ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, la data de 10.03.2016, pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a contestat Decizia nr. 373 din 12.02.2016 de respingere a plângerii prealabile împotriva Deciziei ASF nr. 2449/08.10.2015, prin care a fost amendat cu suma de 5000 RON.

Prin Sentința civilă nr. 890/01.06.2016, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 2754 pronunțată în data de 27 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin motivele de recurs reclamantul susținut că i s-a aplicat sancțiunea amenzii prin Decizia A.S.F. nr. 2449/08.10.2015. În cuprinsul actului contestat s-a reținut că, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al societății B. SA, în perioada 01.01.2014 - 20.08.2015 nu a asigurat desfășurarea A.G.A. extraordinară pentru a lua o hotărâre privind tranzacționarea acțiunilor societății pe o piață reglementată întrucât piața RASDAQ s-a desființat.

A susținut că este nevinovat și nu trebuia să fie sancționat, întrucât a făcut parte din Consiliul de Administrație al societății până în luna iunie 2013 când și-a depus demisia din motive de sănătate, aspect dovedit cu cererea nr. x din 11.06.2013 depusă la registratura societății.

În motivarea sentinței Curtea a reținut doar documentele prezentate de Oficiul Registrului Comerțului, în cuprinsul cărora era menționat ca făcând parte din Consiliul de Administrație.

A apreciat că nu este vina sa că reprezentanții din conducerea executivă a societății nu au dat curs cererii sale de demisie și nu au depus la timp actele necesare la Registrul Comerțului. Mai mult, nu putea merge personal la Registrul Comerțului Teleorman cu cererea de demisie să îl scoată din evidența membrilor Consiliului de Administrație, întrucât acest lucru trebuia făcut de un împuternicit stabilit de conducerea societății.

Apreciind necesar în dovedirea susținerilor sale a solicitat conducerii societății o copie de pe procesul-verbal de ședința al A.G.A în care a fost dezbătută cererea sa de demisie, care a fost aprobata în unanimitate și a fost eliberat din funcția de membru în Consiliul de Administrație începând cu data de 01.07.2013 conform Hotărârii AGA nr. 2 din 15.07.2013. De asemenea a solicitat societății B. SA o copie a procesului-verbal de ședința întocmit de Consiliul de Administrație după aprobarea cererii de demisie în care nu se mai regăsește ca membru în Consiliul de Administrație.

Precizează că nu a mai participat la ședințele Consiliului de administrație de la sfârșitul anului 2012 când fiind salariat la B. SA a fost trimis în șomaj și din anul 2013 s-a pensionat anticipat având o pensie de 554 RON/lună.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

La termenul de judecată din data de 29 martie 2019, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant A. are ca obiect verificarea legalității Deciziei ASF nr. 2449/08.10.2015.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, se impune a se verifica excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât recurentul-reclamant a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 2449/08.10.2015 s-a dispus sancționarea reclamantului A., în calitate de membru al Consiliului de Administrație al societății B. SA, cu amendă în cuantum de 5000 RON. Prin adresa înregistrată la A.S.F. sub nr. x/06.11.2015, reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 2449/08.10.2015, solicitând anularea acesteia susținând că nu mai este membru al Consiliului de Administrație din anul 2013. Prin Decizia ASF nr. 373/12.02.2016, ASF a dispus respingerea plângerii prealabile formulate de către reclamant împotriva Deciziei ASF nr. 2449/08.10.2015.

Judecătorul fondului a apreciat incidente în cauză a prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, în sensul că înscrisul de care se prevalează reclamantul este lipsit de relevanță juridică, întrucât retragerea sa din consiliul de administrație produce efecte față de terți doar de la efectuarea modificărilor în registrul comerțului.

Din analiza și interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului rezultă că înregistrarea în registrul comerțului constituie o formalitate necesară exclusiv pentru opozabilitatea actului, iar nu și pentru valabilitatea sa, în sensul că actul își produce efecte încă de la data întocmirii sale, dar nu va putea fi opus unor terți decât după îndeplinirea formalităților de înregistrare sau în condițiile alin. (2).

În opinia instanței de control judiciar, dacă s-ar aprecia că menționarea în registrul comerțului este o condiție de validitate a actului, iar nu de opozabilitate, atunci prevederile alin. (2) ar fi lipsite de efecte, întrucât actul nevalabil nu poate fi opus societății sau asociaților săi și cu atât mai puțin unor terți.

Înalta Curte reține, că, în fapt și în drept, calitatea reclamantului de membru în Consiliul de Administrație al societății B. SA, a încetat la data la care a fost adoptată Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 2 din 15 iulie 2013, ale cărei înregistrare și legalitate nu au fost contestate de către pârât.

În mod eronat nu s-a reținut în considerentele hotărârii atacate că trebuie acordată eficiență și prevederilor alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, potrivit cărora persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia, condiție îndeplinită în cauza de față.

În condițiile în care demisia sa a fost înregistrată în registrul societății la data de 11.06.2013, ulterior fiind emisă și Hotărârea A.G.A. nr. 2 din 15 iulie 2013, ambele reprezentând acte certe și serioase în raport de documentele încheiate ulterior de societate, în care nu ar mai fi trebuit să figureze reclamantul ca membru în Consiliul de Administrație al societății B. SA,

Astfel, demisia și-a produs efectele în planul răspunderii personale, de la acea dată, 15 iulie 2013, neavând importanță, data înscrierii acestei mențiuni în Registrul Comerțului.

Mai mult din extrasul ONRC de furnizare a unor informații extinse emis în data de 1 februarie 2016, depus în dosarul de fond, rezulta că mandatul recurentului-reclamant de acționar, persoană fizică, a expirat la 1 iulie 2009 .

Înalta Curte constată că în mod greșit a fost menținută Decizia ASF nr. 2449/2015 de către judecătorul fondului, deoarece recurentul-reclamantului i-a încetat calitatea de membru în Consiliul de Administrație al societății B. SA, la data de 11 iunie 2013, conform demisiei înregistrate sub nr. x/11.06.2013 în registrul societății, moment care constituie data de la care aceasta și-a produs efectele, respectiv data manifestării de voință unilaterală și nu data înregistrării la Registrul Comerțului.

Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 reflectă opozabilitatea față de terți a înmatriculării și mențiunilor în registrul comerțului fără a avea legătură cu răspunderea personală a recurentului-reclamant, respectiv cu situația reținută în actul de constatare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și va anula Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2449 din 8 octombrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 2754 din 27 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Anulează Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2449 din 8 octombrie 2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2019.

GGC - GV