ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3710/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Obiectul acțiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 01.10.2014 sub număr de dosar x/2014 cererea de anulare a raportului de evaluare nr. x/11.09.2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate, privind pe reclamantul A., viceprimarul comunei B., județul Satu-Mare.

Prin sentința civilă nr. 956 din data de 03.04.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate -A.N.I., ca fiind neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A., a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că argumentarea instanței de fond cu privire la pretinsa legalitate a Raportului de evaluare nr. x/l 01.09.2014, ignoră în întregime motivele invocate de către reclamant în cadrul acțiunii formulate precum și practica din domeniu, instanța omițând sa cerceteze argumentația supusa analizei privind nelegalitatea Raportului de evaluare contestat, menținând în mod nelegal Raportul de evaluare contestat, hotărârea fiind practic lipsită de o motivație reală și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia recurentului, sentința supusă căii de atac a recursului este lipsită de motivele pe care instanța le-a avut în vedere în soluționarea cauzei, rezumându-se doar la a prelua argumentația pârâtei, fără a face o analiză proprie a textelor legale pretins încălcate și a susținerilor reclamantului. Prin simpla constatare și enunțare a situației de fapt în cadrul motivării sentinței atacate, instanța de judecată nu conduce spre dezlegarea pricinii deduse judecății, decizia pronunțată fiind lipsită de motivare, astfel cum se impune în mod expres prin art. 425 din C. proc. civ., dar și art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

A susținut recurentul că în prezenta cauză, considerentele sentinței au fost expuse numai formal, cu scopul de a îndeplini condițiile de valabilitate ale hotărârii judecătorești, prevăzute de art. 425, alin. (1), C. proc. civ., însă aceste considerente nu sunt de natură să susțină soluția adoptată prin dispozitiv. Singura argumentație oferită de către instanța de fond este reprezentată de pretinsa incidență în cauză, cu citarea integrală, a dispozițiilor art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, respectiv de temeiul de drept invocat de pârâtă pentru concluziile privind incompatibilitatea din in Raportul contestat(pretinsa cumulare a calității de viceprimar cu cea de administrator).

Argumentele invocate de ANI prin întâmpinarea depusă, au fost preluate astfel integral de către instanța de fond în motivarea sentinței recurate și reiau întocmai argumentele din Raportul contestat. Cu toate că reține și unele dintre argumentele recurentului reclamant ca fiind menționate în apărare, instanța de fond ignoră nejustificat toate argumentele legale oferite de acesta precum și practica invocată, nemenționată de instanța de fond, cu toate ca fusese invocată.

Pe cale de consecință, renunțarea la mandatul de administrator al S.C. D. S.R.L., încă din data de 30.06.2012, înlătură astfel pretinsa stare de incompatibilitate invocată de ANI în raportul contestat.

Instanța de fond nu a procedat la verificarea efectiva a pretinsei cumulări a celor doua calități, ci s-a mulțumit sa constate că mențiunile ORC erau ulterioare datei de începere a mandatului de viceprimar. Ori, în cauză, există elemente concrete de natură să înlăture elementele invocate de Agenția Naționala de Integritate cu privire la pretinsa nerespectare a regimului juridic al incompatibilităților, deoarece, conform acestora, este dincolo de orice dubiu că la data de 30.06.2012, A. renunțase la calitatea de administrator al S.C. D. S.R.L., și, ca urmare, s-a încadrat în termenul prevăzut de Legea nr. 161 art. 91 alin. (3), pentru înlăturarea situațiilor de incompatibilitate.

În cauză Agenția Naționala de Integritate nu poate să justifice un drept propriu față de actul de renunțare, respectiv Decizia din 30.06.2012.

Mai mult, pe parcursul evaluării efectuate de către Agenția Națională de Integritate, aceasta nu a încercat și în mod evident nici nu a reușit să facă dovada unei situații contrare, care să probeze efectuarea de către reclamant, în perioada indicată în concluziile raportului contestat, a vreunui act juridic, de orice natură, în pretinsa calitate de administrator al S.C. D. S.R.L.

Așadar, arată recurentul, nu se poate reține în persoana reclamantului existența unei stări de incompatibilitate deoarece în cauză există elemente concrete de natură să înlăture elementele invocate de Agenția Naționala de Integritate cu privire la pretinsa nerespectare a regimului juridic al incompatibilităților deoarece conform acestora, este dincolo de orice dubiu că la data de 30.06.2012 A. renunțase la calitatea de administrator al S.C. D. S.R.L. și ca urmare, s-a încadrat în termenul prevăzut de Legea nr. 161 art. 91 alin. (3) pentru înlăturarea situațiilor de incompatibilitate.

Recurentul a susținut că argumentele pentru obligarea Agenției Naționale de Integritate sa publice și sa mențină pe pagina principala a site-ului internet dispozitivul instanței de recurs, pentru o perioada de timp egala cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare și pana la soluționarea irevocabilă a cauzei se referă la faptul că imaginea publica a persoanei evaluate a fost deja extrem de grav prejudiciata prin modul abuziv in care inspectorul de integritate, a înțeles sa realizeze evaluarea și raportul de evaluare dar in egala măsura și de către decizionalii acestei instituții prin modul in care au înțeles sa gestioneze comunicarea publica a concluziilor acestui raport, precum și sesizarea celor doua instituții mai sus precizate. Prin mediatizarea excesiva a concluziilor raportului de evaluare contestat inclusiv pe site-ul Agenției Naționale de Integritate au fost produse prejudicii ireparabile reclamantului.

Aceasta obligație in sarcina Agenției Naționale de Integritate are exclusiv caracter reparatoriu, fiind astfel atrasa atenția persoanelor cu funcție decizionala din cadrul acestei instituții asupra modului in care înțelege sa respecte actele normative in vigoare in activitatea ce o desfășoară și in special modul in care sunt respectate principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare: legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea,independenta operaționala, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 18 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecarea în fond.

II.Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimată și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinței regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, fiind examinate, efectiv, problemele esențiale ridicate de părți.

Instanța de fond a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, reținându-se că obligația instanței de judecată este aceea de a analiza toate criticile formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument invocat în susținerea acestor critici.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că și acesta este nefondat.

Din actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/11.09.2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate și obligarea Agenției Naționale de Integritate să publice și să mențină pe pagina principala a site-ului internet dispozitivul soluției ce se va pronunța în cauză, pentru o perioada de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare și până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Prin raportul de evaluare nr. x/11.09.2014 s-a reținut că reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada cuprinsă între data de 23 iunie 2012 și data de 27 septembrie 2013, întrucât în această perioadă a deținut, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar, funcția de administrator al societății comerciale amintite.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, ca nefondată, este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Conform dispozițiilor art. 87 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, în forma în vigoare la momentul întocmirii raportului de evaluare contestat, funcția de primar este incompatibilă cu "funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație."

Reclamantul în urma alegerilor locale din iunie 2012 a fost ales viceprimar al comunei B., jud. Satu Mare, fiind numit în această calitate în data de 23.06.2012, ca urmare a Hotărârii Consiliului Local B.

Potrivit adresei de furnizare informații nr. x/20.12.2013 comunicată de Oficiul Registrului Comerțului, reclamantul are calitatea de administrator la S.C. D. S.R.L. S.R.L. în perioada 27.04.2006-27.09.2013.

Din cele ce preced, rezultă că în mod corect a apreciat instanța de fond că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.06.2012 și până la data de 27.09.2013.

Susținerile reclamantului recurent referitoare la nedeținerea sau încetarea calității de administrator în cadrul acestei societăți începând cu data de 30.06.2012 sunt neîntemeiate, întrucât Hotărârea nr. 1/30.06.2012, este hotărârea prin care el însuși, în calitate de asociat unic al S.C. D. S.R.L. a hotărât eliberarea sa din funcția de administrator al societății comerciale și numirea în această calitate a doamnei C.

Este adevărat, așa cum susține recurentul, că această hotărâre este obligatorie și executorie, însă numai între părțile acestui act. Acest înscris este opozabil altor persoane potrivit art. 278 C. proc. civ., inclusiv inspectorilor pârâtei intimate sau instanței de judecată, de la data certă pe care o are, dobândită prin vreuna din modalitățile prevăzute de lege.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar are în vedere și jurisprudența constantă a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal referitoare la faptul că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data când s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată prin cererea de demisie.

Această interpretare a fost dată, cu majoritate, de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, jurisprudența secției devenind unitară în mod constant după data respectivă - 07.11.2013.

Astfel fiind, se reține că starea de incompatibilitate reglementată de Legea nr. 161/2003 se poate considera încetată de la momentul în privința căruia s-a dovedit existența unei manifestări unilaterale de voință în sensul renunțării la calitatea de administrator al unei societăți comerciale, actul care încorporează această manifestare de voință fiind înregistrat la organul competent să ia act de emiterea sa.

Contrar susținerilor reclamantului, o atare dovadă nu s-a făcut în cauză pentru un moment anterior celui reținut în cuprinsul Raportului de evaluare, Hotărârea nr. x/30.06.2012, depusă la dosarul neputând fi considerată o modalitate valabilă de dobândire a datei certe.

Astfel, nu există o dovadă a înregistrării Hotărârii nr. 1/30.06.2012 în evidențele societății comerciale. Cum în mod corect a constatat prima instanță, renunțarea efectivă la calitatea de administrator a dobândit dată certă la 27.09.2013, când s-a procedat la actualizarea actului constitutiv al S.C. D. S.R.L. prin documentul redactat la Compartimentul de Asistență al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 956 din 03 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2017.