ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3736/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 iulie 2018, petenta SC A. SRL, în calitate de recurentă-reclamantă în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 146 lit. d) teza I din Constituția României, republicată și art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a statuat: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în M. Of. , în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Prin încheierea de ședință din data de 4 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018, cerere formulată de petenta SC A. SRL, în dosarul nr. x/2016.

În motivare, instanța a reținut că, în speță, petenta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 369/2017, publicată în M. Of. nr. 528 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conformității cu prevederile constituționale a dispozițiilor cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și a statuat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" este neconstituțională.

Așadar, dispozițiile legale cu privire la care a fost invocată excepția au făcut obiect al controlului constituționalității, iar aspectele dezlegate de Curtea Constituțională în cuprinsul hotărârilor pronunțate produc efecte definitive și general obligatorii de la data publicării deciziilor în Monitorul Oficial.

Pe de altă parte, obiectul excepției de neconstituționalitate invocate de recurentă îl reprezintă sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în interpretarea dată acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2018.

Obiectul excepției de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească cerințele imperative stabilite prin legea organică a Curții Constituționale, așa cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, prima dintre aceste condiții imperative este aceea ca obiectul excepției de neconstituționalitate să fie o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituționalitate, nu și actele administrative sau hotărârile pronunțate de instanțe.

Neîndeplinirea acestei condiții constituie cauză de inadmisibilitate a excepțiilor de neconstituționalitate astfel ridicate. Dacă excepția privește o hotărâre a Guvernului, un ordin al unui ministru sau alt act emis în aplicarea legii, ea este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol din lege instanța de judecată trebuie să o respingă ca fiind inadmisibilă, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

Sesizarea Curții Constituționale trebuie să fie făcută de instanță cu respectarea acestor condiții, verificându-se cu atenție existența cazurilor de inadmisibilitate care dau nu numai dreptul, dar creează și obligația instanței de a respinge motivat excepția, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

Așa fiind, solicitarea petentei de sesizare a Curții Constituționale cu referire la interpretarea dată unei dispoziții legale printr-o decizie pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs petenta SC A. SRL.

În motivarea recursului, petenta a arătat că, Curtea Constituționala a stabilit că "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare" (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 482 din 7 iulie 2011). Mai mult, "în interpretarea legii, instanțele judecătorești, între care și Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să respecte cadrul constituțional, iar sancționarea depășirii/încălcării acestuia revine în exclusivitate Curții Constituționale." (a se vedea în acest sens Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011).

Având în vedere aceste aspecte, chiar dacă textul a fost declarat neconstituțional, și această condiție este îndeplinită, întrucât reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a textului de lege în interpretarea data acestuia prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2013, ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

În măsura în care instanța de judecată a apreciat că recursul este ab initio inadmisibil, aceasta este, totuși, obligată să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate formulată, având în vedere cele statuate de Curtea Constituțională în spețe similare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 din C. proc. pen., Curtea a reținut, inter alia, următoarele;

"26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile ce sunt supuse controlului de constituționalitate sunt cele ce determină respingerea, ca inadmisibilă, a contestației formulate. Astfel în ceea ce privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 324 din 14 mai 2012 sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 86 din 31 ianuarie 2017, a statuat, că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauza ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Curtea a reținut, însă, că în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determina soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătura cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte urmează să îl respingă, pentru considerentele ce succed:

În motivarea încheierii recurate, instanța a reținut că dispozițiile legale cu privire la care a fost invocată excepția au făcut obiect al controlului constituționalității, iar aspectele dezlegate de Curtea Constituțională în cuprinsul hotărârilor pronunțate produc efecte definitive și general obligatorii de la data publicării deciziilor în M. Of.

Totodată, instanța a reținut că solicitarea petentei de sesizare a Curții Constituționale cu referire la interpretarea dată unei dispoziții legale printr-o decizie pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Or, în susținerea recursului, petenta SC A. SRL a citat din Deciziile Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011 și nr. 244 din 6 aprilie 2017, menționând, totodată, că a fost declarată neconstituțională norma legală în legătură cu care a invocat excepția de neconstituționalitate.

Aceste susțineri, însă, nu pot forma obiect al analizei în prezenta fază procesuală, în care instanța a fost învestită cu recursul exercitat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât criticile recurentei nu se referă la argumentele reținute de instanță în pronunțarea acestei soluții.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta SC A. SRL nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 4 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Intimatele B. și C. au solicitat plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 3.000 RON, aferente fazei procesuale a recursului.

În conformitate cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei."

În aplicarea dispozițiilor legale redate, Înalta Curte va reduce la suma de 1.500 RON cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, un cuantum rezonabil, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, având în vedere că formularea apărărilor nu a prezentat un grad ridicat de dificultate, față de obiectul cauzei deduse judecății și recursul a fost soluționat la primul termen de judecată fixat. Cheltuielile de judecată vor fi acordate intimatei intimata B., potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii de ședință din data de 4 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenta-reclamantă către intimata B. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de ED