CtEDO 01.07.2008 Auto

LEWANDOWSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
01.07.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
LEWANDOWSKI v. POLAND (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 12526/02 de către Kazimierz LEWANDOWSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 1 iulie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Giovanni Bonello, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, Ledi Bianku, judecător substitut și Fatoș Aracı, adjunct Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 4 decembrie 2000, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și meritele cauzei (art. 29 § 3 din Convenție), Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 20 februarie 2008 cere Curtea să excludă cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Kazimierz Lewandowski, este un național polonez care s-a născut în 1955 și trăiește în Pełczyce. Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 septembrie 1992, reclamantul a avut un accident industrial, iar la 23 septembrie 1993, reclamantul a primit o compensare în temeiul Legii privind accidentele industriale pentru daunele de 20% asupra sănătății sale rezultate din accidentul industrial. La o dată neespecificată în septembrie 1994, reclamantul a depus o cerere împotriva fostului său angajator (societate) la Curtea de District Szczecin, cerând compensații și o alocație suplimentară pentru daunele suferite ca urmare a accidentului industrial. La 30 aprilie 1999, Curtea regională Szczecin a pronunțat hotărâre. Pe 13 iulie 1999, Curtea regională a respins recursul reclamantului din motive procedurale ca fiind depus din timp. Cu toate acestea, la 23 septembrie 1999, acesta a acordat reclamantului permis de recurs retrospectiv. La 8 decembrie 1999, Curtea de Apel din Poznań a pronunțat hotărârea și a respins recursul societății inculpate. De asemenea, a respins recursul reclamantului, constatând că a fost depus în afara termenului. Pe 13 ianuarie 2000, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului din motive procedurale, deoarece nu a fost pregătită și semnată de un avocat. Într-o dată neespecificată, reclamantul s-a plâns la avocatul său de asistență juridică în legătură cu refuzul ei de a depune un recurs de casă. Într-o scrisoare din 8 martie 2000 avocatul de asistență juridică al reclamantului i-a informat că nu a găsit niciun motiv pentru care se poate baza un recurs de casă. La 14 septembrie 2000, Curtea Supremă a respins recursul societății inculpate de cassare. Hotărârea Curții Supreme a fost judecată în favoarea reclamantului la 19 octombrie 2000. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii. În plus, în temeiul articolelor 3 și 5 § 1 a susținut că a fost supus torturii mintale în cursul procedurii. 3. El a susținut, de asemenea, în conformitate cu art. 8 că tribunalele au dezvăluit în deciziile lor fapte din viața sa privată. În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul art. 13 că apelurile sale nu au avut succes. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 18 februarie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul unei declarații unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cazului, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 8.000 PLN. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera cu respect ca declarația de mai sus să fie acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Într-o scrisoare din 29 februarie 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului a fost inacceptabil scăzută și a fost opusă propunerii de decontare. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a unei cereri în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; și Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Retragerea plânge în continuare în temeiul articolelor 3, 5 § 1, 8 și 13 din Convenție. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că reclamantul nu și-a justificat plângerile, după care această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția; restul cererii este inadmisibil. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă