ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 626/2019

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub Dosar nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E. au chemat în judecată pârâții F. SA București și SC F. SA Piatra-Neamț, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții:

În motivarea acțiunii, reclamantul A. a arătat că în anul 2014 numita G., soția sa, era angajată pe perioadă nedeterminată în funcția de agent vânzări în cadrul departamentului "H." al companiei SC F. SA - cu punct de lucru în Piatra-Neamț, conform contractului de muncă cu durată nedeterminată nr. x din data de 27 iunie 2014.

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, soția sa a primit spre folosire autovehiculul I. - scos din service-ul I. la data de 11 octombrie 2014. În dimineața zilei de 13 octombrie 2014, numita G. avea fixată o întâlnire de lucru cu reprezentantul Școlii Movilița, jud. Vrancea, client SC F. SA. În timpul deplasării către locația acestui client, din motive necunoscute, a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea. Pentru a evita pătrunderea pe contrasens aceasta a virat către dreapta, a părăsit partea carosabilă, autovehiculul intrând în impact cu un șanț betonat. În urma impactului, G. a decedat.

În urma acestui accident, a fost deschisă o anchetă penală, în cadrul căreia au fost administrate mai multe probe, printre care și o expertiză tehnică auto. Astfel, Raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză a stabilit:

- cauza determinantă a producerii accidentului - ruperea bieletei de la roata din stânga față, datorată prezenței în structura acesteia a unor incluziuni - așchii metalice care au micșorat rezistența acesteia la rupere, rupere ce a provocat derapajul autovehiculului;

- impactul cu șanțul betonat s-a produs cu partea interioară a jantei stânga față, airbag-urile nu s-au declanșat și astfel nu s-a putut asigura protecția conducătorului auto la impactul cu volanul. Chiar dacă conducătorul autoturismului purta centura de siguranță decesul acestuia tot intervenea datorita faptului că în momentul intrării în funcțiune a centurii tot s-ar fi secționat măduva coloanei cervicale datorita forțelor aplicate extremității cefalice;

- conducătorul G. nu a încălcat nicio regulă de circulație.

În acest context, cauza a fost clasată, apreciindu-se că celălalt conducător auto implicat în accident nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, cauza producerii acestuia constituind-o defecțiunile constate la autovehicul.

În urma incidentului mai sus descris, ITM Vrancea a efectuat cercetări, avizate de Inspecția Muncii București, în urma cărora s-au constatat mai multe nereguli, cu privire la activitatea pârâtei, acesta din urmă fiind sancționată cu avertisment.

În acest sens, a fost întocmit Procesul-verbal de cercetare potrivit căruia incidentul produs a fost clasificat accident de muncă, mortal D, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. g) coroborate cu prevederile art. 2 alin. (7) și (9) din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006.

Pornind de la aceasta stare de fapt, reclamanții apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat:

- excepția necompetenței funcționale a secției de conflicte de muncă și declinarea competenței în favoarea secției civile;

- a solicitat disjungerea capetelor de cerere privind plata a 200.000 euro daune morale în favoarea reclamantei C. și plata a câte 100.000 euro daune morale pentru fiecare din reclamanții D. și E. și declinarea competenței de judecare a acestor capete de cerere, în favoarea secției civile;

- a invocat și excepția necompetenței materiale a secției de conflicte de muncă a tribunalului și disjungerea capătului de cerere privind plata despăgubirilor civile rezultate din contractele de credit în favoarea reclamantului A. și declinarea competenței către judecătoria competentă.

La termenul din 3 octombrie 2017, Tribunalul a dispus:

- disjungerea capetelor de cerere formulate de reclamanții A. și B. de capetele de cerere formulate de reclamanții C., D. și E.;

- a invocat excepția necompetenței teritoriale în ceea ce privește aceste capete de cerere;

- a invocat excepția necompetenței funcționale în ceea ce privește capetele de cerere formulate de reclamanții C., D. și E.

Analizând excepția necompetenței teritoriale în ceea ce privește capetele de cerere formulate de reclamanții A. și B., Tribunalul a reținut că drepturile invocate prin cererea de chemare în judecată de către reclamanții A. și B. sunt dobândite de către aceștia prin moștenire (în calitate de soț supraviețuitor și fiică) de la defuncta G. și derivă din raportul de muncă avut de defunctă cu pârâta.

