ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1522/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1522/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 23 iulie 2018 pe rolul Judecătoriei Câmpina, reclamanta Comuna Filipeștii de Pădure, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 32.125,44 RON, reprezentând prejudiciu pentru bugetul local al comunei Filipeștii de Pădure, stabilit de Curtea de Conturi în urma controlului efectuat la 29 noiembrie 2017, din care suma de 7.240 RON reprezintă contravaloare chirie lunară datorată pentru folosirea terenului în suprafață de 1350 mp, fără a avea contract de închiriere, pe perioada noiembrie 2014 - august 2015, suma de 7.103,42 RON constituie penalități calculate de Curtea de Conturi la suma menționată anterior, suma de 11.396 RON reprezintă contravaloare chirie lunară datorată pentru folosirea terenului în suprafață de 77 mp, aflat sub construcția proprietatea pârâtei, fără a avea contract de închiriere, pe perioada noiembrie 2014 - noiembrie 2017, iar suma de 6.224,02 RON constituie penalități calculate de Curtea de Conturi la această ultimă sumă.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta a dobândit imobilul construcție în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 15 decembrie 1999, iar pentru terenul în suprafață de 1350 mp a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere din 1 septembrie 2015, pentru perioada noiembrie 2014 - august 2015, neavând titlu în baza căruia folosea terenul.

Prin Sentința civilă nr. 387 din 18 februarie 2019, Judecătoria Câmpina a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se mai reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 227 alin. (1) C. civ., sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului, iar potrivit art. 229 alin. (1) C. civ. dovada denumirii și a sediului se face cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.

Având în vedere și faptul că, din actele depuse de pârâtă, reiese că S.C. A. S.R.L. a fost radiată, ca urmare a absorbirii acesteia de către A. S.R.L., cu sediul în Otopeni, jud. Ilfov, Judecătoria Câmpina a reținut că excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Buftea, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul societății absorbante.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea a pronunțat Sentința civilă nr. 4183 din 27 iunie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Câmpina, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că art. 107 C. proc. civ. stabilește regula generală cu privire la competența teritorială, respectiv instanța de la domiciliul/sediul pârâtului.

Instanța a mai reținut că, potrivit art. 227 alin. (1) C. civ., sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului, iar potrivit art. 229 alin. (1) C. civ. dovada denumirii și a sediului se face cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.

Astfel cum rezultă din certificatele ONRC, pârâta S.C. A. S.R.L. a fost radiată, iar drepturile și obligațiile sale au fost preluate ca urmare a fuziunii prin absorbție de către persoana juridică S.C. A. S.R.L., aspect în raport de care instanța apreciază că cele două persoane juridice nu se confundă, doar drepturile și obligațiile trec în patrimoniul persoanei juridice radiate în cel al persoanei juridice absorbante, iar calitatea de pârâtă aparține S.C. A. S.R.L., cu sediul în DJ 1001 sat Minieri, comuna Filipeștii de Pădure, jud. Prahova, localitate aflată în circumscripție teritorială a Judecătoriei Câmpina.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, reclamanta Comuna Filipeștii de Pădure, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 32.125,44 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință teren și penalități, cauza cererii de chemare în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul litigiului este reprezentat de despăgubiri solicitate pentru ocuparea fără titlu a terenurilor proprietatea reclamantei, faptă ilicită ce atrage incidența normelor de drept ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale. În raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, competența teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite, instanța de la locul producerii prejudiciului și instanța de la domiciliul pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Câmpina este instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită și s-a produs prejudiciul, fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul pretins a fi fost folosit abuziv de pârâtă, iar Judecătoria Buftea este instanța de la sediul pârâtei, aflat în Otopeni, Șos Odăii nr. 62 - 68, jud. Ilfov.

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, societatea S.C. A. S.R.L. este radiată, moment care marchează încetarea deplină a capacității de folosință a societății comerciale, potrivit dispozițiilor art. 250 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 și a fost absorbită de către S.C. A. S.R.L., cu sediul în Otopeni, Șos Odăii nr. 62 - 68, jud. Ilfov, astfel încât calitatea de pârâtă nu poate aparține S.C. A. SRL

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanta a ales să sesizeze Judecătoria Câmpina, instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite și producerii prejudiciului, și, în consecință, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Judecătoria Câmpina nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtului.

Față de obiectul cauzei, prin care se solicită obligarea pârâtului la contravaloarea lipsei de folosință a terenurilor ocupate fără titlu și, în raport de textele de lege invocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.