ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3435/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea art. 2 alin. (1) lit. b) din Norma nr. 9/2015 privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurarea și/sau reasigurare, în temeiul dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar.

Totodată, a solicitat anularea parțială a actului administrativ, și anume a dispozițiilor cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. b) din Norma nr. 9/2015 privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurarea și/sau reasigurare, potrivit cărora un broker de asigurare și/sau reasigurare trebuie să aibă un capital social subscris și vărsat în forma băneasca de cel puțin 150.000 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3220 din 4 decembrie 2015, a respins excepția lipsei de interes și excepția prematurității acțiunii, precum și acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă consideră că, în mod eronat, instanța de fond a concluzionat în sensul că pârâta, în adoptarea Normei nr. 9/2015, nu a dat dovadă de exces de putere și nu a depășit scopul și limitele legii în a cărei aplicare a fost adoptată.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. B) coroborat cu art. 5 lit. b) și art. 6 din O.U.G. nr. 93/2002, intimata-pârâtă are competența să emită norme în vederea reglementării activității intermediarilor în asigurări, în conformitate cu Legea nr. 32/2000, iar potrivit art. 35 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 32/2000, valoarea capitalului social al brokerilor va fi actualizată prin normele emise de aceasta.

Competența intimatei-pârâte se susține prin motivele de recurs, nu este absolută și nu poate fi exercitată decât în limitele scopului legii și doar cu respectarea intereselor publice și private, în acord cu realitatea socio-economică, aspecte de țin de oportunitatea actului administrativ.

Recurenta-reclamantă consideră că aspectele aduse în prim plan, prin contestația formulată, se referă la stabilirea limitelor competenței intimatei-pârâte, în raport cu activitățile conferite prin lege.

Se mai artă că, sunt eronate aserțiunile făcute de prima instanță, conform cărora, deși trimiterile și comparațiile făcute de pârâtă în nota de fundamentare a Normei nr. 9/2015 cu privire la evoluția capitalului social al brokerilor de asigurare și/sau reasigurare nu sunt pertinente, actualizarea capitalului social vărsat în formă bănească de la 15.000 RON la 150.000 RON, nu poate fi considerată ca fiind expresia unui exces de putere.

În lipsa fundamentării actului administrativ, susține recurenta-reclamantă posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv, devine iluzorie de vreme ce instanța nu se poate pronunța asupra motivelor care au determinat autoritatea să ia o anumită măsură, deoarece motivarea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului administrativ, iar o motivare defectuoasă echivalează cu lipsa acesteia.

Prin motivele de casare, este criticată soluția primei instanțe și pentru afirmația potrivit căreia, brokerii de asigurare generează riscul de credit și riscul de lichiditate pentru asigurători, în special prin modul de administrare a sumelor avansate de clienți, astfel că riscul final al activității de intermediere este asumat integral de asigurător.

Precizează recurenta-reclamantă că, în vederea funcționării în condiții de legalitate, brokerii au obligația de a deține o poliță de asigurare profesională în valoare de 1.121.000 euro care poate fi folosită ori de câte ori se produce un prejudiciu societăților de asigurare.

Mai arată recurenta-reclamantă faptul că, în mod eronat instanța de fond a apreciat că, din moment ce nici legiuitorul nu a stabilit modalitatea de actualizare a valorii capitalului social, singura modalitate de apreciere a limitelor dreptului pârâtei de a actualiza această valoare este prin raportare la principiul proporționalității ce presupune însă, o analiză a măsurii administrative prin raportare la scopul urmărit și necesitatea atingerii acestui scop prin măsura criticată.

Însă, susține recurenta-reclamantă, măsura la care face referire instanța de fond este chiar nota de fundamentare considerată deja de aceeași instanță că nu îndeplinește cerința motivării.

Instanța de fond nu a expus raționamentul pentru care a considerat că valoarea actualizată a capitalului social s-a făcut în mod proporțional, astfel că nu se poate afirma decât că prin Norma nr. 9/2015 s-a efectuat în realitate, o majorare arbitrară a capitalului social și nu o actualizare a acestuia.

În fine, recurenta-reclamantă susține că nu a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pârâta are obligația transpunerii directivelor europene în legislația internă, ci că nimic nu o împiedică să țină seama de principiile enunțate de o directivă cu prilejul adoptării actelor de reglementare ce revin în competența sa.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recursul declarat a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1743/3.03.2018 a fost casată, în parte, sentința atacată, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a anulat dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. B) din Norma nr. 9/2015 emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a respins cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

În motivarea soluției s-a reținut că din conținutul Normei nr. 9/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară reiese că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 93/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea ASF, pe disp. art. 5 lit. b

1

), art. 8 alin. (1), art. 35 și 36 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și potrivit deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 01.05.2015.

Astfel, Capitolul II - Condiții privind obținerea autorizației de funcționare, art. 2 alin. (1) lit. b) din Normă a impus ca brokerul de asigurare și/sau reasigurare să aibă un capital social subscris și vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 150.000 RON.

Conform art. 35 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 32/2000, valoarea capitalului social virat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 15.000 RON, va fi actualizată prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Legea nr. 32/2000 a lăsat în competența intimatei-pârâte actualizarea capitalului social vărsat în formă bănească a brokerilor.

Actualizarea capitalului social virat în formă bănească are loc conform dispozițiilor Legii nr. 32/2000, prin norme ce au valoarea unor acte administrative unilaterale cu caracter normativ, emise în executarea legii.

Natura juridică a Normei nr. 9/2015 determină îndeplinirea unor condiții de legalitate de formă și de fond.

Ca o condiție de formă, la emiterea unui act administrativ este obligatorie condiția motivării acestuia, iar lipsa motivării sau o motivare insuficientă poate conduce la anularea actului.

O altă condiție a legalității actului administrativ este aceea a respectării concordanței cu dispozițiile actului cu forță juridică superioară în temeiul căruia a fost emis.

În cazul de față, Legea nr. 32/2000 a dat în competența ASF atribuția actualizării capitalului social vărsat în formă bănească, însă actul administrativ ce urmează să fie emis în temeiul disp. art. 35 alin. (5) lit. b) din lege are obligația să respecte principiul transparenței și proporționalității actului administrativ.

Acesta nu poate fi emis arbitrar, ci trebuie arătate criteriile în baza cărora se face actualizarea, iar suma finală urmează să respecte criteriul proporționalității cu nivelul de risc financiar la care este supusă activitatea brokerilor.

Cu alte cuvinte, autoritatea publică emitentă are obligația să își motiveze alegerea și să aducă la cunoștința celor interesați criteriile care au stat la baza stabilirii sumei de 150.000 RON, ce reprezintă o actualizare a capitalului social vărsat în formă bănească, în cuantum de 15.000 RON.

Pentru a se realiza o asemenea analiză este relevantă nota de fundamentare a Normei nr. 9/2015 depusă în dosarul de fond la filele x.

Cu referire la acest înscris, judecătorul fondului a constatat, în mod corect, faptul că brokerii de asigurare și/sau reasigurare au fost calificați în mod greșit ca fiind instituții non-bancare și astfel paralela făcută de pârâtă în nota de fundamentare cu privire la evoluția capitalului instituțiilor financiare non-bancare este nepertinentă.

Este reală atât afirmația intimatei, cât și cea a primei instanțe, în sensul că activitatea brokerilor de asigurare și/sau reasigurare este generatoare de risc financiar.

Însă riscul financiar a fost analizat în nota de fundamentare cu referire strictă la investițiile financiare non bancare, iar explicația ce ar putea susține actualizarea capitalului social vărsat în formă bănească a acestora nu are niciun fel de legătură cu riscul financiar generat de activitatea brokerilor.

Prima instanță a susținut că singura modalitate de apreciere a limitelor dreptului intimatei de a actualiza valoarea capitalului social al brokerilor este cea prin raportare la principiul proporționalității, ce presupune o analiză a măsurii administrative prin raportare la scopul urmărit și necesitatea atingerii acestui scop prin măsura criticată.

Din actele dosarului rezultă însă că intimata nu a făcut o analiză a măsurii administrative luate, din moment ce toate referirile din nota de fundamentare sunt făcute în raport de riscul activităților instituțiilor non-bancare și nu au legătură cu activitatea de broker.

