CASE OF KRZYSZTOF KANIEWSKI v. POLAND

CASE OF KRZYSZTOF KANIEWSKI v. POLAND (CtEDO, 2008)

CAUZA DE CAUZĂ A CAZULUI KRZYSZTOF KANIEWSKI v. POLONIA (Depunerea nr. 49788/06) AJUDEMENT STRASBOURG 30 septembrie 2008 FINAL 30/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Krzysztof Kaniewski v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, deliberat în privat la 9 septembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 49788/06) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Krzysztof Kaniewski („reclamantul”), la 5 decembrie 2006. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 21 februarie 2007, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). Guvernul a depus o declarație unilaterală și a invitat Curtea să elimine aplicarea din listă, în conformitate cu art. 37 din Convenție. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Varșovia. Procedura civilă de dizolvare a unui parteneriat La 6 noiembrie 1992, reclamantul a depus o cerere la Curtea Regională de Varșovia (Sad Okręgowy) La 6 iunie 1995, Curtea Regională de Varșovia a întrerupt procesul. La 26 septembrie 1996, reclamantul a interzis această decizie. 10. La o dată neespecificată Curtea de Apel din Varșovia (Sād Apelacyjny) a anulat decizia privind discontinuarea procedurii. 11. La 23 iulie 1997, Curtea Regională de Varșovia a constatat că nu era competentă să se ocupe de această chestiune și a adresat cazul Curții de District din Varșovia (Sād Rejonowy) 12. Între 26 februarie 1998 și 2 septembrie 2002, Curtea a programat opt audieri, două dintre care au fost suspendate. 13. La 2 septembrie 2002, Curtea a ordonat ca un raport de experți să fie obținut. 14. Între 25 noiembrie 2002 și iunie 2003, martorul expert și-a pregătit raportul. 15. La 8 aprilie 2004, au rămas procedurile. Reclamantul a făcut apelul. 16. La 16 august 2004, instanța a respins recursul reclamantului. 17. Procedurile sunt încă în așteptare în fața Tribunalului de district din Varșovia. Dezbateri în temeiul Legii din 2004 18. La 14 iunie 2005, reclamantul a depus o plângere în temeiul Legii din 17 Iunie 2004 privind plângerile privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sÜdowym bez nieuzasadnionej zwłoki ). 19. La 29 septembrie 2005 Curtea Regională de Varșovia (SÜd Okręgowy) A respins plângerea sa din cauza faptului că la data intrării în vigoare a Legii de 2004 nu s-ar putea percepe întârzieri nejustificate în comportamentul instanței. Curtea a recunoscut că procedurile înainte de 2004 au fost nejustificate pentru diferite motive, cum ar fi eșecul martorilor și avocaților de a apărea în numeroase ocazii și perioada nejustificată de lungime luată de elaborarea unui raport de către martorul expert. Curtea a constatat, de asemenea, unele perioade de inactivitate din partea Curții de district din Varșovia (între 18 noiembrie 1998 și 24 Septembrie 1999 și între 9 decembrie 1999 și 29 octombrie 2001) Cu toate acestea, instanța a subliniat că Legea din 2004 a intrat în vigoare la 17 În septembrie 2004 și nu s-a putut aplica procedurilor care au avut loc înainte de data respectivă. După analizarea conduitei Curții de District în perioada următoare intrării în vigoare a Actului 2004, Curtea regională a constatat că procedurile au fost desfășurate cu diligență corectă și într-un timp rezonabil. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRACȚIA 20. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, CEDH 2005-V; Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII; și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să înlăture cererea în temeiul articolului 37 din convenție 21. La 30 iulie 2007, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDO 2003-VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii în care a fost implicat reclamantul. În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a propus atribuirea reclamantului PLN 16 000 (echivalentul de 5.000 EUR). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 22. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea guvernului și a solicitat Curtea să continue examinarea cazului. El a susținut că suma oferită este prea scăzută. 23. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se încheie o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar, citat mai sus, § 75 și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006). 24. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va avea în vedere în acest sens compatibilitatea sumei cu propriile sale premii în cazuri similare de proces lung, ținând cont de principiile pe care le-a dezvoltat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cuantumului compensației morale care urmează să fie acordată atunci când a constatat o încălcare a cerinței de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§§ 107, CEDH 2006 ...; Scordino v. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-... și Dubjakova v. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 25. Cu privire la faptele și din motivele prezentate mai sus, în special cantitatea de compensație propusă, Curtea constată că guvernul nu a furnizat o bază suficientă pentru a concluziona că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea cazului (a se vedea, invers, Spółka z o.o. WAZA c. Polonia) În acest sens, Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina aplicarea din lista cazurilor în temeiul articolului 37 din Convenție și, în consecință, va continua examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI PRIVIND CONTA DE PROCEDURILE 27. Reclamantul s-a plâns în primul rând că procedurile în cazul său au fost nedreptate. El a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care, în partea sa relevantă, citește: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 28. Cu toate acestea, Curtea constată că procedura relevantă este încă în suspensie în fața instanței de primă instanță, prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă pentru incapacitatea de a epuiza căile de recurs interne în conformitate cu articolul §§ 1 și 4 din Convenție. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI PE CONTA CĂ TREBUIE NEREZONABILĂ A PROCEDURILOR 29. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 30. Guvernul s-a abținut de a prezenta observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii. 31. Curtea constată că procedura a început la 6 noiembrie. 1992. Cu toate acestea, perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 1 mai 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului unei cereri individuale. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie luată în considerare starea procedurilor în acest moment. Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat peste 15 ani la un nivel de competență. Admisibilitatea 32. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifestant bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 34. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului că acțiunea din cauza sa a depășit un timp rezonabil, Curtea Regională de Varsovia nu a aplicat standarde care erau conforme cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, § 36, 11 octombrie 2005). 35. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. IV. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 160.000.000 PLN în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 38. Guvernul a contestat afirmația susținând că este extrem de excesivă. 39. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 13,500 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 40. De asemenea, reclamantul a solicitat PLN 486,84 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. 41. Guvernul a contestat reclamația. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 100 EUR care acoperă costurile sub toate șefurile. Interesul implicit 43. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea nerespinge în mod inadmisibil cererea Guvernului de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri; declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 13,500 EUR (trezece mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 100 EUR (o sută de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 30 septembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

CASE OF

KRZYSZTOF KANIEWSKI v. POLAND

(Application no. 49788/06)

JUDGMENT

STRASBOURG

30 September 2008

FINAL

30/12/2008

This judgment may be subject to editorial revision.

In the case of Krzysztof Kaniewski v. Poland,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 9 September 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 49788/06) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Krzysztof Kaniewski (“the applicant”), on 5 December 2006.

2.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

On 21 February 2007 the President of the Fourth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).

4.

The Government submitted a unilateral declaration and invited the Court to strike the application out of the list, in accordance with Article 37 of the Convention.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1955 and lives in Warsaw.

A.

Civil proceedings for dissolution of a partnership

6.

On 6 November 1992 the applicant lodged a claim with the Warsaw Regional Court

(Sad Okręgowy)

for dissolution of a partnership.

7.

On 6 June 1995 the proceedings were stayed.

8.

On 26 September 1996 the Warsaw Regional Court discontinued the proceedings.

9.

The applicant appealed against this decision.

10.

On an unspecified date the Warsaw Court of Appeal

(Sąd Apelacyjny)

quashed the decision on the discontinuance of the proceedings.

11.

On 23 July 1997 the Warsaw Regional Court found that it was not competent to deal with the matter and referred the case to the Warsaw District Court

(Sąd Rejonowy)

.

12.

Between 26 February 1998 and 2 September 2002 the court scheduled eight hearings, two of which were adjourned.

13.

On 2 September 2002 the court ordered that an expert report be obtained.

14.

Between 25 November 2002 and June 2003 the expert witness prepared his report.

15.

On 8 April 2004 the proceedings were stayed. The applicant appealed.

16.

On 16 August 2004 the court rejected the applicant’s appeal.

17.

The proceedings are still pending before the Warsaw District Court.

B.

Proceedings under the 2004 Act

18.

On 14 June 2005 the applicant lodged a complaint under the Law of 17

June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (

Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki

) (“the 2004 Act”).

19.

On 29 September 2005 the Warsaw Regional Court

(Sąd Okręgowy)

dismissed his complaint on the ground that on the date of the entry into force of the 2004 Act no undue delays in the court’s conduct could be discerned. The court acknowledged that the proceedings before 2004 had been unreasonably lengthy for various reasons such as the failure of witnesses and lawyers to appear on numerous occasions and the unreasonably long period taken up by the preparation of a report by the expert witness. The court also found some periods of inactivity on the part of the Warsaw District Court (between 18 November 1998 and 24

September 1999 and between 9

December 1999 and 29 October 2001)

.

