ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2018

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2013 pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul B., Secretariatul General al Guvernului României și Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor:

- constatarea nulității Deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcției de președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS) emisă de Prim-ministrul B., publicată în M.Of. Nr. 444/19.07.2013, nefiind îndeplinite condițiile de fond și de formă;

- obligarea primului-ministru al României să emită o decizie de reintegrare în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor;

- obligarea pârâților la plata contravalorii salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării reclamantului din funcția de președinte până la data revocării actului administrativ și emiterea unei noi decizii de reintegrare în funcție și cu obligația aferentă de a-i fi achitate toate taxele și contribuțiile aferente salariului net menționat;

- obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 RON daune morale;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului să aloce fondurile necesare pentru bugetarea indemnizației nerealizate ca urmare a eliberării reclamantului din funcție, fără temei, înainte de termen;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului să publice în Monitorul Oficial noua decizie a Prim-ministrului României B.

Prin sentința nr. 116 pronunțată în data de 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României B., Secretariatul General al Guvernului României și Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor.

A anulat Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcției de președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor emisă de Prim-ministrul României și publicată în M.Of. nr. 444/19 iulie 2013 și a obligat: pârâtul primul-ministru al României să emită o decizie de reintegrare în funcție a reclamantului, în funcția de președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor; pârâții la plata contravalorii salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării din funcție a reclamantului și până la data reintegrării efective a reclamantului în funcție, precum și la plata tuturor taxelor și contribuțiilor lunare aferente salariului menționat; pârâtul Secretariatul General al Guvernului să aloce fondurile necesare pentru bugetarea indemnizației nerealizate ca urmare a eliberării din funcție a reclamantului, înainte de termen și pârâtul Secretariatul General al Guvernului să publice în Monitorul Oficial, decizia de reintegrare emisă de Prim-ministrul României.

Prin aceeași sentință s-au respins cererea privind plata daunelor morale și celelalte cereri și excepțiile invocate, fiind totodată obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 50 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Secretariatul General al Guvernului României, Prim-ministrul României și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fosta Comisie Națională pentru Acreditarea Spitalelor), care invocând prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și, rejudecând cauza, să se respingă acțiunea reclamantului.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. j) și art. 7 alin. (1) din legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Pârâta a arătat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se asupra unei cereri în anularea unui act administrativ, deși a fost investită cu o cerere de revocare a acestuia. Astfel, deși reclamantul, prin cererea de modificare a acțiunii introductive a solicitat revocarea deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 emisă de Prim-ministrul B., totuși instanța a dispus anularea actului administrativ atacat, deși reclamantul a beneficiat de asistența juridică profesională a unui avocat.

Mai mult, din dispozitivul sentinței atacate rezultă că instanța a admis în parte cererea de revocare, dispunând însă anularea deciziei emise de primul-ministru în funcție la acel moment. Așadar, instanța a făcut o confuzie între cele două instituții juridice- revocarea și anularea - care au un regim juridic diferit și mai mult, instanța de contencios-administrativ nu poate dispune revocarea unui act administrativ, acest aspect fiind exclusiv de competența organului administrativ care l-a emis.

Într-o primă critică, s-a arătat că hotărârea primei instanțe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt contradictorii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În susținerea acestei critici au fost invocate următoarele argumente:

- S-a arătat că motivarea instanței de fond este superficială, nefiind suficient argumentată respingerea susținerilor pârâților privind lipsa calității procesuale pasive a SGG, în condițiile în care acesta nu era angajatorul reclamantului, iar dispozițiile art. 222 din Legea nr. 287/2009 stabilesc independența patrimonială a persoanelor juridice de drept public;

- Instanța a obligat pârâții, în solidar la plata sumelor ce se cuveneau ca remunerație reclamantului, fără însă a exista temei legal pentru instituirea solidarității. Mai mult, instanța a reținut că sumele de bani pentru plata drepturilor salariale trebuie alocate din bugetul de stat, deși instituția unde a funcționat reclamantul era finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat prin bugetul SGG, conform dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 1148/2008 privind atribuțiile, componența și modul de funcționare al CONAS;

- S-a reliefat contradicția între considerente, în măsura în care instanța, deși a reținut în mod corect că funcția de Președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor este o funcție asimilată funcției de demnitate publică numită, reclamantul neavând calitatea de funcționar public în înțelesul Legii nr. 188/1999, nu sunt aplicabile dispozițiile acestei legi, totuși s-a motivat în sensul că decizia de eliberare din funcția publică nu cuprinde motivele ce au determinat această măsură administrativă;

- S-a arătat că instanța a aplicat greșit regimul juridic al funcției publice, ceea ce a condus la extinderea interpretării dispozițiilor Legii nr. 188/1999 cu privire la reintegrarea reclamantului, plata drepturilor salariale și a contribuțiilor individuale obligatorii de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate și asigurări de șomaj la funcția de președinte cu rang de secretar de stat, prevăzută de H.G. nr. 1148/2008, fără o prevedere expresă în acest sens.

- S-a invocat faptul că au existat motive de eliberare din funcție a reclamantului, ca urmare a îndeplinirii defectuoase a sarcinilor ce-i reveneau în calitate de ordonator de credite, conform adresei CONAS nr. 1597/15.04.2013 înregistrată la SGG sub nr. xIM/15.04.2013, dar și a Deciziei Curții de Conturi nr. 6/21.01.2013.

O a doua critică formulată de pârâți, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 6 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 1148/2008. În cazul reclamantului, primul-ministru a dispus eliberarea din funcție a domnului A., condițiile cerute de lege pentru emiterea deciziei de încetare a mandatului fiind îndeplinite, având în vedere constatările Curții de Conturi.

Pârâții au demonstrat existența unei situații obiective care îndreptățea pe conducătorul guvernului să dispună eliberarea din funcție în temeiul art. 6, nu a art. 2 din H.G. nr. 1148/2008, astfel încât soluția instanței este marcată de un formalism excesiv de natură să afecteze interesele publice, respectiv buna funcționare a serviciului public desfășurat de CONAS.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate, și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestora.

Prin încheierea menționată, instanța a respins excepția nulității recursurilor invocată de intimatul- reclamant A. prin întâmpinare și a luat act că recurent-pârât în cauză este Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate care a înlocuit Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, desființată prin O.G. nr. 11/2015.

La data de 18.05.2015 a depus întâmpinare reclamantul A., solicitând anularea recursurilor formulate de Prim-ministrul României și Secretariatul General al Guvernului și, în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate.

În ceea ce privește SGG-ul, reclamantul a solicitat respingerea excepției calității procesuale pasive a acestuia, întrucât acesta are calitatea de ordonator de credite și furnizează fondurile pentru CONAS, astfel încât hotărârea trebuie să-i fie opozabilă. SGG-ul a fost chemat în judecată în nume propriu, nu în calitate de reprezentant al primului-ministru, iar instanța de fond, în mod corect a menținut calitatea acestuia pentru mai multe capete de cerere formulate în cauză.

În ceea ce privește justificările aduse de pârâți cu privire la eliberarea din funcție pentru nerespectarea dispozițiilor legale, aspecte constatate de Curtea de Conturi, instanța de fond a reținut că vizează o altă perioadă decât cea în care reclamantul a exercitat funcția de președinte CONAS.

Pe de altă parte, în fața instanței de fond au fost depuse acte emise ulterior deciziei de eliberare din funcție: decizia a fost emisă la 19 iulie 2013, iar procesul-verbal de constatare a contravențiilor a fost emis în septembrie 2013 - nr. x/05.09.2013.

De altfel, instanța a reținut că decizia de eliberare din funcție nu este motivată, referirea generică la un text de lege, nefiind suficientă pentru încetarea raporturilor juridice cu autoritatea pârâtă CONAS, decizia apărând în acest context, arbitrară și nelegală.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fosta Comisie Națională pentru Acreditarea Spitalelor) este nefondat, iar recursurile declarate de Prim-ministrul României și Secretariatul General al Guvernului sunt fondate, în parte, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Instanța reține că, deși o parte din susținerile recurenților-pârâți au fost subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, acestea vizează greșita aplicare a normelor de drept material, urmând să fie analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul declarat de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fosta Comisie Națională pentru Acreditarea Spitalelor)

Este nefondată critica pârâtei că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se asupra unei cereri în anularea unui act administrativ, deși a fost investită cu o cerere de revocare a acestuia.

Prin cererea introductivă de instanță, formulată la data de 30 iulie 2013 și înregistrată la Tribunalul Harghita, sub nr. x/2013, s-a solicitat constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 emisă de Prim-ministrul B. și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 444 din 19 iulie 2013.

Tribunalul Harghita prin sentința civilă nr. 404 din 11 februarie 2014, a admis excepția necompetenței materiale a instanței de judecată și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, înregistrată sub nr. x.

Reclamantul a mai depus o cerere având un obiect similar la Curtea de Apel Târgu-Mureș, înregistrată sub nr. x, pârâții din dosar invocând excepția de litispendență.

Curtea de Apel Târgu-Mureș prin încheierea de ședință din data de 6 mai 2014, pronunțată în dosarul nr. x, a admis excepția de litispendență, invocată de pârâții Prim-ministrul României și SGG, întrucât litigiile ce fac obiectul celor două dosare, se poartă între aceleași părți, au același obiect și aceeași cauză juridică, chiar dacă într-unul din dosare se solicită constatarea nulității absolute a deciziei administrative contestate, iar în celălalt dosar se solicită revocarea aceluiași act.

Așadar, instanța de fond a reținut că cele două cereri formulate de reclamantul A. au aceeași finalitate, urmărind să desființeze decizia administrativă de eliberare din funcție a reclamantului.

Ca urmare a admiterii excepției de litispendență, în temeiul dispozițiilor art. 138 din C. proc. civ., instanța a fost învestită cu soluționarea cererii în anularea Deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 emisă de Prim-ministrul B. și, în consecință, a analizat în considerentele hotărârii motivele de nelegalitate ce au dus la anularea actului administrativ contestat de reclamant.

Nu există nicio confuzie în modul de exprimare a judecătorului care a redactat hotărârea, deoarece expunerea istoricului cauzei și a susținerilor părților, precum și a aspectelor de drept procesual care au condus la configurarea litigiului dedus judecății nu poate constitui o suprapunere a instituțiilor analizate, ci o premisă necesară soluționării cauzei.

Instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii sale, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora:

"Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile când legea ar dispune altfel."

Așa fiind, criticile recurentei Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fosta Comisie Națională pentru Acreditarea Spitalelor) sunt nefondate, recursul formulat de aceasta, urmând să fie respins, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportate la art. 496 C. proc. civ.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Prim-ministrul României B.

Criticile formulate de pârâtul Prim-ministrul României sunt neîntemeiate, în ceea ce privește motivarea hotărârii recurate și sunt întemeiate, în parte, în ceea ce privește raporturile juridice administrative și patrimoniale stabilite între reclamantul A. și autoritățile publice chemate în judecată.

i) Cu privire la invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este neîntemeiată critica pârâtului cu privire la motivarea hotărârii de către instanța de fond. Hotărârea este motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. cuprinzând toate elementele prevăzute de lege, este coerentă și pertinentă, analizează susținerile tuturor părților, examinând cauza pe fondul raportului juridic dedus judecății.

Instanța reține că, deși o parte din susținerile recurenților-pârâți au fost subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, acestea vizează greșita aplicare a normelor de drept material, urmând să fie analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

ii) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte trebuie să lămurească regimul juridic al actului de numire în funcția de Președinte al CONAS, pe cel al actului administrativ de eliberare din funcția deținută de reclamant, dar și cărei autorități îi revine obligația de acordare a despăgubirii constând în plata salariului net lunar al reclamantului.

- Regimul juridic al numirii și eliberării din funcție

Actele normative incidente în speță sunt H.G. nr. 1148/2008 privind componența, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, emisă în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea guvernului.

Funcția de Președinte al CONAS este asimilată unei funcții de demnitate publică cu rang de secretar de stat, numirea și eliberarea din funcție fiind reglementate de hotărârea de guvern menționată anterior.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 1148/2008, în vigoare la data de 07.02.2012:

"(1) Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, numit și eliberat, pentru un mandat de 5 ani, prin decizie a primului-ministru.

(2) Mandatul președintelui încetează înainte de termen în următoarele situații:

a) prin demisie; b) ca urmare a unei condamnări penale stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;c) imposibilitatea exercitării atribuțiilor legale pe o perioadă de minimum 90 de zile; d) încălcarea prevederilor legale în vigoare, în domeniu; e) deces."

Modificările aduse prin Ordonanța de Guvern nr. 11/2015 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 30 ianuarie 2015, aprobată prin Legea nr. 126/2015 au avut ca efect desființarea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor la data de 1a data de 14 septembrie 2015 și preluarea tuturor drepturilor și obligațiilor care decurg din acte normative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoale, memorandumuri și acorduri în care autoritatea publică era parte, inclusiv în litigiile aferente activităților acesteia de către o instituție nou-înființată, respectiv Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

Ca urmare a adoptării acestui act normativ, în prezentul litigiu a avut loc transmiterea calității procesuale pasive de la Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, fiind introdusă în cauză în cursul judecării recursului.

Astfel, potrivit art. II din Ordonanța de Guvern nr. 11/2015:

"(...) În tot cuprinsul actelor normative sintagma "Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor" se înlocuiește cu sintagma "Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate".

(5) Încadrarea personalului prevăzut la alin. (4) se face în structura organizatorică cu respectarea termenelor și a condițiilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal, și cu păstrarea drepturilor salariale avute la data preluării.

(6) Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate se substituie în toate drepturile și obligațiile care decurg din acte normative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoale, memorandumuri și acorduri în care Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor este parte, inclusiv în litigiile aferente activităților acesteia.

(8) După încheierea protocoalelor Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor se desființează."

Protocolul de predare-primire prevăzut de lege a fost încheiat la data de 14.09.2015 și se află depus la dosarul Înaltei Curți, înscris de natură să probeze data încetării existenței autorității publice la care a fost numit Președinte, reclamantul.

Așadar, regimul juridic al numirii și eliberării din funcție a reclamantului este guvernat de dispozițiile H.G. nr. 1148/2008, emis în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Având în vedere că instituția publică s-a desființat ca urmare a dispozițiilor O.G. nr. 11/2015, rezultă că perioada de timp înăuntrul căreia reclamantul și-ar fi putut exercita mandatul ar fi durat până la data de 14.09.2015.

- Nelegalitatea actului contestat de reclamant

În speță, prin Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013, emisă de Prim-ministrul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 19 iulie 2013, reclamantul A. a fost eliberat din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că decizia emisă de Prim-ministrul României este nelegală, deoarece nu este motivată, menționând generic dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) lit. d) din H.G. nr. 1148/2008.

Din jurisprudența instanțelor de judecată rezultă că motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiție de validitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare a autorităților publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreționare (ICCJ, s.cont.adm.fisc. , dec. nr. 489 din 5 noiembrie 2010 și dec. nr. 89 din 22 ianuarie 2016).

Acest argument se impune cu atât mai mult, cu cât dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 1148/2008 prevăd în mod expres motivele de eliberare din funcție, care, însă, trebuie fundamentate pentru a răspunde nu numai principiului legalității actelor administrative, dar și pentru a asigura dreptul la apărare al persoanei căreia i se adresează actul emis de autoritatea publică.

În speță, motivarea actului administrativ nu se poate întemeia pe temeiuri ce rezultă din alte acte juridice, distincte de actul de eliberare din funcție ce a produs efecte juridice în cazul reclamantului.

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea pârâtului Prim-ministrul României că au fost avute în vedere verificările efectuate de Curtea de Conturi a României privind activitatea Președintelui CONAS, în calitatea acestuia de ordonator de credite, deoarece aceste aspecte sunt încorporate în documente la care nu se face referire în actul contestat. Este adevărat că adresa CONAS nr. 1597/15.04.2013 a fost înregistrată la SGG sub nr. xIM/15.04.2013 și Decizia Curții de Conturi nr. 6/21.01.2013 erau preexistente actului administrativ contestat, însă aspectele ce rezultă din acestea nu sunt reliefate în motivarea actului administrativ.

Aceste documente au fost invocate de pârâți, ulterior contestării în instanță de către reclamant a deciziei de eliberare din funcție, dar nu pot suplini cerința de legalitate ce rezultă chiar din textul art. 6 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 1148/2008, adică nu pot fi indicate elementele care au dus la concluzia încălcării prevederilor legale.

Instanța de contencios, în temeiul dispozițiilor art. 1. alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, analizează în primul rând, conformitatea actului administrativ cu legea, dar și existența unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim. Or, în speță, trimiterea generică la un text dintr-un act normativ echivalează cu nemotivarea actului administrativ și a produs reclamantului o vătămare ce nu poate fi înlăturată, decât prin anularea actului, cu obligația subsecventă de plată a despăgubirilor.

- Criticile formulate de pârâtul Prim-ministrul României

Criticile sunt întemeiate sub aspectul întinderii în timp a obligației de despăgubire a reclamantului, a persoanei juridice obligate la plata despăgubirilor și a imposibilității de reintegrare în funcție a reclamantului.

Anularea actului administrativ contestat dă naștere dreptului reclamantului de a solicita despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pentru perioada de timp înăuntrul căreia și-ar fi putut exercita mandatul de președinte al CONAS.

Or, așa cum s-a arătat anterior, din cauza modificărilor legislative și a restructurărilor intervenite privind autoritatea publică, reclamantul ar fi funcționat pe perioada 19 iulie 2013 - 14.09.2015, data la care s-a desființat CONAS.

Așadar, despăgubirile pe care le poate solicita în temeiul dispozițiilor din legea contenciosului administrativ privesc perioada 19 iulie 2013, data eliberării din funcție a reclamantului, până la data desființării CONAS, respectiv 14 septembrie 2015.

În ceea ce privește instituția căreia îi incumbă obligația de despăgubire, trebuie menționat că raporturile patrimoniale stabilite în virtutea numirii reclamantului A. în calitate de președinte al autorității publice - acestea s-au stabilit cu Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, calitatea procesuală a acesteia fiind preluată la data judecării recursului de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

Preluarea obligațiilor patrimoniale este confirmată legislativ de art. II alin. (6) din O.G. nr. 11/2015, în cuprinsul căruia se prevede expres preluarea tuturor obligațiilor antecesoarei sale și, în consecință, obligația de plată a despăgubirilor constând în plata remunerației cuvenite reclamantului se află în sarcina pârâtei Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea constau în remunerația pe care ar fi primit-o în calitate de președinte al CONAS, nu numai prin raportare la valoarea nominală a retribuției nete de 4969 RON, dar și a contribuțiilor obligatorii aferente acestei sume, așa cum corect a reținut instanța de fond.

Este întemeiată critica pârâtului Prim-ministrul României cu privire la imposibilitatea de reintegrare în funcție a reclamantului, având în vedere că instituția la care a fost numit președinte a fost desființată ca efect al dispozițiilor art. II alin. (8) din O. G. nr. 11/2015.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâtul Prim-ministrul României, să caseze sentința și rejudecând cauza pe fond, să admită în parte acțiunea formulată de reclamantul A.

Urmează să anuleze Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcției de președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor emisă de Prim-ministrul României și publicată în M.Of. nr. 444/19 iulie 2013. Urmează să oblige pârâta Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate la plata, către reclamant, a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării din funcție a reclamantului, respectiv 19 iulie 2013, și până la data desființării Comisiei Naționale pentru Acreditarea Spitalelor, respectiv 14 septembrie 2015, precum și la plata tuturor taxelor și contribuțiilor lunare aferente salariului menționat.

3.3. Recursul declarat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului

Este întemeiată critica pârâtului sub aspectul lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece între reclamant și pârâtul Secretariatul General al Guvernului nu s-a stabilit niciun raport juridic din perspectiva căruia să poată fi analizate pretențiile reclamantului.

Înalta Curte constată că regimul juridic privind numirea și eliberarea din funcție a reclamantului A. este guvernat de H.G. nr. 1148/2008, emis în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății - reglementare care nu stabilește nicio atribuție legală în sarcina SGG - prerogativa numirii și eliberării din funcție revenind primului-ministru al României.

Pe de altă parte, în ceea ce privește raporturile de serviciu și plata drepturilor salariale, acestea au avut loc între CONAS și reclamant, fără vreo implicare a SGG-ului.

Este adevărat că instituția unde a funcționat reclamantul era finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat prin bugetul SGG-ului, însă fiecare instituție are personalitate juridică distinctă, iar dispozițiile art. 222 din Legea nr. 287/2009 stabilesc independența patrimonială a persoanelor juridice de drept public.

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea reclamantului că furnizarea parțială de fonduri de către SGG la bugetul CONAS este suficientă pentru a stabili un raport juridic privind plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea introductivă.

Așa fiind, SGG nu are calitate procesuală pasivă și nu poate sta în proces, în calitate de pârât, criticile sale fiind fondate sub acest aspect, astfel încât recursul său urmează să fie admis, să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului României și urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă

3.4. Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496, raportatate la art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul pârâtei Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fosta Comisie Națională pentru Acreditarea Spitalelor) și să admită recursurile declarate de pârâții Secretariatul General al Guvernului României și Prim-ministrul României, pe aspectele arătate în motivare.

Cheltuielile de judecată cuvenite reclamantului în fața primei instanțe constau în suma de 50 RON, reprezentând taxă de timbru și urmează să fie acordate, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (fosta Comisie Națională pentru Acreditarea Spitalelor) împotriva sentinței nr. 116 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâții Secretariatul General al Guvernului României și Prim-ministrul României împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului României.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A.

Anulează Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcției de președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor emisă de Prim-ministrul României și publicată în M.Of. nr. 444/19 iulie 2013.

Obligă pârâta Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate la plata, către reclamant, a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării din funcție a reclamantului, respectiv 19 iulie 2013, și până la data desființării Comisiei Naționale pentru Acreditarea Spitalelor, respectiv 14 septembrie 2015, precum și la plata tuturor taxelor și contribuțiilor lunare aferente salariului menționat.

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Obligă pârâții Prim-ministrul României și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate la plata, către reclamant, a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2018.