Prin actul administrativ atacat nu s-a explicat rolul asigurării de răspundere în valoare de cel puțin 1.000.000 euro și măsurile luate chiar în cuprinsul legii pentru protejarea clienților, în raport cu valoarea capitalului social vărsat de 150.000 RON, pentru a se justifica mărirea acestuia și, în final scopul măsurii.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte apreciază să, deși autorității publice intimate i-a fost conferită de către Legea nr. 32/2000 o marjă largă de apreciere în valoarea actualizării capitalului social vărsat sub formă bănească în ceea ce privește brokerii, aceasta este obligată să acționeze în conformitate cu principiile deja enunțate, de emitere a actelor administrative, respectiv, transparența, proporționalitatea, motivarea, elemente ce țin în esență, de legalitatea actului administrativ.

Or, din actele dosarului reiese împrejurarea conform căreia intimata-pârâtă a încălcat toate aceste principii, ceea ce a condus la emiterea unui act administrativ nelegal.

Dreptul autorității publice nu este absolut, ci este limitat la ceea ce se numește ierarhic normelor juridice, adică activitatea sa este guvernată de principiul legalității.

Puterea discreționară sau dreptul de apreciere al autorității publice este recunoscut de Legea nr. 554/204 și nu se opune principiului legalității, însă acesta se exercită în cadrul unor limite legale, iar abuzul/excesul de putere este sancționat.

Legea nr. 554/2004 definește excesul de putere la art. 2 alin. (1) lit. n) ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Astfel, asupra modului în care autoritatea publică și-a exercitat dreptul de apreciere, există posibilitatea controlului judiciar care va stabili dacă actul administrativ a fost emis cu respectarea principiului legalității, dar este inoportun sau dacă, deși actul este oportun, acesta a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale.

În speța de față s-a analizat dreptul de apreciere al autorității publice intimate prin prisma legalității actului emis, concluzia fiind aceea, cum deja s-a menționat mai sus, a nelegalității, art. 2 alin. (1) lit. B) din Norma nr. 9/2015, ca urmare a nerespectării principiilor fundamentale ale dreptului administrativ.

Consecința acestei împrejurări este emiterea actului administrativ cu exces de putere, ca urmare a încălcării limitelor competenței de reglementare a autorității publice intimate.

Împotriva Deciziei nr. 1743/3.03.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând anularea acesteia, cererea de revizuire fiind întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 apreciindu-se că au fost încălcate prin decizia atacată dispozițiile unor norme de drept comunitar, respectiv Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2002/92/CE.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că brokerul de asigurare este persoana juridică română, autorizată în condițiile Legii nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări care:

- negociază pentru clienții săi, persoane fizice și juridice, asigurați ori potențiali asigurați, încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare;

- acordă asistență înainte și pe durata derulării contractelor;

- acordă asistență în legătură cu regularizarea daunelor.

Dintre categoriile de intermediari în asigurări, brokerul de asigurare are activitatea cea mai complexă, fiind singurul intermediar în asigurări care:

- este autorizat de ASF, conform art. 35 din Legea nr. 32/2000 și Norma nr. 9/2015;

- își desfășoară activitatea în baza mandatului de brokeraj primit de la asigurat/potențial asigurat, reprezintă interesele acestuia nu ale societății de asigurare, potrivit art. 2 lit. c) pct. 57

2

din Legea nr. 32/2000;

- poate intermedia produse din oricare dintre clasele de asigurare prevăzute în Anexa 1 la Legea nr. 32/2000 pentru oricare dintre societățile de asigurare autorizate;

- pe lângă înlesnirea și încasarea de prime, brokerul de asigurare acordă asistență înainte și pe durata derulării contractelor de asigurare ori în legătură cu regularizarea daunelor.

În practică, au fost cazuri în care brokerul de asigurare nu a depus la asigurător sumele încasate cu titlu de prime, polițele de asigurare și nici alte documente în legătură cu asigurările pe care le-a încheiat, dar s-au produs riscurile asigurate prin contractele încheiate.

La nivel comunitar, activitatea brokerilor de asigurare este reglementată prin Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind intermedierea în asigurări.

Având în vedere complexitatea activității, rolul pe care îl joacă în sistemul asigurărilor și în sistemul financiar în general, precum și impactul activității brokerului de asigurare asupra asiguraților, a rezultat necesitatea impunerii prin legislația specifică a unor cerințe profesionale, mai stricte decât în cazul celorlalți intermediari în asigurări, cerințe referitoare la competența, buna reputație, asigurarea de răspundere civilă profesională și capacitatea lor financiară.

Au fost invocate prevederile art. 3 alin. (3), art. 4 alin. (4) și (6), art. 3 alin. (7) și art. 8 alin. (3) din Directiva 2002/92/CE, iar potrivit acestora autoritatea competentă trebuie să ia una sau mai multe măsuri:

- acordul de transfer de risc;

- cerința de capital: 4% din primele anuale intermediare, cu condiția ca această sumă să fie de minim 15.000 euro, utilizarea conturilor-client, fond de garantare.

Directiva europeană a recunoscut, de asemenea, statelor membre dreptul de a adopta cerințe mai stricte decât cele prevăzute de mai sus sau să se prevadă cerințe suplimentare pentru intermediarii de asigurări și reasigurări înregistrați pe teritoriul lor.

Rațiunea pentru care revizuenta susține că a înțeles să adopte norme prin care a stabilit valoarea capitalului social la pragul de 150.000 RON vizează și situația în care un broker de asigurare nu-și respectă obligația legală de plată/virare/vărsare a primelor de asigurare către asigurătorul care să preia riscul rezultat din contractul de asigurat încheiat prin intermediul brokerului.

Pentru a se asigura aducerea la îndeplinire a cerințelor impuse de Directiva 2002/92/CE în ceea ce privește reglementarea activității brokerilor de asigurare, prin Norma nr. 9/2015, ASF a stabilit condițiile care trebuie îndeplinite pentru obținerea autorizației de funcționare ca brokeri de asigurare și/sau de reasigurare, în ceea ce privește capitalul social subscris și vărsat în formă bănească, la art. 2 alin. (1) lit. b) din Norma nr. 9/2015 se prevede că acesta nu poate fi mai mic de 150.000 RON.

Prin reducerea limitei capitalului social minim necesar a fi subscris și vărsat în vederea autorizării ca broker de asigurare și/sau de reasigurare la nivelul stabilit în anul 2000 sunt încălcate cerințele impuse prin Directiva 2002/92/CE.

S-a considerat de către recurentă că stabilirea unei valori de 150.000 RON cu titlu de nivel minim al capitalului social al brokerilor de asigurare nu poate fi considerată ca fiind o măsură excesivă, din perspectiva principiului proporționalității, condiția financiară impusă vizând, în primul rând, protecția intereselor financiare ale clienților și, nu în cel din urmă rând, protecția asigurătorului, dat fiind faptul că actele încheiate de broker angajează asigurătorul față de client.

A fost depusă la dosar copia Deciziei nr. 1743/3.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și Directiva 2002/92/CE.

Intimata A. SRL a formula întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardivă, iar dacă se va aprecia că a fost depusă în termenul legal, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

S-a spus că directiva indica în mod clar și indubitabil că în activitatea brokerilor de asigurare și/sau reasigurare sunt primordiale competențelor profesionale, iar aceștia sunt obligați să aibă asigurări de răspundere profesională sau să ofere alte garanții specifice pentru răspunderea profesională.

Chiar Directiva face referire la un drept de apreciere al autorității de reglementare națională (ASF) drept care trebuie aplicat legal, proporțional, fără exces de putere și adaptat la piață.

Excesul nu justifică scopul și nu garantează atingerea acestuia, măsura excesivă a creșterii plafonului capitalului social de 6 ori nu justifică prin ea însăși că ASF a avut un motiv serios de îngrijorare și nici că acest plafon va rezolva problemele pieței.

După examinarea motivelor cererii de revizuire a apărărilor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție invocată de către intimată, dar va fi respinsă și cererea de revizuire ca nefondată.

La excepția tardivității cererii de revizuire invocată de către intimată aceasta a renunțat prin concluziile depuse, aspect consemnat în practicaua deciziei.

Excepția inadmisibilității cererii de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Mai întâi, se impun a fi făcute precizări cu privire la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

Art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - Legea nr. 554/200: - Căile extraordinare de atac (...) - (2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 27 ianuarie 2011, prevederile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituționale.

Prin Legea nr. 299/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 22 decembrie 2011, a fost abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, iar ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, dispozițiile Legii nr. 299/2011, care au abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 554/2004, au fost declarate neconstituționale, iar prevederile art. 21 alin. (2) teza întâi și a treia din Legea nr. 554/2004, reintrate în fondul activ al legislației, conform acestei decizii a Curții Constituționale, subsecvent, au fost declarate neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

În consecință, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este în continuare în vigoare, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, însă numai în ceea ce privește tezele întâi și a treia, iar teza întâi este constituțională numai în măsura în care se interpretează în sensul că pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, indiferent dacă acestea evocă sau nu fondul cauzei (consecință rezultând, per a contrario, din aceeași decizie a Curții Constituționale).

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.

Principiul priorității dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, față de dreptul național, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Față de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de dezlegarea a unor chestiuni de drept în Decizia nr. 45/2016 se constată admisibilitatea cererii de revizuire pentru că în decizia atacată prin prezenta cerere de revizuire instanța de recurs nu a făcut vreo referire la Directiva 2002/92/CE, astfel că se impune să fie analizată cererea de revizuire pe fondul acesteia.

De altfel, din motivarea excepției inadmisibilității rezultă că intimata a făcut aprecieri asupra fondului cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate de revizuentă, prin analizarea art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în raport de susținerile părților, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1743/3.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul formulat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței nr. 3220 din 4 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost casată, în parte, sentința atacată, admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și anulate dispozițiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. B) din Norma nr. 9/2015 emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect și menținute dispozițiile referitoare la respingerea excepției lipsei de interes și excepției prematurității acțiunii.

În motivarea soluției de anulare instanța de recurs a reținut că Legea nr. 32/2000 a lăsat în competența intimatei-pârâte actualizarea capitalului social vărsat în formă bănească a brokerilor, dar că norma prin care se stabilesc aceste actualizări trebuie să îndeplinească condiții de legalitate de formă și de fond.

Instanța de recurs a apreciat că intimata nu a făcut o analiză a măsurii administrative luate din moment ce toate referirile din nota de fundamentare a actului anulat sunt făcute în raport de riscul activităților instituțiilor non-bancare și nu au legătură cu activitatea de broker și nu s-a explicat rolul asigurării în valoare de cel puțin 1.000.000 euro și măsurile luate chiar în cuprinsul legii pentru protejarea clienților, în raport de valoarea capitalului social vărsat de 150.000 RON pentru a se justifica mărirea acestuia și, în final, scopul măsurii.

De aceea, actul administrativ a fost anulat pentru că a fost emis cu încălcarea principiilor transparenței, proporționalității, motivării, elemente ce țin de legalitatea actului administrativ.

Este adevărat că în art. 4 alin. (4) din Directiva 2002/92/CE se prevede că:

"Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a proteja clienții în cazul incapacității intermediarului de asigurări de a transfera prima întreprinderii de asigurare sau de a transfera suma aferentă despăgubirii sau de a returna prima asiguratului.

Astfel de măsuri îmbracă una sau mai multe din următoarele forme:

a. dispoziții legale sau contractuale în conformitate cu care banii pe care clientul i-a plătit intermediarului sunt considerați a fi fost transferați întreprinderii, în vreme ce banii pe care întreprinderea de asigurări i-a plătit intermediarului nu sunt considerați a fi fost transferați clientului decât în momentul primirii lor efective de către acesta din urmă;

b. cerința ca intermediarii de asigurări să aibă o capacitate financiară care în permanență să fie la nivelul de 4% din suma primelor anuale încasate, cu condiția ca această sumă să fie de minimum 15.000 EUR;

c. cerința ca banii clienților să fie transferați prin conturi client strict separate și ca aceste conturi să nu fie utilizate pentru a face plăți către alți creditori în caz de faliment;

d. cerința constituirii unui fond de garanție."

Dar instanța de recurs nu a contestat dreptul revizuentei de a dispune măsurile incluse în art. 4 alin. (4) din Directiva 2002/92/CE, ci a anulat Norma ASF nr. 9/2015 pentru că s-a considerat că au fost încălcate principiile transparenței, proporționalității, motivării.

În aceste condiții, instanța de recurs nu a cenzurat cuantumul sumei stabilite în privința cerinței ca intermediarii de asigurări să aibă o capacitate financiară, ci s-a reproșat că, la emiterea Normei ASF nr. 9/2015, referirile din nota de fundamentare a actului sunt făcute în raport de riscul activităților instituțiilor non-bancare și nu au legătură cu activitatea de broker.

Aceasta presupune că, pentru transpunerea prevederilor Directivei nr. 2002/92/CE, revizuenta să procedeze la emiterea unui act administrativ care să respecte principiile ce au fost considerate încălcate de către instanța de recurs prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Constatând că prin soluția pronunțată instanța de recurs nu a încălcat principiul priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, va fi respinsă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Deciziei nr. 1743 din 03 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV