ÎCCJ, decizie (scj.ro #223253)

Indicarea motivelor ce stau la baza revocării dintr-o funcție de demnitate publică.  Principiul legalității. Principiul dreptului la apărare

Cuprins pe materii:

Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin legea nr 554/2004. Actul administrativ

Index alfabetic:

Demnitate publică

Revocare

Principiul legalității

Principiul dreptului la apărare

Oportunitate

Legea nr.  185/2017, art. 13 alin. (4)

Decizia

de revocare a președintelui Autorității Naționale de Management al Calității de Sănătate (funcție de demnitate publică), trebuie să fie motivată, pentru respectarea principiului legalității actelor administrative și a principiului dreptului la apărare al persoanei căreia i se adresează actul administrativ.

Dispozițiile prevăzute de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 185/2017 arată care sunt cazurile limitativ prevăzute de lege în care poate înceta mandatul unui președinte ANMCS înainte de expirarea perioadei de 5 ani a mandatului, respectiv demisie, condamnare, imposibilitate de exercitare a atribuției timp de 90 de zile sau deces, la lit. e) prevede alte situații prevăzute de lege. În motivarea în fapt a actului administrativ, autoritatea publică emitentă avea obligația de a arăta în concret care sunt acele situații prevăzute de lege ce au condus la încetarea mandatului, pentru a se putea exercita efectiv dreptul la apărare, în sens contrar, sancțiunea fiind anularea actului administrativ pentru nemotivare.

A se admite că în conținutul actului administrativ este suficientă doar indicarea temeiului de drept, fără arătarea motivelor de fapt care au stat la baza emiterii acestuia, conduce la împiedicarea persoanei în cauză să-și exercite dreptul la apărare, garanție pentru realizarea unui echilibru între pârțile procesului. Așadar, statuează instanța supremă că, încetarea mandatului președintelui ANMCS se poate realiza strict în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate și nu pe criterii de oportunitate, neexistând o marjă de apreciere lăsată la discreția autorității emitente a actului, care să permită luarea unei astfel de măsuri fără indicarea motivelor care au fundamentat-o.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 4089 din 26 septembrie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal la 28.02.2022, sub nr. x/2/2022, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâții Prim-ministrul României și B solicitând anularea Deciziei Prim-ministrului nr. x/2021, ca fiind nelegală și netemeinică;  obligarea pârâtului Prim-ministrul României la emiterea unei noi decizii prin care reclamantul să fie reintegrat în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate; obligarea pârâților la plata salariului net ce s-ar fi cuvenit reclamantului de la data revocării sale abuzive din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al B și până la data reintegrării efective în aceeași funcție, cu obligația pârâtelor de a suporta toate taxele, impozitele și contribuțiile aferente acestor drepturi, către stat; obligarea pârâtelor la acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit de reclamant, urmare directă a revocării sale intempestive și abuzive din funcție și mai ales a asocierii persoanei sale cu persoana vinovată de izbucnirea incendiului la Spitalul C din Constanța și a măsurii de revocare cu o sancțiune aplicată din același motiv, estimat de reclamant la suma de 100 000 Euro (contravaloarea în lei la data efectuării plății); obligarea pârâtelor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată. În subsidiar, s-a solicitat: anularea Deciziei Prim-ministrului nr. x/2021, ca fiind nelegală și netemeinică; obligarea pârâților la plata sumei de bani ce s-ar fi cuvenit reclamantului pentru toată perioada mandatului reglementată în lege, dacă acesta nu ar fi fost întrerupt nelegal și abuziv de către Prim-ministru; obligarea pârâtelor la acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit de reclamant, urmare directă a revocării sale intempestive și abuzive din funcție; obligarea pârâtelor la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la 1 martie 2023, petenta B a solicitat lămurirea întinderii și completarea sentinței nr. 2301 din 6 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și Fiscal în Dosarul nr. x/2/2022, respectiv completarea dispozitivului hotărârii cu soluția adoptată de instanță referitoare la capătul subsidiar de cerere nr. 2; lămurirea întinderii și a modalității de aplicare a dispozitivului hotărârii referitor la obligarea

„pârâților la 4350 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, în limita pretențiilor admise”

.

Prin Sentința civilă nr. 2301 din 6 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâta B, ca nefondată.

A fost admisă în parte cererea reclamantului A, în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului și B.

A fost anulată Decizia Prim-ministrului nr. x/01.10.2021.

A fost obligat pârâtul la emiterea unei decizii de reintegrare în funcție a reclamantului.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu plata salariului net cuvenit de la data revocării din funcție și până la data reintegrării efective, precum și la plata tuturor taxelor și contribuțiilor aferente acestui salariu lunar.

A fost respinsă, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Au fost obligați pârâții la 4350 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, în limita pretențiilor admise.

Prin Sentința nr. 849 din 12 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de lămurire și completare a Sentinței civile nr. 2301 din 6 decembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2022, formulată de pârâta B, în cauza privind cererea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâții Prim-ministrul României și B, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 2301 din 6 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2022, au formulat recurs pârâții Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului și B.

3.1. Pârâtul Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, după caz, fie trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, fie rejudecarea litigiului, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului, referitor la criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susține expunerea unor motive străine de natura cauzei și neanalizarea apărărilor reale și esențiale formulate în cauză.

Ceea ce s-a susținut prin întâmpinare este faptul că funcția de președinte al B este o funcție de demnitate publică, iar actul de revocare este scutit de la motivarea în fapt specifică unui act administrativ.

În speță, este aplicabilă Decizia C.C.R. nr. 459/2014, pronunțată într-un caz similar ce privea un decret prezidențial, de unde rezultă că ocuparea, prin numire, a postului este o decizie de oportunitate, existând o distincție între funcțiile de demnitate publică și funcțiile publice.

Instanța de fond nu a adus niciun argument prin care să admită ori să înlăture aceste susțineri, conform disp. art. 425 alin.(1) C. proc. civ., astfel că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că soluția primei instanțe asupra cererii de anulare a Deciziei Prim-ministrului României nr. x/01.10.2021 este rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor legale indicate în motivarea acțiunii de intimatul-reclamant.

Pentru eliberarea din funcție a intimatului-reclamant au fost indicate ca temei de drept, dispozițiile art. 29 și art. 31 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art.13 alin. (1) și alin. (4) lit. e) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate.

Funcția de președinte, cu rang de secretar de stat al B, este o funcție de demnitate publică, iar numirea și eliberarea din funcție se face prin decizie a Prim-ministrului României.

Instanța de fond ajunge la concluzia greșită că decizia de numire în funcția de demnitate publică ar trebui să fie motivată în fapt, deși este un act administrativ ce are caracter politic.

În speță, legiuitorul nu a instituit condiții legale cu privire la oportunitatea ocupării funcției de către persoana numită, astfel că atât la momentul numirii, cât și la cel al eliberării din funcție să poată fi realizată o motivare din această perspectivă, care ulterior, să poată face obiectul unei verificări din partea instanțelor de contencios administrativ.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, recurentul-pârât consideră că din reglementarea cuprinsă la art. 13 din Legea nr. 185/2017, rezultă expres că numirea și eliberarea din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al B, reprezintă o prerogativă absolută acordată de lege, decizia atacată este motivată în drept, iar cerința motivării în fapt nu este impusă de lege.

Astfel, oportunitatea ca o componentă a legalității activității subiectelor de drept care realizează administrația publică și a personalului acestora, nu poate fi cenzurată/anulată de către instanța de judecată atât timp cât asupra ei s-a apreciat cu respectarea competențelor și în limitele normelor legale incidente.

De asemenea, nu poate fi reținut nici faptul că decizia de revocare a fost emisă cu exces de putere, deoarece dreptul de apreciere a fost exercitat cu respectarea limitelor competenței prevăzute de lege.

În privința demnitarilor, încrederea ce duce la desemnarea lor într-o funcție de demnitate publică se formează pe criterii politice, același principiu fiind aplicabil și cu ocazia revocării din funcție.

3.2. Pârâta B prin cererea de recurs a invocat motivul de casare prevăzut de ar. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.

