ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2438/2018

Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2015 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 3 și a Notei de neconformitate nr. x, a deciziei Direcției Generale Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. de aplicare a reducerii procentuale de 100% contractului de servicii nr. x și a Deciziei nr. 14/22.01.2015 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P, precum și anularea actelor de asigurare emise de M.D.R.A.P. cu privire la reținerea sumelor beneficiarului UAT Municipiul Târgoviște prin aplicarea reducerii procentuale de 100%.

Prin sentința nr. 35 din data de 15 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată și a dispus anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 3 și a Notei de neconformitate 66671/11.09.2014.

Curtea de apel a reținut decizia nr. 66/2015 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale, faptul că, din perspectiva dreptului intern, autoritatea contractantă nu a precizat care este prejudiciul concret de care vorbește O.G. nr. 73/2009 ca urmare a nerespectării prevederilor legale interne, iar din perspectiva dreptului comunitar nu rezultă care sunt dispozițiile de drept comunitar nerespectate de către reclamantă în procedura de achiziție publică, care, dacă ar fi fost precizate, ar fi obligat instanța de judecată să aprecieze dacă este vorba de abaterea sau neregula prevăzută de Regulamentele 1083/2006 și 2988/95. Având în vedere această concluzie, instanța a arătat că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de către reclamanți și nici a aspectelor care țin de fondul cauzei

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor de asigurare pentru reținerea sumelor din aplicarea reducerii procentuale, curtea de apel a reținut că nu au fost individualizate de către reclamantă actele de asigurare, pentru a se pronunța și asupra acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare suspendarea judecării cererii de anulare a Notei de neconformitate nr. x până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene asupra cauzelor reunite C-260/14 și C-261/14, în subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța cu privire la motivele de nelegalitate invocate.

În motivarea recursului, a prezentat situația actelor administrative încheiate și a arătat că singurul argument de nelegalitate reținut de instanța de fond vizează practic baza legală a verificării, pe cale de consecință a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate și nici a aspectelor ce țin de fondul cauzei, dispunând anularea actelor administrative, soluție pe care o apreciază fundamental greșită.

Cu privire la eventuala incidență în cauză a Deciziei nr. 66/2015 a Curții Constituționale, a învederat că pe rolul Curții Europene de Justiție se află în soluționare cauzele conexate C-260/14 și C-261/2014 Județul Neamț și alții, vizând o decizie cu privire la retroactivitatea/neretroactivitatea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, motive pentru care solicită suspendarea judecății.

A prezentat cele decise de Curtea Constituțională, iar în ceea ce privește efectele și incidența acestei decizii, a arătat că, având în vedere considerentele reținute de Curtea Constituțională, actul normativ în vigoare la momentul săvârșirii neregulilor (14.02.2011) era O.G. nr. 79/2003, iar nu O.U.G. nr. 66/2011, însă, deși la prima vedere se poate aprecia că Decizia nr. 66/2015 are incidență în cauză, în realitate există mai multe implicații care trebuie luate în considerare înainte de a formula o astfel de concluzie.

Prin raportare la dreptul intern, față de dispozițiile art. 147 alin. (1) și 4) din Constituția României, a arătat că Decizia Curții Constituționale nr. 66/22.02.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 237/07.04.2015. iar până la data prezentei legiuitorul nu a efectuat nicio modificare/abrogare a prevederilor declarate neconstituționale, în sensul punerii în acord cu Constituția. Decizia face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor. Cu toate acestea, în mod formal, respectivele prevederi continuă, pe perioada în care sunt suspendate de drept, să fie în vigoare. Numai Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligația de a abroga sau de a modifica respectivele acte normative, punându-le astfel de acord cu Constituția, iar problema efectelor pe care le produc deciziile Curții Constituționale comportă în doctrina juridică de specialitate diverse abordări, în funcție de natura acestor efecte. Consideră că efectele Deciziei nr. 66/2015 se vor răsfrânge numai asupra procedurilor de control și actelor administrative încheiate după momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial (07.04.2015).

Dacă se va aprecia eventuala incidență a Deciziei nr. 66/2015 în cauzele aflate încă pe rolul instanței, a solicitat să se observe că, deși Curtea Constituțională a adus critici măsurilor prevăzute la art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul dispunerii modalității în care urmează a fi calificate neregulile și stabilite creanțele bugetare, nu au fost menționate și condițiile/cadrul legal în care se poate restabili situația juridică a actelor administrative emise deja și contestate. Consecințele și implicațiile financiare/instituționale ale unei astfel de ipoteze trebuie să fie analizate și asumate la nivelul Guvernului, astfel încât să fie asigurată o punere în aplicare unitară a acestei decizii, de către toate instituțiile publice.

De altfel, chiar din considerentele Deciziei nr. 66/2015 reiese faptul că legislația națională este emisă într-un domeniu deja reglementat la nivel european, fiind invocate atât Regulamentul nr. 1083/2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, cât și Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene; în ceea ce privește procedura de constatare a neregulii și aceea de stabilire a creanței bugetare, suspiciunea de neregulă urmează a fi verificată/analizată prin raportare la definiția neregulii dată în actele normative naționale, respectiv O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011. Mai rnult, din cele consemnate la pct. 27 din Decizia nr. 66/2015 iese în evidență faptul că, din analiza efectuată, Curtea reține că fapta pentru care sunt aplicate corecții financiare este definită ca "neregulă" atât in legislația națională, cât și în aceea a Uniunii Europene. În aceste condiții, se poate concluziona că structura de control analizează existența unei nereguli nu prin raportare la modul în care acesta este definită în O.G. nr. 79/2003 și/sau nr. O.U.G. nr. 66/2011, ci prin raportare la prevederile comunitare ale celor două regulamente, care se aplică în mod direct statelor membre, conform art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Față de dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, se pune problema unui "conflict" dintre normă comunitara și cea națională", situație în care devine incident și aplicabil principiul supremației, potrivit căruia este garantată superioritatea dreptului european asupra legislațiilor naționale, principiu consacrat de Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea Costa Enel din data de 15 iulie 1964, potrivit căreia legislația emisă de instituțiile europene se integrează în sistemele juridice ale statelor membre, care sunt obligate să o respecte.

Pentru aceste motive, a arătat recurenta, se impune suspendarea soluționării judecării cauzei, iar dacă se va proceda la soluționarea recursului fără a se ține cont de cauzele aflate pe rolul CJUE, a solicitat să se constate că soluția instanței de fond este greșită, față de definiția neregulii din prevederile art. 2.7 din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului, prin urmare în speță nu se impunea probarea prejudiciului cert și cuantificabil. Nu în ultimul rând, presupunând că acest prejudiciu ar trebui probat, este mai mult decât evident faptul că acesta rezultă din simpla încălcare a principiului transparenței, care presupune aducerea la cunoștința publicului a tuturor informațiilor referitoare la aplicarea procedurii de atribuire în scopul garantării eliminării riscului de favoritism și de comportament arbitrar din partea autorității contractante, față de art. 122 din O.U.G. nr. 34/2006.

Intimata reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la solicitarea recurentului de suspendare până la judecarea cauzelor reunite C-260/14 și C-261/15, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, a arătat că instanța urmează să procedeze potrivit practicii instanței supreme, iar în ceea ce privește argumentele prin raportare la dreptul comunitar, a solicitat să se constate faptul că acestea evidențiază tocmai caracterul nefondat și neîntemeiat al identificării unor pretinse nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare prin actul administrativ criticat.

Critica recurentului M.D.R.A.P. vizează considerentele și dispozitivul unei decizii pronunțată de către garantul supremației Constituției, însă acesta ignoră cu bună știință normele comunitare de la articolul 3 alin. (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului, conform căruia termenul de prescripție a acțiunii este de 4 ani de la săvârșirea abaterii de la dreptul comunitar, omite să constate faptul că acțiunea sa contravine prevederilor art. 288 alin. (1) și (2) și ale art. 291 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În cauză, UAT Municipiul Târgoviște a îndeplinit obligațiile stabilite în cursul judecății, a evidențiat numeroase elemente de netemeinicie și nelegalitate a actului administrativ emis de către M.D.R.A.P. și a evidențiat prejudiciul cert și determinat adus de către pârât reclamantei prin actul administrativ emis.

Cu privire la Decizia nr. 66/2015, a arătat faptul că, în speță, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare au fost efectuate potrivit O.U.G. nr. 66/2011, iar nu in temeiul O.U.G. nr. 79/2003, act normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii, deși deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii. Examinând susținerile M.D.R.A.P. din perspectiva aspectelor invocate și a dispozițiilor incidente în speță, rezultă caracterul nefondat al acestora, având în vedere, față de neregulile constatate, că ignoră faptul că la data procedurii de atribuire a contractului de achiziție erau aplicabile prevederile O.G. nr. 79/2003. Potrivit O.G. nr. 79/2003 și H.G. nr. 1306/2007, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare din cadrul M.D.R.A.P. avea obligația și deținea pârghiile necesare pentru constatarea eventualelor nereguli săvârșite de către UAT Municipiul Târgoviște pe durata procedurii de atribuire a contractelor, relevante fiind dispozițiile art. 11 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, a căror relevanță este indiscutabilă pentru cauza de față, potrivit art. 11 alin. (2)

Intimatul a arătat că, prin raportare la conținutul termenului "neregulă", stabilit de către normele comunitare și O.G. nr. 79/2003, M.D.R.A.P. nu a identificat nereguli la data procedurii de atribuire, iar la data încheierii contractului de finanțare nu a sesizat elemente privind potențialitatea prejudiciului adus bugetului Uniunii Europene, prin urmare neregulile săvârșite înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de către O.G. nr. 79/2003, în vigoare la data săvârșirii lor, raportul juridic fiind supus reglementărilor legale în vigoare la data nașterii sale, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție; argumentele M.D.R.A.P. nu susțin și justifică în fapt și în drept stabilirea creanțelor bugetare prin actul administrativ, în temeiul O.G. nr. 79/2003 și H.G. nr. 1306/2007 în vigoare la data săvârșirii pretinselor nereguli, potrivit principiului tempus regit actum.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității recursului, prin care s-a constatat că cererea de recurs întrunește cerințele de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 05.02.2018, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea actului către părți, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 16.04.2018, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că sunt incidente motive de casare a sentinței cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:

Ca urmare a verificării cererii de rambursare nr. 3, aferentă contractului de finanțare nr. x, cod SMIS 7887, încheiat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013 pentru proiectul "Reabilitare și modernizare infrastructurală utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor urbane în zona A a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița", Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P a constatat abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale în materia achizițiilor publice și, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și H.G. nr. 519/2014, a aplicat o reducere procentuală de 100% din valoarea contractului de servicii de asistență tehnică nr. 3853/14.02.2011 încheiat între UAT Municipiul Târgoviște și S.C. A. S.R.L. (devenită S.C. B. SRL).

Au fost emise Nota de neconformitate nr. x, prin care s-a reținut că autoritatea contractantă a restricționat posibilitatea altor operatori economici de o participa la procedura de achiziție publica, întrucât a aplicat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare fără a se încadra în dispozițiile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, natura serviciilor ofertate nefiind una care să justifice aplicarea acestei proceduri, prin urmare, anunțul de participare nu a fost publicat in conformitate cu regulile aplicabile nici in JOUE și nici in SEAP, punând astfel eventualii operatori economici interesați in imposibilitatea de a avea acces la informații relevante pentru procedura de achiziție publica, aceștia nefiind astfel în măsură să-și manifeste interesul in vederea obținerii acestui contract, și Informarea nr. x/26.09.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare 3.

Împotriva Informării nr. x/26.09.2014 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare 3 și a Notei de neconformitate nr. x, reclamanta a formulat contestație administrativă, respinsă prin decizia nr. 14/22.01.2015.

Prin sentința recurată, curtea de apel, învestită cu acțiunea în anulare formulată de reclamantă, a admis în parte cererea și a dispus anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 3 și a Notei de neconformitate x/11.09.2014. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul.

Cu privire la solicitarea recurentului de suspendare a judecății prezentei cauzei până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, Înalta Curte că, prin Hotărârea din data de 26.05.2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Județul Neamț și Județul Bacău împotriva Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (ECLI:EU:C:2016:360), această hotărâre urmând a fi avută în vedere la examinarea motivelor de nelegalitate a sentinței, invocate prin cererea de recurs.

Prin sentința recurată, curtea de apel, raportat la decizia nr. 66/2015, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale, a reținut că actul administrativ nu este anulabil de plano, ci trebuie analizat dacă, pe de o parte, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se încadrează în prevederile O.G. nr. 79/2003, abrogată prin O.U.G. nr. 66/2011, iar pe de altă parte, în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, dacă se va aplica dreptul comunitar prioritar față de dreptul național. A constatat că nu este îndeplinită condiția de a exista o neregulă (dispoziție de drept substanțial) astfel cum este definită de O.G. nr. 79/2003, din conținutul actelor administrative atacate nerezultând care este prejudiciul concret produs bugetului Uniunii europene, iar în ceea ce privește aplicarea dreptului comunitar, raportat la dispozițiile Regulamentului nr. 1083/2006 al Consiliului UE și ale Regulamentului 2988/95, din conținutul actelor administrative contestate nu rezultă care este norma de drept comunitar care a fost încălcată de reclamantă, fiind invocate doar norme de drept intern din O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006. A apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de către reclamantă și nici a aspectelor care țin de fondul cauzei.

Raportat la motivele de nelegalitate examinate de instanța de fond și motivele de recurs, Înalta Curte constată că actele administrative a căror anulare s-a solicitat au fost încheiate în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial la data de 30.06.2011, în vigoare la data întocmirii acestora, însă procedura de achiziție publică cu privire la care s-a reținut săvârșirea de nereguli s-a desfășurat în perioada în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, abrogată prin O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare".

Prevederile art. 66 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 7 aprilie 2015. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a constatat că cele două acte normative cuprind, în privința activităților de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, reguli de drept substanțiale specifice, că textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivității, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003. În consecință, Curtea Constituțională a constatat că se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, așadar fără a se putea combina dispozițiile de drept substanțial din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

Referitor la calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare, Curtea Constituțională a reținut că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe, în sensul că reglementează și cu privire la potențialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, în schimb, sub aspectul corecțiilor/reducerilor în cazul constatării neregulilor, dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, stabilind în anexa la ordonanța de urgență corecții/reduceri procentuale, potrivit principiului proporționalității.

În ceea ce privește calificarea neregulii în cauză, este necesar, însă, a fi avut în vedere că, în ceea ce privește definiția neregulii, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt o preluare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit cărora "constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate", precum și a prevederilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, potrivit cărora "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Regulamentele sunt obligatorii și se aplică direct și imediat, potrivit dispozițiilor art. 288 paragraf 2 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care prevăd că "Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru", pe cale de consecință, constatarea unor nereguli și stabilirea unor corecții financiare în conformitate cu acesta respectă principiile securității juridice și protecției încrederii legitime.

Mai mult, se impune a fi avut în vedere că, referitor la această problemă, astfel cum s-a reținut anterior, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat la data de 26.05.2016, în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Județul Neamț și Județul Bacău cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Prin această hotărâre, răspunzând unor cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit următoarele:

Referitor la aplicabilitatea acestei decizii, trebuie avut în vedere că hotărârile prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene se pronunță cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene au un efect retroactiv care operează de la data intrării în vigoare a normei interpretate, precedentul judiciar fiind consacrat prin jurisprudența Curții de Justiție; astfel cum s-a reținut în Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kühne & Heitz NV, C-453/00, punctul 2, interpretarea pe care Curtea Europeană de Justiție o dă unei norme de drept a Uniunii Europene, "clarifică și precizează, dacă este necesar, semnificația și sfera de aplicare a acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată încă din momentul intrării sale în vigoare (a se vedea, între altele, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, 61/79, Rec., p. 1205, punctul 16, și Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, Rec., p. I-743, punctul 43).".

Având în vedere atât dispozițiile Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 și cele ale Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, menționate anterior, în ceea ce privește definiția neregulii, inclusiv cu privire la faptul că încălcarea unei dispoziții de drept comunitar poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Uniunii printr-o sumă plătită necuvenit, cât și interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în sensul că noțiunile de abatere" și "neregularitate" se raportează și la încălcarea dispozițiilor dreptului național aplicabile operațiunilor susținute din fondurile structurale, care contribuie la asigurarea bunei aplicări a dreptului Uniunii referitor la gestionarea proiectelor finanțate din fondurile Uniunii, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate, iar principiile securității juridice și protecției încrederii legitime nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, raportat la considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor de drept național și comunitar referitoare la constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora, sau cu reținerea în mod greșit a faptului că acestea nu sunt aplicabile, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată, însă, raportat la considerentele sentinței recurate, că nu poate proceda la rejudecarea cauzei, având în vedere, pe de o parte, faptul că se impune ca în examinarea legalității actelor administrative să fie avute în vedere cele reținute anterior, inclusiv împrejurarea că instanța este datoare să verifice dacă este vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, ținând seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiu, iar pe de altă parte, faptul că instanța de fond nu a analizat toate motive de nelegalitate invocate și aspectele privind fondul cauzei, care să permită instanței de recurs exercitarea atribuțiilor de control judiciar.

Rezultă, în condițiile în care unele din motivele de nelegalitate privind aplicarea dispozițiilor legale de către pârât au fost lămurite greșit, iar celelalte motive de nelegalitate și aspectele privind fondul cauzei nu au fost examinate, că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, motiv de casare cu trimitere, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 496, art. 498 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, potrivit prezentelor considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ.