ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen., participație improprie la înșelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. și participație improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen. a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timișoara - AJFP Timiș.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. a fost anulat testamentul întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privința datei, a identității părții și a conținutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. a fost anulat Certificatul de moștenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați Sânnicolau Mare - Jud. Timiș.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. a fost respinsă cererea Ministerului Public privind anularea Certificatelor de moștenitor nr. x din 31 august 2011 și nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați Sânnicolau Mare - Jud. Timiș, precum și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între numita C., în calitate de vânzător, și numitul D., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. x din 11 februarie 2014 de către notarul public E., din cadrul Biroului Individual Notarial E..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe Curtea de Apel Timișoara din data de 20 aprilie 2018, emis în dosarul cu nr. x/2014, a fost trimis în judecată inculpatul A., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., participație improprie în forma instigării la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului A. - avocat în cadrul Baroului Mehedinți, că a atestat fapte necorespunzătoare adevărului în privința datei, identității părților și conținutului unui testament, prin Încheierea numărul 7 din 16 iunie 2011 întocmită în cadrul Cabinetului de Avocat A., respectiv împrejurarea că testamentul a fost scris și semnat de către defunctul F. la data de 16 iunie 2011.

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reținut că a determinat-o pe numita C. să folosească acest înscris falsificat la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F. la BNP Asociați Sânnicolau Mare, inducându-l astfel în eroare pe notarul public B. cu privire la caracterul real al testamentului și care, în aceste condiții, a emis Certificatul de moștenitor nr. x din 31 august 2011 și certificatele suplimentare de moștenitor cu numerele 468 din 31 august 2011 și 481 din 6 septembrie 2011, înlăturând în acest mod de la succesiune Statul Român.

În probațiune, s-a atașat la dosarul cauzei Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin testamentul autentificat la BNP G. sub numărul 377 din 29 martie 2010, numitul F. a testat în favoarea numitei H. întreaga avere mobiliară și imobiliară ce se va găsi în patrimoniul său la data decesului și a instituit-o legatara sa universală.

Ulterior, la data de 22 martie 2011, prin declarația autentificată la BNP Asociați Sânnicolau Mare sub numărul 1532 din 22 martie 2011, numitul F. a revocat în întregime testamentul indicat mai sus.

După decesul numitului F. survenit la data de 5 august 2011, inculpatul, în calitate de avocat, a înmânat numitei C. un testament olograf ce prezenta aparența scrierii și a semnării lui de către numitul F., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară și imobiliară. După cum s-a arătat deja, acest testament, prin încheierea numărul 7 din data de 16 iunie 2011, a fost atestat în privința datei, a identității părților și a conținutului, de către inculpat în calitate de avocat din cadrul Baroului Mehedinți.

Acest testament, ce prezenta aparența scrierii și a semnării lui de către numitul F., a fost supus unor constatări tehnico-științifice și expertize.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică nr. x din 28 februarie 2013 întocmit de IPJ Timiș - Serviciul Criminalistic, nu s-a putut stabili dacă scrisul din cuprinsul testamentului a fost executat de numitul F., dar, în același timp, expertul a concluzionat că semnătura depusă în cuprinsul testamentului nu a fost executată de către numitul F., fiind contrafăcută prin copiere.

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudețean Timișoara, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul F., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Aceleași concluzii au fost reiterate și prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC București.

Testamentul a fost înmânat martorului C. la data de 10 august 2011 la Cabinetul de avocat al inculpatului A. din jud. Timiș, în prezența martorilor I. și J., întocmindu-se cu acest prilej un proces-verbal.

Ulterior, testamentul a fost folosit de către numita C. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului F. la BNP Asociați Sânnicolau Mare, fiind emis Certificatul de moștenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B..

La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2018 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției răspunderii penale.

Instanța a constatat că faptele reținute în sarcina inculpatului au fost comise în perioada iunie - august 2011. La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., situație în care, raportat la inculpatul A. trebuie analizată incidența dispozițiilor art. 5 C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă.

În ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual și participație improprie la uz de fals prevăzute de art. 321 C. pen. și art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., instanța a constatat că, sub aspectul limitelor de pedeapsă, sunt mai favorabile dispozițiile vechiul C. pen.

Însă, în ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la înșelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen., sub aspectul sancțiunilor, sunt mai favorabile dispozițiile noului C. pen.

De asemenea, pentru determinarea legii penale mai favorabile, instanța s-a raportat la condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului, inclusiv sub aspectul prescripției răspunderii penale, putându-se constata, sub acest aspect, că în ceea ce privește infracțiunile de fals, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt identice, însă în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, termenul de prescripție a răspunderii penale este mult mai mic potrivit legii penale intrate în vigoare la data de 1 februarie 2014, motiv pentru care legea nouă poate fi considerată ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Ca atare, în privința inculpatului A., încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu este corectă, iar tragerea la răspundere penală a acestuia se va realiza conform C. pen. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Prescripția răspunderii penale presupune în mod esențial stingerea raportului juridic penal după trecerea unui anumit interval de timp de la data săvârșirii faptei sancționate penal, drept consecință a nesoluționării cauzei în mod definitiv.

Înlăturarea răspunderii penale se produce în condițiile prevederilor art. 153 și următoarele C. pen., legiuitorul limitând dreptul statului de a trage la răspundere persoanele care săvârșesc infracțiuni, respectiv de a aplica pedepse, la împlinirea termenelor de prescripție prevăzute de legea penală.

Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt determinate în funcție de natura și gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile comise.

Ținând seama de infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, respectiv fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen., participație improprie la înșelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. și participație improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., instanța, prin raportare la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani.

Conform art. 154 alin. (2) C. pen. termenele de prescripție încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

În cuprinsul actului de sesizare se reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de fals intelectual la data de 16 iunie 2011, data întocmirii de către numitul A., în calitate de avocat, a încheierii nr. 7, prin care a atestat data, identitatea părții și conținutul testamentului presupus întocmit de către numitul F.

Referitor la celelalte două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, respectiv participație improprie la înșelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. și participație improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., tot în cuprinsul actului de sesizare se indică faptul că acestea au fost comise la data de 31 august 2011, dată la care testamentul a fost folosit de către martorul C. la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului F. și la care notarul public a fost indus în eroare în legătură cu calitatea de moștenitor a martorului, emițând Certificatul de moștenitor nr. x din 31 august 2011.

Ca atare, se poate constata că în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 16 iunie 2011, iar în cazul celorlalte două infracțiuni același termen de prescripție a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 31 august 2011

Cursul prescripției răspunderii penale poate fi întrerupt, determinând astfel curgerea unui nou termen de la momentul întreruperii.

Întreruperea se produce, sub imperiul actualului C. pen., în condițiile prevăzute de art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Însă, în această materie, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Conform dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României deciziile Curții Constituționale se publică în MO al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28 iunie 2018, dată de la care a devenit general obligatorie.

De la data publicării au devenit incidente prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, în conformitate cu care dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele pe care se sprijină decizia Curții Constituționale se bucură de putere de lucru judecat, fiind general obligatorii și impunându-se cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Pe cale de consecință, față de lipsa de intervenție a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituționale, respectiv a soluției legislative cuprinse în dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că în prezent întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se produce în condițiile reținute la paragraful 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal, în mod asemănător soluției legislative prevăzute la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., instanța a reținut că prin Ordonanța nr. 287/P/2014 din data de 14 mai 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost începută urmărirea penală în cauză "in rem".

Abia prin Ordonanța nr. 287/P/2014 din data de 12 decembrie 2017 procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale "in personam" față de numitul A., acesta dobândind calitatea de suspect.

Ca atare, până la data de 12 decembrie 2017 inculpatul nu a avut calitatea de suspect sau inculpat, această din urmă calitate dobândind-o doar la data de 12 februarie 2018, odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, motiv pentru care niciunul dintre actele de procedură îndeplinite înainte de data de 12 decembrie 2017 nu a întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, neexistând nici un suspect sau inculpat în cauză căruia să-i fie comunicate aceste acte în desfășurarea procesului penal.

Pe cale de consecință, nefiind întrerupt cursul prescripției răspunderii penale până la data de 12 decembrie 2017, instanța a constatat că anterior acestui moment, la datele de 16 iunie 2016, respectiv 31 august 2016, s-au împlinit termenele de prescripție a răspunderii penale de 5 ani stabilite conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În acest context, datorită trecerii timpului, s-a stins dreptul statului de a mai solicita tragerea la răspundere penală a inculpatului, motiv pentru care, observând și manifestarea de voință a inculpatului, care a precizat că nu solicită continuarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și a Deciziei nr. 297 din 26 iunie 2018 a Curții Constituționale, instanța a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea celor trei infracțiuni reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.

În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că DGRFP Timișoara - AJFP Timiș s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea numitului F. în proprietatea statului român ca urmare a succesiunii vacante.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) C. proc. pen. constituirea de parte civilă se face cu indicarea naturii și întinderii pretențiilor, a motivelor și a probelor pe care acestea se întemeiază.

Partea civilă nu a respectat aceste dispoziții legale. Pretențiile civile nu au fost individualizate, partea civilă limitându-se să arate că solicită întregul activ net succesoral, fără a indica în ce constă acest activ. Este incontestabil faptul că partea civilă nu cunoaște activul net succesoral pentru simplul motiv că succesiunea de pe urma numitului F. nu a fost declarată vacantă.

Decesul numitului F. a intervenit la data de 5 august 2011, situație în care regimul juridic al succesiunii este cel reglementat de vechiul C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 680 din vechiul C. civ. în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. Ca atare, statul dobândește succesiunea vacantă în calitate de moștenitor doar dacă nu există moștenitori legali sau testamentari, și numai în urma unei proceduri reglementate de legiuitor.

Potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 36/1995 procedura notarială succesorală se deschide, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum și a secretarului consiliului local al localității în raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoștință că moștenirea cuprinde bunuri imobile.

Dacă a fost legal sesizat, notarul are obligația de a dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar în succesiunea ce urmează a fi declarată vacantă, notarul citează autoritatea administrației publice competentă a prelua bunurile.

Abia după epuizarea procedurii succesorale, conform art. 85 din Legea nr. 36/1995, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că moștenirea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moștenirii.

Or, în prezenta cauză, nu a fost eliberat nici un certificat de vacanță succesorală, după cum nu există nicio cerere a reprezentantului statului pentru constatarea moștenirii vacante.

De asemenea, nu au fost efectuate verificări pentru a se stabili dacă există alți moștenitori cu vocație la moștenire.

În acest context, bunurile defunctului F. nu s-au aflat niciodată în patrimoniul părții civile, în condițiile în care moștenirea numitului F. nu a fost niciodată declarată vacantă, astfel că nu se poate constata existența vreunei pagube în patrimoniul părții civile care să se impună a fi reparată.

În situația în care partea civilă consideră că moștenirea este vacantă, și, pe cale de consecință, are vocație succesorală, are obligația de a se adresa notarului public cu o cerere pentru constatarea moștenirii vacante și eliberarea certificatului de vacanță succesorală, după epuizarea procedurilor notariale succesorale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen. instanța a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timișoara - AJFP Timiș.

Procurorul a solicitat și anularea testamentului olograf întocmit de către o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, precum și a certificatului de moștenitor eliberat ca urmare a acestui testament.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. instanța este obligată să se pronunțe asupra desființării totale sau parțiale a unui înscris sau restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.

De asemenea, conform art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. instanța este obligată să se pronunțe asupra restabilirii situației anterioare.

În prezenta cauză este incontestabil faptul că testamentul atribuit numitului F. și întocmit la data de 16 iunie 2011 de către o persoană necunoscută este fals. Instanța și-a întemeiat opinia pe concluziile celor două expertize grafice efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudețean Timișoara și Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC București, care au stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul F., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Potrivit dispozițiilor art. 859 din vechiul C. civ. testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea și semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În prezenta cauză probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 și atribuit numitului F., nu a fost scris și nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul este lovit de nulitate absolută și, pe cale de consecință, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. urmează a fi anulat.

Pornind de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. instanța a procedat și la anularea certificatului de moștenitor eliberat în baza testamentului fals, respectiv a Certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați Sânnicolau Mare - Jud. Timiș.

Procurorul a solicitat și anularea Certificatelor de moștenitor nr. x din 31 august 2011 și nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați Sânnicolau Mare - Jud. Timiș, fără însă a preciza motivele anulării acestor certificate. Cele două certificate au fost eliberate ca urmare a dezbaterii succesiunii numitului F. după părinții săi, F. și K., decedați la datele de 30 iulie 2001 și 13 octombrie 2001. Cele două certificate de moștenitor nu au nicio legătură cu testamentul întocmit la data de 16 iunie 2011, nefiind eliberate în baza acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. cererea Ministerului Public privind anularea acestor certificate de moștenitor a fost respinsă.

De asemenea, procurorul a solicitat și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BIN E. sub numărul 127 din 11 februarie 2014. Prin acest contract numita C. a înstrăinat o parte din bunurile dobândite în calitate de moștenitor al numitului F. către numitul D.

De la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial există și anumite excepții, una dintre acestea vizând cazul aplicării art. 901 C. civ. Organele de urmărire penală nu au efectuat nici un fel de verificări privind buna credință a dobânditorului D., pe care nici măcar nu l-au audiat, în contextul în care, potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna credință se prezumă până la proba contrarie.

Procurorul a apreciat că numita C. a fost de bună-credință, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei față de această persoană. În acest context, dacă vânzătorul a fost considerat de bună-credință, cu atât mai puternică este prezumția de bună-credință a cumpărătorului, respectiv a numitului D.. Prezumția de bună-credință poate fi răsturnată, însă prin administrarea unor probe, probe care nu au fost administrate de către organele de urmărire penală, situație în care cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita C. și D. nu poate fi admisă întrucât nu s-a făcut dovada relei-credințe a celor două părți.

Împotriva Sentinței penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală au formulat apel partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara și persoana interesată C.

Prin apelul formulat, Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara a solicitat admiterea ca temeinic și legal a apelului, desființarea/schimbarea în parte a Sentinței penale nr. 563/PI/2018 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara, secția penală, rejudecarea cauzei cu privire la latura penală și civilă și admiterea acțiunii civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat în natură, prin transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea defunctului F. în proprietatea Statului Roman- moștenitor vacant, și, doar în situația în care această transmitere nu mai este posibilă a solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc actualizat la valoarea de piață pentru activele nete succesorale în cauză.

În esență, a susținut că NU se poate omite faptul ca înstrăinarea bunurilor defunctului s-a efectuat având la baza un act fals și un act anulat.

Buna-credință, deși prezumată, a considerat că nu poate fi invocată în condițiile în care testamentul din 16 iunie 2011 constatat ca fiind fals a produs efecte juridice având ca și consecințe înlăturarea Statului Roman de la succesiunea vacantă și în condițiile în care nu există moștenitori de drept

Or, în condițiile în care instanța anulează Certificatul de moștenitor nr. x din 31 august 2011 prin care defunctul F. lasă întreaga sa avere mobiliară și imobiliară numitei C., aceeași instanță trebuia să constate că și actele de dispoziție încheiate ulterior de numita C. în baza unui testament fals și în baza unui certificat de moștenitor anulat sunt nule de drept, instanța de fond încălcând principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anularii actului inițial prin care s-a dobândit succesiunea, principiu pe care, deși îl invocă, nu îl respectă, interpretându-l vădit eronat.

Instanța care a constatat actul fals trebuia să dispună pe cale de consecință și anularea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 februarie 2014 care a avut la baza testamentul constatat ca fiind fals.

Pentru aceleași considerente trebuiau anulate și Certificatele de moștenitor nr. x din 31 august 2011 și nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați Sânnicolau Mare - Jud. Timiș.

Prin apelul formulat, persoana interesată C. a solicitat admiterea apelului și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în ceea ce privește dispozițiile sentinței penale prin care s-a dispus anularea testamentului încheiat de F. și atestat în privința datei, identității părții și conținutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de A., și în ceea ce privește anularea Certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B., iar în subsidiar, rejudecând cauza, respingerea cererii de anulare a testamentului încheiat de F. și atestat în privința datei, identității părții și conținutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de A., și de anulare a Certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.

A susținut, cu privire la solicitarea principală, că instanța a dispus anularea testamentului și a Certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011 fără ca aceasta să fi fost citată pentru judecarea acestei cauze. Având în vedere că prin anularea testamentului și a certificatului de moștenitor a fost afectat un drept de proprietate al acesteia, fiind anulate drepturi de proprietate, instanța de fond trebuia sa dispună citarea sa pentru a efectua apărări pentru apărarea dreptului său de proprietate. În aceste condiții se impune desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond a dispozițiilor privind anularea testamentului olograf și a certificatului de moștenitor.

Înalta Curte, analizând apelurile de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acestea sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte va analiza apelurile formulate în cauză prin prisma a trei paliere: calitatea de persoană interesată a apelantei C., vătămarea adusă persoanei interesate prin necitare și raportarea la dispozițiile generale privind procedura de desființare a unui înscris.

Astfel, cu titlu preliminar, instanța va analiza calitatea de persoană interesată a apelantei C..

Astfel, potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen., Judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță. Instanța poate dispune citarea altor subiecți procesuali atunci când prezența acestora este necesară pentru soluționarea cauzei(...);

Art. 34 C. proc. pen., cu titlu marginal "Alți subiecți procesuali" prevede că, în afara participanților prevăzuți la art. 33, sunt subiecți procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.

Raportând aceste considerații la speța de față, se constată că apelanta C. are calitatea de persoană interesată întrucât aceasta este beneficiara testamentului olograf al numitul F., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară și imobiliară, testament ce a fost folosit de către numita C. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului F. la BNP Asociați Sânnicolau Mare, fiind emis Certificatul de moștenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B.

În ceea ce privește vătămarea adusă persoanei interesate ca urmare a necitării acesteia în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, Înalta Curte constată că aceasta nu a avut posibilitatea de a-și face niciun fel de apărări în vederea protejării dreptului său de proprietate în condițiile în care instanța dispune anularea testamentului întocmit la data de 16 iunie 2011, atestat în privința datei, a identității părții și a conținutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A., cât și a Certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați Sânnicolau Mare - Jud. Timiș fără ca persoana interesată să fi fost încunoștințată despre existența unui dosar penal ce ar putea avea drept consecință afectarea dreptului său de proprietate.

Această vătămare se constată cu atât mai mult cu cât procurorul a reținut că numita C. a fost de bună-credință, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei față de această persoană.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și Decizia Curții Constituționale a României nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 21 aprilie 2015 în care, din perspectiva contradictorialității, ca element definitoriu al egalității de arme și al dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituțională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței.

Înalta Curte apreciază cu atât mai mult că se impunea citarea părții interesate în situația din speța de față având în vedere procedura de desființare de înscrisuri în care art. 549

1

alin. (3) din C. proc. pen. prevede că "pentru termenul fixat se dispune încunoștințarea procurorului și se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate",

Astfel, având în vedere cele reținute de către Curtea Constituțională în decizia anterior menționată referitor la art. 549

1

C. proc. pen., aplicând prin analogie raportat la situația particulară din speța de față, Înalta Curte constată că, în cauză, instanța avea obligația de a dispune citarea beneficiarului testamentului, respectiv persoana interesată C.

Întrucât instanța a pronunțat o dispoziție care viza și interesele altei persoane, avea obligația de a face aplicarea art. 353 alin. (1) raportat la art. 34 C. proc. pen.

În lipsa încunoștințării părții interesate și desființării înscrisurilor în lipsa acesteia, instanța constată că au fost încălcate interesele legitime ale persoanei beneficiare a testamentului fără că aceasta din urmă să beneficieze de posibilitatea de a-și face apărări în cauză.

În consecință, prin anularea înscrisurilor s-a încălcat dreptul unei persoane care avea un interes cert și real în cauză, aceasta din urmă neavând nicio posibilitate de a efectua apărări, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

Față de cele anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara și de persoana interesată C. împotriva Sentinței penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, va desființa în parte sentința penală apelată, în ceea ce privește latura civilă a cauzei și a dispoziției de anulare a înscrisurilor și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara.

De asemenea, va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 267 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara și de persoana interesată C. împotriva Sentinței penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală.

Desființează în parte sentința penală apelată, în ceea ce privește latura civilă a cauzei și a dispoziției de anulare a înscrisurilor.

Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 267 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM