CtEDO 12.05.2009 Auto

WISNIEWSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
12.05.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
WISNIEWSKI v. POLAND (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 16190/04 de către Gerard WIAÑNIEWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 12 mai 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 18 aprilie 2004, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 martie 2009, care solicită Curții să lovească o parte din cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Gerard Wiśniewski, este un național polonez care s-a născut în 1949 și trăiește în ukowo. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołęsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 octombrie 2001, reclamantul a depus Curtea Regională Gdańsk o acțiune pentru daune împotriva Trezoreriei de Stat. El a solicitat compensații pentru suferința și prejudiciul asupra sănătății sale rezultate dintr-un prejudiciu ocupațional, care a avut loc la 6 martie 2000. Prin hotărârea din 19 septembrie 2003, Curtea Regională Gdańsk a respins acțiunea reclamantului, constatând că acesta a fost întemeiat. Curtea a luat în considerare dovezile și rapoartele experților destinate examinării circumstanțelor accidentului profesional. Prin hotărârea din 9 aprilie 2004, Curtea de Apel din Gdańsk a susținut hotărârea de primă instanță. În motivele scrise ale acestei hotărâri, instanța a subliniat faptul că nu au fost comise erori de drept sau de fapt de către instanța inferioară. Avocatul ajutorului a solicitat judecătorului să fie înaintat cu motivele scrise ale hotărârii. Hotărârea împreună cu motivele scrise a fost trimisă avocatului de către registr la 27 aprilie 2004 și a fost înaintat pe el la 29 aprilie 2004. Prin scrisoarea din 16 mai 2004, avocatul a informat instanța că nu a găsit niciun motiv pentru pregătirea unui recurs în casație. La 16 iunie 2004, reclamantul, care a îndeplinit o condamnare la acea perioadă, a trimis o scrisoare președintelui Curții Regionale Gdańsk, plângând de neglijența avocatului în cazul său. El a susținut că avocatul nu a participat la ședință în fața instanței de apel. Prin scrisoarea din 2 iulie 2004, președintele a informat reclamantul că nu a existat nici o indicație de neglijență din partea avocatului. El a informat instanța la 18 mai 2004 că nu a găsit niciun motiv pentru a depune un recurs de casă. Curtea a informat în continuare reclamantul că hotărârea a devenit finală la 29 mai 2004. Reclamantul s-a plâns, invocând art. 6 § 1 din Convenție, că procedurile în cazul său au fost nedreptate deoarece instanța nu a evaluat corect dovezile, a ignorat argumentele și argumentele reclamantului și a încălcat dreptul său la un proces echitabil. În plus, el se plângea că i s-a refuzat accesul efectiv la o instanță. Reclamantul susține că avocatul de asistență juridică nu l-a informat în scris și într-un timp rezonabil cu privire la refuzul său de a pregăti un recurs de casă. Reclamantul a susținut, referindu-se la art. 6 § 1 din Convenție, că refuzul avocatului de asistență juridică de a pregăti un recurs de casă împotriva hotărârii instanței de apel a avut ca rezultat pierderea irevocabilă a unei șanse de instituire a procedurii de casă. art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 9 martie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Eforturile de a asigura o soluționare prietenoasă a chestiunii au rămas nefruntate. Guvernul a refuzat prin scrisoarea din 21 octombrie 2008 de a accepta soluționarea prietenoasă în condițiile propuse de Curte. ... Având în vedere acest caz, guvernul dorește să exprese - prin intermediul declarației unilaterale - [a] recunoașterea faptului că reclamantul a fost refuzat accesul la o instanță, având în vedere faptul că legalul Avocatul ajutorului a refuzat să depună un recurs de casă la Curtea Supremă împotriva hotărârii instanței de apel. Prin urmare, Guvernul recunoaște că reclamantul poate pretinde că este o victimă a încălcării dreptului său la un proces echitabil în sensul articolului 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice în cazul respectiv, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de EUR 2500, care consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi achitabil în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale.” În răspunsul său, reclamantul a contestat suma propusă de Guvern. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a unei cereri, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c), pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în cadrul procedurilor civile, din cauza refuzului avocatului de a pregăti recursuri de casă (Siałkowska c. Polonia , nr. 8932/05, 22 martie 2007; Staroszczyk c. Polonia , nr. 59519/00, 22 martie 2007). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Reclamantul s-a plâns că dreptul său la o audiere echitabilă a fost încălcat deoarece autoritățile care se ocupă de cazul său au dat decizii necorespunzătoare și ilegale. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant, reprezentând că, deși art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea Schenk c. Elveția) , 12 iulie 1988, §§ 45-46, Serie A nr. 140, și García Ruiz v. Spania [GC], nr. 30544/96, CEDH 1999-I, § 28). În plus, nu există nimic care să indice că procedura a fost nedrept sau că deciziile luate au fost arbitrare. Din aceste motive, Curtea cu majoritate ia act de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, privind negarea accesului la Curtea Supremă, precum și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă