DINIC v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
DINIC v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2008)
DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Nr. 7137/07 de Jagoda DINI Țările de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 1 iulie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 9 februarie 2007, având în vedere decizia de a examina în comun admisibilitatea și fondurile cauzei (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Jagoda Dinić, este un național al fostei Iugoslavie care s-a născut în 1992 și locuiește în Nieuwegein. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl L. Louwerse, un avocat care practică în Utrecht. Guvernul olandez (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în Italia. Când avea șapte luni, părinții ei au luat-o în Țările de Jos și au lăsat-o acolo în grija bunica mamă (un național olandez). Ea locuiește în Țările de Jos de atunci și a fost la școală acolo de la vârsta de cinci ani. La 19 noiembrie 1999, părinții reclamanților au făcut o declarație la Ambasada Iugoslaviei din Haga, în sensul că ei au încredințat îngrijirea fiicei lor bunica. La 14 martie 2000, Curtea de District Utrecht ( Kantongerecht ) a numit bunica ca gardian temporar ( tijdelijj voogd ) al reclamantului. La 16 februarie 2002, reclamantul a solicitat un permis de reședință în scopul reședinței în Țările de Jos ca copil adoptiv ( pleegkind ) cu bunica sa. Ea a susținut că nu a putut să respecte cerința de deținere a vizei de reședință provizorie (deținând tot voorlopig verblijf O astfel de viză este, în mod normal, o condiție prealabilă pentru acordarea unui permis de reședință, care conferă o viză de reședință provizorie. mai multe drepturi de reședință permanentă și trebuie solicitate în țara de origine a unei persoane. Potrivit reclamantului, ea nu are rude în Iugoslavia care ar putea avea grijă de ea în așteptarea rezultatului unei cereri de viză, iar rudele ei din Țările de Jos nu au putut să o însoțească deoarece erau prea fricați să se întoarcă în Iugoslavia. Cererea de permis de ședere a fost respinsă la 1 octombrie 2002, ministrul Imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie; în continuare „ministrul”) susținând că nu exista niciun motiv pentru a scuti reclamantul de obligația de viză. S-a susținut în continuare că refuzul unui permis de ședere nu este contrar articolului 8 din Convenție. Reclamantul a depus o obiecție ( bezwaarschrift ) împotriva acestei decizii, care a fost respinsă de ministru la 28 septembrie 2004. Appelul depus ulterior de reclamant a fost susținut de Curtea Regională ( rechtbank ) din Haga, ședința la Amsterdam, la 31 martie 2005, care a constatat că argumentul angajat de ministru este insuficient. Într-o nouă hotărâre din 12 mai 2005, ministrul a respins din nou obiecția reclamantului. Curtea regională din Haga, ședința în Utrecht, a respins recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri la 8 iunie 2006. Reclamantul a depus ulterior un apel suplimentar către Divizia de Jurisdicție Administrativă a Consiliului de Stat ( Afeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ), argumentând printre altele, prin insistarea reclamantului să părăsească Țările de Jos pentru a solicita o viză, autoritățile olandeze au acordat o formalitate excesivă și, în încălcarea articolului 8 din Convenție, nu au efectuat un echilibru adecvat. Prin decizia din 29 noiembrie 2006, noul recurs a fost respins de Divizia Jurisdicției Administrative, care a considerat că plângerile formulate de reclamant nu furnizează motive pentru anularea hotărârii impugnate. Reclamantul s-a plâns că obligația impusă de autoritățile olandeze de a merge în fosta Republică a Iugoslavia pentru a solicita o viză de reședință provizorie a fost încălcată de art. 8 din Convenție. HOTĂRÂREA La 27 mai 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „I, R.A.A. Böcker, Agent al Guvernului Țărilor de Jos la Ministerul Afacerilor Externe, declară că Guvernul Țărilor de Jos oferă scutirea dnei Dinić de cerința obținerii unei vize de reședință provizorie (machig tot voorlopig verblijf ), pentru a-i acorda un permis de reședință în vederea dreptului la viața de familie, astfel cum este prevăzut la art. 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, și pentru a-i plăti suma de 3.000.00 euro, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Suma menționată mai sus, care să acopere atât daune imateriale, cât și costurile pentru reprezentarea juridică, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „I, L. Louwerse, avocatul, menționează că Guvernul Țărilor de Jos sunt dispus să scutească dna J. Dinić de cerința obținerii unei vize de reședință provizorie (matching tot voorlopig verblijf ), pentru a-i acorda un permis de reședință în vederea dreptului la viața de familie, astfel cum este prevăzut la art. 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, și pentru a-i plăti suma de 3.000.00 euro, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Suma menționată mai sus, care să acopere orice cost și cheltuieli, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Țărilor de Jos în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului