ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2015, reclamanta Autoritatea Naționala de Management al Calității în Sănătate a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., D., E., solicitând să se dispună:

I. În temeiul art. 254-255 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, după caz, art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357- 1371 din C. civ., obligarea în cote egale la acoperirea prejudiciului de 10.000 RON, format din amenda contravențională cuprinsă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/23.07.2013 (anexa 1) emis de Autoritatea Naționala de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice în sarcina fostei CoNAS, actualmente ANMCS, a pârâților: A., B., C., D. și E.;

In baza procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/23.07.2013, CoNAS a fost amendată cu suma de 20.000 RON care a fost achitata în 48 de ore, adică suma de 10.0000 RON.

II. În temeiul art. 254-255 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, după caz, art. 1349 alin. (1)-(2) și art. 1357- 1371 din C. civ., obligarea în cote egale la acoperirea prejudiciului de 10.000 RON, format din amenda contravenționala cuprinsă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/05.09.2013 (anexa 2) emis de Autoritatea Naționala de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice în sarcina fostei CoNAS, actualmente ANMCS, a pârâților: A., B., C. și D.

În baza procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/05.09.2013, CoNAS a fost amendată cu suma de 20.000 RON și care a fost achitata în 48 de ore, ceea ce a însemnat plata sumei de 10.000 RON.

La termenul din data de 03.11.2016 instanța a dispus disjungerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul A., fiind format dosarul nr. x.

2.1. Prin încheierea din 5 decembrie 2016 a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a a Tribunalului București, reținându-se faptul că litigiul în cauză nu este supus dispozițiilor Codului muncii, ci dispozițiilor Legii nr. 251/2006 care modifică și completează Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care la art. 2 alin. (1) prevede că funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome, cum este cazul pârâtei.

Atât timp cât funcția publică deținută de către reclamant nu este definită prin lege sau statut ca fiind o funcție de demnitate publica, tribunalul a reținut inaplicabilitatea excepției prevăzute de art. 6 lit. e) din Legea nr. 188/1999. Totodată, instanța a reținut ca nu este aplicabilă în speță Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curți care vizează interpretarea dispozițiilor Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016*.

2.2. Prin sentința civilă nr. 5250/21.09.2017 pronunțată de către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, cauza fiind declinată în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Prin sentința anterior menționată, s-a reținut că cererea are ca obiect obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului creat prin fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pârâtul desfășurându-și activitatea în cadrul autorității reclamante, având calitatea de Președinte, numit în funcție prin decizia Primului Ministru.

Însă, raportul său de serviciu a încetat anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată de față.

Astfel, prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 nu sunt incidente în cauză și, ca atare, nu sunt apte de a atrage competența instanței de contencios administrativ.

Nu în ultimul rând, s-a menționat că însăși reclamanta și-a calificat acțiunea de față, încă de la momentul sesizării inițiale, ca fiind o acțiune în răspundere civilă delictuală.

Fiind o cerere în pretenții, deci care are un obiect pur patrimonial și care, nefiind precedată de vreo acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal, este de competența instanței de drept comun, neatrăgând competența instanțelor de contencios administrativ, potrivit art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Prezenta cauza având natură civilă, competența materială pentru soluționarea acesteia revine judecătoriei, în temeiul art. 94 noul C. proc. civ. și art. 107 noul C. proc. civ., potrivit cu care sunt de competența judecătoriei de la sediul pârâtului cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200000 RON inclusiv, indiferent de calitatea pârâților, de profesioniști sau neprofesioniști.

2.3. Prin sentința nr. 292 din 12 februarie 2018 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Miercurea Ciuc și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și în vederea soluționării a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că, în temeiul principiului disponibilității, este ținută de cauza cererii ca și temei de drept indicată în mod expres de către reclamantă, față de dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul neputând schimba temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care potrivit legii pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile.

Astfel, având în vedere solicitarea expresă a reclamantei de analizare a prezentei cereri în raport cu dispozițiile cuprinse în Codul Muncii, solicitare ce a existat și la data de 29.11.2016, instanța nu poate reține recalificarea dată de către Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 05.12.2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Cu titlu prealabil, reclamanta Autoritatea Naționala de Management al Calității în Sănătate este continuatoarea în fapt și în drept a fostei Comisii Naționale de Acreditare a Spitalelor - CoNAS, care s-a desființat, conform O.G. nr. 11/2015, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2015.

Potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 1148/2008 republicată, CoNAS este compusă din președinte, cu rang de secretar de stat, numit și eliberat, pentru un mandat de 5 ani, prin decizie a primului-ministru, iar potrivit art. 6 alin. (2) lit. d), mandatul președintelui încetează înainte de termen în situația încălcării prevederilor legale în vigoare, în domeniu.

Obiectul acțiunii îl constituie cererea reclamantei Autoritatea Naționala de Management al Calității în Sănătate de obligare a pârâtului A. la acoperirea prejudiciului creat prin fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de președinte al CoNAS și ordonator de credite, funcție în care a fost numit prin Decizia nr. 33/14.02.2012 a Primului Ministru, publicată în M.Of. nr. 115/14.02.2012.

Înalta Curte constată că raportul juridic în cauză nu poate fi calificat sub incidența normelor de drept administrativ, pârâtul nefiind funcționar public în sensul Legii nr. 188/1999, pentru a putea fi atrasă incidența dispozițiilor art. 109 din această lege. Mai mult, în art. 6 lit. e) din Legea nr. 188/1999 se arată că prevederile acestei legi nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.

Or, pârâtul A., președinte al instituției reclamante, avea rang de secretar de stat, funcție care este asimilată funcției demnitarilor.

Acest aspect reiese din interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1148/2008 privind componența, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, potrivit cărora "Acreditarea spitalelor se acordă de Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, instituție publică, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 202A, care funcționează în coordonarea secretarului general al Guvernului, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului" coroborat cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 32/1998 "În sensul prezentei ordonanțe, prin demnitar din administrația publică centrală, denumit în continuare demnitar, se înțelege: prim-ministrul, viceprim-ministrul, ministrul de stat, ministrul, ministrul delegat, secretarul general al Guvernului, consilierul de stat, secretarul de stat și asimilatul acestuia din cadrul aparatului de lucru al Guvernului și din cadrul ministerelor, precum și conducătorul organelor de specialitate ale administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat."

Drept urmare, în speță, se constată ca fiind aplicabilă Decizia nr. 16/26.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, care vizează interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1, art. 278 alin. (2) și art. 231 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), raportat la prevederile Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin această decizie, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii și, în consecință, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1, art. 231 și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor."

Față de aspectele arătate, reținând și dispozițiile art. 278 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora "Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și având în vedere temeiul de drept substanțial invocat în prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, calificarea naturii litigiului fiind determinată de faptul că acesta este generat de un raport juridic de muncă, cu precizarea că raportul juridic în cauză este un raport juridic de muncă neîntemeiat pe un contract individual de muncă, iar fapta cauzatoare de prejudiciu este săvârșită în exercitarea funcției.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII -a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Tribunalului București, secția a VIII -a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2018.