ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2315/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16.01.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, a executării deciziei de impunere nr. x/12.12.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/12.12.2014 și raportului de inspecție fiscala nr. x/12.12.2014, cu privire la următoarele sume stabilite suplimentar:

- 616.413 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, rândul 1 coloana 5 din pag. 1 a deciziei de impunere și rândul 1 coloana 4 din pag. 36 a raportului de inspecție fiscala;

- 228,123 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, rândul 2 coloana 5 din pag. 1 a deciziei de impunere și rândul 2 coloana 4 din pag. 36 a raportului de inspecție fiscala;

- 77.512 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, rândul 3 coloana 5 din pag. 1 a deciziei de impunere și rândul 3 coloana 4 din pag, 36 a raportului de inspecție fiscala;

- 1,082,152 RON, reprezentând TVA stabilita suplimentar, rândul 1 coloana 5 din pag. 18 a deciziei de impunere și rândul 4 coloana 4 din pag. 36 a raportului de inspecție fiscala;

- 421.611 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA stabilita suplimentar, rândul 2 coloana 5 din pag. 18 a deciziei de impunere și rândul 5 coloana 4 din pag. 36 a raportului de inspecție fiscala;

- 167.720 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente TVA stabilita suplimentar, rândul 3 coloana 5 din pag. 18 a deciziei de impunere și rândul 6 coloana 4 din pag. 36 a raportului de inspecție fiscala.

Prin sentința nr. 110/2015 din data de 24.02.2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentata prin B. în calitate de administrator, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/12.12.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/12.12.2014 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la data de 13.05.2015, solicitând, în principal respingerea recursului, ca inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 496 și 497 C. proc. civ. iar în subsidiar, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței nr. 110/2015 din data de 24 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

Examinând sentința atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile și a jurisprudenței relevante, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei de impunere nr. x/12.12.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. x/12.12.2014 și a raportului de inspecție fiscala nr. x/12.12.2014, emise de DGRFP Cluj - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în speță, cazul bine justificat incident în emiterea actului administrativ contestat este relevat de împrejurarea că inspecția fiscală s-a realizat pe o perioadă de 5 ani, cu toate că dispozițiile art. 98 Codul de procedură fiscală prevăd că, pentru alți contribuabili decât marii contribuabili, inspecția fiscală se realizată pe 3 ani, putând fi extinsă pentru perioada termenului de prescripție doar în cazurile anume reglementate la art. 98.

Astfel, împrejurările invocate de reclamantă sunt de natură să creeze îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat față de dispozițiile art. 98 alin. (3) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "La celelalte categorii de contribuabili, inspecția fiscală se realizează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una din următoarele situații:

a. există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;

b. nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;

c. nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat."

In avizul de inspecție fiscala nr. 81/02.06.2014 s-a prevăzut direct ca perioada supusa inspecției fiscale este cuprinsa intre 01.01.2009-31.12.2013, adică pe 5 ani.

Societatea reclamantă nu face parte din categoria marilor contribuabili pentru care inspecția fiscală se poate executa pe o perioadă de 5 ani, de regulă, ci numai prin excepție, în cele 3 cazuri arătate, făcând parte din categoria contribuabililor mijlocii, situație în care trebuia arătată și motivată extinderea perioadei supusă controlului fiscal în avizul inspecției fiscale respective.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului Miniștrilor care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Înalta Curte constată că reclamanta a justificat iminența producerii unei pagube determinate de valoarea considerabilă a obligațiilor de plată impuse și contestate, respectiv de 2.593.531 RON.

Față de cuantumul datoriei fiscale, dar și față de specificul activității comerciale derulate de reclamantă, de obligațiile financiare pe care aceasta este ținută să le suporte în vederea susținerii acestei activități, executarea actelor administrative ar conduce la o situație critică, în care patrimoniului societății ar fi afectat de un dezechilibru iremediabil, cu consecințe asupra derulării contractelor, plății furnizorilor, a impozitelor și taxelor către bugetul de stat și bugetul local, a plății salariilor.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței nr. 110 din 24 februarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.