Dinic împotriva Țărilor de Jos

DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Nr. 7137/07 de Jagoda DINI Țările de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 1 iulie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 9 februarie 2007, având în vedere decizia de a examina în comun admisibilitatea și fondurile cauzei (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Jagoda Dinić, este un național al fostei Iugoslavie care s-a născut în 1992 și locuiește în Nieuwegein.

Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl L. Louwerse, un avocat care practică în Utrecht. Guvernul olandez (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl R.A.A. Böcker, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în Italia. Când avea șapte luni, părinții ei au luat-o în Țările de Jos și au lăsat-o acolo în grija bunica mamă (un național olandez). Ea locuiește în Țările de Jos de atunci și a fost la școală acolo de la vârsta de cinci ani. La 19 noiembrie 1999, părinții reclamanților au făcut o declarație la Ambasada Iugoslaviei din Haga, în sensul că ei au încredințat îngrijirea fiicei lor bunica.

La 14 martie 2000, Curtea de District Utrecht ( Kantongerecht ) a numit bunica ca gardian temporar ( tijdelijj voogd ) al reclamantului. La 16 februarie 2002, reclamantul a solicitat un permis de reședință în scopul reședinței în Țările de Jos ca copil adoptiv ( pleegkind ) cu bunica sa. Ea a susținut că nu a putut să respecte cerința de deținere a vizei de reședință provizorie (deținând tot voorlopig verblijf O astfel de viză este, în mod normal, o condiție prealabilă pentru acordarea unui permis de reședință, care conferă o viză de reședință provizorie. mai multe drepturi de reședință permanentă și trebuie solicitate în țara de origine a unei persoane. Potrivit reclamantului, ea nu are rude în Iugoslavia care ar putea avea grijă de ea în așteptarea rezultatului unei cereri de viză, iar rudele ei din Țările de Jos nu au putut să o însoțească deoarece erau prea fricați să se întoarcă în Iugoslavia.

Cererea de permis de ședere a fost respinsă la 1 octombrie 2002, ministrul Imigrației și integrării (ministrul voor Vreemdelingenzaken en Integratie; în continuare „ministrul”) susținând că nu exista niciun motiv pentru a scuti reclamantul de obligația de viză. S-a susținut în continuare că refuzul unui permis de ședere nu este contrar articolului 8 din Convenție. Reclamantul a depus o obiecție ( bezwaarschrift ) împotriva acestei decizii, care a fost respinsă de ministru la 28 septembrie 2004. Appelul depus ulterior de reclamant a fost susținut de Curtea Regională ( rechtbank ) din Haga, ședința la Amsterdam, la 31 martie 2005, care a constatat că argumentul angajat de ministru este insuficient.

Într-o nouă hotărâre din 12 mai 2005, ministrul a respins din nou obiecția reclamantului. Curtea regională din Haga, ședința în Utrecht, a respins recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri la 8 iunie 2006. Reclamantul a depus ulterior un apel suplimentar către Divizia de Jurisdicție Administrativă a Consiliului de Stat ( Afeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ), argumentând printre altele, prin insistarea reclamantului să părăsească Țările de Jos pentru a solicita o viză, autoritățile olandeze au acordat o formalitate excesivă și, în încălcarea articolului 8 din Convenție, nu au efectuat un echilibru adecvat. Prin decizia din 29 noiembrie 2006, noul recurs a fost respins de Divizia Jurisdicției Administrative, care a considerat că plângerile formulate de reclamant nu furnizează motive pentru anularea hotărârii impugnate.

Reclamantul s-a plâns că obligația impusă de autoritățile olandeze de a merge în fosta Republică a Iugoslavia pentru a solicita o viză de reședință provizorie a fost încălcată de art. 8 din Convenție. HOTĂRÂREA La 27 mai 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „I, R.A.A. Böcker, Agent al Guvernului Țărilor de Jos la Ministerul Afacerilor Externe, declară că Guvernul Țărilor de Jos oferă scutirea dnei Dinić de cerința obținerii unei vize de reședință provizorie (machig tot voorlopig verblijf ), pentru a-i acorda un permis de reședință în vederea dreptului la viața de familie, astfel cum este prevăzut la art. 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, și pentru a-i plăti suma de 3.000.00 euro, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Suma menționată mai sus, care să acopere atât daune imateriale, cât și costurile pentru reprezentarea juridică, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „I, L. Louwerse, avocatul, menționează că Guvernul Țărilor de Jos sunt dispus să scutească dna J. Dinić de cerința obținerii unei vize de reședință provizorie (matching tot voorlopig verblijf ), pentru a-i acorda un permis de reședință în vederea dreptului la viața de familie, astfel cum este prevăzut la art. 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, și pentru a-i plăti suma de 3.000.00 euro, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Suma menționată mai sus, care să acopere orice cost și cheltuieli, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Țărilor de Jos în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 7137/07 by Jagoda DINIĆ against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 1 July 2008 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judges, and Santiago Quesada, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 9 February 2007, Having regard to the decision to examine jointly the admissibility and merits of the case (Article 29 § 3 of the Convention), Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having regard to the decision to grant priority to the above application under Rule 41 of the Rules of Court, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Jagoda Dinić, is a national of the former Yugoslavia who was born in 1992 and lives in Nieuwegein.

She was represented before the Court by Mr L. Louwerse, a lawyer practising in Utrecht. The Dutch Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr R.A.A. Böcker, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant was born in Italy. When she was seven months old, her parents took her to the Netherlands and left her there in the care of her maternal grandmother (a Dutch national). She has been living in the Netherlands ever since and has been going to school there since the age of five. On 19 November 1999 the applicant’s parents made a declaration at the Embassy of Yugoslavia in The Hague, to the effect that they entrusted the care of their daughter to the grandmother.

On 14 March 2000 the Utrecht District Court ( Kantongerecht ) appointed the grandmother as temporary guardian ( tijdelijk voogd ) of the applicant. On 16 February 2002 the applicant applied for a residence permit for the purpose of residing in the Netherlands as a foster child ( pleegkind ) with her grandmother. She submitted that she was unable to comply with the requirement of holding a provisional residence visa ( machtiging tot voorlopig verblijf ). Such a visa is normally a prerequisite for the grant of a residence permit, which confers more permanent residence rights, and it has to be applied for in a person’s country of origin. According to the applicant, she did not have any relatives in Yugoslavia who could look after her pending the outcome of a visa application, and her relatives in the Netherlands could not accompany her as they were too afraid to return to Yugoslavia.

The application for a residence permit was rejected on 1 October 2002, the Minister for Immigration and Integration ( Minister voor Vreemdelingenzaken en Integratie ; hereafter “the Minister”) holding that there was no reason to exempt the applicant from the visa requirement. It was further held that the refusal of a residence permit was not contrary to Article 8 of the Convention. The applicant lodged an objection ( bezwaarschrift ) against this decision, which was dismissed by the Minister on 28 September 2004. The appeal subsequently lodged by the applicant was upheld by the Regional Court ( rechtbank ) of The Hague, sitting in Amsterdam, on 31 March 2005, which found that the reasoning employed by the Minister was insufficient.

In a new decision of 12 May 2005, the Minister again dismissed the applicant’s objection. The Regional Court of The Hague, sitting in Utrecht, rejected the applicant’s appeal against this decision on 8 June 2006. The applicant subsequently lodged a further appeal to the Administrative Jurisdiction Division of the Council of State ( Afdeling Bestuursrechtspraak van de Raad van State ), arguing inter alia that by insisting the applicant leave the Netherlands in order to apply for a visa, the Dutch authorities were indulging in excessive formalism and had, in breach of Article 8 of the Convention, failed to carry out a proper balancing exercise. The further appeal was rejected by the Administrative Jurisdiction Division in a decision of 29 November 2006. It considered that the grievances raised by the applicant did not provide grounds for quashing the impugned ruling.

COMPLAINT The applicant complained that the obligation imposed on her by the Dutch authorities to go to the former Republic of Yugoslavia in order to apply for a provisional residence visa was in breach of Article 8 of the Convention. THE LAW On 27 May 2008 the Court received the following declaration from the Government: “I, R.A.A. Böcker, Agent of the Government of the Netherlands at the Ministry of Foreign Affairs, declare that the Government of the Netherlands offer to exempt Ms J. Dinić from the requirement of obtaining a provisional residence visa ( machtiging tot voorlopig verblijf ), to grant her a residence permit with a view to the right to family life as laid down in Article 8 of the European Convention on Human Rights, and to pay to her the sum of 3,000.00 euros with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

The abovementioned sum, which is to cover both immaterial damages and costs for legal representation, will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I, L. Louwerse, counsel, note that the Government of the Netherlands are prepared to exempt Ms J. Dinić from the requirement of obtaining a provisional residence visa ( machtiging tot voorlopig verblijf ), to grant her a residence permit with a view to the right to family life as laid down in Article 8 of the European Convention on Human Rights, and to pay to her the sum of 3,000.00 euros with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. The abovementioned sum, which is to cover any costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against the Netherlands in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Santiago Quesada Josep Casadevall Registrar President