ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4101/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 146 din 15 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 711 din 19 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., la 1 august 2018 (data depunerii cererii la oficiul poștal), solicitând admiterea căii de atac declarate, schimbarea în tot a hotărârii atacate și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariul de avocat.

Prin motivele de recurs, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a apreciat eronat că nu a făcut dovada impactului psihic suferit, a consecințelor negative create pe plan social și profesional, care se desprind din raportul medical și din cel psihologic, precum și din declarațiile numitelor C., D. și E., aflate la dosarul cauzei.

A susținut, de asemenea, că atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au analizat aspectele reclamate ca fiind defăimătoare. Mai mult decât atât, curtea de apel a redus aria răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte la afirmațiile din cadrul proceselor care au avut loc între părți, constatând existența unei stări conflictuale.

Fără să aprecieze obiectiv asupra înscrisurilor de la dosar, instanța de apel a apreciat eronat că dreptul la plângere al recurentei-reclamante a fost exercitat abuziv.

Motivele de recurs au vizat și faptul că prin decizia recurată instanța de apel a considerat în mod greșit că tribunalul a făcut o corectă interpretare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, deși nu a corelat dreptul la libera exprimare cu cel la viața privată, care include și dreptul la reputație, și nu a analizat gravitatea, tipul sau valoarea de adevăr a afirmațiilor defăimătoare.

Totodată, a specificat că a făcut dovada suferințelor cauzate de campania denigratoare pe care intimata-pârâtă a dus-o împotriva sa.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta-reclamantă a arătat că afirmațiile denigratoare ale intimatei-pârâte i-au afectat capacitatea de muncă, sănătatea, onoarea și imaginea și i-au încălcat dreptul la viața privată, garantate de art. 71, art. 72, art. 73 și art. 74 C. civ., existând o legătură de cauzalitate între afirmațiile intimatei-pârâte și prejudiciul moral cauzat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 72, art. 73 și art. 252 C. civ. și pe cele ale art. 483 și următ. C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 11 septembrie 2018, s-a dispus acordarea unui termen de judecată la data de 4 octombrie 2018, în vederea discutării admisibilității recursului declarat în cauză, în raport de Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609/17.07.2018. De asemenea, s-a dispus comunicarea către intimata-pârâtă a unui exemplar al motivelor de recurs.

La data de 3 octombrie 2018, intimata-pârâtă a transmis prin poșta electronică întâmpinare, prin care a susținut că recursul este inadmisibil din perspectiva deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, pronunțată ulterior declanșării litigiului pendinte, și a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, conform cărora de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Intimata-pârâtă a invocat inadmisibilitatea recursului și prin raportare la motivele de recurs, încadrate formal în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că acestea sunt critici de fond care nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu sunt incidente aspectele statuate prin Deciziile nr. 52 din data de 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac pendinte, și față de faptul că cererea principală nu este evaluabilă în bani, fiind o acțiune în constatare, a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care exclud calea de atac a recursului în litigiile patrimoniale.

Față de această constatare, prin încheierea mai sus menționată, s-a dispus amânarea judecării cauzei la 22 noiembrie 2018, pentru întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului și comunicarea acestuia comunicat părților, pentru a putea pune concluzii la termenul de judecată acordat cu privire la constatările raportorului.

Raportul a fost întocmit la data de 10 octombrie 2018, fiind comunicat părților conform dovezilor de înmânare aflate la dosar. Prin raport s-a reținut că, deși recursul este admisibil în principiu, cererea de recurs nu întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (3) sub sancțiunea nulității, întrucât motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Examinând recursul sub aspect formal, din perspectiva încadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., aspect reținut în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și invocat, pe cale de excepție, de intimata-pârâtă B. prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin motivele de recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de apel a apreciat eronat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv raportul medical și cel psihologic, precum și aspectele care au rezultat din declarațiile numitelor C., D. și E.. Totodată, a susținut că afirmațiile denigratoare ale intimatei-pârâte i-au afectat capacitatea de muncă, sănătatea, onoarea și imaginea și i-au încălcat dreptul la viața privată, garantate de art. 71, art. 72, art. 73 și art. 74 C. civ., existând o legătură de cauzalitate între afirmațiile intimatei-pârâte și prejudiciul moral cauzat.

Înalta Curte reține că aceste motive de recurs nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la greșita stabilire a situației de fapt de către instanța de apel și a interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză, care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt motivele de nelegalitate pe care a fost fundamentată decizia instanței de apel, în sensul că nu a combătut, în sensul arătării, cu claritate, a unor critici care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Având în vedere că recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 146 din 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 146 din 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV