ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 937/2018

HOTĂRÂRE
06.12.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 937/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 01 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 598 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația la executare formulată de A., prin mandatar B., împotriva somației emisă în dosar nr. x/2018 din data 02.07.2018, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 13.07.2018, contestatoarea A., prin mandatar B., a formulat contestație la executare împotriva somației emisă în dosarul nr. x/2017 din 02.07.2018, precizând, la solicitarea instanței, în esență, că somația contestată este nulă, fiind emisă într-un dosar inexistent, că a fost emisă prin abuz de putere și că s-a comis infracțiune a de fals intelectual, fără însă a se indica vreun temei de drept.

La dosarul cauzei au fost atașate copii de pe actele de executare emise în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava și decizia penală nr. 39/2018 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin decizia penală nr. 39/04.04.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava s-a respins, ca nefondată, excepția nulității absolute a actelor prin care a fost desemnată doamna procuror C. să participe la judecarea prezentei cauze, invocată de petenta A., prin mandatar B., s-a respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava, invocată de aceeași petentă, s-a admis excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de instanță, din oficiu, fiind respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentele A. și D. prin mandatar A. împotriva încheierii nr. 71 din data de 17.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava, cu obligarea lor la plata sumei de câte 200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație contestatoarea A., prin mandatar B., iar prin decizia penală nr. 614/22.06.2018 a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac promovată de contestatoare și a fost obligată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

La data de 02.07.2018, Biroul de executări penale din cadrul Curții de Apel Suceava a emis o somație către contestatoarea A. prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Prima instanța a reținut că în cauză contestatoarea A. a susținut că somația emisă de către Biroul de executări penale din cadrul Curții de Apel Suceava a fost emisă într-un dosar care nu există, iar din actele și lucrările dosarului rezultă că la 14.05.2018 s-a formulat de către mandatarul său o contestație care a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 614/22.06.2018, iar aceste motive invocate de către contestatoare (referitoare la presupusa săvârșire a unor infracțiuni în emiterea actelor de executare) nu se circumscriu cazurilor în care se poate formula contestație la executare prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Constatând culpa procesuală a contestatoarei, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., instanța a obligat-o la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație petenta A., prin mandatar B., solicitând, cu ocazia dezbaterilor, admiterea căii de atac promovate și, pe cale de consecință, anularea somației din data 02.07.2018 emisă în dosarul nr. x/2018.

Examinând contestația formulată de petenta A., în raport de criticile aduse și actele dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării unei hotărâri definitive sau după executarea acesteia, dar în legătura cu respectiva executare, care, însă nu privesc aspecte de fond și nu pun în discuție autoritatea de lucru judecat.

Astfel, dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., art. 600 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 601 alin. (1) C. proc. pen. prevăd, în mod expres și limitativ, cazurile în care se poate formula contestație la executarea unei hotărâri penale.

Examinând cazurile în care se poate formula contestația la executare, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că motivele invocate de petenta A., prin mandatar B., nu se încadrează în vreuna dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Pe de altă parte, cheltuielile judiciare nu pot fi asimilate nici despăgubirilor civile, pentru a-și găsi aplicabilitatea prevederile art. 600 alin. (1) C. proc. pen. și nici amenzilor judiciare, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 601 alin. (1) C. proc. pen.

Susținerile contestatoarei în sensul că somația Biroului de executări penale din cadrul Curții de Apel Suceava a fost emisă într-un dosar care nu există nu pot fi primite în condițiile în care, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că împotriva deciziei penale nr. 39 din 04.04.2018 a Curții de Apel Suceava, s-a formulat, de către mandatarul său, la data de 14.05.2018, o contestație care a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 614 din 22.06.2018, iar, pe de altă parte, motivele invocate privind presupusa săvârșire a unor infracțiuni în emiterea actelor de executare, exced limitelor unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 C. proc. pen.

Așa fiind, întrucât legea procesual penală, care este de strictă aplicare, nu prevede posibilitatea contestării executării cheltuielilor judiciare către stat, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat contestația la executare formulată de petenta A. ca fiind inadmisibilă.

Recunoașterea unor alte cazuri în care poate fi formulată contestația la executare, cum ar fi cele cu privire la executarea cheltuielilor judiciare către stat, fără a fi prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de petenta A. împotriva sentinței penale nr. 79 din 01 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, și, având în vedere că aceasta este cea care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de petenta A. împotriva sentinței penale nr. 79 din 01 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatoarea petentă la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2018
Asupra cauzei penale, Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 39 din data de 4 aprilie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a fost respinsă, ca inadmisibilă, c
ÎCCJ 2019-03-20
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 83/2019
Asupra recursului de față. În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 869 din data de 31 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a fos
ÎCCJ 2018-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 514/2018
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 31 din 12 martie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în baza art. 598 alin. (1) li
ÎCCJ 2022-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 186/2022
Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 9 din data de 15 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosaru
ÎCCJ 2020-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 191/2020
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 19 din 29 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosar
Sursă