ÎCCJ, Decizia nr. 49/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 49/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 49/2015
Asupra
contestației de față, constată următoarele:
La data de 16 decembrie 2014, au fost
înregistrate la Inspecția Judiciară - Direcția inspecție
judiciară pentru judecători solicitările petentului A. privind
pretinsa nerespectare, în cursul soluționării unui dosar aflat, la
fond, pe rolul Tribunalului Dolj și, în apel, pe rolul Curții de Apel
Craiova, a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și
Justiție pronunțate în interesul legii, împrejurare ce s-ar
circumscrie abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99
lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările
și completările ulterioare.
Prin
Rezoluția nr. 5557/IJ/4279/DIJ/2014 din 21 ianuarie 2015, Inspecția
Judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de A.
Inspecția
Judiciară a reținut că soluția se impune, în raport cu
dispozițiile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și cu faptul
că, urmare verificărilor efectuate, s-a constatat că nu
există elemente care să releve săvârșirea abaterilor
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, de
către judecătorul B., din cadrul Tribunalului Dolj și de
către judecătorii C. și D., din cadrul Curții de Apel
Craiova.
Împotriva
Rezoluției nr. 5557/IJ/4279/DIJ/2014 din 21 ianuarie 2015, a
Inspecției Judiciare, la data de 18 februarie 2015, petentul A. a formulat
„contestație”, solicitând motivat admiterea acestei căi de atac,
anularea rezoluției atacate, casarea deciziei Curții de Apel Craiova
și a sentinței Tribunalului Dolj, pronunțate în Dosarul nr.
x/63/2013 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cu
respectarea Deciziei nr. 4/2011 pronunțată în interesul legii de
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel cum
s-a dispus prin Rezoluția din data de 19 februarie 2015,
„contestația” a fost comunicată Inspecției Judiciare.
Intimata
Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, înregistrată la data de
11 martie 2015, prin care a invocat, în temeiul art. 129 alin. (2) C. proc.
civ., raportat la art. 97 din același cod și la art. 24 din Legea nr.
304/2004, în primul rând, excepția necompetenței materiale
funcționale a Înaltei Curți de Casație și Justiție -
Completul de 5 judecători, solicitând declinarea acțiunii, spre
competentă soluționare, în favoarea Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ și fiscal.
În al doilea
rând, intimata a invocat excepția lipsei procedurii prealabile,
reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce ar atrage, în
opinia sa, inadmisibilitatea acțiunii deduse judecății în
speță.
În subsidiar,
pe fondul cauzei, Inspecția Judiciară a solicitat respingerea
contestației, ca neîntemeiată, cu referire punctuală la
considerentele expuse în rezoluția de clasare.
La data de 23
martie 2015, contestatorul A. a formulat și a atașat la dosarul
cauzei răspuns la întâmpinarea Inspecției Judiciare, solicitând
motivat respingerea apărărilor invocate în întâmpinare și
soluționarea cauzei de către completul de filtru, conform
dispozițiilor art. 493 C. proc. civ.
Înalta Curte,
în aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art.
129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va cerceta, cu prioritate, excepția de
necompetență materială, excepție dirimantă și de
fond, ce face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Fundamentul
excepției îl constituie natura juridică a actului juridic atacat în
prezenta cauză, în raport cu autoritatea emitentă a acestuia.
În
conformitate cu prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, dacă în urma efectuării
verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile
săvârșirii unei abateri disciplinare sesizarea se clasează, iar
rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și
persoanei vizate de sesizare.
În ceea ce
privește calea de atac ce se poate exercita împotriva rezoluției prin
care se dispune clasarea în temeiul prevederilor legale anterior
menționate, dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală
din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prevăd
că „rezoluția de clasare este definitivă”.
În ceea ce
privește, însă, acest din urmă text legal invocat, este de
precizat că, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate
și a constatat că sintagma „rezoluția de clasare este
definitivă”, din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este
neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4)
lit. b) din aceeași lege.
În atare
situație, în raport și cu aspectele reținute de instanța de
contencios constituțional în motivarea deciziei menționate, ce au în
vedere, în esență, faptul că, în ipoteza prevăzută de
art. 45 alin. (4) lit. b), se dispune asupra fondului sesizării, astfel
că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție, prin
posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească,
contestația formulată de petentul A. apare ca fiind admisibilă
în principiu.
Deși
admisibilă, această cale de atac nu poate fi, însă,
calificată drept recurs, care să atragă incidența
prevederilor art. 493 C. proc. civ., după cum propune contestatorul,
întrucât rezoluția atacată constituie un act administrativ în sensul
dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 și are, prin urmare, alt regim juridic,
neîncadrându-se în categoria hotărârilor prevăzute de art. 483 alin.
(1) din același cod, care să poată fi supuse reformării pe
această cale.
Înalta Curte
constată că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 51 alin.
(3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care
să atragă competența Completului de 5 judecători al Înaltei
Curți de Casație și Justiție, întrucât prevederile legale
menționate stabilesc calea de atac a recursului numai pentru
hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care
s-a soluționat acțiunea disciplinară, ceea ce nu este cazul în
speță.
Pe de
altă parte, în scopul asigurării accesului la justiție în
această categorie distinctă de cauze, relativ la instanța
competentă să soluționeze contestațiile împotriva
rezoluțiilor de clasare, dat fiind că soluția legislativă
prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost constată ca
fiind neconstituțională și cu toate că acest text nu a fost
abrogat sau modificat, Înalta Curte constată, în temeiul prevederilor art.
5 alin. (3) C. proc. civ. că, această instanță este Curtea
de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,
ca efect al analogiei cu dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Având în vedere
că normele procesuale privind sesizarea instanțelor
judecătorești și soluționarea cererilor în limitele
competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit
principiului stabilit prin dispozițiile art. 126 alin. (2) din
Constituția României și regulilor prevăzute de art. 129 alin.
(2) C. proc. civ., astfel încât nesocotirea acestora este sancționată
cu nulitatea hotărârilor judecătorești astfel pronunțate,
se constată caracterul fondat al excepției de necompetență
materială.
În
consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va declina
cauza, spre competentă soluționare, în favoarea Curții de Apel
București, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Declină
în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ și fiscal competența de soluționare a
contestației formulate de A. împotriva Rezoluției nr.
5557/IJ/4279/DIJ/2014 din 21 ianuarie 2015 a Inspecției Judiciare.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2015.
Procesat de