ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3286/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3286/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat, la data de 22.06.2015, dosarul nr. x/2015, având ca obiect recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 210 din 6 mai 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Completul de filtru, sesizat cu soluționarea dosarului conform repartizării aleatorii realizate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus, prin Rezoluția din 8.09.2015 comunicarea către recurenta S.C. A. S.R.L. a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2015 în dosarul nr. x/2015, recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat ajutor public judiciar, sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la 20 RON la 0 RON.
Prin încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a respins cererea formulată de S.C. A. S.R.L., prin care solicita acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, reținând, în esență, că prin cuantumul minim al taxei de timbru stabilite, de doar 20 de RON, nu se poate invoca o încălcare a dreptului fundamental cuprins în dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție.
Împotriva încheierii din data de 10 noiembrie 2015, petenta a formulat cerere de reexaminare.
Prin încheierea din 9 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.
Împotriva încheierii din 9 decembrie 2015 a formulat contestație în anulare petenta S.C. A. S.R.L., înregistrată sub nr. dosar x/2016, iar, prin Decizia nr. 883 din data de 23.03.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 09.12.2015, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat din nou contestație în anulare petenta S.C. A. S.R.L., întemeiată în mod formal pe dispozițiile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Contestatoarea susține, în esență, că pentru data de 23.03.2016 când a avut loc judecata, procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, iar contestatoarea nu a participat la judecată, instanța încălcând dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. c), h) și j) C. proc. civ.
De asemenea, mai susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ., deoarece contestația în anulare formulată împotriva încheierii de ședință din 09.12.2015 a fost corect motivată în drept și în fapt și se impunea admiterea acesteia.
În opinia contestatoarei, au fost încălcate și prevederile art. 248 alin. (5) și ale art. 424 alin. (5) din C. proc. civ., întrucât instanța a emis o "decizie", deși trebuia să pronunțe o "încheiere".
Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citată la soluționarea contestației în anulare și nici nu a fost prezentă la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă și ipoteza greșelii materiale.
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
În speță, contestatoarea critică faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată din 23.03.2016, însă acest lucru nu este susținut de actele și lucrările dosarului.
În ceea ce privește acest prim motiv al contestației în anulare, referitor la încălcarea dispozițiilor art. 157 alin. (1) lit. c), h) și j) din C. proc. civ., se reține că, în conformitate cu aceste dispoziții legale, citația va cuprinde: numărul dosarului, indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate de cel citat, alte mențiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanță.
Totodată, art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. stabilește că:
"Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Din analiza textului de lege menționat, se constată că doar lipsa mențiunii de la lit. c), dintre cele invocate de contestatoare, este prevăzută sub sancțiunea nulității, cerințele prevăzute la lit. h) și j) nefiind sancționate cu nulitatea absolută.
Analizând însă citația emisă contestatoarei pentru termenul din 23.03.2016, când s-a soluționat calea de atac a contestației în anulare, se constată că aceasta conține toate elementele esențiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) din C. proc. civ.
Astfel, contrar susținerilor contestatoarei, în cauza de față, pentru termenul de judecată din data de 23.03.2016, când s-a soluționat cauza, procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit cerințelor legale, iar, pe de altă parte, contestatoarea însăși a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 411 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Așa fiind, în cauză nu se poate vorbi de o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii juridice a nulității, în condițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestație în anulare privind nelegala citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.
Față de considerentele expuse anterior și în raport cu dispozițiile legale sus citate, contestația în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.
Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se reține că acestea se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și aceste dispoziții sunt de strictă interpretare.
Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).
Înalta Curte constată că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unei hotărâri date asupra recursului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații.
Înalta Curte constată faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare nu s-a soluționat un recurs promovat de contestatoare, ci s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva încheierii de ședință din 09.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins cererea privind acordarea de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.
Înalta Curte constată, așadar, că, sub un dublu aspect, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. este inadmisibilă.
Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ.:
"Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", acest text de lege reprezentând o aplicație a principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac și având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.
Or, în speță, hotărârea atacată a fost pronunțată într-o contestație în anulare.
Cum, potrivit principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestație în anulare, calea de atac formulată în cauză va fi respinsă ca inadmisibilă.
Așa cum s-a arătat anterior, obiectul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanțelor de recurs, respectiv la acelea prin care s-a soluționat recursul, prin exercitarea controlului judiciar, astfel că n-ar putea fi introdusă o astfel de contestație împotriva unei hotărâri dată într-o contestație în anulare, similară celei care face obiectul prezentei contestații.
Pe de altă parte, erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare.
Înalta Curte reține că nici critica referitoare la emiterea de către instanță a unei "decizii" în locul unei "încheieri" nu se încadrează în noțiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispozițiile art. 424 alin. (4) din C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunțată asupra unei contestații în anulare.
Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greșită, partea ar fi avut la îndemână instituția îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 442 din C. proc. civ.
Prin urmare, în cauză nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Dispozițiile normelor menționate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realității, obligă la respingerea contestației ca inadmisibilă.
Deși formal contestatoarea și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.
Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exercițiu legal al contestației în anulare, cale extraordinară de atac, este condiționat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. 1și respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
În concluzie, motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.
Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva Deciziei nr. 883 din 23 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.