ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a solicitat obligarea pârâților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., I., G., la plata sumei de 1219158,07 RON din care 400047,40 RON reprezentând redevență neachitată la termene scadente și 819110,67 RON reprezentând penalități de întârziere datorate în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000.

Prin sentința civilă nr. 6556 din 27.05.2015 Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Buzău, invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Buzău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău.

La data de 04.11.2015 reclamanta Agenția Domeniilor Statului a răspuns solicitării instanței prin adresa nr. x/30.10.2015, prin care a arătat că obiectul cererii îl constituie răspunderea civilă delictuală, temeiul de drept este art. 1270 și următoarele, art. 1357 C. civ., art. 193 și următoarele C. proc. civ., art. 60 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 192/2006, H.G. nr. 626/2001 și contractul de concesiune nr. x/2000.

De asemenea, a precizat că potrivit adresei direcției de specialitate din cadrul Agenției Domeniilor Statului, nu se poate stabili valoarea pretențiilor pentru fiecare pârât în parte. II. figurează în evidențele reclamantei cu un debit de 1.219.158,07 RON, în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000, reprezentând: 400047,40 RON redevență neachitată aferentă anilor 2003-2006 și 819.110,67 RON, penalități de întârziere la plata redevenței calculate până la data de 25.10.2010.

Prin sentința nr. 1166 din data de 30 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău au fost respinse: excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților și excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți; a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.341,97 RON către pârâți - onorariu avocat și cheltuieli de transport, precum și la plata onorariului curatorului special desemnat de instanță în cuantum de 3.600 RON.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 585 din 29 septembrie 2016 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței nr. 1166 din data de 30 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău și a obligat apelanta să plătească intimaților pârâți GG., JJ., BB., AA., Z., R., S., KK., T., U., V. și O. cheltuieli de judecată efectuate în apel în sumă de câte 100 RON pentru fiecare (1200 RON în total), cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., precum și onorariul curatorului special desemnat de instanță în cuantum de 600 RON, onorariu care va fi virat în contul Baroului de Avocați Buzău.

Împotriva deciziei nr. 585 din 29 septembrie 2016 a Curții de Apel de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Agenția Domeniilor Statului, fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, avocat LL. curatorul special desemnat al intimaților-pârâți menționați în încheierea din data de 15.04.2015 a Tribunalului Buzău, a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 mai 2017, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 mai 2017.

Analizând recursul formulat Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă: Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017.

Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 29 septembrie 2016, prezentul recurs nu intră sub incidența efectelor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, potrivit căreia " Curtea constată că, efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.219.158,07 RON din care 400.047,40 RON reprezentând redevență neachitată la termene scadente și 819.110,67 RON reprezentând penalități de întârziere datorate în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Totodată potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ. "Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.", iar la alin. (2) "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție, care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Conform art. XVIII din Legea nr. 2/2013:

"(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

În speță, reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat, obligarea pârâților la plata sumei de 1.219.158,07 RON din care 400.047,40 RON reprezentând redevență neachitată la termene scadente și 819.110,67 RON reprezentând penalități de întârziere datorate în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000.

Astfel, se constată că reclamanta a solicitat, în principal plata redevenței neachitată la termene scadente în sumă de 400.047,40 RON, acesta constituind de fapt capătul principal al cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză, C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretențiilor solicitate în prezentul litigiu, prin capătul principal din cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 400.047,40 RON se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei nr. 585 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2017.