ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2019

Asupra cererii de completare a dispozitivului hotărârii;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia civilă nr. 3969 din data de 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a anulat recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 314 din data de 5 februarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, prin decizia atacată, au fost analizate hotărârile pretins contradictorii, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., însă, prin cererea de recurs, revizuenta A. nu a formulat critici cu privire la considerentele reținute de Curtea de Apei Ploiești, ci a prezentat istoricul litigiului dintre părți și nemulțumirile sale fața de modul cum a fost acesta soluționat.

Or, aceste susțineri ale recurentei-revizuente nu constituie critici de nelegalitate, care să vizeze motivarea hotărârii pronunțate de către instanța de apel și care să permită încadrarea în motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La data de 14 ianuarie 2019, a fost înregistrată cererea formulată de recurenta - pârâtă A., de lămurire a Deciziei nr. 3969 din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013, prin care a solicitat a se clarifica care dintre deciziile contradictorii menționate produc efecte juridice, respectiv Decizia nr. 573 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr. x/2006 sau Decizia nr. 547 din 13 aprilie 2017 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr. x/2013.

În motivarea cererii, recurenta-pârâtă a prezentat istoricul litigiului dintre părți și nemulțumirile sale față de modul în care acesta a fost soluționat, susținând contrarietatea dintre cele două decizii care au determinat exercitarea căii de atac a revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce a fost respinsă prin Decizia nr. 314 din data de 5 februarie 2018.

Prin concluziile scrise depuse la termenul din 27 februarie 2019, recurenta-pârâtă a reiterat aspectele învederate în cererea cu care a investit instanța și, în plus, a susținut că raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului este rezumativ și face referire la două sentințe ce au stat la baza celor două decizii contradictorii, nr. x/2012 și nr. x/2017, în realitate fiind vorba doar de Sentința nr. 2816/2002.

II. Considerentele Înaltei Curți

Potrivit dispozițiilor art. 444 din C. proc. civ., "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Dispozițiile procedurale precitate sunt clare și lipsite de echivoc, neputând fi supuse niciunei alte interpretări și neputând fi înlăturate de la aplicare.

Așa fiind, cererea de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă numai în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, procedura astfel instituită fiind expresia consacrării dreptului de acces la o instanță independentă și imparțială, care trebuie să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită.

Uzând de această procedură, de completare a dispozitivului hotărârii, nu se pot pune în discuție probleme de fond, de interpretare a actului juridic dedus judecății sau de aplicare a dispozițiilor legale incidente, ci poate fi complinită o omisiune de pronunțare a instanței, în sensul prevederilor legale menționate.

În cauză, însă, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii nu este susceptibil de completare, întrucât conține dispoziția clară de anulare a recursului declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 314 din data de 5 februarie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

În atare situație, instanța de recurs nu a omis în vreun fel a se pronunța asupra vreunei cereri care să atragă incidența dispozițiilor procedurale ale art. 444 C. proc. civ., ci a soluționat cauza din perspectiva unei excepții de procedură a cărei analiză era prioritară și făcea inutilă analiza celorlalte aspecte deduse judecății, așa cum, de altfel, s-a reținut și în considerentele deciziei.

În ceea ce privește aspectele invocate de recurenta - pârâtă referitoare la contradictorialitatea dintre Decizia nr. 573 din 12 aprilie 2012 și Decizia nr. 547 din 13 aprilie 2017 ale Tribunalului Prahova, care ar conduce la imposibilitatea punerii în executare a acestora, Înalta Curte reține că acestea reprezintă elemente extrinseci hotărârii a cărei completare se solicită în privința dispozitivului, ce nu pot fi clarificate sau lămurite în condițiile art. 444 din C. proc. civ.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta - pârâtă A., de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3969 din data de 14 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea, formulată de recurenta-pârâtă A., de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3969 din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - CL