However, the court stressed that the 2004 Act had entered into force on 17

September 2004 and could not be applied to the proceedings occurring before that date. Having analysed the conduct of the District Court in the period following the entry into force of the 2004 Act, the Regional Court found that the proceedings had been conducted with due diligence and within a reasonable time.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

20.

The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court’s decisions in the cases of

Charzyński v. Poland

no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V;

Ratajczyk v. Poland

no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII; and the judgment in the case of

Krasuski v. Poland

, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR

2005-V.

THE LAW

I.

THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION

21.

On 30 July 2007 the Government submitted a unilateral declaration similar to that in the case of

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objection) [GC],

no.

26307/95, ECHR 2003-VI) and informed the Court that they were prepared to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 § 1 of the Convention as a result of the unreasonable length of the proceedings in which the applicant had been involved. In respect of non-pecuniary damage, the Government proposed to award the applicant PLN

16,000 (the equivalent of EUR 5,000). The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

22.

The applicant did not agree with the Government’s proposal and requested the Court to continue the examination of the case. He maintained that the amount offered was too low.

23.

The Court observes that, as it has already held on many occasions, it may be appropriate under certain circumstances to strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. It will depend on the particular circumstances whether the unilateral declaration offers a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see

Tahsin Acar,

cited above, § 75, and

Melnic

v. Moldova

, no.

6923/03, §

22, 14 November 2006).

24.

According to the Court’s case-law, the amount proposed in a unilateral declaration may be considered a sufficient basis for striking out an application or part thereof. The Court will have regard in this connection to the compatibility of the amount with its own awards in similar length

‑

of

‑

proceedings cases, bearing in mind the principles which it has developed

for determining victim status and for assessing the amount of non-pecuniary compensation to be awarded where it has found a breach

of the reasonable time requirement (see

Cocchiarella

v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§

85

‑

107, ECHR 2006

‑

...;

Scordino v. Italy (no.1)

[GC], no.

36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; and

Dubjakova v. Slovakia

(dec.), no. 67299/01, 10 October 2004).

25.

On the facts and for the reasons set out above, in particular the amount of compensation proposed, the Court finds that the Government have failed to provide a sufficient basis for concluding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue its examination of the case (see,

conversely

,

Spółka z o.o. WAZA v. Poland

(striking out), no. 11602/02, 26

June 2007).

26.

This being so, the Court rejects the Government’s request to strike the application out of its list of cases under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue its examination of the admissibility and merits of the case.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE UNFAIRNESS OF THE PROCEEDINGS

27.

The applicant first complained that the proceedings in his case were unfair. He alleged a breach of Article 6 § 1 of the Convention, which, in its relevant part, reads:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

28.

However, the Court notes that the relevant proceedings are still pending before the first-instance court.

It follows that this part of the application must be declared inadmissible for failure to exhaust the domestic remedies in accordance with Article

35

§§ 1 and 4 of the Convention.

III.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE UNREASONABLE LENGTH OF THE PROCEEDINGS

29.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

30.

The Government refrained from submitting observations on the admissibility and merits of the complaint.

31.

The Court notes that the proceedings commenced on 6

November

The period in question has not yet ended. It has thus lasted over 15 years at one level of jurisdiction.

A.

Admissibility

32.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

33.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

34.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above). Furthermore, the Court considers that, in dismissing the applicant’s complaint that the proceedings in his case exceeded a reasonable time, the Warsaw Regional Court failed to apply standards which were in conformity with the principles embodied in the Court’s case-law (see

Majewski v. Poland

, no. 52690/99, § 36, 11 October 2005).

35.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

IV.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

36.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

37.

The applicant claimed PLN 160,000,000 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.

38.

The Government contested the claim claiming it to be highly excessive.

39.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it awards the applicant EUR 13,500 in respect of non

‑

pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

40.

The applicant also claimed PLN 486,84 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and for those incurred before the Court.

41.

The Government contested the claim.

42.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 100 covering costs under all heads.

C.

Default interest

43.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Rejects

the Government’s request to strike the application out of its list of cases;

2.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 13,500 (thirteen thousand five hundred euros) in respect of

non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 100 (one hundred euros) in respect of costs and expenses;

(iii)

plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 30 September 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President