Constatând că reclamanții A. și B. au domiciliul în municipiul Bacău, având în vedere dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, art. 129 alin. (3) și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat Sentința nr. 6712 din 3 octombrie 2017, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

În urma disjungerii capetelor de cerere formulate de reclamanții C., D. și E. s-a format Dosarul nr. x/2017, dosar în care a fost pronunțată încheierea din data de 3 octombrie 2017, prin care a fost admisă excepția necompetenței funcționale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017* pe rolul secției a III-a civile a Tribunalului București, care prin încheierea din data de 29 iunie 2018 a admis excepția conexității și a dispus conexarea Dosarului nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2017.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a pronunțat Sentința nr. 608/D din data de 27 iunie 2018 prin care, având în vedere dispozițiile art. 132 cu referire la art. 210 din Legea nr. 62/2011 și la art. 1391 alin. (2) C. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în favoarea secției civile a Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile din C. muncii întrucât drepturile solicitate de reclamanți reprezintă drepturi proprii specifice răspunderii civile delictuale, drepturi ce nu au existat în patrimoniul defunctei, nefiind moștenite de reclamanți.

La Tribunalul București Dosarul nr. x/2017 (privind pe reclamanții A. și B.) a primit un nou număr - Dosar nr. x/2018, dosar la care a fost conexat și Dosarul nr. x/2017, astfel încât, la data ivirii conflictului de competență, în Dosarul nr. x/2018 figurau toate părțile inițiale, respectiv reclamanții A. și B. și reclamanții C., D. și E.

Prin Sentința civilă nr. 2135 din data de 13 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței funcționale, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E. și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că litigiul este asimilat unui conflict individual de muncă, dat fiind faptul că acțiunea este întemeiată pe nerespectarea unor obligații legale ale unui angajator față de un angajat, privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și pe obligația legală a angajatorului de a despăgubi integral pentru prejudiciul suferit în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competență a fost interpretarea diferită a instanțelor cu privire la pretențiile deduse judecății - analizate prin prisma dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală din C. civ. (Tribunalul Bacău), respectiv, prin prisma dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 319/2006 și de C. muncii (Tribunalul București).

În speță, reclamanții solicită atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorului persoanei decedate - ruda acestora.

În motivarea acțiunii introductive, reclamanții - soțul supraviețuitor, fiica defunctei, precum și rudele apropiate ale defunctei - au arătat că, urmare a faptelor ilicite ale angajatorului, au suferit un prejudiciu material și moral, iar prin prezenta acțiune solicită obligarea pârâtei la suportarea contravalorii daunelor suferite.

Se reține faptul că reclamanții invocă drepturi proprii specifice răspunderii civile delictuale, derivate dintr-o ipotetică răspundere delictuală a pârâtei, nefiind incidente dispozițiile din C. muncii. Drepturile solicitate de reclamanți nu s-au născut și nu au existat în patrimoniul defunctei G. (angajat al SC F.), neputând fi apreciate ca fiind moștenite de către reclamanți.

Altfel spus, dreptul la despăgubire s-a născut în patrimoniul persoanelor afectate de decesul numitei G., neexistând în patrimoniul acesteia pentru a se putea aprecia că ar fi fost transmis moștenitorilor.

Calitatea reclamanților de rude ale defunctei G. are relevanță pentru acordarea daunelor morale, aceștia pretinzând un prejudiciu propriu prin pierderea suferită, dreptul la despăgubire născându-se direct în patrimoniul persoanelor afectate de decesul survenit, iar nu în patrimoniul persoanei decedate pentru a putea fi apreciat ca fiind transmis moștenitorilor.

Dispozițiile art. 253 din C. muncii fac referire la răspunderea angajatorului în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale a salariatului, neexistând dispoziții derogatorii, respectiv obligarea angajatorului la plata de daune morale - drepturi proprii ale succesorilor salariatului.

Dat fiind caracterul intuitu personae al raportului de muncă, legiuitorul a stabilit clar că răspunderea angajatorului poate fi atrasă doar în relație cu salariatul său. Or, în speță, cererea reclamanților nu se întemeiază pe răspunderea contractuală a pârâtei SC F.

Prevederile art. 167 din C. muncii conferă succesorilor doar dreptul la plata salariilor datorate defunctului, care reprezintă în mod evident drepturi ale persoanei decedate transmise în patrimoniul succesorilor, iar nu și acordarea unor despăgubiri morale proprii succesorilor și rudelor apropiate ale angajatului defunct.

Cum în speță reclamanții nu acționează în calitate de moștenitori ai defunctei, ci în nume propriu - pretinzând drepturi proprii, ei nu pot fi părți ai vreunui conflict de muncă.

În soluționarea prezentului conflict de competență, se reține, așadar, că pretențiile deduse judecății urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală din C. civ., întrucât reclamanții invocă un prejudiciu material și moral propriu, derivat dintr-o pretinsă faptă ilicită a angajatorului, prejudiciu care s-a născut în patrimoniul acestora odată cu decesul angajatului - ruda reclamanților.

Având în vedere considerentele expuse, constatând natura civilă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței civile de la sediul pârâtei, respectiv în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.

Procesat de GGC - GV