ÎCCJ, decizie (scj.ro #152220)

Subiect procesual. Omisiunea citării. Apel. Soluții

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Apelul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

apel

C. proc. pen.,

art. 34, art. 353, art. 421, art. 549

1

În cazul în care prima instanță a dispus anularea unui testament și a unui certificat de moștenitor, fără citarea beneficiarului acestor înscrisuri - persoană ce are calitatea de subiect procesual în accepțiunea prevederilor art. 34 C. proc. pen. -, contrar art. 353 alin. (1) corelat cu art. 549

1

alin. (3) din același cod, instanța de apel desființează sentința primei instanțe sub aspectul anulării înscrisurilor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 54/A din 22 februarie 2019

Prin sentința nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută în art. 321 C. pen., participație improprie la înșelăciune prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. și participație improprie la uz de fals prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă D.G.R.F.P. Timișoara - A.J.F.P. Timiș.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., a fost anulat testamentul întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privința datei, a identității părții și a conținutului prin încheierea din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., a fost anulat certificatul de moștenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați C.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., a fost respinsă cererea Ministerului Public privind anularea certificatelor de moștenitor nr. Y. din 31 august 2011 și nr. Z. din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați C., precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita D., în calitate de vânzător, și numitul E., în calitate de cumpărător, autentificat la 11 februarie 2014 de către notarul public F., din cadrul Biroului Individual Notarial F.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut, între altele, următoarele:

După decesul numitului G. survenit la data de 5 august 2011, inculpatul, în calitate de avocat, a înmânat numitei D. un testament olograf ce prezenta aparența scrierii și a semnării lui de către numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară și imobiliară. Acest testament, prin încheierea din data de 16 iunie 2011, a fost atestat în privința datei, a identității părților și a conținutului, de către inculpat în calitate de avocat.

Prin raportul de expertiză criminalistică din 12 mai 2014, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Aceleași concluzii au fost reiterate și prin raportul de expertiză criminalistică din 24 octombrie 2014.

Testamentul a fost înmânat martorului D. la data de 10 august 2011 la Cabinetul de avocat al inculpatului A., în prezența martorilor, întocmindu-se cu acest prilej un proces-verbal.

Ulterior, testamentul a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului G. la Biroul Notarilor Publici Asociați C., fiind emis certificatul de moștenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.

La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2018, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției răspunderii penale.

Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt determinate în funcție de natura și gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile comise.

Ținând seama de infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, respectiv fals intelectual prevăzută în art. 321 C. pen., participație improprie la înșelăciune prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. și participație improprie la uz de fals prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., instanța, prin raportare la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani.

Conform art. 154 alin. (2) C. pen., termenele de prescripție încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

În cuprinsul actului de sesizare se reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de fals intelectual la data de 16 iunie 2011, data întocmirii de către numitul A., în calitate de avocat, a încheierii, prin care a atestat data, identitatea părții și conținutul testamentului presupus întocmit de către numitul G.

Referitor la celelalte două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, respectiv participație improprie la înșelăciune prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) C. pen. și participație improprie la uz de fals prevăzută în art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 323 C. pen., tot în cuprinsul actului de sesizare se indică faptul că acestea au fost comise la data de 31 august 2011, dată la care testamentul a fost folosit de către martorul D. la dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului G. și la care notarul public a fost indus în eroare în legătură cu calitatea de moștenitor a martorului, emițând certificatul de moștenitor nr. X. din 31 august 2011.

Ca atare, se poate constata că în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 16 iunie 2011, iar în cazul celorlalte două infracțiuni același termen de prescripție a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 31 august 2011.

Cursul prescripției răspunderii penale poate fi întrerupt, determinând astfel curgerea unui nou termen de la momentul întreruperii.

Întreruperea se produce, sub imperiul actualului Cod penal, în condițiile prevăzute în art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Însă, în această materie, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

Față de lipsa de intervenție a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituționale, respectiv a soluției legislative cuprinse în dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., instanța a apreciat că în prezent întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se produce în condițiile reținute la paragraful nr. 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal, în mod asemănător soluției legislative prevăzute la art. 123 alin. (1) C. pen. anterior.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., instanța a reținut că prin ordonanța din data de 14 mai 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost începută urmărirea penală în cauză

in rem

.

Abia prin ordonanța din data de 12 decembrie 2017 procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale

in personam

față de numitul A., acesta dobândind calitatea de suspect.

Ca atare, până la data de 12 decembrie 2017 inculpatul nu a avut calitatea de suspect sau inculpat, această din urmă calitate dobândind-o doar la data de 12 februarie 2018, odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, motiv pentru care niciunul dintre actele de procedură îndeplinite înainte de data de 12 decembrie 2017 nu a întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, neexistând niciun suspect sau inculpat în cauză căruia să-i fie comunicate aceste acte în desfășurarea procesului penal.

Pe cale de consecință, nefiind întrerupt cursul prescripției răspunderii penale până la data de 12 decembrie 2017, instanța a constatat că anterior acestui moment s-au împlinit termenele de prescripție a răspunderii penale de 5 ani stabilite conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra desființării totale sau parțiale a unui înscris sau restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, chiar dacă nu există constituire de parte civilă.

De asemenea, conform art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra restabilirii situației anterioare.

În prezenta cauză este incontestabil faptul că testamentul atribuit numitului G. și întocmit la data de 16 iunie 2011 de către o persoană necunoscută este fals. Instanța și-a întemeiat opinia pe concluziile celor două expertize grafice efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv raportul de expertiză criminalistică din 12 mai 2014 și raportul de expertiză criminalistică din 24 octombrie 2014, care au stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Potrivit dispozițiilor art. 859 din vechiul Cod civil, testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea și semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În prezenta cauză probele administrate au confirmat împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 și atribuit numitului G. nu a fost scris și nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul este lovit de nulitate absolută și, pe cale de consecință, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., urmează a fi anulat.

Pornind de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., instanța a procedat și la anularea certificatului de moștenitor eliberat în baza testamentului fals, respectiv a certificatului de moștenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați C.

Procurorul a solicitat și anularea certificatelor de moștenitor nr. Y. din 31 august 2011 și nr. Z. din 6 septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați C. Cele două certificate au fost eliberate ca urmare a dezbaterii succesiunii numitului G. după părinții săi, decedați la datele de 30 iulie 2001 și 13 octombrie 2001. Cele două certificate de moștenitor nu au nicio legătură cu testamentul întocmit la data de 16 iunie 2011, nefiind eliberate în baza acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cererea Ministerului Public privind anularea acestor certificate de moștenitor a fost respinsă.

De asemenea, procurorul a solicitat și anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Individual Notarial F. la 11 februarie 2014. Prin acest contract numita D. a înstrăinat o parte din bunurile dobândite în calitate de moștenitor al numitului G. către numitul E.

De la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial există și anumite excepții, una dintre acestea vizând cazul aplicării art. 901 C. civ. Organele de urmărire penală nu au efectuat niciun fel de verificări privind buna-credință a dobânditorului E., pe care nici măcar nu l-au audiat, în contextul în care, potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna-credință se prezumă până la proba contrară.

Procurorul a apreciat că numita D. a fost de bună-credință, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei față de această persoană. În acest context, dacă vânzătorul a fost considerat de bună-credință, cu atât mai puternică este prezumția de bună-credință a cumpărătorului, respectiv a numitului E. Prezumția de bună-credință poate fi răsturnată, însă prin administrarea unor probe, probe care nu au fost administrate de către organele de urmărire penală, situație în care cererea privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita D. și E. nu poate fi admisă, întrucât nu s-a făcut dovada relei-credințe a celor două părți.

Împotriva sentinței nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală au formulat apel partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara și persoana interesată D.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând apelurile de față, constată că acestea sunt întemeiate având în vedere, în principal, următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție va analiza apelurile formulate în cauză prin prisma a trei paliere: calitatea de persoană interesată a apelantei D., vătămarea adusă persoanei interesate prin necitare și raportarea la dispozițiile generale privind procedura de desființare a unui înscris.

Astfel, cu titlu preliminar, instanța va analiza calitatea de persoană interesată a apelantei D.

Potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță. Instanța poate dispune citarea altor subiecți procesuali atunci când prezența acestora este necesară pentru soluționarea cauzei. (...)

Art. 34 C. proc. pen., cu titlul marginal „Alți subiecți procesuali”, prevede că, în afara participanților prevăzuți la

art. 33

, sunt subiecți procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum și orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.

Raportând aceste considerații la speța de față, se constată că apelanta D. are calitatea de persoană interesată, întrucât aceasta este beneficiara testamentului olograf al numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere mobiliară și imobiliară, testament ce a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului G. la Biroul Notarilor Publici Asociați C., fiind emis certificatul de moștenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.

În ceea ce privește vătămarea adusă persoanei interesate ca urmare a necitării acesteia în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu a avut posibilitatea de a-și face niciun fel de apărări în vederea protejării dreptului său de proprietate, în condițiile în care instanța dispune anularea testamentului întocmit la data de 16 iunie 2011, atestat în privința datei, a identității părții și a conținutului prin încheierea din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A., precum și a certificatului de moștenitor nr. X. din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici Asociați C., fără ca persoana interesată să fi fost încunoștințată despre existența unui dosar penal ce ar putea avea drept consecință afectarea dreptului său de proprietate.

Această vătămare se constată cu atât mai mult cu cât procurorul a reținut că numita D. a fost de bună-credință, necunoscând împrejurarea că  testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei față de această persoană.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în M. Of. nr. 264 din 21 aprilie 2015, în care, din perspectiva contradictorialității, ca element definitoriu al egalității de arme și al dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituțională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază cu atât mai mult că se impunea citarea părții interesate în situația din speța de față având în vedere procedura de desființare de înscrisuri, în care art. 549

1

alin. (3) C. proc. pen. prevede că „pentru termenul fixat se dispune încunoștințarea procurorului și se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate.”

Astfel, având în vedere cele reținute de către Curtea Constituțională în decizia anterior menționată referitor la art. 549

1

C. proc. pen., aplicând prin analogie raportat la situația particulară din speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, instanța avea obligația de a dispune citarea beneficiarului testamentului, respectiv persoana interesată D.

Întrucât instanța a pronunțat o dispoziție care viza și interesele altei persoane, avea obligația de a face aplicarea art. 353 alin. (1) raportat la art. 34 C. proc. pen.

În consecință, prin anularea înscrisurilor s-a încălcat dreptul unei persoane care avea un interes cert și real în cauză, aceasta din urmă neavând nicio posibilitate de a efectua apărări, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

Față de cele anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timișoara și de persoana interesată D. împotriva sentinței nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală.

A desființat în parte sentința penală apelată, în ceea ce privește latura civilă a cauzei și dispoziția de anulare a înscrisurilor.

A dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Timișoara.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate.