat de specialitate întocmit de dr.

D., nu a analizat consecințele dezastruoase ale neadministrării tratamentului adecvat, nu a analizat că nu a fost expertizată radiografia depusă ia dosar, deteriorată de către Spitalul Județean Oradea și nu a urmărit dacă actele medico-legale au arătat acest lucru. Instanța de recurs a dat mai mult decât ceea ce s-a cerut, respectiv: - a interpretat în stil propriu, tară acoperire medicală, științifică, unele înscrieri, fără a verifica dacă cele prezentate în documentele enumerate sunt corecte, reale; - a acceptat un aviz ilegal al Comisiei Superioare medico-legale, cu nerespectarea O.G. nr. 1/2000 și H.G.

nr. 774/2000; - a reținut în mod eronat că nu s-au produs vătămări procesuale prin raportul de expertiză la care revizuentul a făcut obiecțiuni; - nu a luat în considerare obiecțiunile la expertiză formulate și depuse în termenul legal, fiind astfel încălcat dreptul al un proces echitabil și corect; - nu a luat în considerare modalitatea de întocmire a expertizei, neregulile și deficiențele acesteia semnalate de către revizuent. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuentul arată că, referitor la radiografia de articulație temporo mandibulară deteriorată nu s-a dorit expertizarea acesteia pentru a se stabili cine a deteriorat-o, situație față de care instanța de apel s-a dovedit complice la fraudă, fals și uz de fals în probe (distrugere de probe).

De asemenea, nu s-a stabilit de ce s-a dispus efectuarea unei radiografii în ultimele două zile de internare, într-o zonă până atunci lipsită de interes pentru medici. Emiterea unui aviz de către Comisia Superioară medico-legală nu a fost pusă în discuția părților, fiind încălcat astfel principiul contradictorialității și ai dreptului de apărare. În decizia instanței de recurs sunt enumerate diverse acte pe baza cărora s-a stabilit în mod incorect nevinovăția personalului medical ai Spitalului Județean Oradea, ce au stat la baza hotărârilor pronunțate în cauză și care sunt pline de afirmații false. Raportul de expertiză a fost întocmit pe baza unor documente false și incomplete, fără susținere reală, tară reale verificări ale situației pacientului, reținând o stare neconformă realității.

Revizuentul învederează, în cadrul acestui motiv de revizuire, chestiuni legate de modalitatea de stabilire a diagnosticului de hidrocefalie, de manevrele medicale defectuoase la care a fost supus, de tratamentul inadecvat aplicat, de modalitatea de interpretare a radiografiilor și rezultatelor investigațiilor imagistice, precum și faptul că toate neregulile arătate au fost mușamalizate printr-un raport de expertiză care nu răspunde exigențelor legale și stării de fapt analizate. Declarațiile contradictorii ale medicilor din interogatorii și acuzele reciproce aduse nu au fost luate în seamă de instanța de apel, care a intervenit la răspunsurile și întrebările incomode pentru a îndrepta cercetarea judecătorească pe un făgaș fals, în urma căruia s-a ajuns la concluzii false.

Instanțele de apel și recurs încalcă dreptul la un proces echitabil când stabilesc că nota expertului parte nu se impune a se avea în vedere, nici obiecțiunile la avizul Comisiei Superioare, reținându-se eronat de instanța de recurs că avizul Comisiei Superioare este avizul INML, care are propria comisie de control și avizare și care ar fi trebuit să avizeze noul raport de expertiză medico-legală al INML, dispus de Curtea de Apel Oradea. Acceptarea avizului Comisiei Superioare tară a se face o nouă expertiză a INML a încălcat dreptul la un proces echitabil al revizuentului, iar toate presupunerile false ale acesteia au fost făcute cu scopul justificării diagnosticului eronat de stare vegetativă de pe biletul de externare din 22.09.2009.

Revizuentul redă pe larg modalitatea de analizare a cauzei de către instanța de apel, despre care arată că a fost deficitară și nu a supus analizei toate probele administrate, cu referire expresă asupra expertizelor medico-legale efectuate în cauză și a inadvertențelor conținute în concluziile acestora. Instanța de recurs nu a dorit să cunoască greșelile judecătorului de la Oradea și nu a dat eficiența corespunzătoare apărărilor revizuentului în aceste sens. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul arată că documentele medicale depuse în 31.05.2016 neexpertizate și neanalizate, sunt documente noi, în baza cărora trebuie reevaluate concluziile expertizelor, făcută o expertiză juridică pertinentă și continuat procesul.

Avizul Comisiei Superioare, ilegal emis, nu a dezbătut noile documente medicale depuse la dosar ulterior întocmirii expertizei IML Timișoara și a celor 2 suplimente, deoarece a aprobat doar documentele medico-legale efectuate în cauză, adică ale IML Timișoare. Pe de altă parte, o probă medicală nouă ar trebui să fie noul raport de expertiză al INML Mina Minovici. Deși s-a solicitat de către Curtea de Apel Oradea, INML a nesocotit dispoziția instanței și a ocolit, în mod nelegal, întocmirea raportului. De asemenea, o probă medicală nouă o constituie noua radiografie găsită într-un plic tăiat, fotocopiată la 19.01.2015, ale cărei fotografii au fost anexate cererii de revizuire. Referitor ia motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc.

civ., revizuentul arată că avocații acestuia l-au reprezentat incomplet, chiar cu viclenie, respectiv au pierdut procesul penal fără a-i aduce la cunoștință acest fapt, eliminând posibilitatea continuării în căile de atac, au existat momente când nu s-au prezentat ia proces, obligând curatorul să reprezinte singur revizuentul, au întocmit în mod superficial anumite acte în apărarea revizuentului, au solicitat onorarii nejustificate în raport cu munca depusă și rezultatele obținute, nu s-au conformat indicațiilor revizuentului în conceperea anumitor solicitări și concluzii, au fost influențați de partea adversă că speța este foarte bine documentată medical, astfel încât nu există șanse de câștig pentru revizuent.

La termenul de judecată din 30.05.2018, instanța a respins ca inadmisibilă solicitarea revizuentului formulată la data de 29 mai 2018 de recalificare a revizuirii drept contestație în anulare și repunerea în termenul de formulare a acestei cereri. Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinara de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a II greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia. Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care an tăcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. În cauză au fost invocate excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire, însă în ceea ce privește excepția de tardivitate nu au fost identificate momentele particulare în raport de care s-ar putea calcula termenele procedurale care să atragă incidența acesteia, în raport cu toate cazurile de revizuire invocate, astfel că tardivitatea cererii nu poate fi reținută, cauza urmând a fi analizată din perspectiva admisibilității, pentru parte din motivele de revizuire, respectiv a caracterului nefondat, pentru o altă categorie a motivelor de revizuire.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea "unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul". Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect ai unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei. O instanță de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o instanțele anterioare, pronunță o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Or, în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită recursul reclamantului împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a fost respins, ca nefondat, situație față de care aspectele pe care revizuentul le circumscrie acestui motiv de revizuire nu se circumscriu unei condiții generale de admisibilitate impusă de art. 322 C. proc. civ., și anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care cererea întemeiată pe acest motiv apare ca inadmisibilă. Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea este nefondată. Astfel, potrivit art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., revizuirea se poate cere "dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnai definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză". Textul legal cuprinde trei ipoteze distincte în care este incident cazul de revizuire.

Prima ipoteză vizează situația în care "un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină". Acest motiv se întemeiază pe vicierea gravă a procesului de stabilire a adevărului ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu pricina și este incident doar prin îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: existența unei hotărâri de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea să fi rămas definitivă (întrucât dacă o hotărâre penală nu este definitivă, făptuitorul se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție), infracțiunea pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare să fie în legătură cu pricina, condiție care nu este suficientă dacă judecătorul, martorul sau expertul nu a luat parte la judecată.

A doua ipoteză vizează situația când "hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății", situație ce diferă de prima ipoteză prin aceea că legea nu impune existența unei hotărâri de condamnare, dar trebuie dovedit caracterul pretins fals al înscrisului în discuție. A treia ipoteză vizează sancționarea disciplinară a unui magistrat pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în cauză. Condițiile acestei ipoteze sunt condamnarea magistratului printr-o sancțiune disciplinară aplicată de autoritățile competente, sancționarea să se fi realizat pentru exercitarea funcției cu "rea-credință" sau "gravă neglijență", iar sancțiunea să fi fost aplicată pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în cauza ce formează obiectul revizuirii.

Sub acest aspect, revizuentul arată că apărătorii săi nu i-au permis demararea formalităților legale împotriva judecătorului de la Curtea de Apel Oradea și a experților componenți ai Comisiei Superioare Medico-Legală, că i-au fost cenzurate solicitările de probatorii, că nu a fost pusă în discuția părților emiterea unui aviz de către respectiva comisie, că actele în baza cărora s-a stabilit nevinovăția personalului medical sunt false și pline de inadvertențe, că nu fost analizate toate chestiunile învederate prin apărările reclamantului referitoare ia aceste acte, în general nemulțumiri legate de modalitatea de administrare și interpretare a probatorilor, ce nu se pot circumscrie cazului de revizuire invocat.

Câtă vreme ipotezele reglementate de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu au fost dovedite conform cerințelor textului legal arătate anterior (în cauză nu există o hotărâre penală de condamnare definitivă, un demers privind procedura înscrierii în fals ori sancțiune disciplinară) motivul de revizuire nu poate fi primit, urmând a fi respins, ca nefondat. Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă. Revizuirea conform dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, iară să fie nevoie a fi confirmat de alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat ia data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

În cadrul acestui motiv de revizuire se arată că înscrisurile depuse în 31.05.2016, neexpertizate și neanalizate, reprezintă "documente noi, în baza cărora trebuie reevaluate concluziile expertizelor, făcuta o expertiză judiciară pertinentă și continuat procesul". Așa cum rezultă din conținutul dosarului, dar și din susținerea revizuentului, înscrisurile pretins "noi" au fost depuse în etapele procesuale anterioare, neîndeplinind condiția art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de a fi înscrisuri descoperite după darea hotărârii, reținute de partea potrivnică ori imposibil de procurat datorită unor motive mai presus de voința părților, sens în care nici acest motiv de revizuire nu poate fi primit.

Aceasta întrucât modalitatea în care instanța de recurs a dat sau nu eficiență diverselor documente depuse de părți în cadrul probei cu înscrisuri nu poate constitui obiect de analiză în calea de atac extraordinară a revizuirii, în care sunt dezbătute chestiuni procedurale de strictă interpretare, expres și limitativ prevăzute de lege, care nu antamează fondul pricinii în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îi va respinge, ca nefondat. Conform art. 322 pct. 6 C. proc. civ. revizuirea se mai poate cere "dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere". Textul legal este incident în două situații strict determinate.

Prima ipoteză, lipsa totală de apărare, implică neacordarea asistenței juridice necesare în cazul persoanelor fizice și juridice enumerate de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. Revizuirea nu poate fi solicitată dacă părțile au fost apărate în proces, dar apărarea formulată a fost incompletă sau greșită. A doua ipoteză este cazul apărării cu viclenie, adică acea apărare făcută cu rea-credință, în mod odios și care a dus la pierderea procesului.

Apărările revizuentului vizează lipsa de comunicare dintre acesta și apărătorii săi, respectiv un avocat nu i-a adus la cunoștință soluția primită în procesul penal, un altul a absentat în repetate rânduri de la termenele de judecată și ou a furnizat revizuentului informații cu privire la natura actelor depuse în probațiune, un altul a încheiat contractul de asistență juridică printr-un alt avocat, nu a tăcut referiri în concluzii la toate actele dosarului și a indicat instanței de recurs ca hotărârea să i se comunice la sediul profesional, etc. Rezultă astfel neîndeplinirea condițiilor art. 322 pct. 6 C. proc.

civ., în sensul că revizuentul a beneficiat de asistență juridică specializată în demersurile procesuale, iar nemulțumirile acestuia privind modalitatea în care apărătorii săi au înțeles să își exercite, fiecare dintre ei, mandatul, reprezintă aspecte ce țin de comunicarea dintre revizuent și aceștia, nefiind conturate ori dovedite manopere dolosive efectuate cu intenția de a prejudicia persoana incapabilă a-și susține drepturile, astfel cum impune textul legai menționat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanța va obliga revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către intimatul E. și de 1.000 RON către intimata C., reprezentând onorariu apărător, redus proporțional cu volumul activității depuse și complexitatea cauzei pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A., prin curator B., împotriva Deciziei nr. 1737 din 9 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Obligă revizuentul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON către intimatul E. și de 1.000 RON către intimata C., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2018.