ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra apelului de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curții de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 453 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., aflat în Penitenciarul Galați, împotriva Sentinței penale nr. 79/08.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2018.
În acest sens, s-a reținut că prin Sentința penală nr. 79/08.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
În temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, s-a dispus recunoașterea hotărârii penale cu nr. de referință 260/2017 pronunțată la data de 27.05.2013 de Curtea Provincială din Burgos, secția I, Spania, în Dosarul ordinar nr. x/2012, rămasă definitivă la data de 12.12.2013, executorie x/2013, prin care persoana condamnată A., a fost condamnat la o pedeapsă de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare) pentru săvârșirea a patru infracțiuni, respectiv:
- asasinat, prev. de art. 139-10 și 30 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în omor calificat, prev. de art. 189 alin. (1) lit. a) și h) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
- tâlhărie și intimidare, prev. de art. 242-1, 2 și 3 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în tâlhărie calificată, prev. de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
- reținere ilegală, prev. de art. 163.1 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
- furt prin efracție în casă locuită, prev. de art. 237, art. 238 20 și 40, art. 239-2, art. 240, art. 241 1 și 2 și art. 74 1 și 2 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
A dispus continuarea executării pedepsei de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare), aplicată persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România.
A dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent deținut într-un penitenciar din Spania (Duenas - Moraleja), într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare).
A constatat că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România și, conform art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, nu beneficiază de regula specialității.
În temeiul art. 73 din C. pen. și art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, a dedus din pedeapsa de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare) durata arestului preventiv de la data de 02.12.2011 la 03.12.2012, inclusiv, și de la 16.12.2012 la 11.12.2013, inclusiv, precum și perioada executată de la data de 12.12.2013 la zi.
Copia dispozitivului prezentei sentințe s-a comunicat persoanei condamnate, conform art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată.
La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a emis mandat de executare a pedepsei și se vor face comunicări către autorităților prevăzute de art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată.
Împotriva Sentinței penale nr. 79/08.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2018, a formulat cerere de revizuire condamnatul A.
Curtea a menționat că, în drept, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Pentru a se conferi activității de înfăptuire a justiției un caracter de stabilitate s-a decis că hotărârile judecătorești definitive sunt executorii și au autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată ca fiind acel principiu care nu permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceeași faptă și aceeași persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă.
În virtutea autorității de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res judicata pro veritate habetur). Cu toate acestea, în practică a reieșit că, în anumite situații, chiar hotărârile judecătorești rămase definitive sunt nelegale și netemeinice, motiv pentru care în C. proc. pen. s-au reglementat căile extraordinare de atac, ca remedii procesuale menite a repara erorile pe care le conțin hotărârile judecătorești penale rămase definitive.
În această categorie de remedii procesuale se încadrează și revizuirea, cale de atac extraordinară, prin care pot fi atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt. Prin revizuire se urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în vederea admiterii în principiu, instanța examinează dacă:
a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;
b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);
c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;
e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).
În sensul dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile supuse revizuirii sunt hotărâri pronunțate de o instanță penală (rămase definitive prin exercitarea căii/căilor ordinare de atac sau după expirarea termenului de exercitare a unei astfel de căi, conform art. 551 C. proc. pen.), indiferent că vizează latura penală sau latura civilă a cauzei (în acest ultim caz, potrivit art. 509 C. proc. civ.) ori hotărârea în întregime.
De asemenea, textul vizează hotărârile judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece "finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și aducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei" (N. Volonicu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1998, p. 337 citat de Bodoroncea în M. Udroiu (coord.), C. proc. pen., comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 1120).
În același sens, instanța supremă a statuat că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Decizia nr. 9/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 717 din 12 octombrie 2011).
Pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal. Cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive este inadmisibilă. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 și Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 21 din 23 ianuarie 2006).
Nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de o instanță română, deoarece nu aceasta a rezolvat fondul cauzei.
În jurisprudența instanței supreme (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 4079 din 7 decembrie 2009; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 63/A din 19 februarie 2016; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 76 din 1 martie 2016), s-a arătat că în cazul în care instanța română a dispus recunoașterea unei hotărâri penale străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii penale străine de condamnare nu este de competența instanței române, ci a instanței din statul străin care a pronunțat hotărârea de condamnare, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 139 alin. (2) din același act normativ și art. 13 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat.
Cererea de revizuire împotriva hotărârii prin care instanța română a dispus recunoașterea unei hotărâri penale străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei este inadmisibilă, deoarece calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, iar hotărârea având ca obiect recunoașterea unei hotărâri penale străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate nu constituie o hotărâre prin care instanța a soluționat fondul cauzei, în sensul pronunțării unei soluții de condamnare/renunțare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne). Statul de executare nu are prerogative de punere în discuție a fondului soluției.
Împotriva Sentinței penale nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curții de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel revizuentul A.
Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.
Or, în cauză, condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 79/08.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care în temeiul art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată și republicată, s-a dispus recunoașterea hotărârii penale cu nr. de referință 260/2017 pronunțată la data de 27.05.2013 de Curtea Provincială din Burgos, secția I, Spania, în dosarul ordinar nr. x/2012, rămasă definitivă la data de 12.12.2013, executorie x/2013, prin care persoana condamnată A., a fost condamnat la o pedeapsă de 10.950 zile de închisoare (30 de ani închisoare) pentru săvârșirea a patru infracțiuni, respectiv:
- asasinat, prev. de art. 139-10 și 30 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în omor calificat, prev. de art. 189 alin. (1) lit. a) și h) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
- tâlhărie și intimidare, prev. de art. 242-1, 2 și 3 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în tâlhărie calificată, prev. de art. 233 raportat la art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
- reținere ilegală, prev. de art. 163.1 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
- furt prin efracție în casă locuită, prev. de art. 237, art. 238 20 și 40, art. 239-2, art. 240, art. 241 1 și 2 și art. 74 1 și 2 din C. pen. spaniol, având corespondent în legislația din România în furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.
Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.
Or, cererea de revizuire nu a vizat o hotărâre prin care s-a dispus asupra fondului, ci a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțată de autoritățile spaniole, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.
Având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte reține similar instanței de fond inadmisibilitatea acesteia, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României.
În consecință, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curții de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori.
Va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 90/FCJI din data de 09 decembrie 2019 a Curții de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - NN