În subsidiar, a solicitat respingerea capătului principal de cerere nr. 2, admiterea capătului subsidiar de cerere nr. 2 formulat de reclamant și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei referitor la capătul de cerere nr. 4 privind daunele morale.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă susține nelegalitatea sentinței atacate prin prisma aplicării greșite a normelor de drept material și a ignorării motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

În legătură cu nearătarea motivelor de fapt și de drept pentru care a fost înlăturat capătul subsidiar de cerere nr. 2, respectiv obligarea părților la plata sumei de bani ce s-ar fi cuvenit reclamantului pentru toată perioada mandatului reglementată de lege, dacă acesta nu ar fi fost întrerupt nelegal și abuziv prin decizie.

Prin acțiunea introductivă, s-a solicitat reintegrarea în funcție și plata sumelor de bani cuvenite, însă prima instanță nu a arătat motivele pentru care a admis capătul principal de cerere nr. 2 (reintegrarea reclamantului) și a respins capătul subsidiar de cerere nr. 2, împrejurarea fiind de natură să cauzeze un nou litigiu împotriva instituției.

În susținerea imposibilității reintegrării intimatului-reclamant se susține nevoia de continuitate și stabilitate a activității instituției.

O altă critică are în vedere calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte cu privire la capătul de cerere nr. 4 din cererea introductivă, obligarea pârâtelor la acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit de reclamant, urmare directă a revocării intempestive și abuzive din funcție și mai ales a asocierii persoanei sale cu persoana vinovată de izbucnirea incendiului la Spitalul C din Constanța și a măsurii de revocare cu o sancțiune aplicată din același motiv, estimat de reclamant la suma de 100.000 euro (contravaloare în lei la data efectuării plății).

Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte a fost respinsă cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., ignorându-se condițiile săvârșirii unei fapte ilicite și săvârșirea faptei cu vinovăție și cu neobservarea disp. art. 13 alin. (5) lit. n) din Legea nr. 185/2017.

Temeiul pretinsului prejudiciu, „nedelimitarea” și „atitudinea” nu poate fi reținut, președintele reprezintă B în raporturile cu ministerele și cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice sau juridice, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Astfel, când încă era președinte, reclamantul nu a înțeles să emită un comunicat de presă sau să facă declarații prin care să conteste declarațiile Prim-ministrului, atât în numele instituției al cărei reprezentant era, cât și în calitatea sa de președinte.

3.3. Împotriva Sentinței nr. 849 din 12 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2/2022, a formulat recurs pârâta B

,

dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2023.

Prin Încheierea din 21 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/1/2023, s-a dispus scoaterea dosarului de pe rolul completului de judecată Cx și înaintarea către completul de judecată Cy în vederea soluționării.

Pârâta B și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre judecare primei instanțe.

În motivarea recursului, a arătat că Sentința civilă nr. 849/12.05.2022 este pronunțată cu aplicarea greșită a disp. art. 1443 C. civ., art. 31 lit. a) C. adm., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 185/2017 și art. 443 alin.(1) C. proc. civ.

Prin sentința recurată, instanța de fond restrânge aplicabilitatea disp. art. 443 alin. (1) C. proc. civ., doar la cazul în care există contradicții în cadrul dispozitivului.

În cuprinsul sentinței se regăsesc erori referitoare la speța analizată, respectiv cu privire la poziția procesuală a pârâtei și la părțile în proces.

4.1. Reclamantul A a formulat întâmpinare la recursurile formulate de pârâți împotriva Sentinței nr. 2301 din 6 decembrie 2022, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Reclamantul A a formulat recurs incident, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate în sensul trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea capătului de cerere din acțiune privind obligarea pârâtelor la acoperirea integrală a prejudiciului moral suferit de reclamant urmare a revocării sale din funcție și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, recurentul-reclamant susține nemotivarea soluției de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune morale.

Deși prima instanță recunoaște că există un prejudiciu moral suferit de reclamant atât prin emiterea actului administrativ contestat, cât și prin declarațiile făcute în presă de Prim-ministrul României de la acea dată, consideră fără nicio motivare, că acesta ar fi integral acoperit prin soluția de reintegrare a reclamantului.

Judecătorul fondului nu a făcut referire în concret la probele administrate în cauză, ci doar le-a enumerat și nu a răspuns la toate pretențiile formulate de partea interesată.

Din perspectiva motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pctr. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant consideră că instanța de fond nu a analizat puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 116/21.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, definitivă prin Decizia civilă nr. 787/25.02.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care pentru o altă persoană care fusese revocată din aceeași funcție de președinte al B, prin decizie nemotivată, s-a reținut cu putere de lucru judecat, că este îndreptățită să primească de la pârâți pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial și despăgubiri morale în bani, apreciindu-se că simpla repunere în funcție nu este suficientă pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit.

În lipsa motivării legale a soluției de respingere a cererii de acordare a daunelor morale nu pot fi cunoscute criteriile avute în vedere de instanță la cuantificarea prejudiciului, dacă s-a ținut seama de importanța valorilor morale lezate sau de durata menținerii consecințelor vătămării pe plan psihic și profesional.

Atingerea adusă imaginii, reputației și probității profesionale a reclamantului prin afirmațiile făcute de Prim-ministrul României nu poate fi considerată a fi pe deplin reparată de repunerea în funcție, decât prin încălcarea textelor de lege incidente, art. 72 și art. 1381 C. civ., fiind incident în cauză și motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin.(1) pct. 8 C. proc. civ.

4.3. Recurentul-pârât Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare la recursul incident, invocând excepția netimbrării recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.4. Recurenta-pârâtă B a formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4.5. Recurentul-pârât Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta B împotriva Sentinței nr. 2301 din 6 decembrie 2022, solicitând respingerea parțială a recursului, respectiv susținerile de la punctul II, pagina 4 din cererea de recurs

4.6. Petentul D, președinte al B, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei B, solicitând admiterea cererii de intervenție accesorie și, pe cale de consecință, în principal, admiterea recursului formulat de B împotriva Sentinței nr. 2301 din 6 decembrie 2022, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată. În subsidiar, să se constate că, la acest moment, nu mai este posibilă reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și să se dispună în consecință.

4.7. Reclamantul A a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta B împotriva Sentinței nr. 849 din 12 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analiza motivelor de casare:

Prima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii, motive de fapt și de drept care sunt străine de natura cauzei, este nefondată.

Prima instanță a pornit în demersul ce vizează motivarea sentinței pronunțate chiar de la conținutul actului atacat și a evidențiat dispozițiile legale pe care acesta se întemeiază.

Expunerea argumentelor este clară, de asemenea, și concluzia la care judecătorul a ajuns, respectiv faptul că actul atacat nu este exceptat de la condiția legalității actelor administrative, în sensul obligativității motivării acestora.

Împrejurarea că instanța de fond nu a arătat în mod expres că funcția din care a fost revocat reclamantul este o funcție de demnitate publică și că un astfel de act este scutit de la motivarea în fapt specifică unui act administrativ nu afectează considerentele expuse, din moment ce obiectul analizei l-a constituit tocmai clarificarea necesității motivării actului atacat.

Înalta Curte constată că este nefondată și cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia Prim-ministrului nr. x/2021 s-a întemeiat pe disp. art. 13 alin. (1) și alin. (4) lit. e) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate.

Recurentul-pârât consideră că aceste dispoziții legale au fost interpretate și aplicate greșit de către prima instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin.(1) din Legea nr. 185/2017, președintele B are rang de secretar de stat și este numit pentru un mandat de 5 ani, prin decizie a Prim-ministrului.

Conform dispozițiilor art. 13 alin. (4) lit. a)-e) din Legea nr. 185/2017, mandatul președintelui încetează înainte de termen în următoarele situații: demisie; condamnare stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă; imposibilitatea exercitării atribuțiilor legale pe o perioadă de minimum 90 zile; deces; alte situații prevăzute de lege.

Actul administrativ atacat a fost întemeiat pe dispozițiile art. 13 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 185/2017, în sensul că mandatul președintelui B încetează, prin decizie a Prim-ministrului în „alte situații prevăzute de lege”.

În motivarea în fapt a actului administrativ, autoritatea publică emitentă avea obligația de a arăta în concret care sunt acele situații prevăzute de lege ce au condus la încetarea mandatului, pentru a se putea exercita efectiv dreptul la apărare, în sens contrar, sancțiunea fiind anularea actului administrativ pentru nemotivare.

Dreptul la apărare este un drept fundamental, prevăzut la art. 24 din Constituția României, este garantat de către stat, iar autoritățile publice emitente ale unui act administrativ, cum este cazul în speță, au obligația să se abțină de la orice acțiune care ar putea limita posibilitățile unei persoanei de a se apăra în instanță.

A se admite că în conținutul actului administrativ este suficientă doar indicarea temeiului de drept, fără arătarea motivelor de fapt care au stat la baza emiterii acestuia, conduce la împiedicarea persoanei în cauză să-și exercite dreptul la apărare, garanție pentru realizarea unui echilibru între părțile procesului.

Art. 13 alin. (4) din Legea nr. 185/2017 enumeră cazurile în care mandatul de 5 ani încetează înainte de termen, actul normativ neavând dispoziții referitoare la „revocare” înainte de termen, fără motivare, la discreția emitentului actului.

Recurentul-pârât consideră că Decizia Curții Constituționale nr. 459/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) Teza I din Legea nr. 554/2004 este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât are ca premisă numirea judecătorilor Curții Constituționale funcție de demnitate publică, ca și în speța de față, statuându-se că actele de numire în funcții de demnitate publică nu pot fi cenzurate de instanțele de judecată în legătură cu cercetarea motivelor pentru care emitentul actului apelează la o apreciere subiectivă, cum este aceea a „înaltei competențe profesionale”.

Înalta Curte reține inaplicabilitatea acestei decizii în cazul pendinte, avându-se în vedere că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea unui act de încetare a mandatului și nu de numire în funcția de președinte B, încetare în privința căreia există dispoziții speciale în Legea nr. 185/2017.

Relevantă este Decizia Curții Constituționale nr. 455/2021, invocată prin întâmpinarea recurentului-reclamant, prin care s-a constatat că Hotărârea Parlamentului nr. x/2021 pentru revocarea doamnei E din funcția de Avocat al Poporului este neconstituțională, deși Parlamentul dispune de o largă marjă de discreționaritate în desemnarea și revocarea Avocatului Poporului, el nu poate lua astfel de decizii arbitrar ori exclusiv, în baza unor considerente de natură politică, ci trebuie identificate fapte concrete sau omisiuni în exercitarea atribuțiilor sale.

Prin urmare, susținerile recurentului-pârât sunt nefondate, încetarea mandatului președintelui B se poate realiza strict în temeiul dispozițiilor legale sus-menționate și nu pe criterii de oportunitate, neexistând o marjă de apreciere lăsată la discreția autorității emitente a actului, care să permită luarea unei astfel de măsuri fără indicarea motivelor care au fundamentat-o.

Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin.(1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în aprecierea admiterii capătului de cerere privind emiterea unui act administrativ de reintegrare a reclamantului în funcția de președinte B, Înalta Curte constată că dispoziția instanței este motivată sumar, amintindu-se numai de vătămarea drepturilor părții în cauză.

Reintegrarea în funcția deținută anterior este privită ca o consecință a anulării actului administrativ de către instanța de judecată și reparare a pagubei suferite.

Reintegrarea în funcția deținută nu este un drept absolut, aceasta se analizează ținându-se seama și de situația concretă a postului ocupat anterior de reclamant.

Înalta Curte va ține seama că reclamantul a fost numit în această funcție pentru un mandat de 5 ani, iar la 30.03.2022, prin Decizia Prim-ministrului nr. x a fost numită în aceeași funcție, pentru un mandat de 5 ani, o altă persoană al cărei mandat expiră la 30.03.2027.

Din actele dosarului rezultă că B, prin președintele numit a avut și are în derulare nenumărate proiecte naționale și proiecte europene, iar în cazul în care s-ar dispune reintegrarea reclamantului din prezentul dosar, situația ar genera alte litigii, legate de încetarea mandatului președintelui în funcție și plata unor despăgubiri semnificative.

În concluzie, analizarea capătului de cerere privind reintegrarea în funcție a reclamantului numai prin prisma vătămării drepturilor acestuia și fără să se țină seama de interesul public, încalcă prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmând a se constata întrunite motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă.

În ceea ce privește inexistența motivării pentru respingerea capătului subsidiar de cerere nr. 2, critica recurentei nu poate fi reținută întrucât de vreme ce prima instanță a admis capătul de cerere referitor la reintegrare și plata drepturilor bănești până la reintegrarea efectivă, nu mai era ținută să se pronunțe asupra capătului de cerere subsidiar prin care reclamantul pretindea o altă modalitate de dezdăunare în cazul în care nu i s-ar fi admis capătul de cerere privind reintegrarea.

Calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte cu privire la capătul de cerere ce privește obligația pârâtelor la plata unui prejudiciu moral, a fost în mod corect stabilită de judecătorul fondului, în acord cu disp. art. 1357 alin.(1) C. civ., identificându-se atât fapta ilicită, cât și vinovăția în săvârșirea acesteia.

Motivele ce privesc analizarea expresiilor „nedelimitare” și „atitudine” nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece se referă la netemeinicia hotărârii și nu la nelegalitatea acesteia.

Referitor la invocarea lipsei de interes în susținerea greșitei respingeri a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte pentru capătul de cerere nr. 4 (obligarea părților la daune morale), susținută prin întâmpinare de către reclamant, Înalta Curte constată că, în raport de admiterea recursului în privința reintegrării reclamantului, se impune reevaluarea de către prima instanță a cererii de obligare la daune morale pentru o reparație integrală a prejudiciului material și moral, astfel că recurenta-pârâtă are interes să critice această dispoziție a primei instanțe.

Înalta Curte va ține seama de faptul că Sentința nr. 2301/06.12.2022 urmează să fie casată în parte în privința daunelor materiale și morale solicitate de către reclamant, ca urmare a respingerii capătului de cerere privind reintegrarea.

Văzând că în privința plății daunelor materiale și a cheltuielilor de judecată, prima instanță nu a analizat căreia dintre părți îi incumbă plata acestora și nici nu a precizat dacă obligația e solidară, se constată că este întrunit motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează nemotivarea hotărârii și nu pct.8 indicat în cererea de recurs și urmează a se constata că recursul este fondat, sub consecința casării sentinței atacate.

Instanța de fond a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata daunelor morale, motivând că anularea deciziei de revocare și reintegrarea în funcție a părții reprezintă o dezdăunare suficientă din perspectiva prejudiciului moral suferit de acesta.

În calea de atac a recursului, Înalta Curte a admis recursul formulat de pârâta B cu privire la reintegrarea reclamantului și a respins această cerere.

Prin urmare, atât motivarea sentinței cât și soluția de reintegrare nu mai pot subzista, fiind întrunite motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., conducând la admiterea recursului părții și la casarea sentinței sub acest aspect.

În ceea ce privește nepronunțarea cu privire la puterea lucrului judecat a Sentinței civile nr. 116/21.10.2024 a Curții de Apel Târgu-Mureș, definitivă prin Decizia Î.C.C.J. nr. 787/25.02.2018, revine instanței de rejudecare să o aibă în vedere la pronunțarea sentinței.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, vor fi admise recursurile formulate de pârâta B împotriva Sentinței nr. 2301/06.12.2022 și Sentinței nr. 849/12.05.2023 și recursul incident formulat de reclamantul A împotriva Sentinței nr. 2301/06.12.2022.

Se va casa, în parte, Sentința nr. 2301/06.12.2022 și în totalitate Sentința nr. 849/12.05.2023.

În rejudecare, se va respinge ca nefondat capătul de cerere privind reintegrarea în funcție a reclamantului.

Se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în privința capetelor de cerere având ca obiect plata daunelor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, în noul context litigios subsecvent reformării sentinței în privința reintegrării în funcție.

Se vor menține celelalte dispoziții ale Sentinței nr. 2301/06.12.2022.

În temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, a respins ca nefondat recursul formulat de pârâtul Prim-ministrul României.